Corespunderi

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Şi scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceaţă;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă
Şi toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.

Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund.

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca nişte câmpii,
– Iar altele bogate, trufaşe, prihănite,

Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjeşte mintea şi simţurile-ncântă.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corespondenţe [Correspondances]

Natura-i un templu cu coloane sprinţare
Ce rostesc uneori vorbe vagi cu tărie;
Omul trece pe-aici şi simboluri o mie
Îl observă atent, cu priviri familiare.

Ca ecouri prelungi, ce se întrepătrund
Într-un tot tenebros şi adânc, unitar,
Precum noaptea de vast şi ca cerul de clar,
Parfumuri, culori şi rumori îşi răspund.

Sunt parfumuri curate ca un trup de copil,
Ca oboiul de dulci, ca o stepă de verzi,
– Şi mirosuri mai grele, pricopsite, cu stil,

Ce se pot risipi pretutindeni, cât vezi,
Ca tămâia şi moscul, ori ambră şi smirnă,
Care spirit şi simţuri îţi mângâie-n tihnă.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - II. Miresme

Prietene, vreodată-ai respirat
Cu-adâncă şi aleasă desfătare,
Tămâia care arde în altare,
Sau moscul dintr-un scrin demult uitat?

E farmecul cu care te îmbată
Aroma re-nviatului trecut;
E floarea ce-o culegi într-un sărut,
Sorbindu-i frăgezimea de-altădată.

- Din părul ei, pe umeri revărsat,
Jertfelnic de alcov, înmiresmat,
Se răspândea un aer de savană,

Iar frăgezimea trupului ei pur,
Înveşmântat în voal şi în velur,
Plutea ca un uşor parfumde blană.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Din când în când, în glumă, al navei echipaj
Mai prinde albatroşi, care trăiesc pe mare,
Ce stau nepăsători, tovarăşi de voiaj,
Alunecând cu vasul în hăurile-amare.

Dar când sunt puşi pe puntea cu lemnul lustruit
Ca nişte regi stângaci, ce au căzut din zbor,
Ei aripile-şi lasă c-un jalnic tânguit
Ce stau ca nişte vâsle pe lângă trupul lor.
....

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele parfumuri sunt înmiresmate precum pielea unui nou-născut, dulci precum plânsetul unui oboi şi mai verzi decât primăvara.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un acord este o mixtură de două sau mai multe ingrediente care produc un parfum nou, diferit de oricare din părţile componente luate individual. Vedeţi dumneavoastră, un parfum cu adevărat bun poate include câteva acorduri noi, proaspete. Acestea sunt precum nişte mici compoziţii de arome în interiorul unui tablou mai larg şi mai profund.

Kathleen Tessaro în Colecţionara de parfumuri interzise (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Bertei

Nu luaţi în seamă ochii mult lăudaţi, faimoşi,
Voi, ochi ai dragei mele, prin care-o adiere
Mai lină ca-nserarea se tulbură şi piere!
Vărsaţi asupră-mi noaptea vrăjită, ochi frumoşi!

Ochi ai copilei mele, voi adorate-arcane,
Cu magicele peşteri v-asemui într-adins
Unde comori de nimeni ştiute joacă stins,
De umbre-acoperite,-n letargice mormane!

Adânci şi mari sunt ochii copilei şi ascund,
Ca tine, Noapte-ntinsă, lungi scăpărări de foc
Cu Dorul şi Credinţa-mpletite la un loc,
Ce, pătimaş ori candid, scânteie în străfund.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicitate

Viaţa ne trimite uneori daruri
pe care nu le luăm în seamă...
Sunt împachetate modest...
în hârtie de ziar
şi legate cu sfoară...
Fără să le desfacem,
le aruncăm în uitare,
într-un ungher infim...
Habar nu avem că,
de acolo ne priveau
nişte ochi...
căprui
sau negri
sau albaştri...
Nişte ochi,
cei mai frumoşi din lume,
veniseră să iubească, prin noi...

poezie de Elena Latan (2017)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăia care bat o femeie şi copii mici de ajung în spital sunt nişte viermi, nişte gunoaie, nişte carcase cu buletin, fără nimic pe dinăuntru sau în pantaloni.

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate femeile sunt nişte flori. Dar unele sunt minunate flori de trandafiri, de orhidee etc., altele sunt flori de paie; unele sunt flori parfumate, cu parfumuri îmbătătoare, altele n-au niciun parfum; unele sunt flori sensibile de mimoze, altele sunt floari carnivore...

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul naturii schimbătoare...

Privind adesea în natură
Schimbările sunt tot mai multe,
Iubire chiar şi aventură
În lucruri mari sau chiar mărunte.

Schimbările naturii-s crunte.
Iubirea ei nu mai e pură.
Prin cine adesea în natură
Schimbările sunt tot mai multe.

În circuitul ei firesc
Natura-i foarte schimbătoare.
Fiinţele se nasc şi cresc,
Dar la un timp fiinţa moare..

În lucruri mari sau chiar mărunte
Privind adesea în natura,
Schimbările sunt tot mai multe.

rondel de Cristina Cazadoi
Adăugat de Cazadoi Ioana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoriile nu sunt altceva decât nişte afaceri ale politicienilor şi preoţilor, nişte încătuşări la care oamenii aderă de bunăvoie. "Jurăm în faţa ofiţerului de stare civilă credinţă şi dăruire partenerului de viaţă..." - este o insultă adusă iubirii! A aduce iubirea în faţa preoţilor sau a politicienilor este cel mai urât lucru pe care îl poate face cineva; de fapt, este o crimă de neiertat. Iar asemenea legăminte sunt complet stupide: "Suntem de acord să ne căsătorim şi promitem că nu ne vom despărţi şi nu ne vom înşela niciodată." Nu înseamnă prin aceasta că punem legea deasupra iubirii? Legea este doar pentru aceia care nu cunosc ce este iubirea. Legea este pentru cei care sunt orbi, care au uitat limbajul inimii şi trăiesc doar prin comenzile minţii.

Osho în Iubire, Libertate, Solitudine
Adăugat de Adriana Georgiana Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ­-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ­-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele nopţii

Când umbrele serii coboară uşor
şi noaptea în zvon se preface,
a zilei căldură, ca pasărea-n zbor,
dispare ca norul ce tace.
Ce forfotă moare prin lunci şi zăvoi,
izvorul se-opreşte şi zace
de dorul că zarva s-o pierde-n puhoi
şi totu-n tăcere s-o face.

Îndată se-aude un cor de brotaci
şi liniştea nopţii o curmă,
se-ntrec la cântare ca nişte ortaci
cu graba ce-i mână din urmă,
iar greierii, mari pişicheri îndrăzneţi,
viorile îşi acordează,
prin iarbă ei sunt cei mai buni cântăreţi
şi tot simfonie brodează.

Mii felinare licuricii aprind,
feerică noapte de vară,
nostalgice clipe de dor mă cuprind
şi-aş vrea să mă-ntorc iar la ţară.
Ca păsări ce sunete stranii mai scot
şi-n noapte îşi cheamă perechea,
atât de cuprins de mister mă socot
de tot ce-mi vrăjeşte urechea.

Iar falnica Lună, mister necuprins,
îmi toarnă în suflet doar pace,
c-un zâmbet târziu, jinduind necuprins,
la tine curând m-oi întoarce.
Că suflete tandre ca ale noastre
nicicând pe Pământ nu s-or naşte,
Luceferi ce zboară ca nişte astre
luci-vor ca-n ziua de Paşte.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul tău

Sunt parfumuri din cele mai diverse
Cu tente tari, mai dulci, sau poate şterse
Dar nici unul, nu poate să redea într-adevăr
Parfumul unic pe care îl degajă al tău păr

Cel mai de preţ parfum dintre parfumuri
Ce nu se vinde în mall-uri sau pe drumuri
Este parfumul unic al trupului tău
Cu el m-am parfumat, să ştii, mereu

Nu vreau să cumpăr sau să vând parfumuri
Nu vreau ca viaţa să o pierd pe drumuri
Sunt dependent de-o unică esenţă
De tine sunt mereu în dependenţă

Aş vrea să pot într-o sticluţă să te am
Să te miros în fiecare clipă, gram cu gram
De la sticluţă să pot să scot dopul
Să-ţi savurez, strop cu strop, tot corpul

În fiecare zi mă tot gândesc
Să adun într-o sticluţă tot ce eu iubesc
Şi chiar dacă iubirea mea, e foarte greu
Îţi spun că merită,
Parfumul tău...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea visurilor

Păunii verzi plecară în noaptea solitară
Cu strigăte de jale ca nota care trece
Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece
Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară.

Şi palidele trupuri de roze s-adunară
Pe marginea-n ruină încet să se aplece
Murind ca nişte albe columbe-n noaptea rece.
O, visele, poema de vise-n noaptea clară!

Şi noaptea cea muiată în aurul de lună
Părea apoteoza fantastică şi vagă
Căzând pe frunţi de ceară în taina lor nebună.

Poeme dulci de vise, poeme de petale,
Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă!
Departe trec păunii cu strigăte de jale.

sonet de Ştefan Petică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ani la mijloc

Sunt ani la mijloc şi încă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Cu răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.

sonet de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbat

Te cauţi pe tine însuţi
Peste tot, acum ca şi-n alte dăţi,
Scrutând întunericul şi lumina,
Prin pânze de-oglinzi şi pagini de cărţi,

Unde-ar trebui să se reflecte
Acei ochi ai tăi şi-acel păr,
Acea privire pasionată,-acel râs.

Acesta-i purul adevăr:
Vrei să te vezi, pe tine sau dublura ta,
Slobod, în pahare de argint, limpezi şi reci,
În toate trupurile prin care-ai trecut
Şi trupurile prin care o să treci.

Sticla-i indiferentă, ea nu se dizolvă;
Oglinzile-s sunt nişte pereţi la-îndemână;
Paginile tipărite oferă doar
Cuvinte scrise de o altă mână.

Iar ochiul tău infatuat
Nu se întâlneşte niciodată-n sine;
În braţe strângi străine trupuri,
Aşa cum mă strângi acum pe mine.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să trecem prin toate frumos şi demn. Nu peste ci prin amestecul acesta de bine, nedrept, agonie şi biruinţă. Ca nişte oameni curajoşi, hotărâţi care se trăiesc demn, după o întâlnire închipuită a destinului. Ca nişte inimi firave care îşi descoperă vindecarea în seninul unei mari iubiri.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!