A.K. Macleod

Am plecat să revăd priveliştea aceea pe care o iubesc atât mult,
iar omul care era însăşi înţelesul locului – şi pe care îl îmbogăţea –
m-a întâmpinat la Ullapool.
Fermecătorul ţinut era înzăpezit
şi de aceea frumuseţea lui se revela într-o nouă lumină.
A doua zi, acel care m-a salutat la sosire
cu bucuria adevăratei bucurii,
a vomat sânge
şi a murit.
Fermierii, pescarii şi femeile incapabili
să spună ceva, au spus:
"E o zi deosebită" şi "E o zi minunată";
iar eu am gândit: "Da, este."
Şi m-am mai gândit la el zăcând acolo,
centrul mort al tuturor si a toate.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sally: Credeam că-mi plăceau lucrurile pe care mi le făcea Michael şi că era altfel decât Jack. Mai tandru. Mai incitant. Şi mă gândeam cât de diferit era Michael de Jack şi cât de profundă era viziunea lui asupra vieţii. Şi mi-l imaginam pe Michael ca pe un arici, iar pe Jack, ca pe o vulpe. După care m-am gândit că Judy e o vulpe şi Gabe, un arici. Apoi m-am gândit la toţi oamenii pe care îi cunosc – care sunt arici şi care vulpi. Al Simon, prietenul nostru, e un arici; soţia lui, Jenny, un arici. Cindy Salchim, o vulpe. Luke Trinow, un arici.

replică din filmul artistic Soţi şi soţii, scenariu de Woody Allen (14 septembrie 1992)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitam... la un minunat asfinţit de soare. În norii îngrămădiţi ţâşneşte o dâră de lumină şi acolo, ca un cărbune roşu, neregulat - soarele. Totul - deasupra pădurii şi secarei. Bucurie. Şi m-am gândit: Nu, această lume nu este doar o glumă, nu este o viaţă numai de suferinţă şi de trecere într-o lume mai bună, eternă, ci este una din lumile eterne, minunată, plină de bucurii şi pe care noi nu numai că putem, dar trebuie să o facem şi mai minunată, şi mai bogată în bucurii pentru cei ce trăiesc odată cu noi şi pentru cei care vor trăi în ea după noi.

citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună "Ce înseamnă asta?"

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus "Hello, omidă" sau
"La revedere, Loch Fewin".
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
"Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?"
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu.
Era conştient de diferenţa
dintre "Ce înseamnă asta pentru mine?"
şi "Ce înseamnă asta"?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
"Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu".

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună Ce înseamnă asta?

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus Hello, omidă sau
La revedere, Loch Fewin.
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu. Era conştient de diferenţa
dintre Ce înseamnă asta pentru mine?
şi Ce înseamnă asta?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astrul central Alfa răsărise de mult, luminând puternic totul, aşa că stinseră lanternele de cum se apropiară de ieşirea din peşteră, iar cei doi roboţi le adunară pe toate cu grijă, aşezându-le la locul lor. Se aflau la o altitudine la care dantoniul era încă prezent, însă într-o concentraţie mai mică, de aceea nu influenţa foarte mult atmosfera, care era mai puţin albă şi nu atât de mată ca la suprafaţa planetei.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul s-a ridicat din pat şi a pus-o pe Gretchen în locul lui să doarmă; mai mult nu putea face nici el. Gretchen şi-a împreunat mâinile şi s-a gândit: "Ce buni sunt oamenii şi animalele!" Şi a închis ochii şi a adormit. Toate visurile au venit iar valvârtej înapoi şi acuma erau ca nişte îngeri şi trăgeau o săniuţă în care era Karl, şi el făcea semn din cap. Dar nu era decât un vis şi de aceea a pierit când ea s-a trezit.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julia Miller

Ne-am certat în dimineaţa aceea,
Pentru că el avea şaizeci de ani, iar eu treizeci –
Şi eram nervoasă şi însărcinată cu un copil
A cărui naştere mă înspăimânta.
M-am tot gândit la ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o
Acel suflet tânăr, înstrăinat,
A cărui trădare am ascuns-o
Măritându-mă cu un om bătrân.
Apoi am luat morfina şi m-am aşezat să citesc.
Peste întunericul care îmi acoperea ochii
Mai văd şi acum sclipind în lumină aceste cuvinte:
"Şi Isus i-a spus,
Adevărat, adevărat îţi spun,
Astăzi vei fi cu mine în paradis."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nellie Clark

Aveam numai opt ani;
Până să cresc mare nu am ştiut ce însemană asta,
Nu am avut cuvinte pentru asta,
Doar că am fost înspăimântată şi i-am spus mamei.
Tatăl meu a luat un pistol
Şi l-ar fi ucis pe Charlie, care era un băiat mare,
De cincisprezece ani – noroc cu mama lui.
Oricum, povestea a rămas atârnată de mine.
Dar omul cu care m-am căsătorit, un văduv de treizeci şi cinci,
Era abia venit în oraş şi nu a aflat de întâmplare
Decât după doi ani de la nuntă.
S-a considerat înşelat,
Iar cartierul a confirmat că într-adevăr nu fusesem virgină.
Well, m-a părăsit, iar eu am murit
În iarna următoare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţi-am spus niciodată

Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Şi-a schimbat frunzele
Şi acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.

Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în braţele tale.

Nu ţi-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Şi în toata lumea mea mică,
Era prezenţa lui.

Nu ţi-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoţit
Şi în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.

Nu ţi-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Şi scriu în zori
Când îmi lipseşti,
Căci scriu lumină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era un sentiment asemănător îndrăgostirii sau dorinţei sexuale. Era ca şi cum ceva pătrunse în el şi încerca să umple un gol care era acolo. Aceasta era senzaţia lui. Nu era vorba despre un gol pe care ea l-a iscat, exista acolo în el, din vremi îndepărtate. Ea doar a proiectat asupra lui o lumină aparte.

Haruki Murakami în 1Q84
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lucru pe care niciodată nu l-am spus nimănui e că Alice H. m-a vizitat de mai multe ori în vis. N-avea formă (ca să nu mai vorbim de articulaţii), era doar un foc blând iscat dintr-o vale colorată care, presupun, era frumoasă. Alt lucru pe care n-ar trebui să-l spun e că nu sunt sigur dacă visam ori nu. În starea mea, asta se întâmplă frecvent, iar mie nu-mi pasă. Nu ştiu dacă venea de dincolo de acel teribil vagon cu un hârdău înăuntru, care nu corespundea concepţiei mele despre frumuseţe şi care totuşi e acolo, la sorgintea a ceea ce credem că este frumos. Sigur este că eu sper să fi venit de dincolo.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om în Assynt

Cine este stăpânul acestui ţinut?
Omul care l-a cumpărat sau
braconierul care, clătinânu-se, coboară dealul în zori
cu o căprioară pe umeri?

Cine este stăpânul acestui ţinut?
Omul care l-a cumpărat sau
eu care sunt stăpânit, fermecat de acesta?
Întrebări false,
acest ţinut nu aparţine nimănui
şi este imposibil de stăpânit în orice termeni
de natură omenească.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tuse cu subînţeles

după ce m-am gândit
mi-a venit chiar să plâng:
cine sunt eu? m-am gândit
iar în gât
râdeau prosteşte nişte bomboane expectorante
(?!)
nu am o viaţă de invidiat
m-am gândit
şi după ce m-am gândit
parcă am supt la bomboanele alea
şi am tuşit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)s-a întîmplat un fel de miracol, datorită trăsăturilor mele fizice inconfundabile. M-a recunoscut cineva, care nu mă întîlnise niciodată, doar după coperta unei cărţi care apăruse acolo cu fotografia mea. Şi mi-a spus: "Eu pe dumneata te cunosc". Iar eu i-am răspuns: "Exclus, imposibil, nu aveţi cum!" Apoi m-a lămurit că din cartea aceea şi m-a sfătuit să trimit un poem la The New Yorker. Şi am trimis un poem pe care tocmai îl tradusese o prietenă de-a mea, americancă, şi, spre marea mea surpriză, a apărut. După aceea, după apariţia acestui poem, am fost chemată de o editură la fel de prestigioasă, care dorea să-mi publice un volum de versuri alese. Ah, am spus eu, bineînţeles! Bun, apucă-te de lucru cu traducători, unii iluştri, de acolo. Am avut această şansă, mi-a apărut cartea, apoi încă una, şi încă una, şi în Anglia vreo trei. La ora asta, însumez cam şapte cărţi apărute în America, ultima fiind scrisă de mine direct în englezeşte. Ce să-i faci, adaptarea era mediul normal! Dar mi-au trebuit aproape 15 ani ca să pot scrie în englezeşte.

Nina Cassian în revista 22, nr 721
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lillian Stewart

Am fost fata lui Lambert Hutchins,
Născută într-o cabană de lemn lângă moară,
În spatele conacului cu turnuri, cu balcoane rotunde şi acoperiş din piatră tăiată.
Cât de mândră era mama de acea clădire,
Cât de mândră de ascensiunea tatei în lume!
Iar tata ne iubea şi ne veghea,
Păzindu-ne fericirea.
Dar cred că era blestemată casa,
Pentru că averea tatei, lăsând conacul deoparte, era neînsemnată.
Când soţul meu a înţeles că s-a căsătorit
Cu o fată care era în realitate săracă,
A început să ia în râs turnurile casei
Şi să spună că era de fapt una din fraudele lumii,
O capcană perfidă ridicată pentru a înşela tinerii, clădind în ei speranţa
Unei oferte care nu va deveni niciodată realitate –
Şi că un om care îşi vinde votul
Trebuie să fi primit în schimbul trădarii electoratului destui bani
Pentru a îşi întreţine bine familia.
M-a exasperat până acolo că m-am întors acasă
Şi am trăit necăsătorită până am murit,
Având grijă de conac pentru tata.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a pus întrebarea

dacă este frumoasă; întâi ochiul m-a întrebat,
apoi mâna.
Iar eu, arogant cum mă ştii, am dat să răspund.
Taci! a spus ochiul pipăind-o.

Taci! a spus mâna privind.

Am tăcut şi am privit-o mai bine.
Nu era decât o femeie frumoasă, din clasa de mijloc,
cu o uşoară arcuire a buzei superioare, cum au multe femei
din ţinutul acesta; un accent slav şi o slăbiciune pentru pisici,
cum au toate femeile, care se îngrijesc de planeta bărbaţilor.

De ce taci? m-a întrebat atunci, udând florile din emisfera nordică a planetei.
(Părea că trupul ei mic e o sferă de apă plutind din care cad argintii picuri.)

Nu tac, zic, vorbesc cu mâinile mele!
Vorbesc cu pereţii!
Asta cu voce tare, iar în gând:
La întrebarea despre frumuseţe am tot răspuns:
Femeile sunt toate frumoase, bărbaţii sunt porci şi măgari.

Şi am continuat să vorbim
(dacă nu vom fi vorbit şi acum)
eu, cu capul în nori, ieşit puţin în spaţiu,
ea, plivind scamele de pe marginea dialogului.

Va urma, zic, pe 11 noiembrie, tranzitul lui Mercur prin faţa Soarelui.
(Iubirea e Soarele, marele, iar omul, un punct continuu, un ceva viu, care-l taie încet).

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în intersecţii...

s-a dus şi anul ăsta, tot ca altul,
s-a dus în colbul lui de fum,
rămân acelaşi în aluatul,
imaginarului de drum,
un drum pe care niciodată,
n-am reuşit să îl parcurg,
cărarea lui întortocheată,
nu m-a lăsat pe el să curg

prea s-a pierdut în intersecţii,
din care-a trebuit s-aleg,
din uimitoarele proiecţii,
pe una am putut să merg
şi n-am ştiut dacă aceea,
a fost cea bună, cea cu flori,
în valuri m-a cuprins mareea,
cu ochii ei neiertători

scăldat în dulcea ei culoare,
cu-atât senin pe multe zări,
nu m-am gândit la vântul care,
se-apropia din încercări
şi prea târziu am prins mişcarea,
furtuna coborâse norii,
şi-am alergat cu disperarea,
să mă salvez, crezându-mi porii

m-am furişat sub o uitare,
acolo mult am aşteptat,
să mai răsară dintr-o zare,
căldura, soarelui, treptat,
degeaba ochii îmi căutară,
în zări, mareea, caldul ei,
eram vânat de-a ei cătare,
şi-acum în ochii ei nevoi

prea m-a ales să mă iubească,
prea m-a ales să mă furtune,
prea m-a ales să mă orbească,
în nopţi de veghe de tăciune,
prea mă aşteaptă liniştită,
sub linişte mocnind nebună,
mocnind tăcerea absolută,
de care mă-nfior când tună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă apropiasem de tine... 3

aşa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginaţie
fără pic de personalitate
spaţiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanţele cele mai reuşite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârşite...]

hipnotizată şi singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[şi la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârşea...
oraşul capitula... / nu înţelegeam
liniştea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mă trata ca pe un bărbat, ca pe un om matur. De copil, mă ducea la teatrul dramatic, respectiv la Teatrul de Comedie, la Teatrul Bulandra. Aşa m-am îndrăgostit de teatru. Lucrurile s-au petrecut într-una dintre duminici când am prins locuri la un matineu, la "Tartuffe" şi "Cabala bigoţilor". Se juca la Bulandra, cu Octavian Cotescu, Florian Pittiş... numai nume mari. Aveam 14 ani. În perioada aia, te întreabă lumea "ce vrei să te faci?". Ţin minte că m-am gândit: "Dar oare n-o fi o profesie în care să fac de toate?". Şi răspunsul a venit la matineul acela, când Octavian Cotescu a avut un moment în care s-a uitat înspre public şi i-a căzut privirea pe mine. Iar eu m-am făcut mic... Atât de tare m-a impresionat lucrul ăsta încât am ieşit afară – era primăvară, era însorit – şi mi-am zis: "Da, asta vreau să mă fac. Iată o meserie în care poţi să fii de toate; poţi să fii doctor, poţi să fii bun, poţi să fii rău... să-ţi exersezi toate sentimentele".

George Ivaşcu în emisiunea "Ieri-Azi-Mâine” de la TVR (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!