Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A roşit şi atunci a ştiut că Zeiţa era deopotrivă sărut şi roşeaţă-n obraji şi ţărm purpuriu şi arici şi pierdere a mădularelor şi lipsa de înapoi şi frontieră invizibilă şi iepure negru şi curs de apă surâzător şi suferinţă, arbuşti, delfin şi toate acestea o îndemnau să continue şi să treacă dincolo de frontiera de smarald unde picioarele-i goale atingeau iarba subţire sau poate un câine mare i le lingea orice ar fi fost era foarte tare îndrăgostită când a traversat frontiera de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

rTe-hu nu recurgea la tehnica banală a confraţilor săi; călugărul care-l instruise îl învăţase multe, până şi meditaţia asupra desăvârşitei contopiri cu Zeiţa Tara, cea verde ca smaraldul, şi în această stare de perfectă fericire se aşternea el la drum. Iar Zeiţa Verde sfârşise ea însăşi prin a se complace în îmbrăţişarea Calului Alb. Câteodată îl vizita chiar şi atunci când se odihnea şi-i transmitea tot felul de cunoştinţe; era o fiinţă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întâlnească oricând. De aceea, perioadele-i omeneşti nu erau de fapt cu adevărat omeneşti; Zeiţa îl ferea de orice pasiune funestă şi-l învăţa cumpătarea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

N-ai ecou, domnule,
Nici bun, nici rău...
Să trăieşti aşa, s-o duci,
Neştiut de nimeni, te strecori...
Ştiţi caii ăia furaţi,
De li se pun cârpe, trenţe, pe copite
Să nu facă zgomot, când sunt scoşi din grajd?
Cine ne-a furat pe noi? ce fel de vite, mârţoage de rasă
Mai suntem şi noi?

Ia suie-te în Piscul cu Bojii
Şi strigă... să vezi, te aude cineva?
- Ce să strig?
- Ce vrei... strigă că iote nu plouă...
Să vezi ce se întâmplă.
- Păi, ce să se întâmple?
- Păi, aia e, că nu se întâmplă nimic.
Ca şi când ai împunge o dată cu acul în cer.
Nu zice nimeni "au"
Dacă împungi o dată în cer
Cu acul.

Fiindcă de aici n-ai niciun fel de ecou.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent

Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nşiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârşit bombardament?

Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?

De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Şi nici acolo nu-i vreun competent?

Ţi se deschid maşini, aşezăminte
Şi-ţi iei, lunar, salariul aferent;
Sau, şi mai bine, fă-te preşedinte,

Când vezi că n-ai nici urmă de talent...

(De-acu nişte ani...)

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea nu este imaginea pe care ai dori s-o vezi şi nici cântecul pe care ai vrea să-l auzi, ci mai curând o imagine pe care o vezi deşi ochii îţi sunt închişi şi un cântec pe care îl auzi deşi ţi-ai pus mâinile la urechi.

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În privinţa desăvârşirii, cel mai greu e să nimereşti sănătoasa cale de mijloc. Pe deoparte, ea este o însuşire aşa de necesară pentru orice lucru temeinic, încât înveţi a o preţui cu atât mai mult cu cât devii mai matur. Pe de altă parte, n-ai voie să exagerezi, altfel stai pe loc şi nu faci nimic. Cum în lume nimic nu-i absolut, fiecare premisă presupune totdeauna alta şi de atâtea premise n-ajungi niciodată la concluzie. Pregătiri fără sfârşit împiedică fapta. Când eşti prea tânăr, cazi în extrema întâia; lucrezi uşuratic. La o anumită trecere spre maturitate, devii mai conştiincios, te tot pregăteşti şi amâi lucrul fără nici o socoteală. În această situaţie, ca şi în oricare altele, determinant este ritmul împrejurărilor. Apucă-te de lucru cu nădejde şi aşează o piatră, care, chiar dacă încă nu înseamnă clădire, este totuşi o piatră de temelie.

citat celebru din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu răstorn lumea nimănui

uită-te în ochii mei
vezi
nu e nimic din ce cauţi
nicio certitudine
nimic clar
nu pare că dincolo de ei ar fi vreun adult responsabil
dar nici un copil care gângureşte
uită-te adânc şi ai să vezi
până dincolo de începutul lumii
genunea
focul
şi raiul şi iadul
dar nimic din ce cauţi
niciun fluture nătâng răsucind curcubee
doar o mare picurând cuvinte
pe o veşnică plajă nouă
două urme de nicăieri

felul meu ciudat de a iubi
fără să întorc lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă nu cumva toată lumea urzise o conspiraţie a tăcerii în jurul celei supranumite Miss Emeralds, de teamă să nu mă facă să sufăr. De atunci am renunţat s-o mai caut, căci am fost şi încă mai sunt convins că era o Zeiţă ce nu-şi manifestase esenţa decât faţă de mine, după care fusese silită să se retragă într-o dimensiune inaccesibilă. O dată ce ai întâlnit, ai recunoscut şi iubit cu disperare o Zeiţă, nu mai poate fi vorba să te legi de vreo femeie. Ceea ce a înverzit sub pasul ei lin nu s-ar putea vreodată veşteji sau pierde.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ai fi tu, femeie...

Dacă n-ai fi tu, femeie, n-ar mai exista poeţi;
Nimeni n-ar mai vrea în viaţă şansa unei alte vieţi.
N-am mai şti ce e frumosul, am lua totul drept infern.
Poate însuşi Domnul nostru, n-ar mai vrea a fi etern.

Dacă n-ai fi tu, femeie, ne-ar fi inima de sloi —
N-am mai şti ce este teama, de atâta moarte-n noi...
Ne-am urî că existăm, am visa numai pieirea.
Deşi, încă mă întreb, care ne-ar fi fost menirea?!

Dacă n-ai fi tu, femeie, am trăi într-un război —
Cu creaţia Divină şi ne-am duce la gunoi
Sufletul, de bună voie. Cine-ar mai râvni trăirea
Plânsului ce-ar inunda, contopit cu nemurirea?

Dacă n-ai fi tu, femeie, ar fi ca şi cum n-am fi.
Dar exişti şi lumea noastră are pentru ce trăi.
Tu eşti viaţă, eşti iubire, eşti un rost superior...
Fără tine, omenirea ar fi fără viitor.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce doare, când iubirea...

Porţi de fier îţi cresc pe braţe şi pe ochi ţi-ai pus obloane,
O cetate-ţi este trupul, ghilotine la picioare
Stau să cadă peste îngeri, ce-au fugit de prin icoane,
Eu adun cioburi de vină şi păcate de fecioare.

Dincolo de porţi eşti singur, cu statuile de ceară,
Ţi-e cuvântu-n colivie, prizonier cu lanţuri grele.
Nu guşti nicio dimineaţă şi nu ştii ce poate-o seară
Să-ţi aducă în amurguri, de n-ai fi după zăbrele.

Îţi arunc nişte seminţe de poeme-nfometate-
Poate-or încolţi pe stânca de pe fruntea-ntunecată,
Sau poate mai ai în palmă, ori pe-aleile din spate
O silabă-n agonie, care-ar trebui salvată.

N-ai oglinzi să-ţi vezi neviaţa cum îşi bate joc de tine,
Nicio frunză nu foşneşte în tăcerea ta de gheaţă;
Sunt aici, unde pădurea se usucă de ruşine,
Când nu vrei, din seva-i verde, să mai sorbi, cum te învaţă.

Ai ales, sălbăticia, ca o mantie de lavă,
Ce transformă în cenuşă orice gând trimis spre tine.
Ieri am vrut să-ţi spun că vorba ţi-este stearpă şi bolnavă-
La ce bun, când eşti de piatră şi nu simţi nimic, străine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă jubilaţiei constante a contopirii cu Tara, Zeiţa Verde, Calul Alb îşi urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una atât de îngrozitoare încât nimeni n-o cunoştea, el alerga printre oamenii care, ocupaţi cu ale lor, nu-şi dădeau seama de nimic. Puţin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puţin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conştiinţa sa n-avea acces. Nevăzând pe nimeni şi nefiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar şi se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază şi aceasta, în principiu, avea să dureze o veşnicie, căci nu mai exista nicio instanţă care să-l controleze, cu excepţia Zeiţei Verzi ce se complăcea în îmbrăţişarea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei care au cunoscut-o pe Alice H. – şi sunt sigur că cel puţin T. a cunoscut-o odată – nu par să aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârşire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă asta s-a întâmplat la Milano, cum pretinde ea, atunci ar fi fost posibil s-o fi întâlnit pe Alice acolo, dacă nu la Academia Brera, atunci măcar în capela de la Santa Maria delle Grazie sau în parcul Castelului Sforza, înainte să fi devenit un loc de întâlnire al drogaţilor. (Dar oare T. nu era tot un fel de drogată? Oare nu din acest motiv am întâlnit-o şi am încercat s-o conving să renunţe? Este genul de acţiune la care m-aş fi aşteptat din parte-mi. Acesta-i pesemne motivul pentru care m-am simţit legat de Alice H., deşi nu-mi amintesc să fi fost legat de ea: mai degrabă impresionat, ca şi când aş fi fost martor la ceva supranatural.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum e raiul sufletesc? Nu mai simţi ură ci doar empatie. Te uiţi în jur şi vezi oameni aflaţi pe acelaşi drum pe care şi tu ai fost. Începi să înţelegi cum merge procesul şi nu mai vezi duşmani care vor să te distrugă ci vezi oameni care suferă şi devin violenţi pentru că nu ştiu ce să facă cu suferinţa aceasta uriaşă. Nu îţi mai este frică. Ştii că ai supravieţuit în iad, nu mai ai niciun motiv de frică acum. Ştii că şi dacă te-ai întoarce, ai şti ce ai de făcut. Începi să te bucuri de prezent şi să vezi bogăţia din jur. Nu mai ai regrete legate de trecut şi nici nu te mai agiţi pentru viitor deşi lucrezi zilnic la el. Simţi recunoştinţă şi apreciere pentru lucruri care au fost tot timpul în viaţa ta dar nu le-ai putut vedea. Începi să trăieşti o stare de abundenţă interioară care se manifestă şi în lumea materială. Începi să primeşti lucruri doar pentru că meriţi. Primeşti iubire, atenţie şi cuvinte frumoase zilnic. Şi apoi, fericit şi mult mai liniştit, ai o realizare bruscă care te îngrozeşte şi intrigă în acelaşi timp. Iadul nu a fost niciodată lumea, sau viaţa, sau întâmplările din ea. Iadul a fost şi încă este în sufletul tău. La fel şi raiul. Demonii din lumea exterioară, precum tata, duşmanii, răul pe care înainte îl vedeai pretutindeni, nu au fost decât o proiecţie pe perete a lumii tale interioare.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi şi-a dat seama că atmosfera verde de acolo nu era rece şi a auzit nişte sunete frumoase, deşi disonante, scoase de instrumente de suflat. S-a oprit pe un coridor şi a ascultat. Pentru prima dată, a izbutit să-şi stăpânească teama şi a dorit să meargă mai departe. Locul era ademenitor. Era o boltă mare, roşiatică, având la partea de sus un fel de coş de fum. A ajuns la el fără dificultate şi a continuat explorarea în sus la fel de uşor de parcă ar fi mers normal. Ceva delicat ca o iarbă invizibilă îi mângâia obrajii şi picioarele goale. Braţele şi le pierduse pe undeva şi nu putea să le mai găsească, dar nu-i păsa. A traversat un curs de apă surâzător şi a ajuns la un ţărm de purpură.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să ştiu că am dreptate. Ce poţi tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Şi ce simţi când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simţi freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, şi urechi, şi mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simţi doar pentru tine. Priveşti. Şi ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îţi poate oferi ţie plăcere. Atât! Şi nimic mai mult!

citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mare necaz să ai ochi şi să nu vezi, să nu priveşti lucrurile aşa cum se desfăşoară ele, să nu vezi urzeala vieţii de fiecare zi. Să ai ochi, şi să nu vezi. Să nu mai fii curios, să nu te intereseze ce se întâmplă. Să nu mai vezi că frumuseţea există, să nu simţi că, deşi realitatea e limitată, ochii noştri sunt plini de dorinţe nelimitate.

citat din Pier Paolo Pasolini
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta vieţii

Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!