introspecţie

Fiule te du la muncă
de cu zori până-n apus
fiul îşi priveşte tatăl
şi se-ntoarce pe călcâie
cuvântând:
-sigur tată, chiar acuma
voi porni precum ai spus-
i-a răspuns pe loc băiatul
dar apoi nu s-a mai dus.
Ce’lalt fiu aude şi el
glasul tatălui chemând
nu mă duc – răspunde aspru -
ce-s eu, slugă sau stăpân?
Dar apoi căzând privirea
i-a părut rău şi s-a dus
chiar dacă pe dos a spus.
Care zici, întâiul oare,
Sau cel răzvrătit la vorbă?
Care crezi c-a dat dovadă
Pân’ la urmă de-ascultare?
Tu cu care semeni,
Spune!?
Iată marea întrebare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allsop Arms - Londra

Atârnă cercei la urechi, degeaba
Se împrăştie un zâmbet pe buze
Privirea izvorăşte plăcută din ochi
Iar şuviţele atârnă obtuze.
Împrejurul urechii un mic rotocol
Sub carpetă nevăzuţi se-aud paşii
s-a uscat noroiul...
ploii îi vine să se-agaţe din nou
Să se-aştearnă pe umeri si buze.

Ţi se vede doar ceafa şi umărul drept
Cum te-apleci să îneci în pahare
Clăbucii de spumă şi dorul din piept
Care cum te apleci, cum tresare.
Întoarsă cu spatele în negru închis
Laşi timpul să curgă-n neştire
Nu mi-ai spus nici o vorbă,
Nici o vorbă n-am zis
Am vorbit doar c’o simplă privire.

În urmă se-nchide uşa cu arc
Cauciucuri se-nvârt pe şosele
Cu aripe-ntinse mă cocoţ în înalt
Ca apoi să cobor dintre stele.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

Întâi se aude cioara.
Apoi porumbelul sălbatec.
Apoi cineva spală preşuri,
le stoarce şi apa se-aude
curgând în lighean. Apoi
un sunet de roţi frânate.
Vântul pieziş. Apoi
şoaptele măturii. Marea
trage spre larg. Se aude
uşa de după amiază
a cerului, lin desfăcându-se.
Frunzele-ncep un drum
anevoios. Se aude
pasărea somnului. Poate
şi gestul pisicii cu puiul
în bot, străbătând panorama.
Din nou porumbelul. Apoi
apa-n ligheane. Apoi
marea în larg. Apoi toamna.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

"Vorbeşte, tată!" a strigat iar, de pârjol împuns,
"Spune că-mi dai voie s-abandonez nava!"
Doar nişte bubuituri puternice-au răspuns,
Iar flăcările lingeau şi apele şi slava.

Le simţea suflul pe fruntea-ncinsă de emoţii,
Le simţea şi părul lui, vâlvoi, fierbintele-abordaj –
Şi, privindu-l în acel post solitar al morţii,
În disperarea-i se vădea foarte mult curaj.

A mai strigat înc-o dată, şi mai tare,
"Tată! Chiar trebuie să mai rămân pe navă?"
Printre vele şi prin bordaj, înspăimântătoare,
Limbile focului înaintau fără zăbavă

Înfăşurând nava-ntr-o sălbatică splendoare;
Au ajuns până sus la gabie, făcând-o scrum,
Fluturând ca nişte lungi drapele-n soare
Deasupra viteazului copil, condamnat de-acum.

Apoi, un trăsnet a plesnit apele-agitate –
Băiatul – oh! Unde-o s-o fi aflând acum?
Întrebaţi vânturile care până hăt departe
Răspândesc scânduri pe mare şi-n aer nori de fum!

Dispărute-s şi catarg şi cârmă, şi flamura-blazon,
Şi toate care-şi îndeplineau partea lor de datorie,
Dar esenţa nobilă pierdută-n al focului ciclon
A fost acea inimă loială, atât de vie.

*** Poemul se referă la o întâmplare reală din timpul bătăliei navale dintre francezi şi englezi în rada portului Abukir – Egipt (1798). Gioconte Casabianca, fiul comandantului navei amiral franceze L'Orient, Luc Julien Joseph Casabianca, a rămas la bord până-n ultima clipă, cea a morţii, refuzând să părăsească postul de luptă în lipsa unui ordin direct de la tatăl său (băiatul avea cam 11-12 ani). Acest poem a fost inclus în manualele şcolare din Regatul Unit şi Statele Unite în perioada anilor 1850 -1955.

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţial sunt în continuare nedumerit

convins că m-a adus barza
priveam cu dragoste din balcon cuibul
aşezat strategic într-un stâlp de lemn
iar zborul lor îmi era cunoscut
aproape că m-aş fi aruncat în gol de la etajul 7
dacă tatăl meu nu mi-ar fi spus răstit
ceauşescu e tatăl tău
şi nu trebuie să dai precum el din mâini
până la urmă chiar o să zbori

după ce mama mi-a zis că sunt copilul cerului
că dumnezeu e singurul meu tată
am auzit de darwin şi teoria evoluţionistă
apoi ea a plecat prea devreme la El
şi m-am înscris la cercul de ateism
să dezleg misterul materialismului dialectic

iată că statul nu mai cloceşte oul lui columb
dar sunt în continuare lipsit de orizont
iar după ce dumnezeu a făcut cerul şi pământul
(în sfârşit au fost de acord într-o şedinţă şi cu asta)
se spune că de restul s-au ocupat chinezii
fără să mai ceară nimănui licenţă
nici măcar lui dracu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

migdal inflorit

Duşmanii îşi urmează planul lor
Cu gând să aibă parte de câştig
Dar cel mai crunt duşman al meu sunt eu
Mă înfior la cât sunt de subtil
Pe margine de groapă, testament
Întâiul meu duşman mi-a fost făcut cadou
Şi m’am trezit că dacă vreau să scap de el
Va trebui ca să mă nasc din nou.
La capătul lungei străzi pe care merg
Coteşte brusc un colţ pustiu
Şi mă pândeşte ca duşman mereu
Privirea mi’o arunc furiş pe’un umăr drept
Să scap aş vrea dar umbra se ţine după mine
Cu teamă îmi zvâcneşte inima în piept
Morile s-au stricat şi s’au împuţinat
Cu cât cobor mai jos pe mal urzeala apei s’a tocit
Cu găuri în genunchi se’ndoaie cele tari
Iar glasul se aude’năbuşit…
Obloanele se’nchid încet
Migdalul meu a înflorit.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlharul din mine

Eu ştiu ce-nseamnă să stai şi să rabzi
Şi apoi de nevoie să furi
Eu ştiu cum e privirea să cazi
Legat la mâini urechile să vrei să le-astupi
Când ei te condamnă, şi tu te condami
Osândă de lemne şi palme şi cui.
Eu ştiu cum e să simţi doar dispreţ
De la oameni cu vază, de la oameni de rând
Sub soarele amiezii, nemilos şi el, crunt
Cu palme izvoare, picioare şuvoi
Să simţi cum te stingi, tremurând.
Eu ştiu.
Ştiam să mă rog, dup’o vreme am uitat
Un susur de vorbe şi-o faţă cu spini
A trezit îm mine un freamăt, un geamăt, un chin.
Se ruga pentru ei – călăii, tâlharii
Cerea pe şoptite iertare
Şi n-am mai putut,
Tâlharul din mine murea
Dar nu sub osânda adusă de ei.
L-a omorât privirea Lui blândă
Şi vorbele frânte
Acolo pe cruce în mine,
Tâlharul murea-n ochii mei.
O vorbă am spus, o vorb’a credinţei
Nevinovatului ce murea lângă mine
Vântul bătea printre fluierele picioarelor mele zdrobite
Eu ştiu cum e dup’o viaţă trăită’n osândă
O vorbă răspuns să-ţi aducă iertare
Să mori înviind...
Condamnarea din urmă
Să fie un drum spre salvare.
Eu ştiu cum e...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Da şi nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să ştii că Mihai te iubeşte pe tine, cu adevărat.
Ly: Aşa crezi? Lucian mi-a spus şi el acelaşi lucru.
Nick: Chiar aşa? Ce anume ţi-a spus?
Ly: Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, iniţial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
Nick: Hm, ce exprimare nostimă!
Ly: Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
Nick: Păi, oricine îşi poate da seama de asta, numai după felul în care te priveşte mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
Ly: Cum anume mă priveşte?
Nick: Aşa cum o priveam eu pe Maria şi încă o mai privesc... Crede-mă, ştiu ce spun!
Ly: Ştii ce spui, dar nu prea ştii să dansezi!
Nick: Te-am călcat? Îmi pare rău, surioară.
Ly: Nu face nimic. Încearcă totuşi să fii puţin mai atent.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare...

Plină-i lumea... De ce oare?
De "stele rătăcitoare",
Pentru care-i pregătită,
De Cel făr' de-asemănare,
"Negura" cea mai cumplită
Şi grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde "viermele nu moare"...
De ce oare? De ce oare?!

Când din Slava Minunată,
Cel ce veşnic E lumină
Şi Viaţă adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A şters lumii orice vină
Şi-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscaţi
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâţia fraţi
Fără lucru-n "piaţă" stau,
De ce-s "dezrădăcinaţi"
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toţi de "val" purtaţi
Şi de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecaţi...?!

De ce-s turme şi nu-i "Turmă"
Iubind glasul Domnului...?
O fi vremea cea din urmă
Şi sfârşitul Harului...?!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Ai vorbit vreodată înainte de clipa aceea in care ai spus prima vorbă?
Oare din ce eşti alcătuită tăcere
dacă nu din vorbele gândurilor
conversând fără să spună nimic...
Cât de gălăgioasă poţi fi!
Pardoxal,
când mă gândesc la tine
te văd cu păr lung...
Cine-a'ndrăznit să te rostească altfel?
Să te schimonosească
De fiecare dată când te cheamă.
Plăcută eşti imenso
Dar pleacă,
Te rog, pleacă!
Lasă-mi doar zgomotul
Ce ţi-l fac paşii.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem din Apuseni

caut poteca copilăriei mele
cât de repede o găseam printre brazi
azi doar un imens câmp de cioturi
arborii de ieri au primit chipuri ciudate
uneori mă aşez şi sculptez în ele chipuri de om
să se ştie cine a mânuit securea
alteori plâng
din seminţe adormite
rugându-mă să răsară pădurea la loc
Doamne, fii alături de mine
ajută-mă să nu mă rătăcesc
dumnezeu mă aude
lui dumnezeu i se face chiar milă
întelept priveşte în jur
şi creşte în mine arbori
m-a numit chiar pe mine paznic
apoi mulţumit mi-a trimis în dar păsări
neîntrecute in triluri
dar mie doamne, dar mie doamne
nu-mi dai glasul lor
zic eu omul, dorind din ce în ce mai mult
si dumnezeu râde, un râs fermecător de om mare
care le ştie pe toate
ţie fiule,
ţi-am dat glas prin cuvânt
să fii şi om, şi pom şi pasăre!
apoi gânditor îmi arată drumul spre casă
intră cu mine aplecându-se pe sub poarta de lemn
mama ne iese râzând înainte
îi sărut bucuros mâna
când ea mă mângâie pe creştet
dumnezeu plânge lânga mine ca şi un copil.

poezie de Florica Iacob (iunie 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Pe puntea-n flăcări e-un băiat,
Când toţi au cam fugit;
Şi focul de pe cuirasat
Pe morţi i-a învăluit.

Cu toate-acestea demn stătea,
Sfidând vântul ostil;
Făptură vajnică era,
Cu formă de copil.

Şi nu fugea de fumul gros,
Căci tatăl nu i-a spus;
Dar tatăl, mort, zăcea pe jos
Şi glasu-i era dus.

El îl chema, "Zi, tată, zi
Aici am terminat?"
Dar căpitanul n-auzi
Că fiul l-a strigat.

"Vorbeşte, tată, e de-ajuns?
Să plec, oare-aş putea?"
Ghiulele crunte i-au răspuns,
Iar focul pârjolea.

Simţea suflarea lor pe-obraz
Şi-n părul răsfirat;
În postul morţii stătea treaz
Privind îngândurat.

Şi-a strigat iar, cu glas răcnit,
"Mai stau, tată, şi-acum?"
În timp ce peste el, grăbit,
Văpaia-şi croia drum.

Şi vasul îl înfăşura,
Şi steagul cel stingher,
Peste copil ea fâlfâia
Ca flamurile-n cer.

Apoi, un tunet lung vuia –
Băiatul, unde-i dus? –
Pe mare vântul arunca
Fragmente mici de sus;

Din cârmă, fanion, catarg,
Ce rolul şi-au jucat –
Dar a pierit acolo-n larg
Şi-un suflet de băiat.

poezie de Felicia Hemans, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cruce, copleşit de durere, Isus Omul formulează subtila întrebare: "Tată, de ce m-ai părăsit?" Nu cere ajutor, dar cred că e singurul pasaj în care Fiul chestionează voinţa Tatălui.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi sărută fiica, după care îl măsură cu privirea pe tânărul care o însoţea; nu părea deloc a fi un body-guard. De altfel, băiatul avea o uniformă albastră, pe reverul căreia doamna Valeria numără şase buline mici, aurii; hopa! Comandantul misiunii... Îşi ridică mai apoi privirea spre chipul băiatului; "tânăr şi frumos", îşi aminti caracterizarea sumară pe care i-o făcuse fiica ei. De cum îl văzu atât de aproape, îi dădu imediat dreptate fiicei sale: Chiar aşa era, tânăr şi frumos!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia şi Adevărul

ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieţii Sfânt Profet
şi-al Lui Dumnezeu Cuvânt

n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat şi fără pată
El să umple veşnicia
cu lumina Sa curată

nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârşit
veşnic ce este-o lumină

numai El ne-a învăţat
şi ne-a spus că Dumnezeu
iubeşte cu adevărat
pe cei din poporul Său

doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
că El vrea cu adevărat
omul — cu fiinţa trează

aşa frumos — de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
şi ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit

ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit

Isus iată — a mărturisit
Tatăl Sfânt că l-a trimis
omul iarăşi mântuit
să fie în Paradis

Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
să vă ţină mintea trează
Eu în Rai să vă aşez

şi-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieţii ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
să dau viaţă în sfârşit

Eu sunt Calea şi Viaţa
şi Adevăru iarăşi sunt
ce vă luminează faţa
şi în cer şi pe pământ

Adevăru azi de-l vreţi
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeţi
puteţi numai prin Cuvânt

o veniţi acuma dar
astăzi dar să îl slujiţi
El vă-mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniţi

adevărat adevărat vă zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viaţa-n veşnicie

căci în ziua de apoi
din morţi îl voi învia
şi-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna

Eu sunt Învierea şi Viaţa
cine crede dar în Mine
va avea curată faţa
sus în slăvile senine

în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi — el nu îşi pierde
dreptul de-a fi răsplătit

cine crede-n Mine şi trăieşte
în veac el nu va muri
căci răsplata şi-o primeşte
iar când Eu voi reveni

Eu sunt Calea şi Adevăru
chiar şi viţa iată sânt
pentru oameni Eu sunt ţelul
al Vieţii Sfânt Cuvânt

mlădiţa aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl — o s-o arunce

fiţi de azi dar înţelepţi
şi ascultaţi de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepţi
să fiţi fii de Dumnezeu

împliniţi învăţătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiţi dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc

fiţi ca robii ce aşteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
şi trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân

Evanghelia cea vie
să vă fie doar sprijin
Mirelui din veşnicie
să-i cântaţi mai pe deplin

Eu la Tatăl dar mă duc
însă iar mă voi întoarce
vreau în braţe să v-apuc
să umblaţi în sfânta pace

să ştiţi Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El vă tai cărare
să vi-l fac mai pe-nţeles

numai Eu vi l-am descris
şi ce face Tatăl Meu
vă arăt — ca-n Paradis
să păşiţi prin Harul Său

Tatăl Însuşi vă iubeşte
pentru că m-aţi ascultat
şi cu drag vă mântuieşte
prin sângele Meu curat

orice dar astăzi veţi cere
în Numele Meu voi face
să vă fie o mângâiere
şi când inima-n voi tace

când ceva în Numele Meu
voi cereţi ca să primiţi
slăviţi-l pe Dumnezeu
viaţa sfântă s-o trăiţi

se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul să vă facă parte
tuturor de darul Său

apoi iată în tăcere
răspunsu să-l aşteptaţi
cu credinţă la vedere
Domnului să vă predaţi

Tatăl vrea sinceritate
şi o inimă curată
să aveţi cu Sine parte
sfinţenia v-a fost dată

glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raspuns final?

Privind aceeaşi stea ce mă inspiră
O vorbă-am vrut ca să îţi spun,
Răspunsul tău mă cam intrigă
Nu pot să înţeleg, nu ştiu.

Să fi grăit tu oare adevărul?
Sau eu am înţeles greşit…
E imposibil, spun buzele tale,
La ce mi-ai spus mult m-am gândit.

Motivul forte de l-ai spune,
Acel motiv din urmă care
Îmi face mie imposibil
Să mai visez in continuare.

Poate că mulţi mi-au spus că e mai bine
S-aştept să treacă timpul rău,
Dar greu se mai scurg ale mele ore
Când nu sunt prin-prejurul tău.

Aşa că îndrăznesc din nou
Să îţi vorbesc ca un ecou,
Prin versuri chiar nereuşite
De mine mult, mult chinuite.

Alege-o variantă de răspuns:
Poţi spune “da”, poate vei spune “nu”,
S-au chiar poţi spune “mai incearcă tu”,
Dar steaua mea se-ndreaptă spre apus.

Iar de răspunsul tău va fi
Acelaşi, dar numai de-aş şti,
În pace eu te voi lăsa
Voi şti că nu vei fi a mea.

Dar sper acum, măcar de-această dată
Răspunsul dat, să fie doar al tău,
Să nu fie influenţat de alţii
Să fie sincer, clar ca un ecou.

Încerc să-nchei, dar mi-este foarte greu
Căci incă nu ţi-am spus tot ce simt eu,
Însă măcar un lucru-aş vrea să îl reţii:
Dăm doar un semn, sau un cuvânt, sau orice-ar fi.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare la care nu insişti rămâne obscură chiar dacă ai răspuns.

Mihai Şora în Conferinţele Teatrului Naţional (15 aprilie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată drag din cer

Din cer Tată scump şi drag
Iat-un pumn azi de ţărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină

Doamne vreau şi eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ţi Divine

Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îţi mulţumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc

Eu ţi-aduc acum mărire
Pentru planu-Ţi întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit

Dumnezeule Prea Înalt
Îţi aduc acum onoare
Pentru toate ce ne-ai dat
Pentru veşnica-Ţi salvare

Viaţă Doamne Tu ne-ai dat
Mântuire tot la fel
Prin Mielul crucificat
Fiul Tău Emanuel

Tu eşti Tată mai "nainte
Chiar de orişice-nceput
Şi-ale vieţii vii cuvinte
Ni le-ai dat ca şi un scut

Al omului Creator
Arhitect Universal
Şi Tată al tuturor
Tu eşti al meu ideal

Vreau să fiu pe veci al Tău
Prin Isus Mântuitorul
Să-mi fii pururi Dumnezeu
Iar Hristos — Învăţătorul

Îţi aduc pe veci onoare
Şi te laud te slăvesc
Pentru veşnica-Ţi lucrare
Prin care şi eu trăiesc

Glorie Tată iubit
Pentru tot ce ai lucrat
Pentru Fiul Tău iubit
Prin care Tu ne-ai salvat
19 iulie 2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul: Tată, tată! Ai zis că, dacă iau un zece, mă laşi să mă joc toată ziua pe-afară.
Tatăl: Aşa e!
Fiul: Buun... Mă duc să mă joc jumătate de zi.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl: Fiule, lasă-te de fumurile astea cu pictura şi apucă-te serios de medicină.
Fiul: De ce, tată?
Tatăl: Simplu: în pictură toate greşelile rămân expuse vederii, în timp ce în medicină ele sunt îngropate odată cu bolnavul.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!