Totul a început ca un joc. I s-a spus jocul de smarald. Obişnuia să privească o bucată de piatră verde translucidă şi să pătrundă în interiorul ei. La început, totul era pură fantezie. Nu i se întâmpla să întâlnească fiinţe, doar nişte forme asemănătoare reziduurilor de alte minerale care sunt cel mai adesea prezente în acea varietate de beriliu, numai că mai mari şi mai complicate. Mai târziu, a început să întrezărească înăuntru lungi, misterioase coridoare şi s-a aventurat prin câteva dintre ele, până când teama şi liniştea lumii de smarald au făcut-o să dea înapoi. Alergând cu sufletul la gură, voia să iasă de acolo şi inima-i bătea năvalnic o vreme.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţea marea de smarald, dar nu putea s-o vadă. Ar fi zis că e undeva înapoi, dar nu exista niciun înapoi. Cum stătea aşa în picioare, o cărare i s-a aşternut în cale, şerpuind printre nişte arbuşti fragili de cristal, galben-verzui, agitaţi de o boare ce aducea foarte mult cu un şarpe înaripat. Ciocnirea lor producea sunete vesele, ca nişte fluierături. A zâmbit şi toţi arbuştii au părut tare fericiţi din pricina asta şi atunci şi-a pierdut un picior şi apoi şi pe celălalt, sau poate asta să fi fost mai târziu, lângă fântâna îngheţată păzită de un impenetrabil fluture de noapte-şoim? Oricum, nu izbutea să-şi mai găsească niciun mădular, dar nu-i păsa câtă vreme îi era lesne să se ducă oriîncotro voia. Mai avea încă ochi şi poate nimic altceva. Îşi arunca privirile de jur împrejur şi totul era în regulă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul Tarei nu e cel mai mare smarald din lume. În 1963, s-a furat din Muzeele Borgia, de la Roma, un disc de smarald cu caractere magice încrustate, datând din cel de-al II-lea sau al III-lea veac al erei creştine, a cărui valoare este inestimabilă. Discul încă n-a fost regăsit.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Al-Kindi a voit să-i dea o existenţă în istorie, a constatat că-i era imposibil să scoată speciile pe care le crease din starea de somnolenţă fonică în care le lăsase, că nu izbutea să le dea o substanţă ca să le transporte pe lumea aceasta. Aşa se face că Mahdi a fost la început, precum egreta şi scorpionul verde, doar un vis sonor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cântece ale eschimosului

I Evadând din eternitate

Omul a venit alergând fără chip pe suprafaţa pământului
Fără ochi şi fără gură el alearga cu faţa spână

Ştia că păşeşte pe piatra morţii
Ştia că el era o stafie e tot ce ştie.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un melc
pe care fulgerul l-a trăsnit
A fumegat până a ajuns un halou pârjolit în palma-i amorţită.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un păstrăv
dar a căzut o brumă albă şi fierbinte
De pe hornul unei stele şi peştele s-a risipit în cristale.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un şoarece
dar un suspin al timpului
L-a spulberat în firimituri de articulaţii.

A luat o piatră ascuţită şi şi-a găurit faţa
Prin lacrimi şi durere a privit planeta.

A găurit iarăşi mai adânc şi prin lacrimi şi durere
A scrâşnit la fulger la brumă şi la timp.

Atunci, zăcând printre oase pe cimitirul pământului,
A văzut o femeie fredonând în pântecele ei nişte cântece.

El i-a dat doi ochi şi-o o gură în schimbul unui cântec.
Ea a lăcrimat sânge, ea a urlat de durere.

Durerea şi sângele erau viaţă. Dar omul a râs –

Cântecul merita preţul.

Femeia s-a simţit înşelată.

II Cum a început apa să cânte

Apa voia să trăiască
Ea s-a dus la soare s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la copaci ei au ars-o s-a întors plângând
Ei au putrezit s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la flori ele s-au ofilit s-a întors plângând
Ea voia să trăiască
S-a dus la pântece a întâlnit sângele
Ea s-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit cuţitul
S-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit larva şi putregaiul
S-a întors plângând dorind să moară

S-a dus la timp a trecut prin aceeaşi uşă de piatră
S-a întors plângând
A început să caute prin tot universul nimicul
S-a întors plângând dorind să moară

Până când nu mai rămânea nimic din plâns

Zăcea în străfundul tuturor lucrurilor

Absolut epuizată absolut limpede

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii (2022), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o văzu lupul pe Crăiasă, p-aci, p-ci era să uite pentru ce venise şi să se dea de gol; dar se stăpâni. Căci era aşa de frumoasă, cât nu s-a mai văzut şi nu se va mai vedea pe faţa pământului. Avea un păr, nene, cu totul şi cu totul de aur. Cosiţele ei lungi şi stufoase, de-i bătea pulpele. Când se uita la cineva cu ochii ei ceia marii şi negri ca murele, îl băga în boale; avea nişte sprâncene bine arcuite, de pare că erau scrise, şi o pieliţă mai albă ca spuma laptelui.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii la început

Oamenii la început
zburau pân' la azimut;
apoi şi-au tăiat aripile singuri
şi au căzut în nişte ringuri
din care şi azi se luptă să scape
acoperiţi de mâzgă şi ape

Aruncă noroi unul pe altul
şi se trag în jos
că nimeni nu mai are timp
să privească înaltul

Marile puteri
joacă lumea la ruletă
la barbut, la biliard
ca la orice cafenea de pe bulevard:
Ele au cărţile, ele fac jocul
ele aprind focul!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infidelitatea memoriei vine de acolo că ea păstrează adesea numai faptul, dar nu înfăţişează trăsăturile feţei şi stările sufleteşti ce-l însoţesc. Faptul este însă de cele mai multe ori, cu totul indiferent. Numai stările sufleteşti care-l însoţesc sunt hotărâtoare. Şi atunci te întrebi adesea, mai târziu, mirat: cum s-a putut numai dintr-atâtea să se nască o neplăcere? Şi totuşi, s-ar naşte iarăşi, tot aşa în împrejurări asemănătoare. Afară doar că s-ar fi întâmplat o schimbare radicală.

citat celebru din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am petrecut multe nopţi gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: că, până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici şi îngrozită de vagon. Abia aştepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit şi zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici şi simt sarea de mare în gură şi în nări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A roşit şi atunci a ştiut că Zeiţa era deopotrivă sărut şi roşeaţă-n obraji şi ţărm purpuriu şi arici şi pierdere a mădularelor şi lipsa de înapoi şi frontieră invizibilă şi iepure negru şi curs de apă surâzător şi suferinţă, arbuşti, delfin şi toate acestea o îndemnau să continue şi să treacă dincolo de frontiera de smarald unde picioarele-i goale atingeau iarba subţire sau poate un câine mare i le lingea orice ar fi fost era foarte tare îndrăgostită când a traversat frontiera de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă propun astăzi un joc colectiv care va fi Jocul Adevărului. Voi face în aşa fel încât secretul şi minciuna vor trebui să dispară de pe lume, căci de îndată ce-şi vor face apariţia, eu, Tozgrec, cel ce n-are nici început, nici sfârşit şi nicio identitate ca voi, eu voi fi acolo ca să dezvălui Adevărul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a început a se cam lua şi el pe gânduri de năzdrăvăniile lui! Şi aşa, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era şi să iasă Moartea la liman ca să-şi răzbune şi ea acum pe Ivan. Şi îndată s-a făcut aşa, şi când nici nu visa Ivan că are să mai dea vrodată ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezeşte cu dânsa faţă-n faţă.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspiraţie să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdăşie cu focul
Şi-a-nceput să ardă, ştiu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Şi omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărţit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăştia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului şi ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulţire.
Parcă-L văd ţinându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mai uşor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpâneşti. E mult mai la îndemână să le respingi de la început decât să le domoleşti, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile sunt mai puternice decât cel care-şi închipuie că le conduce şi nu vor putea fi cu nici un chip îndepărtate sau diminuate. Şi-apoi, chiar raţiunea, care ar trebui să le înfrâneze, este puternică numai atâta timp cât se ţine departe de pasiuni;dacă s-a amestecat însă cu ele, raţiunea nu le mai poate înfrânge, căci odată aţâţată şi stârnită, mintea se va supune celui care îi porunceşte. Dacă la început putem să înfrânăm unele pasiuni, mai târziu ele ne supun cu forţa şi ne împing înainte. Omul care se prăbuşeşte în prăpastie nu mai ştie de sine şi nici n-are cum să se împotrivească sau să întârzie căderea, prăbuşirea îndepărtând orice hotărâre sau părere de rău, iar el nu se mai poate opri să nu ajungă acolo, unde de fapt n-ar fi trebuit să pornească. Tot aşa sufletul, dacă e cuprins de mânie, de dragoste sau de alte pasiuni, nu i se mai îngăduie să-şi înfrâneze pornirea;va trebui să se prăbuşească cu toată greutatea până în fundul prăpastiei, mânat de natura viciilor.

Seneca în Dialoguri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Activitatea de a crea animale, pe care o concepea în exclusivitate ca exerciţiu ludic, forma doar un preludiu la nişte planuri mai vaste. Căci Allah crease fiinţe în dimensiunea pământească, dar şi fiinţe în funcţie de dimensiunile altor nenumărate lumi, vizibile şi invizibile. Mai întâi, Al-Kindi a hotărât să-i aducă laudă lui Allah şi făgăduinţelor sale plămădind modelul ascuns al lui Mahdi, cel care va aduna toate ţările lumii sub stindardul verde al Profetului, binecuvântat fie-i numele în vecii vecilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen şi-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, şi a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portiţa era închisă, dar ea a apăsat pe clanţa ruginită şi clanţa s-a ridicat, portiţa s-a deschis şi Gretchen a pornit în lumea largă, desculţă cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge şi s-a aşezat pe un bolovan şi când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald şi erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ţi dai seama cum trece vremea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început prin a spune copiilor poveşti şi, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o "mătuşică" abia ieşită din şcoala primară, le povesteam nepoţilor mei, de care nu mă despărţeau decât câţiva ani, despre stele.

citat celebru din Otilia Cazimir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!