Al doilea Mare Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ţinut, se spune, undeva unde niciun om nu pătrunsese mai înainte, în afara Primilor Şamani când depuseseră acolo Pietrele Preţioase. Înţelepţii beţi şi splendidele squaws s-au aşezat în cerc şi era acolo o lumină mai mare decât în miezul zilei din pricina strălucirii diamantelor sub razele lunii pline; şi era mai mult foc decât în locurile de chin din pricina strălucirii rubinelor sub lună plină; şi era mai multă speranţă decât în Preriile Verzi din pricina strălucirii smaraldelor sub razele lunii pline.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte squaws i-au împins pe înţelepţi în mijlocul cercului, iar înţelepţii au alunecat pe pietrele preţioase, dar nu şi-au făcut niciun rău, fiindcă erau beţi. Se aflau acolo înţelepţi ce strânseseră câte o duzină de suflete. Nu era niciunul care să fi avut mai puţin de patru. Şi erau cu toţii beţi de înţelepciunea lor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am petrecut multe nopţi gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: că, până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici şi îngrozită de vagon. Abia aştepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit şi zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici şi simt sarea de mare în gură şi în nări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii s-au întrunit într-un foarte tainic Consiliu, uitând toate vechile discordii ce despărţeau limbile şi triburile. Nimeni n-a ştiut de aceasta, în afara înţelepţilor înşişi. Iar cei care, morţi fiind ori suferinzi, n-au putut să participe în carne şi oase, şi-au trimis sufletele sub aparenţa unor tinere femei. A fost cu adevărat evenimentul cel mai de seamă ce poate fi imaginat: între înţelepţi se aflau nişte squaws şi ele erau mai înţelepte decât înţelepţii!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine să suferi tu din pricina adevărului decât să sufere el din pricina ta.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dovadă în sprijinul ipotezei că era în viaţă mi-a venit de la un prieten de-al meu, fostul judecător O'Connors, un om cu multe calităţi şi care a trecut printr-o gravă depresiune. A încercat (fără succes) să se vindece în Italia. Timp de două săptămâni, zicea, a întâlnit-o în fiecare zi pe Alice H. la Florenţa. Era la fel de fermecătoare şi de inteligentă ca întotdeauna. Mânca din belşug. A văzut-o des în compania unui tânăr oacheş şi bine făcut. Nu s-a mai arătat la ultima întâlnire, dar tânărul a venit şi i-a explicat că era îndrăgostit de ea, iar acum ea dispăruse fără urmă. Plângea şi judecătorului îi era milă de el. Părăsi Florenţa mai deprimat ca niciodată, din pricina a ceea ce-i făcuse Alice H. iubitului ei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crede îndeobşte că indienii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proşti, fie prea neştiutori, fie încă uneltitori şi dezbinaţi. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuşi, exterminarea majorităţii indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei îşi respectau promisiunile. Îşi închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari şi nu erau mai puţin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpăţânare, nici din lipsă de răutate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţea marea de smarald, dar nu putea s-o vadă. Ar fi zis că e undeva înapoi, dar nu exista niciun înapoi. Cum stătea aşa în picioare, o cărare i s-a aşternut în cale, şerpuind printre nişte arbuşti fragili de cristal, galben-verzui, agitaţi de o boare ce aducea foarte mult cu un şarpe înaripat. Ciocnirea lor producea sunete vesele, ca nişte fluierături. A zâmbit şi toţi arbuştii au părut tare fericiţi din pricina asta şi atunci şi-a pierdut un picior şi apoi şi pe celălalt, sau poate asta să fi fost mai târziu, lângă fântâna îngheţată păzită de un impenetrabil fluture de noapte-şoim? Oricum, nu izbutea să-şi mai găsească niciun mădular, dar nu-i păsa câtă vreme îi era lesne să se ducă oriîncotro voia. Mai avea încă ochi şi poate nimic altceva. Îşi arunca privirile de jur împrejur şi totul era în regulă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Observator

Cum era de prevăzut,
La congresul cu pricina,
În partid a mai crescut
Imunoglobubulina.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce veşmânt avea pe ea acea Squaw cu Şapte Suflete? Era, neîndoios, Sângele Soarelui. Ea era ca noaptea care-i Marea Vrăjitoare: de la trezirea la adormirea timpului, ea dă naştere tuturor fiinţelor şi tot ea le distruge. Ea este toate lumile - lumea apei şi lumea pământului, lumea văzduhului şi lumea viselor, lumea focului şi aceea a Puterilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul nu muşca niciodată, iar omul nu muşca decât uneori. Ursus era mizantrop şi ca să-şi dovedească şi mai mult această ură faţă de oameni, se făcuse măscărici de bâlci. Era ventriloc şi putea vorbi fără să-şi mişte buzele. Reproducea la perfecţie accentul şi pronunţia oricui; imita atât de bine glasurile, încât ai fi putut jura că vorbeau chiar cei cu pricina. Scotea sunetele mai multor soiuri de păsări, călătoare ca şi el; iar uneori te făcea să auzi fie zarva unei pieţe pline, fie sunetul unei păşuni unde mugeau vitele. Era ager la minte, curios şi înclinat spre fenomenele neobişnuite, pe care le atribuim basmelor. Se intitula "negustor de superstiţii".

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram student la universitatea din H., profesorul nostru de istorie, grav bolnav, îşi trimise o suplinitoare pe care, din pricina tinereţii şi a frumuseţii ei, toată lumea începu s-o privească pieziş. După câteva zile, făptura aceasta sfârşise prin a le inspira simpatie chiar şi acelora dintre colegii mei care erau atinşi de o pubertate mai dificilă decât mine, în timp ce profesorii noştri, între care deosebirile de sex nu mai jucau de mult niciun rol, se pierdeau în tot soiul de elogii faţă de noua lor colegă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă cu aceste dezordini, se aştepta ca în orice moment armata imperială să invadeze ţara. Totuşi, Maculia se mărgini să-l cheme de urgentă pe Jacan la Maculburg, în timp ce tancurile se îngrămădeau cât vezi cu ochii pe celălalt mal al Putanului. Jacan nu s-a dus la Maculburg, ci s-a închis, împreună cu Baban, doi soldaţi şi opt artiste de cabaret, în adăpostul anti-atomic. Trupele maculiste n-au trecut Putanul, limitându-se să-i sfideze pe cei câţiva grăniceri jormani rămaşi la posturi. La Jorjan, ciuma începuse să facă ravagii, în vreme ce zorabii se apropiau, lăsând o dâră de cadavre prin locurile trecerii lor. Ocolindu-i cu grijă, din ce în ce mai mulţi oameni luau drumul munţilor. Li se alăturau acelora care aşteptau cu speranţă ajutorul imaculist şi care erau din ce în ce mai numeroşi, sau vreunei bande de tâlhari, şi acestea din ce în ce mai numeroase. Canibalismul era, în aceste medii, la ordinea zilei. Dar toată lumea îşi procurase de-acum arme de foc şi, din pricina capacităţii lor de ripostă imediată, partizanii erau doar arareori atacaţi de tâlhari.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silas Dement

Era lună plină şi pământul scânteia
Acoperit de bruma proaspăt căzută.
Era miezul nopţii şi nici un suflet în jur.
Pe hornul de la curtea de justiţie
Se strecura un fum cenuşiu repede
Izgonit de vântul de nord-est.
Am dus scara la baza treptelor
Şi am sprijinit-o de uşorul uşii
La intrarea în pod;
M-am târât pe sub acoperiş printre căpriori
Şi am aruncat peste bătrânele lemne
Un braţ de cârpe îmbibate cu petrol.
Pe urmă am coborât şi am plecat de acolo.
Nu peste mult timp s-a auzit clopotul pompieriei –
Bang! Bang! Bang!
Şi brigada de pompieri din Spoon River
A sosit cu găleţi şi a început să arunce apă
Peste flăcările magnifice care deveneau din ce mai fierbinţi,
Mai înalte şi mai strălucitoare, până când pereţii din bârne au căzut,
Iar coloanele de calcar unde era aşezat Lincoln
S-au prăbuşit ca nişte copaci doborâţi de securi.
Când am revenit de la Joliet,
Construiseră deja acolo o curte nouă de justiţie, cu amfiteatru.
Am fost pedepsit asemeni tuturor celor
Care demolează trecutul de dragul viitorului.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din felurite pricini, eram îndurerat şi profund mâhnit la gândul că n-aveam s-o mai văd niciodată, pentru că era pur şi simplu cea mai minunată fiinţă cu care mi s-au încrucişat vreodată paşii. Am încercat chiar s-o aduc înapoi, aproape inconştient şi potrivit unor metode neortodoxe şi dubioase. De-ar fi să-mi traduc o impresie vagă, aş spune că minţile ni s-au întâlnit la un fel de răspântie şi-au dat o luptă teribilă. Din fericire, mintea îmi era puternică şi umblase prin locuri foarte îndepărtate. Lupta avea întrucâtva realitate şi nu era doar un joc. E clar că n-o pot descrie decât metaforic.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem oare ceea ce credeam, sau crezusem ceea ce am văzut? I-am pus mai multe întrebări despre lucruri ce trebuie trecute sub uitare şi ea mi-a dat câteva răspunsuri interesante, deşi nu complet satisfăcătoare. Alice H. părea în orice caz să ştie despre ce vorbeşte. Stătea într-o caleaşcă neagră şi era înconjurată de un foc blând. Câteodată nu era altceva decât foc. Cel puţin asta era impresia mea, cu toate că a doua zi T. n-a reuşit să descopere nici urmă de ars. Dar era intolerabil de cald acolo înăuntru şi toate lucrurile căpătaseră o înfăţişare evanescentă, ca într-un coşmar blând.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim mai mult din pricina nepăsării, decât a vârstei.

citat clasic din Christina de Suedia, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciobanii fumau, aşezaţi pe nişte pietre. Era cald şi mirosea a răşină, a flori de vară, a singurătate. Şi mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependenţă, cea mai nasoală dependenţă din viaţa mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependenţa asta era cel mai greu de înţeles şi de acceptat de către oameni. Oamenii nu-şi doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependenţa mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coşmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligaţi să trăiască fără păpuşar, fără reguli impuse de alţii. Dependenţa asta mă împingea pe un drum pe care aveam să păşesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic şi să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât şi-a dorit-o vreodată o fiinţă umană. Acolo, sub luna mare şi galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 10 ani voiam să fiu mai mare, Doamne,

cu mult mai mare
poate cu 10 ani
sau cu 20 de ani
îţi ceream să mă înveţi să cresc
cât ai bate din palme
uite aşa
să pun vis peste vis
şi să rodească

la 20 de ani voiam să mai păstrez din copilărie
să dorm mai mult
să nu mă înec în plâns din pricina iubirilor nereuşite
să fiu cu 5 sau cu 10 ani mai mică
deja îmi era teamă de ziduri
voiam să rămân
cu pumnul meu de ţărână
nelucrat
pus într-o parte a lumii

la 30 de ani voiam să opresc timpul
cu inima îmblânzită
ca un arc de cerc
şi obrajii mângâiaţi de începutul firesc
al poeziei

la 40 de ani voiam să nu intru în panică
să văd totul atât de clar
nu mai pot avea 10 ani
nici 20
nici 30
şi aşa voi spune şi despre 40
au devenit nişte cifre
pe un segment
aparent neliniştit
numit...

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi oferi în schimbul unui suflet?

dragostea e o groapă de gunoi,
în fiecare zi găseşti lucruri sau, mă rog, persoane
care pur şi simplu trăiesc într-o continuă armonie
acolo în groapa de gunoi,
unde e cald,
mai cald decât în braţele unei societăţi profitoare,
mai cald decât în braţele celui care pretinde că te iubeşte
si ei o duc bine
acolo în gunoi,
unde e destul de cald
pentru ei.

nu există o bază eternă,
nici măcar viaţa nu se încadrează la capitolul ăsta.

femeile se satură atunci când găsesc ceva mai bun
şi bărbaţii beau tot din cauza asta,
nu avem nicio şansă,
suntem prizonierii aceleiaşi închisori.

şi nimeni nu-şi găseşte liniştea,
dar o ţin într-o căutare absurdă.

turnându-se în gropi,
afară din gropi
şi ieşind mai murdari ca niciodată.

dragostea acoperă suferinţa
şi dragostea caută
ceva mai mult
decât dragoste.

scrumierele pline,
paharele pline,
barurile pline,
mormintele pline,
nimic fără sens
plin.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă suferise mult din pricina ei, această suferinţă nu era oare ispăşirea imenselor bucurii pe care i le dăruise? Nu era oare răzbunarea de totdeauna a destinului omenesc, care interzice fericirea absolută ca pe o nelegiuire? Dacă legea creştină iartă celor ce mult au iubit, este şi pentru că mult au suferit, şi dragostea pământească nu devine o pasiune divină, decât cu condiţia de a se purifica prin lacrimi.

Henri Murger în Scene din viaţa de boem (1851)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!