Rândunica

A venit cu primăvara
Pe poteci, ce doar ea ştie,
Ca să ne inunde ţara
Cu jocuri şi bucurie.

Şi-a luat în a sa veghe
La întrecere cu vântul
Şi văzduhul şi pământul
Până şi-a găsit pereche.

Ca doi arhitecţi de soi,
Ce nimic aşa nu lasă,
Chiar sub streaşină la noi
Îşi zidiră noua casă.

Pe covorul de puf moale,
Făcând multe ghiduşii,
Au de-acuma cinci copii,
Ce-i aşteaptă cu mâncare.

"Casa" lor, cât e de mare,
Deveni ne-ncăpătoare,
Iau în văzul tuturor
Prima lecţie de zbor.

Hărnicia se constată
Şi la mamă şi la tată.
Când zboară din zare-n zare
Şi-aduc la copii mâncare.

Consistentă, generoasă
Sunt poftiţi pe rând la masă
Fluturând din aripioare
Se-antrenează şi să zboare.

"Harnică" e rândunica,
Siguri fiţi de ce vă spui,
E în casă şi mămica
Care-şi creşte şase pui!

poezie pentru copii de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica

Copile, rândunica cât e de mică
Are şi ea casa ei.
E harnică ca o furnică,
A fost înzestrată cu mult har de către zei.

Ea vine din ţări îndepărtate,
Zburând peste pustiu fără ploaie,
Ca să vie la noi în ţară
Şi să facă casa ei din lut şi paie!

Cuibul ei e-o casă mare
Pentru puii ei micuţi.
Rândunica e o mamă iubitoare,
Copile, asta niciodată să nu uiţi!

poezie pentru copii de Vladimir Potlog (4 mai 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buburuza colorată (poezie pentru copii)

Buburuza colorată, rămasă îngândurată
Sus spre soare s-a suit, şi la soare s-a-ncălzit.

Acum încearcă să zboare: îşi întinde aripioare,
Uite... o, că a zburat: lucru foarte minunat.

Buburuza colorată, zboară şi este distrată:
Se înalţă către soare, fluturând, din aripioare.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsnicia

La-nceput cam scârţâia,
Dar se ţinură de ea,
Doi copii, casă, maşină,
Restul deveni... rutină!

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Se ţinea, vezi, norocul după dânşii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuţele de colo până colo, şi ca să se statornicească şi ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânşii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau aceşti oameni o spuză de copii. Din aceşti copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieţii erau mărunţei şi stau lângă dânşii ca ulceluşele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiţi faţă când venea omul de la muncă, că v-aţi fi luat câmpii. Ieşeau toţi afară înaintea lui, jigăriţi şi hărtăniţi, ca nişte netoţi, subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame, şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi şi le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mămica, mierea prelucrează (poezie pentru copii)

Mămica, mierea prelucrează
Şi mierea ei este gustoasă;
Copilul ei, încă visează
Şi creşte măricel în casă.

Ca o albină silitoare
Este mămica mea frumoasă;
Iar eu, nectarul ei din floare
Adus şi prelucrat în casă.

Dacă n-ar fi a mea mămică...
Nu aş avea nici vis, nici casă;
Şi aş rămâne foarte mică
Şi nici la chip... n-aş fi frumoasă.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieraşul fermecat (poezie pentru copii)

Greieraşul fermecat
Iute chitara şi-a luat:
Cri, cri, cri, să se avânte
Şi furnicilor să cânte.

Furnicile silitoare
Au prins aripi ca să zboare:
Ca să zboare la oraş
Cu iubitul greieraş.

La oraş, pentru cântare
Greieraş primea mâncare:
Furnicuţele cărau
Şi hrană depozitau.

Greieraşul fermecat
Toată vara a cântat,
Furnicile au muncit
Şi în casă l-au primit.

Acum, dorm şi chefuiesc
Greieraşul şi-l iubesc,
Greieraş mic, fermecat:
De iarnă că le-a scăpat.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişoare de cuvinte

MĂRŢIŞOARE DE CUVINTE

Din zăpada diafană,
s-alunge a vremii iarnă,
mândri răsar ghioceii
şi scutură clopoţeii.

Să dea veste-n toată ţara,
că a venit primăvara,
aduc bucurie mare
în grămezi de mărţişoare.

Crini, zambile, margarete...
pentru măicuţe şi fete,
pentru colege, iubite...
sunt daruri binevenite.

Eu, din troiene de gânduri,
pun mărţişoare pe rânduri,
pentru toţi cititorii mei,
de sunt copii, bărbaţi, femei...

Cu ele brodez urare:
"Multe primăveri cu Soare!"
Din a sufletului casă:
"Să aveţi viaţa frumoasă!"

Fir împletit cu iubire,
mărţişorul din privire,
cu Primăvara când vine,
să vă aducă mult bine!

1 Martie - Ziua Mărtişorului
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (1 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Moş Crăciun

Moş Crăciun, bunul meu bun,
Ia aminte ce îţi spun!
Vino seara pe la geamuri,
Să îţi faci mai bine planuri.

Drumu-ncepe la orfani,
Că sunt trişti şi sunt sărmani,
Lacrimi şterge-le de poţi
Şi-ngrijeşte-te de toţi.

Mergi apoi la cei săraci,
N-au mâncare, n-au colaci,
Du-le şi o jucărie,
S-aibă şi ei bucurie.

Încălzeşte-le căsuţa,
Nu uita de bunicuţa.
Iarna asta tare-i grea,
N-are cine-o mângâia.

Copii de sunt bolnăviori,
Ia-le boala până-n zori.
Fă-i să zburde, sunt copii,
Împarte-le bucurii.

Du-te la copii cuminţi,
Care-ascultă de părinţi,
Dăruieşte-le de toate,
Dulciuri, jocuri de se poate.

Mergi şi la cei mai răuţi,
De promit, tu să-i asculţi,
Că vor fi mai cuminţei,
Du-le Moşule ce vrei.

De rămâne ceva-n sac,
Ştiu şi un bătrân sărac.
Du-i şi apă şi mâncare,
Fă-i şi foc, dă-i alinare.

Şi la urmă, dacă poţi,
Vino-n casă la noi toţi.
Adune-n suflet lumină,
Viaţă bună, fără vină,
Armonie, bunătate,
S-avem pe masă bucate.

poezie de Adriana Tomoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistem radar natural

"Dar înţelepciunea unde se găseşte?
Unde este locuinţa priceperii?"
Iov 28:12

Să îţi fac acum pe plac?
Tu te tragi din liliac
Mamiferă care zboară
Cu minciuţa ei uşoară
Mamifere ca să zboare
Care sunt acestea oare?
Două sunt atâta tot
A doua omu-l socot
Leonardo cu planul său
Vedeţi nu făcut-a rău
Mamifera liliac
Peşteri, scorburi, are plac
Insecte le prinde-n zbor
Asta e mâncarea lor
Are ochi parcă nu are
Ştiţi a ei orientare?
Nu mai au aşa pereche
Un văzut după ureche
În loc ce-i întunecat
Face obstacol evitat
Studiile ce-au fost făcute
Constată cum sunt făcute
Ultrasunete emit
Aşa zboară făr' lovit
Dacă acestea se opresc
Din zbor cad şi se lovesc
Cu auzu-i controlat
Face obstacol evitat
Nu aud sunet vreau să spui
Aud doar ecoul lui
Deci în cap ei poartă chiar
Sistemul numit radar
Omule tu fă-mi pe plac
Întreabă pe liliac
Cine radar i-a făcut
Pe care om nu l-a ştiut
Marconi radar făcând
N-avu lilieci în gând?

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gripa la bărbaţi

Mă dor toţi muşchii, şase sute treize'ş'nouă
De gripă zac şi am putut să-i număr
Dar nu vă spun cât chin, nici nu enumăr,
Doar simt că o să mor, vă spun şi vouă!

Bărbaţii, cei contemporani cu voi,
Nu sunt vitejii ce-i vedeţi în filme
Sunt plângăcioşi, mămoşi, o culme
De lamentare. Ce o fi cu noi?!

Când un bărbat are virus de gripă
Şi simte că-n sfârşit i-a venit ceasul
Îi cheamă pe cei dragi, îşi suflă nasul,
Şi-i binecuvânteaz-aşa, în pripă:

"Iubit auditor, v-am strâns la mine
Să vă vorbesc cu ultime cuvinte
Aşa c-o să vă rog să ţineţi minte,
Până aici îmi fu, nu îmi e bine..."

Şi le tot spune cam de-a fir a păr
Ce crede el că-i important, ce lasă
De moştenire, de averi, de casă
Şi nu îl uită nici măcar pe-un văr...

Bine-nţeles că n-o să dea el ortul
Decât aceeaşi gripă, cam la toţi
Din cei prezenţi: bunici, copii, nepoţi...
De-acum, de ziua lui aşteaptă tortul!

pamflet de Petrică Conceatu din Epigonisme (29 decembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am dorit, am împlinit

Ca o lebădă pe ape
Viaţa noastră a plutit.
Acum suntem mai aproape
De tot ceea ce-am dorit.

Am dorit s-avem o casă,
O casă şi doi copii.
S-avem ce pune pe masă,
Să le facem bucurii.

Avem casă, avem masă,
Doi copii cum ne-am dorit.
Viaţa ne este frumoasă,
Ce-am dorit, am împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Războiul sexelor" de Valentin David

Concluzia? Cred că o ştii prea bine:
Să nu te pui cu mine, măi bărbate!
Că ai văzut, că este vai de tine
Şi eşti nimic, făr-a ta jumătate.

M-ai supărat cumplit, cum faci de-o vreme,
Că stai mai mult în cârciumă şi-acasă,
Când vii, în zori, te-apuci de scris poeme
Şi să te cert inima nu mă lasă.

Aşa că mi-am luat traista-n spinare
Şi am plecat la mama, la Brăila.
Deşi dorul de casă rău mă doare,
De tine, nu vreau să m-apuce mila.

Te chinuieşti şi ai coşmaruri dese?
Ce bine-mi pare şi mă rog la Domnul,
Vinovăţia crunt să te apese
Şi să îţi fugă liniştea şi somnul.

Şi să te zbaţi ca peştele în plasă!
Spui că ţi-e foame şi nu ai mâncare?
Ei, uite că nu vin, de-a dracu-acasă,
Până,-n genunchi, nu-mi vei cere iertare.

Şi să m-aştepţi cu flori şi masă mare,
Curat în casă să găsesc şi spală
Tot ce-i murdar. Hai, pune-te-n mişcare
Şi să te-mbraci în hainele de gală!

De nu faci toate astea cu plăcere,
Să ştii că stau la mama înc-o lună,
Să mori de foame şi de prea tăcere.
Aşa că, mai gândeşte-te şi sună!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motănel

Motănel poartă cravată
Costumul alb fără pată
A ieşit pe scena mare
Pregătit pentru o cântare
Glasul său de bariton
Dă împrejurimi ocol
Replică-i dă Sultănica
Suind scena "mititica"
Rochia-neagră de seară
Ochii ei strălucitori
Doi luceferi printre nori
Toată o frumuseţe rară
Cucerind pe Motănel
Cântă în duet cu el.
A fost seara lor cea mare
Apoi Motănel dispare.
Iar frumoasa Sultănică
Deveni curând mămică.
Motănel unde-o fi oare
Ca să-i dau vestea cea mare?
Motănele, că eşti tată
A cinci copii dintr-o dată.
Băieţii sunt blonzi ca tine
Fetele brune ca mine.

Tu umbli hoinar prin ţară
Nu eşti grijuliu de fel
Nici măcar un şoricel
Pensie alimentară...
Dar lasă, că nu-i nimic
Îţi spun asta ca să ştii
Ne-a înfiat pe toţi Bunica
Pe mine şi pe copii!
Pe Bunica tu n-o ştii
N-a putut avea copii.
Cum nu are nici nepoţi
Ne-a înfiat pe noi toţi.
Şi-mparte pensia-n şapte
Pentru carne, pâine, lapte,
Suntem toată bucuria
Pentru Bunica Maria.
Iar tu, Motănele dragă,
Stai acia fără vlagă
Lângă ghena de gunoi
De vrei, hai, vino la noi!
Stăpânul meu bun şi drept
Trist, dar dete faliment.
Şi-a plecat în altă ţară
Eu am fost "mutat" afară.
Să fiu tată? Cum se poate?
Vremea-n doi a fost prea mică.
Să stau eu lângă Bunică?
Nu renunţ la libertate!

Morala:

Vezi adesea printre noi
Nenumăraţi motănei,
"Aventură şi arginţi"
Nu concep a fi părinţi!

fabulă de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele e iubitor!

Eu tot latru, eu tot latru
Sunt un mare psihiatru,
Pentru copii eu trăiesc
Tot ce e uman doresc.

Chiar mămica de mă naşte
Stăpânelul e-al meu Paşte!
Pentru voi eu vieţuiesc
Nedrept-fix- mă- chinuiţi!!!

Sar în sus de bucurie
Pentru-o biată de felie!
Lăbuţele le ridic
Pentru oameni mă dedic!

Sunt rău doar din disperare
Îmi place multă mâncare!
Să nu mă mai chinuiţi!
Că la Dumnezeu fugiţi-
-După moarte aveţi parte
Ce mi-aţi făcut după Carte!

Mă gudur ca omuleţ
Şi la pruncul nătăfleţ,
Supus mă culc în culoare
Mămica e lucru mare!

De sunt cumplit urgisit
Stăpânelu-i osândit!
Iubit animalier
Sfântă dragoste eu cer!!

poezie de Eugen Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar uşa se deschide, încă-i uşă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenuşă,
Şi-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai creşte grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul şi-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, uşa nu e uşă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenuşă.

Au apus ţăranii de atâta moarte,
Ţara nu-i mai ştie, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Şi s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală mare pe care părinţii o fac este supra protejarea. Intenţiile lor sunt bune, însă şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Ei îşi iubesc copii şi vor să le uşureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă creşti un câine sau o pisică în casă, îl hrăneşti numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi şi apoi într-o zi îl pierzi şi animalul rămâne singur. Cu toate simţurile atrofiate, nu ştie să îşi procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viaţa lui, simte că lumea e prea mare şi are un singur destin. Cel de victimă. La fel e şi cu oamenii astăzi. Priveşte o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viaţă. Am fost păcălit. România e o ţară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca nişte suflete nevinovate prinse într-o lume mare şi rea. Toate astea pleacă de la părinţi. Pentru că în loc să îşi educe copii să lupte în viaţă, să ştie că orice problemă apare, există soluţii chiar dacă de multe ori nu sunt soluţii instant sau uşoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" şi "viaţa e o luptă", părinţii de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!