Bizar
Plouă cu lacrimi
peste orașul însingurat.
În fiecare noapte
fac proba sicriului
și ascult cucuveaua
numărând stele căzătoare.
Dimineața,
moartea îmi zâmbește știrb.
poezie de Vasile Ghinea din Ochiul din umbră (2004)
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre zâmbet
- poezii despre stele căzătoare
- poezii despre ploaie
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
- poezii despre dimineață
- poezii despre cucuvele
Citate similare
Albastru marin
Plouă ca un strigăt.
Cerul nopții se revarsă
peste câini loviți de mașini,
peste oameni loviți de inflație,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopții
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.
poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre uitare, poezii despre inflație, poezii despre câini sau poezii despre albastru
Dimineață
În fiecare dimineață
mă trezesc a mirare.
În fiecare dimineață
fac cunoștință cu mine.
În fiecare dimineață
cafeaua are zaț.
În fiecare dimineață
îmi verific amintirile.
În fiecare dimineață
umbra este mai grea
poezie de Vasile Ghinea din Lutul unui pumn de vise (2009)
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cafea sau poezii despre amintiri
Noaptea în lacrimi
Noapte măiastră, răspunde-mi!
Tu unde vrei să ne-ntâlnim,
În vis sau în marea lăcrimândă?
În prea plinul oceanului însingurat?
Te număr printre lacrimi și te-am ales pe tine
Să-mi fi a mea confidentă și prietenă pe vecie.
Peste munți s-a așternut tăcerea și lacrimile dor,
Un gând nebun îmi caută sufletul pierdut în marea dragostei,
Am vise și speranțe,
O lacrimă de mult uitată în colțul unui ochi închis,
Salutări în dansul păsărilor,
Iar eu printre fulgi și stele te chem a mea, măiastră noapte.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre păsări, poezii despre prietenie, poezii despre ocean sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
A 13-a primăvară
... îmi plânge la rădăcini
pământul
în necontenită ofilire
cade pe gânduri
sângerează
grele tăceri.
Și totuși în altă parte plouă,
plouă
în fiecare noapte,
legănând primăverile,
fără răgaz,
ca o chemare
dincolo de întuneric, tresărind
dimineața
atât de aproape de tine.
poezie de Eli Gîlcescu (16 martie 2018)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre întuneric, poezii despre plâns, poezii despre gânduri sau poezii despre Pământ
Stele căzătoare
Mirosea a stele căzătoare
(dacă stelele-ar avea miros...!)
Mirosea a moarte pe cărare
și-a tristețe ajungând la os.
Mirosea a noapte de sfârșit lumesc
(căci și lumea s-ar sfârși cândva...)
Greu mi-era cuvântul să-l rostesc
și să-mbrac cu el căzuta stea.
Frunze moarte miroseau a ieri
(parcă întrupau în ele Timpul).
Gândul îmi pleca spre nicăieri
întâlnind în cale numai vântul..
Viața se-ntorcea pe sine-n iarnă
(iarna se credea stăpânitoare!)
Fulgii doar durere mai puteau să cearnă
căci erau toți... stele căzătoare.
poezie de Mihaela Albu
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre timp sau poezii despre sfârșit
DIN STELE CĂZĂTOARE POT SĂ-MI FAC O SCARĂ-Rubaiat-
Din stele căzătoare pot să-mi fac o scară
Să evadez din lumea asta mult precară,
Să hoinăresc prin universuri paralele,
Să știu că și acolo lumina-i necesară.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele căzătoare
Ne plouă, iubite
Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperți din întregul jurnal...
Plouă aici și plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi și-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată și ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni și cu regi, inundat mi-e castelul
și mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet și în calendar, ne plouă cu clipe și viața ne trece, îmi plouă, iubite,
pe vers și pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru și rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...
poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre versuri, poezii despre toamnă sau poezii despre seară
* * *
stau și ascult nemișcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă și plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai știe, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai țipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
și ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă și plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre promisiuni sau poezii despre prezent
Plouă în mine
Plouă în mine, mai mult decât știi,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceață,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi știe suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cișmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-așează
s-asculte.
Mă plouă o viață, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă și macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă orașul, cu pași...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâșii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.
poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre sculptură sau poezii despre păduri
Ploi de viață
Plouă cu praf de stele peste gândurile mele,
Plouă cu flori de gheață peste gânduri în ceață,
Plouă cu prostie, necuratul fericit învie,
Plouă cu sănătate, trupuri șubrezite zâmbesc în rate,
Plouă cu coroane de flori pomenind muritorii nemuritori,
Plouă cu raze de soare peste gânduri albe în floare,
Plouă cu prietenie, timpul naște armonie,
Plouă cu sfântă învățătură, ateismul blestemă cu ură,
Plouă cu speranță, pesimismul leneș îngheață,
Plouă cu belșug, cumpătarea nu arde pe rug,
Plouă cu dragoste vie, sâmburii de viață învie,
Plouă cu viață născând mulțimi de inimi plouate
Flori pământene, miraculoase,
aurul planetei albastre plouate.
poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre învățătură, poezii despre sănătate sau poezii despre sfinți
El
A existat o idee de dor
în culorile curcubeului,
cu rădăcini de noapte
din visul plutind peste
lumea pașilor pierduți
poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre dor, poezii despre curcubeu sau poezii despre culori
Valentisme
Pe ecrane multe fapte
Exagerate, parvenite și supărătoare,
Soliste fabricate peste noapte,
Cu palmares de stele căzătoare.
epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre stele căzătoare sau epigrame despre noapte
O ploaie tristă-n noapte
Eu sunt doar o umbră-n noapte,
Orașu-i un peisaj trist, funerar
Și plouă, plouă... ce singurătate
Căzând stropii grăbiți pe trotuar.
Vântul împrăștie-n jur melancolia
Glasul clavirului grăbit se stinge
În orașul pustiu se-așterne vijelia
Și peste-al meu suflet se prelinge!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (27 octombrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate sau poezii despre peisaje
Noapte
Este noapte.
Norii au întunecat cerul...
Concertul broastelor
Se aude din adîncul apelor.
Cîntă pe mai multe voci
Și instrumente diferite.
Le acompaniază greierii
Și cîteva păsări ce nu dorm în noapte.
Este mai mult decît real concertul,
Dar lipsesc partiturile.
Soprana nu are concurență
Și nici baritonul.
Oamenii muzicieni
Sunt prea mici în fața naturii.
Este noapte și printre nori
Mai zăresc stele, chiar de plouă,
Care imi fac cu ochiul
De noapte bun.
Eu le mîngîi și le șoptesc
Vă iubesc!
Și continui să ascult concertul
Cîntat de orchestra neplătită
Care nu a repetat niciodată.
Cîntă atît de frumos
Că mi-a trecut somnul.
Disting vocile interpreților
Și frumusetea glasurilor.
Inima mea aplaudă spectacolul
Și cere bis în fiecare noapte.
Cerul și stelele aplaudă
Și cer să nu se termine visul,
Și cintul ireal de fascinant,
Minuni create de creator!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre somn sau poezii despre nori
Plouă în suflet cu găleata
A plouat atât de mult că mi-au răsărit florile
Pe straturile de celule
În care am plantat dragostea.
Încă plouă cu lacrimi, cu fluturi și îngeri, cu stele și dor.
Îmi curăț tihna de întunecare, apoi în tăcere adorm
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre fluturi sau poezii despre flori
Orașul de praf
O dimineață ca oricare alta
Și zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste orașul verilor de praf
Un sculptor și-a uitat aiurea dalta.
Destinul îmi mai dă un telefon
Și mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Și are frunze strâmbe de carton.
Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăși este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în orașul verilor de praf.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre telefon, poezii despre poezie sau poezii despre frunze
Plouă infernal
în orașul atrofiat de galben
și ruginiu lăsat de toamnă
balta din fața blocului
se întărește din sfert în sfert
de oră și rânjește la trecătoare
privește parșiv pe sub fuste
sau rochii într-o nebunie ludică
plouă cu picături murdare
prin orașul obosit de atâta vară
și mașinile scrâșnesc din pneuri
când simt carosabilul umed
plouă pisici și câini și trecători
fără discernământ curge apa
aproape rece vine pe pământ
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rochii, poezii despre pisici, poezii despre ore, poezii despre nebunie sau poezii despre iad
Dragoste fragedă
Peste verdele-n neștire, plouă lacrimi de iubire,
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire, strălucește în privire
Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară
Iar zefirul unduiește firul ierbii ce-mi zâmbește.
Pădurile șușotesc, frunzele se-nveselesc
Și obrajii-mi se roșesc, c-au aflat cât te iubesc!
Cântec nou, de înflorire strălucește în privire.
Primăvara dă de știre, vieții de a ei sosire
Și mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire
Și iubesc a ei menire și iubesc, iubesc, iubire!
Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară,
Geana și clipirea lor ca petala florilor,
Florilor de viorea care-mi ascund dragostea
Și mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea!
Peste verdele-n neștire, plouă lacrimi de iubire
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire strălucește în privire
Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre știri sau poezii despre ochi
Plouă parșiv
Plouă parșiv
Cu gânduri destrămate
Si coji verzi de nucă
O pâclă deasă
Fură orice speranță
De lumină
Ascult glasul ploii,
Ascult glasul inimii
Sacadat
Nu vei veni...
Plouă parșiv.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre lumină sau poezii despre inimă
* * *
plouă peste planetă
cum n-am mai văzut
de peste o mie de ani
cu lacrimi de sânge alb
ne plouă frigul din noi
de parcă ceru-și despică
sternul în multiplu de doi
între nori
luna mătură furioasă
cioburi de lacrimi și vise pierdute
în ploaia ce cade și curge
atât de târziu pentru noi
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre planete, poezii despre furie sau poezii despre alb