Milenare, naivităţi... contemporane

Cât fără fundament este să credeţi
Că totu-n viaţă adevărul vă decide,
Un fel de obiect extraterestru... şi purcedeţi,
Vă lăsaţi pradă; câştigaţi înspre a vă vinde?!?

Visaţi dreptăţi s-aveţi, de atâtea "Curţi...",
Crezând ograda în care puneţi munca,
S-aveţi răsplată, s-o culegeţi frânţii, rupţi,
Neştiind parcă de "baci" zeflemitori, ce-nvârt porunca.

Vă daţi pe mâna farselor, zise supreme,
De parc-ar fi venite dinspre zei, din alte dăţi;
Nu c-ar decide nişte protejaţi mânjiţi cu creme
De mimi mutaci, se dând astrale "Autorităţi..."!?!

Oh, Doamne câte vorbe, glas e strada, în case
Şi cât de surzi suntem la simpla raţiune,
Fără să ştim că-n fond noi suntem "mase",
Ce-ar putea tot... Nu prin parşivii... "naţiune..."!

Când oare "democraţi" naivi, voi de cetate,
Ştiţi că decideţi tot cu alesul de-o ştampilă
Pe pozele trucate-n listele parlamentate
Pe şpăgi şi şmecherii, fără de bilă?... Pilă?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sortit

Naşterea, e o-ntămplare
Şi sexul este-un accident.
Copilul, e-un impediment...
Totul, trăim într-o suflare.

Avem norocul existenţei
Din mii d-avorturi practicate...
Suntem mânjiţi de nedreptate
Şi facem, obiect petenţei!

Oare, destin, este trăitul?
Şi oare cine, îl decide?
Un singur ou... cine-l divide?
De ce-s alesul, fericitul?

Mă-nchin evlavios genezei
Să îmi dezvăluie mister;
De ce-s sortitul caracter...
Şi-s axioma ipotezei?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu ştiu care oferită
şi doar mă folosesc de împrumutul
de-o viaţă, ce şi tu tot la fel o ai... s-o porţi un pic şi-apoi s-o dai.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi, prezumaţi

De ce Ioane, tu Mărie, n-aveţi frică de procurori,
Voi, ce munciţi atâta timp, gând nu rămâne de putori,
Să faceţi planuri de hoţii, sau să staţi într-o flecăreală
Şi, vă şcoliţi să reuşiţi, că nu puteţi fără de şcoală.
Cum oare atunci nu puteţi voi s-aveţi mai mult, să trăiţi bine
Şi cum păianjeni, ce-ntind plase, prind ei ce nu li se cuvine,
Stând doar la pândă să ia vieţi încet, încet, cu picătura
Sugând ce munciţi voi o viaţă şi vă alegeţi doar cu ura
Că nu faceţi mai mult, să daţi, să spună că tot ei vă dau...
Ăi de se tolănesc de graşi şi grei în buzunare stau.
Cum oare, de greşiţi vreodată, pentru nimicuri luaţi bulău
Şi faceţi ani întregi sub gratii că sunteţi răul cel mai rău,
Dar că n-aveţi mâinile fine, să scrieţi cărţi nicicând, nescrise,
Rămâneţi să spăşiţi de-a întregul şi vini, ce vi s-au pus de zise,
Că n-aţi avut apărători, vini s-aveţi numai presupuse...
Aşa că sunteţi voi la legi dovada-unei dreptăţi repuse
În drepturi, de-o egalitate de nou, noua democraţie,
În care numai mari pungaşi punga învechită să-şi prescrie
Şi, rămân toţi, după o vacanţă în celulele cu tot tacâmul,
Să iasă să se lăfăiască în tot le-avutu-i cu duiumul...
Atât duium, ce le aparţine, că n-au fost probe cum l-au luat...
Să ştii Ioane, tu Mărie... Ei-s "prezumat nevinovat!"?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul rotirii

Vă puneţi întrebări ca mine;
De ce cu toţii ne-nvârtim?
De ce nu ştim cât o să fim?
Cât va dura ce-i rău sau bine?

Vă detaşaţi de trai banal;
Vă daţi din timp să fiţi un geniu?
Credeţi în trai peste mileniu?
Vă desfătaţi de-un cer astral?

Vă credeţi parte din rotire;
Priviţi planete, galaxii?
Aveţi la vise garanţii?
Cunoaşteţi ce aveţi menire?

Sunteţi ca mine o-ntâmplare;
Ce-aţi face, nu de voi depinde?!?
Ştiţi tot ce-ascuns vi se pretinde?
La Dumnezeu cereţi favoare?

Vedeţi că totu-i un coşmar;
Alţii, vă dau plăcere, chin!?!
Sunteţi convinşi că-i un destin?
V-aţi rezervat loc în vreun... "car"?

De ce nu-i static Universul;
Care-i motivul învârtirii?
... Sunt şi eu parte a... rotirii?
Roată sunt toţi... sau sunt alesul?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem aceeaşi soartă

Voi v-aţi gândit câte iubiri au dispărut
Şi le-a-nghiţit pâmântul, voalate?
Îmbrăţişări, săruturi, toate s-au cernut
Pe drumul risipirii către noapte.

Voi stiţi că-n miez, pământul cel clocotitor
A strâns iubiri şi pline, şi deşarte,
Ştiindu-se că-n tot e drept mânuitor
Şi noi, doar, ducem viaţa mai departe?

Voi ştiţi că suntem aceiaşi la intrare,
Priviri la fel, dar ne separă felul
În care-şi are destinul fiecare
Şi, în final, pe toţi ne-nghite valul?

Voi ştiţi că suntem părtaşi la astă viaţă
Din custodia unui parcurs banal
Şi fericirea este doar ca o paiaţă,
Care zâmbeşte, dar moare abisal?

Voi ştiţi că viaţa în sinea ei e doar declin?
Este un scurt sau lung drum înspre moarte,
Pe care, Doamne, mă rog adânc şi mă-nchin
Dar, la plecare-avem aceeaşi soartă!

poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din ţesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinţi, ce-şi zic aşa, cred necredinţe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smeriţenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el... Oh, Doamne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs vital

Trăim o lume de pedepse...
Pedeapsă, viaţa o trăim.
Eşti lume cât o viaţă este,
Iar viaţa-i lume ad interim.

Nu-i trai în viaţă fără lume
Şi lume-i mereu alte vieţi,
Iar rai, la scuză, e un nume;
Că-n lume viaţă nu repeţi.

Doar sunteţi treacăt, într-o lume
Pe-un fir, troc între două vieţi.
Trăiţi crezându-vă un anume;
O bilă-n snooker... Nu ce vreţi!

Cursul de-o viaţă îl face-o lume,
Din neştiute alte vieţi,
Se tot ciocnind, hazard să-ndrume;
Trasee scurte... de drumeţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-i?

Ştiţi voi oare iubirea
Ce pe cord lasă rană
Sau ţintiţi fericirea...
În egoism de Satană?

Ştiţi de-a ei consecinţă
Cum omoară de vrei
Sau că-i naştere în fiinţă
Din nectar dat de zei?

Sau aveţi simţ fugarnic
De profit, palmares,
Folosind în făţarnic
Fadul hâd interes?

Credeţi doar bani ce-alegeţi,
Aştri, promiteri multe;
Fără gând să purcedeţi
La morala din culte?

Doar ţintiţi săgeţi minţii
Noi amanţi să vă fie.
Folosiţi ispitiţii
Pururi slugi la mândrie.

N-aveţi timp de reflecţii
Doar iubiri cât mai multe;
Caracter de "dejecţii"
Meritorii în insulte!

Nu e vârstă, morală
De copii profitaţi.
Iarna vindeţi drept vară
Ziua în noapte-o schimbaţi.

Cu eleganţa îi smintiţi
Iluzoriu creând.
Vă luaţi timp să minţiţi,
Nu căiţi la înfrânt.

Ca un vultur la pradă,
Din a voastră înălţare,
Vă hrăniţi din ofranda
De naiv cu candoare.

Nu uitaţi însă roata...
"Rău făcut îţi revine"!
N-ai idee când soarta
Îţi redă groaza în bine.

Recompensă îţi ofer
La căinţa în spre bine;
Neperversul ţi-l cer
Schimb iubirii în destine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem obligaţi să producem adevărul tot aşa cum, la urma urmelor, suntem obligaţi să producem şi bogăţiile, şi trebuie să producem adevărul pentru a putea produce bogăţii. Şi, pe de altă parte, suntem în egală măsură supuşi adevărului şi în sensul că adevărul face legea; discursul adevărat este cel care, fie şi doar în parte, decide; el vehiculează, propulsează prin sine efecte de putere.

Michel Foucault în Trebuie să apărăm societatea (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi... de-o vârstă

Oh, blegi ce sunteţi
De nici nu vedeţi;
Tinereţea-i calculată...
Nu-nsă după dată!?

Este un multiplu,
În fond e un ciclu;
Cifre-n repetare...
Prin acumulare!

Veşnic întrebaţi,
Vă tot prezentaţi
Eterni douăzeci...
Tineri şi zev-zeci!?...

... De-un apelativ
În repetat motiv,
Că-n fond patruzeci
Este un... doi zev-zeci!...

Doar e fără zev-ul
Ce-i probabil nervul
Nebuniei pure...
Doar dublu imature?!

La fel şaizeci,
Timpul când petreci
Triplu ca-nainte...
Mai mult prin cuvinte!...

... Căci faptele-n sine,
Dacă sunt de bine,
Trebuie expuse...
Vii... sau presupuse!?

Cu optzeci e la fel
Pe-acelaşi model;
Este-n fond un patru,
Ori douăzeci... leatul...

... Summum de vigoare
Cu albul de floare
Şi cu ram toiag
... Dinţi căzuţi şirag!

Ca cireaşa-i suta
Ce-ncheie disputa;
Fapte, vorbe multe...
Dar cin' să le-asculte?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum realizez cât de complicitate sunt relaţiile umane!
Cât de dificile!
Cât de greu de păstrat!
Cât de puţin oferim!
Cât ne pierdem în Noi!
Cât de mult vrem!
Cât de mult nu ştim ce vrem!
Cât de nehotărâţi suntem!
Cât de neîncrezători!
Cât nu ştim să iubim!
Cât şi de câte ori nu vedem iubirea celuilalt!
Cât de imperfecţi suntem pe drumul ce îl vrem perfect!
Chiar şi cât ne pasă de Noi,
Suntem de multe ori,, orbi" şi chiar,, goi"!
Cât şi mai cât poate spune tăcerea!
Cât, cât, şi mai cât ne vom pierde!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul începe primul...

... plecat de atâtea ori, din tot atâtea locuri
şi înspre alte, multe, fără nicio întoarcere,
poate fi cauza nostalgiei, cantonată ca în carcere,
a melancoliei gândului, izbucnit focuri,
pentru că mintea nu acceptă pierdere,
îşi aminteşte singură -pleonastic-
prinsă într-o fizică de lege trei, explicaţie un pic futilă, plastic,
obligând corpul la recul, de-o dezmierdere...
şi o întrebare ar fi atât naturală;
ce se petrece la plecarea ei, a minţii, definitivă,
ori reculul poate a fost mai înainte, o eschivă,
de aceea în fond ne îndreptăm spre înapoi; cum pacientu-i numai după, după boală!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viaţă,
Mi-ai pus inima în carte.

Stâlpii casei mă aşteaptă
Să revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrâneţe
Cum o duci, de-ţi este bine.

Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură eşti în ogradă,
Singură te-aşezi la masă.

Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îţi bate-n geam
Şi te bucuri când la uşă
Mai apare câte-un neam.

Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aştepţi,
Sufletu-ţi este în noi,
Fraţii buni, ai tăi băieţi.

Facem şi noi ce se poate,
Ne rânduim omeneşte
Să aducem zâmbete
Mamei care ne iubeşte.

Cât suntem încă în lume
Şi acasă cât te ştim
Mai venim la o poveste,
Dorul să ni-l ostoim.

Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiţi,
Nu uităm că noi suntem
Şi la rându-ne părinţi.

Mama scumpă, stâlp la casă,
Ţine-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.

Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o ştim bine şi aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simţea în val de ape.

Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simţi iar fericită;
Oare bine am făcut?

Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viaţă, eu îţi dau
Dorul meu din depărtare.

Am să vin pe prispa casei
Ca să depănăm poveşti,
Să te ştiu fără de cazne
Cât pe lume mai trăieşti.

Sărut mâna şi obrazul,
Iartă depărtările,
În viaţă pentru noi
Rămâi tu şi dorurile!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... suntem români!?

Ni s-a urcat burta la cap
Şi mâinile-s cu ghiuluri grele.
Credinţa a devenit păcat
Şi obrazul s-a-ngroşat de piele!

Vedem prin ceaţă atât de aproape,
Toţi cataractici de interese;
Copiii... diplome, nu tu carte,
Copiind... nume şi adrese.

Nu ştim că ţara-i un pământ
Şi n-are singură avut
De nu e muncă, zel, cuvânt?...
Patriotism e-n... prefăcut!

Minţiţi şi în amor, pedeapsă,
Tot nu ne-am lecuit de rău;
La praf de puşcă suntem capsă
Şi-n ochi îl vrem, chiar de-i călău!?

Redezgropăm vicleni parşivi,
În zâmbete specialişti;
Plini de emfaze, guralivi
Hidoşi... Noi, neocomunişti!

Inertă, mintea nu ne duce
Nici cât pe-un melc, de atâtea bale!
Doar ştim să facem semn de cruce
La moaşte, sau când dăm de "boale"!?

Parc-am fi neam de cerşetori,
Că nu ştim ce e sacrificiu;
Să dai ce poţi, muncind din zori
Şi hoţi să bagi la zdup, 'n ospiciu!

Ne păcălim, quaternal ciclu,
Cu aceleaşi lepre stând la pândă
Să-şi facă din viaţă un periplu
Pentru-ngrăşat în burţi şi-n pungă!

N-avem decât gustul de sânge
În răzbunări, mistici păgâni,
Cu crez că a sâmbetei apă tot curge
Schimbând stăpâni, cu alţi stăpâni.

Hlizim a proşti văzând călăul
Mascat mereu şi suntem orbi,
Neştiind că noi le suntem răul
Şi el e-un alt corb, printre corbi.

Tot clevetim şi nu înţelegem
Cu toţii acum suntem la fel,
Cum nemţi, francezi! Putem să dregem
Greşeli!... Facem un Turn Eiffel?!?

Dar nu, c-avem rău de-nălţime
Şi-ntr-o mocirlă ne iubim;
Narcisişti, top frumoşi, sclipime
Ne-auto-apreciem!?... Minţim!!!

Avem imens tupeu în toate;
Dăm "Paşaport de România",
Crezând că tot e-un dat din coate,
"Învăţând " pe alţii... cu tăria!?

E timpul scurt să ne trezim,
Să învăţăm ce-i spirit civic;
Să cerem mai puţin! Să fim;
Om doar şi mai puţin... partinic!!!

M-am săturat de manifeste
Ce scriu şi nimeni nu citeşte!
C-aşa suntem; "Ori, cine este
Ăl de ne spune? Ce vorbeşte?

... Că noi ştim tot! Ce ne prosteşte?"

Am şi răspunsul pregătit,
Că ştiu de-acum reacţiunea;
"Uşor să spui, să ceri citit!..."
Ba nu, c-am şi-alta, naţiunea!...

... Ce-i tot la fel de mică, mare,
Dar şi-a făcut ţară de vis;
O uriaşă, nu oricare!
Prin cinste, fără compromis!

... Eu, un de-al ei! Nu un pros(t)cris!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Ce înseamnă frica pentru o ţară;
Să-şi dea tot, trup, pentr-un popor,
Să-l aibă scut pe contur, sfoară
Pe margini... brâul salvator?

Popor, ce înseamnă; fără frică
Să-şi crească fii, s-apere ţară,
Dându-se tot, rege, vlădică...
Să fim NOI şi ce vrem... de afară?

Oare de ce străbuni slăvim
-Puşi poze în file de istorii-
Ce şi puţini de-au fost, iubim
Viteaz, nu frica? Ai noştri!... Glorii!

Ori, doar străbunii au fost popor
Şi nu ne-a mai rămas o ţară,
Dacă în prezent -nu viitor,
Neştiut-... frica ne doboară?

Ne pierdem fiinţa zi de zi,
Laşi, pierdem până a începe;
De-o frică, fără a şti ce-o fi?...
În jur, sunt toţi buni!... Noi, otrepe?!?

Intrăm perdanţi pe stadioane,
Putori, fricoşi -că-s mici sau mari-
Şi-n muncă creăm doar... baloane;
Idei fabricăm, din guri... tari!

Suntem retivi, doar narcisişti,
Cu frica de acceptat idei,
Neştiind că nu putem; artişti,
A conturna adevăr!... Noi, zei!

Nu învăţăm din experienţe
-Ce alţii, în jur, le-au petrecut-
Şi rău fricoşi de competenţe,
Nu le asumăm; furăm ştiut!

Păcat, doar suntem toţi egali
-La fel de înalţi- noroc ne pică!
Neîncrezători potenţiali;
Pământ, de Soare, n-are frică!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!