comparaţie

Un pui în coajă – au spus unii -
Iată ce-i viaţa ce trece
În lumea strâmtă şi îngustă
Viaţa nu-i decât o muscă.
La spital – rază de soare – doctorul zâmbeşte trist:
Nu mai ai decât o lună...!
Se agaţă-n disperare de o mână de halat, pacientul.
Iară doctorul răspunde:
"Iarna muştele îngheaţă!"
Asta-i tot ce ai de zis?
Uşa se închinde-n urmă, paşi se-aud pe holul sec
Asta-i viaţa din păcate
Ni se stinge ca un bec.
Floarea ce o pui în vază simte glas de ghilotină
Însă viaţa ce o are, n-a murit
e-acolo-n tină.
Şi la fel cum puiul coaja o înlătură cu ciocul
Tot aşa raza de soare bate-ncet în glia seacă
Şi prin uşa ce-o deschide...
Cine ştie ce urmează,
Apă,
Floare,
Coajă seacă?
Sau întâia parte poate, o etapă...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacientul: Domnule doctor, cum aş putea trăi 100 de ani?
Doctorul: Fumaţi?
Pacientul: Nu!
Doctorul: Mâncaţi mult şi cu plăcere?
Pacientul: Nu!
Doctorul: Alcool? Amante?
Pacientul: Nu şi nu!
Doctorul: Atunci de ce doriţi să trăiţi atât?!

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa fiecăruia se întâmplă ca dintr-o dată, poarta trântită în nas să se întredeschidă, zăbrelele să se dea la o parte, nu-ul definitiv să nu mai fie decât un poate, lumea să se tranfigureze, un sânge nou să ne curgă prin vene. Asta-i speranţa.

Nina Berberova în Trestia revoltată (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Stratford: Bună, Katarina. Ai făcut pe cineva să plângă astăzi?
Kat: Din păcate, nu, dar e de abia 4 şi jumătate.
Doctorul Stratford: Asta-i fata mea.

replici din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

atunci când lacrimile se vor zdrobi de pământ
şi vor simţi durerea mea
şi-în cădere lumina din ele se va stinge
să şti!
că viaţa nu-i decât o secundă
ce repede trece!

atunci când privirea mi se va pierde
şi lumina din ea nu va mai fi
să sti!
că întunericul nu poate înlocui lumina
căci viaţa nu-i un privilegiu

să şti că atunci când m-ai uitat
şi vei crede că eşti fericită
mă voi bucura
că viaţa nu-i, decât
o iluzie, un zbor în vânt
un fluture ce am avut impresia
că prin ce-am fost, doar a trecut!

poezie de Viorel Muha (2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacientul: Doctore, aici scrie că trebuie să iau pastilele astea în fiecare zi, tot restul vieţii... Aşa e?
Doctorul: Da, aşa am scris.
Pacientul: Va trebui să trec foarte des pe la farmacie înseamnă...
Doctorul: V-am dat eu un tub... e mai mult decât suficient.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i viaţa !

L-a ales poporul
Cu pompă mare.
I-au dat cu piciorul
La plecare.

epigramă de Florin Ţăran din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun, ţi-a venit gândul ăla naşpa... Dar cât poate să dureze un gând, când viaţa lui nu-i mai lungă decât viaţa unei umbre? Şi cât de mult poate fi afectată Viaţa Eternă de un gând ce se aprinde şi stinge fulgurant în ea?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensitate

viaţa nu-i decât un paradis pe-o sferă
ce atârnă-n hău imensurabil
viaţa asta nu-i decât himeră
între spaţii şi între durabil

viaţa nu-i decât o frumuseţe
galbenului lut atribuită
care ba e undă de tristeţe
ba la nesfârşit se vrea iubită

viaţa asta nu-i decât o lungă
luptă îndârjită, inegală
cu ceva ce veşnic ne alungă
într-o lume mai universală

viaţa noastră-i revelaţia divină
conştiinţa noastră-i puritatea
iar suflarea nu-i decât o vină
pedepsită cu eternitatea..

poezie de Iurie Osoianu (1 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rază de soare

O rază de soare, o rază
De lotca luminii purtată,
Veni într-o zi să mă vază
În lumea ce-o ţin încuiată,
În cosmosul meu cu lăcată...
Tronam peste false imperii
Ascunse în noaptea odăii...
Tronam peste răni şi mizerii,
Cinstind tâlhăria şi răii,
Străin de căldura Văpăii!

Dar iată, că-mi trece hotarul
Şuviţa de aur, discretă,
Săltându-şi cu sârg felinarul,
Să-mi tulbure mica planetă
Fantastica ei siluetă...

Şi raza, vâslind, se strecoară
Prin colţuri cu-amare iluzii,
Să-mi dărme, să-mi smulgă-ntr-o doară,
Sărmanele mele confuzii,
Ca vântul, pe câmp, cucuruzii!

Şi raza pluteşte, uşure,
Pătrunde-n adânc de abise
Şi-n mine pătrunde, să-mi fure
Comorile mele, închise
Nu-n viaţă, ci-n hârburi de vise...

Şi scoate şi dă la iveală:
Fantome, dorinţi costelive
Şi-a vieţii perfidă spoială,
Grămezi de rebuturi şi stive
De triste valori negative.

Şi-apar mucegaiuri, gunoaie,
În lumea ce-o ţin încuiată;
Şi lacrimi pornit-au şiroaie...
O, biata fiinţă ciudată!
O, cosmosul meu cu lăcată!

Deschide-ţi ferestrele toate
Şi scaldă-ţi în lacrimi, făptura.
Se poate, se poate, se poate
Să-nvingi deznădejdea şi ura!
Şi-n lacrimi purifică-ţi zgura...

Şi lacrima, caldă de-a pururi,
Aşeaz-o în inima-ţi plină
De-acum, cu râvnitele-azururi,
Să schimbe-n aleasă lumină
Un bulgăre searbăd de tină;

Şi-n beznă fii însuţi o rază
Purtată de lotca luminii,
Sfidând omeneasca emfază
Şi patosul sterp al ruşinii, —
Fii albul ce-l leagănă crinii,

Fii raza sublimului, raza
De slăvi şi minuni născătoare,
Ce stă ca o stâncă, la baza
Trăirii, fii raza de soare
Ce luptă şi-nvie, când moare!...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e prăfuită, viaţa nu e moartă, viaţa e vie. Aşa de vie, aşa de plină de sevă şi de soare încât cine nu înţelege asta nu o poate privi în faţă.

Cella Serghi în Pînza de păianjen
Adăugat de yramGM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-şi depăşeşte încercările
Şi lună de lună zâmbeşte
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Şi sufletu-i putrezeşte
Cum l-aş putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăieşte-n iubirea duşilor
Şi-n ei se regăseşte pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Şi umblă pe planetă flămând
Cum l-aş putea numi?
Cine se ridică din praf
Şi nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Şi nu mai are sânge de viaţă-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanţuri de sclav
Cine ridică munţii din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aş putea numi?

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

poezie celebră de Lucian Blaga (1919)
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e viaţa omului

Ce e viaţa omului,
E ca floarea câmpului,
Azi e floare pe câmpie,
Mâine nimenea nu ştie...
De aceea, dragii mei,
Sa avem mireasma ei!...

Ce viaţa omului,
E ca frunza codrului,
Stă în soare, stă în vant,
Dar tot cade pe pămant
De aceea, dragii mei
Să avem culoarea ei!...

Frunza, floarea,
Ea se bucură de soare
Când e frig e rabdatoare
Şi când toamna ea soseşte
Vrea nu vrea, îngalbeneste
Iar iarna când a venit
A plecat... s-a prăpădit...

Întâi suntem mugurasi
Verde crud suntem gingasi
Înverzim şi stralucim...
... dar apoi îngalbenim
Vrem nu vrem, ne prăpădim,
Vrem nu vrem, ne prăpădim...

Vedeţi voi dragii mei
Timpul nu-l oprim cu lei,
Şi de Frunza va cădea...
verdele îl vom păstra,
Şi de Floarea va pleca,
mireasma e pururea...
De aceea dragii mei,
Să avem culoare verde
Şi parfum ce nu se pierde,
Într-o zi noi vom fi duşi...
Nu ştim unde vom fi puşi...

poezie de Graţiela Lionte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i viaţa pentru toţi

Cătinel poţi să o zici
Poftele-s mereu mai mici...

distih de Gheorghe Mitroaică din Omagiu Francofoniei - Hommage a la Francophonie, Epigrame - Epigrammes (2006), traducere de Eugen Deutsch
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul: Câte partenere sexuale ai avut în ultimul an?
Pacientul: Cu tot cu soţia mea?
Doctorul: Da.
Pacientul: Niciuna.

replici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul şi pacientul

Pe Dumitru, de la mină,
L-a tratat oricând de boală:
Îl primea cu punga goală
Dar cu… damigeana plină.

epigramă de Ioan Şiman din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul

Trist
şi singur în găoace,
puiul galben-auriu
a simţit într-un târziu
că-i stingher,
că n-are pace.
A simţit că lumea lui
tot mai strâmbă
nu ştiu cum,
se face...
"Ce-o fi asta?"
se gândi.
"Cum de m-a ajuns năpasta
să trăiesc într-o mărgică,
într-o casă
tot mai strâmbă,
tot mai mică?...
Să nu pot să-mi aflu loc
nici pe faţă,
nici pe spate.
Şi să-mi crească,
după toate,
uite
ce nătâng de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciudă
eu cu ciocul,
ca un prost...
Însă ciocul ce s-audă?
Cade-n stânga,
bate-n dreapta
şi-mi atârnă
ca o bârnă
fără rost.
Mi-ai ieşit şi doi ochi mici.
Ce să fac cu ei aici?
Mi-au crescut şi aripi grele.
Ce să fac aici cu ele?
Iar sub pântec,
la picioare,
se făcură nişte ghiare...
lungi... cu vârfu-ncovoiat...
Simt că toate-n pântec mi-au intrat!
Doamne,
pentru ce mi-ai dat
daruri care-mi sunt povară?..."

Şi,
lăsat pe partea stângă,
a-nceput uşor să plângă
puiul
pentru-ntâia oară...

*

Dar deodată,
în găoc,
bate cineva de-afară...
Cioc!
Cioc, cioc!
Inima în pui se zbate,
se-nfioară.
Cine...
oare cine bate?...

Cu un tremur ca de-o vrajă,
a bătut şi puiu-n coajă.
Uite!
Sub ciocănituri solide
se deschide
o fereastră!
Doamne,
ce privelişte măiastră!
Apoi uite-acum cât loc...
unde poate să alerge
să se joace,
să se culce...
Iar un glas atât de dulce,
glas de mamă...
andantino,
iată,
îi vorbeşte:
Vino...
Şi sări degrabă puiul
din bârlogul vieţii vechi.
O, acum cât e de bine
să ai ochi,
să ai urechi!...
Ce frumoasă e lumina!...
Parc-ar vrea în piept s-o soarbă.
Asta ce-i?
Un fir de iarbă...
Iar acolo?
E grădina...
Şi-nălţând privirea-n soare,
puiul,
suflet de pripas,
a bătut din aripioare
şi-a făcut întâiul pas.
Iar apoi,
dup-o clipită,
a zărit într-un arbust
o grăunţă rumenită.
Mm!
Da´ bună e la gust!
Iar colea, o gâză mică
pe un fir de busuioc.
Doamne,
ciocuşorul totuşi
nu e...
nu e rău de loc!
Dar aici în noua ţară,
ce s-ar fi făcut el oare
fără aripi, fără ghiare,
fără vechea lui povară
din căsuţa cea sihastră?
Bietul pui...

*

Fraţii mei,
povestea lui
nu-i decât povestea noastră...

Cinste,
curăţie,
milă,
jertfă,
inimă umilă,
lacrimi grele,
bunătate,
şi suspine după stele,
bine,
dar acestea toate...
ce să faci aici cu ele?
Să fii mut ca oaia-n strungă,
cu răbdare (îndelungă!),
să nu fugi după avere,
după nume,
să iubeşti pe cel ce-i gata,
de-ar putea,
să te sugrume,
bine,
dar acestea toate...
ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare are preţ
numai zâmbetul isteţ,
numai vorba îndrăzneaţă,
numai paşii rari şi grei,
numai mâna cu mănuşă
care trage la cenuşă
de la toţi
pe turta ei;

da,
când viaţa e-o berbuncă
unde toţi străbat răscrucea
şi în calea ta aruncă
spini şi cioburi
fără număr,
tu,
să-ţi iei în taină crucea
şi s-o duci umil pe umăr...
suspinând discret,
cuminte,
sub scuipatul de ocară...
O, Părinte,
Creatorule-ndurat,
oare pentru ce ne-ai dat
daruri
care sunt povară?

*

Pentru ce?
Nu ştii?
Aşteaptă...
Vine-o clipă,
un soroc,
când la marginile lumii
cineva din cer va bate...
Cioc!...
Cioc, cioc!
Şi-n acest străvechi găoc
se va face o fereastră
către lumea cea măiastră.

Şi-atunci,
frate,
cât va fi de bine
să ai pieptul cu suspine,
să ai umerii cu cruce,
să ai tâmplele cu spini,
să ai faţa toată plină
de a lacrimilor salbe!
Căci acestea toate, toate,
se vor face... aripi albe
şi tunică de lumină
şi cunună de rubini
şi toiag de-mpărăţie,
care ştie lumi să-nfrunte
(după cum Ioan ne-a spus!)
când ne va sclipi pe frunte
numele etern,
ISUS!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul: Ce s-a întâmplat?
Pacientul: Am încercat să mă urc la etajul autobuzului.
Doctorul: Dar autobuzele de la noi din oraş nu au etaj.
Pacientul: Cu ochelarii prescrişi de dumneavoastră, absolut toate aveau.

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!