Livada uitării

Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,
De muri cu volbure ce prind în verzi cătuşe
Pas cercetaş de vremi din firi apuse,
Printre strâmbaşi puiandrii în ramuri des golaşe.

Înalte crengi ţâfnoase în trunchiuri vechi de pruni
Ştiuţi doar după coaja-n lucii foi, crăpândă,
Din care ţepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă
Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu lăstuni.

Ades, adesea cioate sau cioturi, buturugi,
În putrezire brună cu lucii în caramel,
Sunt mărturii furtunii, sau cozilor de oţel
Ce în avânt sălbatec nu s-au pliat nici rugii.

Arar, de-o palmă înguste, şerpuiesc rectilinii
Dâre de-un bej deschis printre cremoase gloduri,
Ce duc spre-un gard de crăci legat nuiele-n noduri
Şi move zbârcituri sunt rod ascuns luminii...

... Şi uitării hominide ce-a strâns claustrofobic
Cu gând hapsân de poame, jurându-le îngrijire;
Puieţi crescuţi în pomi, coloane de îndârjire...
Cum armie în divizii linşată anaerobic.

Hăţisul scrijeleşte se năpustind grămadă,
Lăsând albicios urme pe piele, roşu-n carne,
Pedepsind pe intrus; agaţă să-l răstoarne...
Că un suflet e-n pieril, se răstignind... livadă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intemperie

Îmi tapează picurii, ca ropotu-n surdină
de mii de cai,
pe tabla de maşină...
într-un ploios, de-aproape început de mai.

Se unduiesc crengi brune cu înfrunziri verdatre
pe fondul gri
de-un cer, se revărsând bucate
multe, timpurii.

Asfaltu-i ca o smoală lisă, în multe lucii şi penumbre,
întins parcă cu o rolă
şchiopătând în tumbe,
printre rigole în alveolă.

Mai trece, arar, un câtecine, de pe la magazin din colţ,
c-o pungă mai mult goală,
sub o pânză, îi lucind bolţ,
şi c-un copil, ce-a sfârşit şcoală.

Mi se clăteşte parcă suflet, se toarnă gând în celuloid
de poze curse râu,
fără vreun rid,
lângă un lan de grâu...

... m-oprisem, după ce alergasem ploaie, să stau, uitat, tranchilizând
c-o liceană, toată fremătând...
pasager ieri, astăzi un gând
şi, aud şi acum suspin, fin geamăt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Şi geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara şi-o plânge
Şi păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemişcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ ţin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, şi-umbrelind spovedire.

Se pierde şi gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluţii, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citadin nocturn

Palori metalizate în lucitor asfalt,
printre jaloane albe din sticle incendiare,
delimitate-n lungi, liniare reflectoare...
privite din pătrate în lumini, ce sparg bazalt.

E-un fâşâit continuu printre stridente goarne,
ce scurt lovesc timpan, pluguri neon-lumină
se întretăind pe sensuri, se-orbind fără vreo vină...
aleargă înşiruite şi făr' să se răstoarne.

Pe alocuri, flux se curmă la nişte laţi culcaţi,
egali, ca de-o zăpadă ce s-a-ncrustat în sol,
lăsând umbre să treacă, când iute, când domol...
adesea-n sfornăit de cai, dezesperaţi.

Din loc în loc se-apleacă bule de gălbenuşuri,
iradiind o miere de sticlă încălzită
din sus, înşiruind pe beţe-nalte, o limită
ca un prag, cu ceva pomi... protejând haine, fâşuri...

... ce alunecă pe umbre într-o schimbare; întinse
când înapoi, înainte, mai pale sau mai tari,
purtate în pas de chipuri, pe trupuri mici, sau mari...
tăcute, mormăind, râzând... de lumini, ninse.

Printre coloşi de stâncă, de-o parte şi de altă,
cu găuri sclipitoare, ce-şi schimbă loc arar,
ca un tunel de licăr, pe sticla ca de far,
se scurge şerpuirea... ca foşnetul de-o baltă.

Deasupra-i ca un plumb, pufos, cum val de spumă
-dar nemişcat, tăiat de-acoperişuri drepte-
ca un "V" -de unde stau privind- pe sus, în trepte...
E-o noapte de oraş, ce-o zi, o va şterge... gumă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În livadă

Stau în sara liniştită sub castanul înflorit
La o masă-n trei picioare de brad sur şi învechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuţite asfinţitul,
Peste masa cenuşie încrestată cu cuţitul.

Trece-un uliu spre pădurea ce se clatină în vale,
Însemnând peste-o ogradă o bulboană de spirale.

Între pomi, într-o poiană printre crengi cadelniţând,
Văd ştiubeie văruite, toate aşezate-n rând, -
Şi privind prisaca albă cu căsuţe argintii,
Mi se pare că-n poiană e un sat pentru copii.

Peste valea unde creşte tot mai des pădurea-naltă,
Într-un iaz cu ape limpezi cântă un buhai de baltă,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Răcoros răsună-n frunza din copacii de pe-aproape.

Soarele căzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiază frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,
Şi acum abia sclipeşte peste-acoperişul lucii,
În clopotniţa din zare, răstignit pe vârful crucii.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmă

De n-aş putea să mă întind palmă,
N-aş mai fi om, m-aş poticni,
Chiar vertical de ştiu c-aş fi....
Să mângâi n-aş da mâna calmă,
Nici nu m-aş ţine nou-născut,
Sau dacă aş fi ca o primată,
Nu m-aş înlănţui sărut,
N-aş avea gânduri niciodată,
Neştiind cum să străpung liane,
Aş trăi ghemuit, o valmă,
N-aş prinde braţe diafane...
Barbar aş fi, suflet de-o palmă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

Pun curajos piciorul în faţă
la început, copiindu-i pe alţii desculţi
şi când cu toţii mă răsfaţă
... născătorii adulţi,
mă încalţ, strâng şireturi de drumuri
puse fundă pe piele
şi păşesc spre făclia lumânării cu fumuri
până îmi rod vis, pingele...
salt, sau fug, ca să scap de pământ
chiar de ştiu că nu zbor
şi-mi las paşii doar urme, la uşa înspre sfânt...
când mă duc să mă culc... ca să mor.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul Unirii

Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Şi degetul pe frunte l-apăs până la scoarţă,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoaţă
Dor din străfund şi vis de-o mare ce sărut.

Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiş mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur şi dealuri, de-un pământ...

... Ce braţe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Şi să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.

Şi tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-şi lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.

Adie de răsuflu -ce-i cald şi peste oprelişti
Unde mai sunt de-ai mei- acelaşi grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfinţită de privelişti.

Sunt tot, un adunat şi port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzeşte
Să nască din căuş o ţară ce înfloreşte...
Dacă ţin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!

Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj de naşteri planetare

Din mreje întortocheate în linii frânte, curbe,
Ca un păienjeniş uitat în colb de colţuri,
Se întind din trunchiuri groase, din ierburile-n turbe,
Tot se ascuţind să crape pelicule verzi, moţuri,
Cât abdomen de-o muscă la început, crescând
Până ce parcă aripi se descreţesc 'n foi fine
Ce mâzgălesc crenguţele din fastul muribund,
Îl înveselind pe el şi lumea întreagă în sine.
Pământ deja crăpase înţepat de lăncii dârze,
Firave, tari ca piatra, ce cuib au aşternut
Să-şi ia treziri din somn albi ghiocei caşti, muze,
Ori toporaşi apoi, zambile... în renăscut.
Am colorat iar cer, în albastru, eu cu ochii-mi,
Să pară soare în şarjă de-un alb strălucitor,
Ca un jeleu încins, ce-l spăl cu lacrimi stropi-mi
D-extaz, că-s iar planetă se îndrăgostind de-un sor.
Se aşază caldu-n puf din păr până la tarse
Şi bolta-i ateneu de triluri dezmorţite...
Reînviate gâze joacă-n priviri ca arse
Şi-albine lucrătoare zburdă printre flori, pitite
Într-un fel de reverie ce-a ameţit o lume,
O îmbătând mai tare decât licori de poame...
Cadou perpetuat, fără să-şi schimbe nume.
Le printemps, spring, primavera, sezonu' a vieţii foame...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

Încântătoare maiestoasă...
Visări de-nalt, printre poteci.
Îi simt suflarea răcoroasă
De trunchiuri zvelte, ape reci.

Ce mic sunt printre colosali
Cu vene groase-n rădăcini...
Miresme de giganţi florali
Se scurg din vârfuri de tulpini.

Mă simt în trup de uriaş
Ce-mi dă fiori de neştiut.
Îmi caut riduri de făgaş...
Mă simt infim, sunt un pierdut.

Iuţesc şi inimă şi pas,
M-afund în pat de frunzăriş,
Am gât uscat, sunt în impas...
... Ajung, mă scald în luminiş.

E plin pământul de verdeaţă;
E reavăn, cu mirosuri fine.
Narcise-mi dau parfum de viaţă...
E tril şi zumzet de albine.

M-afund cu pieptul printre flori,
Jur-împrejur e-un verde sobru.
Sunt mii de falnici slujitori...
Rămân cu ei... copil de codru!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun neromanţat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau ţambre, ce abia se ţin să lase dâre de căruţe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuţe,
Ce în câte-o rână agaţă cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceaţă parcă ar da să-ntreme din ţevi de monştri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cuşma să ţi-o pui nu-i chip-
Şi se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniştei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârţâit de lanţ pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Şi-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiţ întârziat.

Lumini de zâmbet colorate şi bolta în depărtări o aprind
Şi alaiuri, parcă toate june, se înţes la mese în grupuri şic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moş, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerşind.

Pe strâmta uliţă din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de "noapte bună"
Şi-un cuplu, cu merinde în dar, îşi încheie vizita în... răstimpuri.

Atât de arar se adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul

Merge târâş prin viaţă
Cu inima de gheaţă
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din şale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Şi sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orişicare.

Din palmele bătute
Şi sforile ţinute
Îşi încropeşte pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminţi
Dar i s-au dus părinţi;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Şi dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câştigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Şi ţuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Şi-i tânăr... Tot nu ştie
Când timpul o să-i vie...
Şi-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cranii

Nu arar, în drumurile-n rătăcire, alene
Îmi sparge liniştea voită câte-un craniu,
Sau alte oase albite; nu pure! Ca o cremene,
Ce-mi scânteiază gândurile-ntr-un periplu straniu...

Nu de umane oase mă spovedesc cuvinte
Şi nici n-am aplecarea să profanez imagini
De părinţi dezgropaţi să intre alţii-n cripte
Când mă întrebam; de suflet este-un schelet în pagini?

Mi-ajunge de traseu, în refacerile de zile,
Canini porţelanii atât de juni adese,
Ce-au fost răpuşi probabil de semeni sau eschile
Din vide răzbunări, de-ai mei... Neînţelese!

Sau sunt măsele late să pască câmpuri verzi
Şi care n-au scrâşnit să ne dea hrana-n palme..
Şi n-au avut nici ţipăt de lamele-n cirezi
Când sacrificiu a fost la sărbători cu psalme.

Nu, nu-s rebut de minte, n-am aer psihopat
Că ştiu de câini în saci cu roci legaţi la gură
Şi duşi în val; "Canalul, de le-ar veni de hac!"...
Şi câţi miei, mâlc, c-ochi umezi, sunt morţi în bătătură!

Hapsân, să recâştig câmpie din movile
În elan "obştesc" tiranic, am dezvelit tranşee
De-un timp uitat, războinic; ţeste-n colţ, juvenile,
Mi s-au rostogolit spre tălpi, făr-a le şti ţară, alee!...

Plecarea către moarte-i retur de sine, în fire
Ce n-are violenţă; cum naşterea-i un scurs
Într-un traseu spre finiş, iar moartea-i întregire
De un pământ ce-şi vede de-al său divin parcurs.

... Şi toţi, în echitabil, produşi de-o rătăcire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Aşa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt uşor în primăvară,
Sau când iubesc şi sunt iubit
Şi tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Şi-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Şi doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou mă cred, o aventură
Şi-s neştiut, 'ncrezut în fraze;
Ca şi alţii-n crez că-s de-anvergură...
Şi-s doar... mintale ipostaze!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea iubirii

Se plimbă dragostea pe-aleile în halte
Cu arcaşi ascunşi ce înfig săgeţi cu cârme,
Ce-i lasă drum pe artere ei, inimii, s-o salte
Şi doar bătăi să schimbe, gong, fără să o curme.

Un iz e la începutul, mirosul de-a se şti,
De sine şi că alături e un altceva... Ori, straniu;
La fel şi diferit, cum noaptea nu e zi...
Din pântec, coapse, piept şi gândul sus, din craniu.

Şi parcă o roată întoarce pe fiecare zimţ
Ce-ntinde de la spirit, spre carne, un idilic;
Încet din iz se prinde în mână simţuri, simţ
Nespus, sau scris pe buze în neştiut chirilic.

Şi atâta de fragilă idila stă să moară,
Sau nu, se îngemănează înfiripând peren;
Cu gest de atins de piele, ce freamătă-ntr-o doară
Şi gându-i tot un trup, din două, un refren...

... Ce se înalţă-n piepturi, din repetări multiple
Şi se topeşte tot în nou de firi, în copii
Adulante; puii, reamintind periple
Ce se rescriu, telur, 'nspre pirostrii cu popii.

Înflăcărarea pură se scurge fluviu greu
Ce adună afluenţi şi lasă mâl de rod
Din mâini unite suflet, de-o clipă ce-i mereu
Şi-şi face pentru treceri, la orice rău, un pod.

Oh, câtă pasiune e-n umărul toiag
Şi-n statul pe genunchi printre poveşti reale;
Cu palme pe prinţesa, sau prinţul cel mai drag,
Ce adoarme îndrăgostit în caldele de poale.

Rămâne plânsul bocet, ce-ar rupe feerie
Rămasă imprimată în scena de album
La lumânarea aprinsă, pe bucăţica, glie,
Unde-i un semn de amor... Un stop iubirii-drum!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!