Instructorul a cedat în faţa zelului dovedit de copil şi i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditaţie pe care, la drept vorbind, învăţăcelul nu era deloc obligat să le cunoască şi folosească. În general, de când porneşte şi până în clipa când îşi atinge ţinta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire şi, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele şi face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simţ lăuntric ascuţit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mişcă zi şi noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când aşteaptă să-i fie încredinţat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt şi doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viaţă şi moarte; atunci participă pe deplin la condiţia umană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături subtile se urziseră între Calul Alb şi al său lama; de aceea, alergătorul s-a îndreptat pe dată către locul unde stăpânul său tocmai îşi dăduse sufletul. Acum nu mai exista nimeni care să-l elibereze de mesaj şi alergătorul tibetan putea fi socotit ca rătăcind la infinit, fără să ştie ce anume ducea cu sine.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exagerându-şi puţin suferinţa, el va lăsa să-i scape în cele din urmă mesajul fals, în vreme ce acela adevărat va rămâne pentru totdeauna protejat, până când destinatarul îl va elibera. (Dacă alergătorul e prea cunoscut şi riscă să fie interceptat în orice clipă de nişte adversari dibaci, tehnica este mai complicată, fiindcă şi mesagerul este mult mai expus; astfel, i se încredinţează o scrisoare secretă pe care răpitorii săi s-o dibuiască fără prea mare greutate; dar, fiindcă totuşi îl vor supune la cazne şi se vor aştepta ca primul mesaj să nu fie cel adevărat, alergătorul va fi memorat mai multe texte pe care le va comunica pe măsură ce torturile vor deveni mai chinuitoare; arareori se întâmplă, dar lucrul nu este nicidecum imposibil, ca un alergător să fie omorât în timpul misiunii). Presupunând acum că destinatarul nu mai există sau că e plecat pe undeva, alergătorul îi va răspunde unui prim şi, eventual, unui al doilea înlocuitor al lui. În cazul când toţi destinatarii ar fi absenţi, alergătorul ar trebui să se întoarcă la trimiţător (sau la unul din cei doi înlocuitori ai lui), care-l poate elibera de sarcină. Posibilitatea însă ca atât destinatarii cât şi trimiţătorii să dispară fără urmă n-a fost niciodată prevăzută; în acest caz, alergătorul ar trebui, în principiu, să continue să alerge în căutarea lor o veşnicie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergătorul tibetan n-are individualitate; a fost crescut într-o mânăstire, dar nu e călugăr ("Alergarea nu e treabă de călugări", glăsuia o vorbă apocrifă a lui Padmasambhava). E o maşină perfectă, condiţionată de anumite cuvinte de cod pe care numai doi sau trei lama le cunosc. Aceste cuvinte declanşează accesul la o zonă secretă, unde este îngropat un mesaj verbal pe care alergătorul însuşi îl ignoră cu desăvârşire şi pe care nu l-ar elibera decât în urma unei secvenţe corecte de fapte, cuprinzând persoana potrivită, gestul potrivit şi cuvintele potrivite. După aceea, alergătorul, conştient de astă dată, memorează cu ajutorul unor imagini un mesaj aparent important, dar pe de-a-ntregul fals. Dacă e prins şi torturat, un bun alergător este antrenat să reziste atâta timp cât o confesiune prematură ar putea trezi bănuieli.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cele două mesaje - cel adevărat, care nu-i este accesibil alergătorului, şi cel fals, care-i este - s-au întipărit fiecare în nişte zone complet diferite ale memoriei sale, alergătorul intră în meditaţie. E drept, "alergarea nu e treabă de călugări", dar un alergător precum rTe-hu, care şi-a petrecut toată viaţa în mijlocul călugărilor, cu excepţia nopţii lugubre când a venit pe lume, deprinsese mult mai multe despre tehnicile religioase decât avusese ordinul şi intenţia de a-i transmite cel ce-l instruise.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Individul care, plimbându-se, abia dacă ştie unde se duce, cu toate acestea nu rătăceşte drumul şi ajunge la destinaţie fără a bâjbâi. Pianistul exersat lasă să-i cadă degetele, fără a reflecta, pe clapele potrivite. Fireşte că i se poate întâmpla să greşească, dar dacă actul automat ar fi de natură să sporească şansele de eroare, atunci tocmai virtuozul al cărui act, ca urmare a unui exerciţiu îndelungat, a devenit pur automat, ar trebui să fie şi cel mai expus greşelii. Dimpotrivă, vedem însă că multe acţiuni reuşesc îndeosebi atunci când nu constituie obiectul unei atenţii speciale, iar greşeala se poate produce tocmai atunci când ţinem în mod deosebit să reuşim o execuţie perfectă, adică atunci când nu are loc o abatere a atenţiei. În acest caz, putem spune că greşeala este efectul "emoţiei". Dar de ce emoţia nu ar mări mai curând atenţia îndreptată spre o acţiune căreia i se acordă maximum de interes?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul ce mi se mai aşterne înainte aş vrea să fie sinuos. Pentru că drumul drept e plicticos. E ca atunci când te sui într-un avion şi ajungi la destinaţie fără nici o trepidaţie, fără nici un gol de aer, nimic. Când eşti întrebat cum ţi-a fost călătoria, nu poţi să răspunzi altceva decât: "Nu ştiu. Am dormit tot timpul." Piedica în viaţă e ca un pinten de cristal. Loveşti exact cât trebuie în ea, ca să poţi să mergi înainte. Dai prea tare, pintenul se face ţăndări, dai prea încet, nu simte calul nimic şi nu mai trage la drum. Deci obstacolele, problemele sunt esenţiale în viaţă. De-asta îmi doresc eu un drum cu cotituri. Numai atunci poţi fi.

Mircea Albulescu în revista Formula AS
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă furia nu e cucerită prin antidotul ei, care e folosul meditaţiei asupra răbdării? Dacă egoismul nu e abandonat din străfundurile fiinţei, atunci care e folosul onorării aniversărilor? Dacă toate poftele rele nu-s depăşite, atunci ce folos e în a aduce servicii din când în când? Dacă Adevărurile Alese nu le meditaţi, atunci simpla renunţare la viaţa lumească va fi doar o tortură în zadar. Dacă pasiunile rele nu le supuneţi prin antidotul lor, atunci simplele predici nu sunt decât vorbe goale. Dacă mulţumire în voi înşivă nu aveţi, atunci acumulările vor îmbogăţi doar pe alţii. Dacă nu suprimaţi demonul ambiţiei, atunci dorinţa de faimă vă va duce la ruină. Aşa după cum numele unei mâncări nu înlătură foamea, tot aşa, un om care vrea să înveţe Vacuitatea Minţii trebuie să o realizeze şi nu să înveţe pur şi simplu definiţia şi teoriile despre aceasta.

Rechung Dorje Tagpa în Milarepa, Marele Yoghin Tibetan
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Te mai întreb un singur lucru, Luci, apoi nu te mai deranjez. Ce-ai zice dacă i-aş întreba pe vechii tăi prieteni, Alex şi Nis, despre ce s-a întâmplat atunci?
Lucian: Atunci... Când?! Nu înţeleg... Ce anume să-i întrebi pe ei doi şi de ce?
Lia: Ştii tu... Atunci, când ai avut acel accident.
Lucian: Ah, despre asta era vorba... De ce să-i întrebi? Doar ca să verifici dacă ţi-am spus sau nu adevărul?
Lia: Nu tocmai. Să zicem că aş vrea să aud şi versiunea lor, pe care mai apoi s-o compar cu a ta, să vedem dacă se potrivesc. Presupun că ei ar trebui să ştie despre ce este vorba, doar sunteţi de mult timp prieteni, iar la navă aţi lucrat întotdeauna împreună.
Lucian: Păi... S-ar putea să ştie. Sigur că la "Pacifis" am lucrat mereu împreună. N-ai decât să-i întrebi; treaba ta.
Lia: Sigur, aş putea să-i întreb, dar n-o voi face, pentru că am încredere în tine, în ceea ce mi-ai spus, doar ai dovedit astăzi cât eşti de sincer şi nu cred că ai avea vreun motiv să-mi ascunzi adevărul.
Lucian: Repet: Treaba ta, faci cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit un bărbat şi m-am îndrăgostit de el. Mi-am dat voie să mă îndrăgostesc dintr-un simplu motiv: nu mă aşteptam la aşa ceva. Ştiu că, peste trei luni, voi fi departe şi el va rămâne doar o amintire, dar nu mai pot suporta în continuare să trăiesc fără dragoste; mi-am atins limitele... Vorbind în general, aceste întâlniri au loc atunci când ajungem la o limită, când trebuie să murim şi să renaştem emoţional. Aceste întâlniri ne aşteaptă, dar mai mult decât adesea, evităm să se întâmple. Dacă suntem totuşi disperaţi, nu avem nimic de pierdut, sau dacă suntem plini de entuziasmul vieţii, atunci necunoscutul se autorelevă şi universul nostru îşi schimbă direcţia.

Paulo Coelho în Unsprezece minute
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unora le place acest joc, aşa că participă. Dacă îţi face plăcere, atunci trebuie să joci foarte bine; dacă nu îţi place, atunci uită de el. Dar acesta este unul dintre cele mai frumoase şi mai sofisticate jocuri – el apare numai atunci când societatea atinge cea mai înaltă culme, nu înainte. Aşa că el s-a dezvoltat numai în India. Jocul unui guru şi al discipolilor a apărut aici. Occidentul abia îl descoperă pentru că şi el a atins o culme.

Osho în ABC-ul Iluminării
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am nicidecum intenţia de a expune aici doctrina din Tratatul despre revoluţiile (sau mai degrabă "transmigrările") sufletelor, fiindcă, la drept vorbind, nu cred că am priceput-o prea bine nici eu. Cel mult, e vorba, în ultimă instanţă, despre copularea Celui Drept, care scoate un suflet din mijlocul "cochiliilor" (sau "cojilor": qelipoth) ca să-l aducă pe lume; la moartea omului, acest suflet e mântuit. Dar va trebui aşteptat mult până la sfârşitul lumii, care va avea loc atunci când toate sufletele poporului ales vor fi mântuite, fiindcă, în principiu, numărul total de suflete este cuprins între aceste două cifre fabuloase care sunt şase sute de mii la puterea şase sute treisprezece şi şase sute de mii la puterea şase sute de mii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trupul te doare

Când trupul te doare, ca şi inima,
Când nu mai vrei să scrii nimic,
Când toate iubirile s-au răspândit
Ca fluturii pe câmpul cu maci şi ciulini,
Atunci îndrepţi ochiul minţii spre Dumnezeu,
Zadarnic I-ai negat existenţa, El nu te mustră,
Simţi un gol necunoscut în tot trupul,
Inima sde opreşte o clipă, parcă ar gândi,
Uiţi toate cărţile citite, ca şi cum te-ai dezbrăca de haine,
Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poţi, dar vei crede
Că şi asta este posibil, fără mijloace de transport,
Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înţelege
Cu mintea, ci numai cu sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă jubilaţiei constante a contopirii cu Tara, Zeiţa Verde, Calul Alb îşi urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una atât de îngrozitoare încât nimeni n-o cunoştea, el alerga printre oamenii care, ocupaţi cu ale lor, nu-şi dădeau seama de nimic. Puţin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puţin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conştiinţa sa n-avea acces. Nevăzând pe nimeni şi nefiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar şi se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază şi aceasta, în principiu, avea să dureze o veşnicie, căci nu mai exista nicio instanţă care să-l controleze, cu excepţia Zeiţei Verzi ce se complăcea în îmbrăţişarea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva vorbe despre suflet

Din când în când avem un suflet.
Nimeni nu-l are în păstrare
non-stop.

Zi după zi,
an după an
pot veni şi trece fără el.

Câteodată
poposeşte pentru puţin timp
în spaimele şi în bucuriile copiilor.
Altădată doar în mirarea
că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor
în testele de anduranţă,
cum ar fi mutarea mobilei
sau ridicarea unei valize,
sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

De obicei, dispare
când trebuie tranşată carnea
sau cărate găleţi cu apă.

La fiecare o mie de conversaţii
alege să participe doar la una,
asta dacă participă şi la aia,
de vreme ce el preferă tăcerea.

Iar atunci când trupul nostru trece de la suferinţă la durere,
sufletul îşi ia zile libere.

Este greu de mulţumit:
nu-i place să ne vadă-amestecaţi în mulţime,
străduinţa noastră de a ne crea avantaje dubioase
şi schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.

Fericirea şi amăciunea
nu sunt pentru el două limbaje diferite.
Ne vizitează
numai când cele două îşi dau mâna.

Putem conta pe el
când nu suntem siguri de nimic
şi suntem curioşi despre orice.

Dintre lucrurile materiale,
preferă ceasurile cu pendul
şi oglinzile – pentru că sunt prezente la muncă
şi atunci când nimeni nu le priveşte.

Nu va spune niciodată de unde vine
sau unde dispare iarăşi,
deşi este evident că aşteptă asemenea întrebări.

Avem nevoie de el,
dar se pare
că şi el are nevoie de noi,
pentru un motiv sau altul.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât poţi face ceva "tu" fără să oboseşti? Pentru că noi suntem Prezenţa, nu experimentăm prezenţa, iar prezenţa este fără formă, fără identitatea falsa separatistă a unui "eu" care face ceva, fără efort, înţelegi? CÂND RECUNOŞTI PREZENŢA ATÂT CORPUL CÂT ŞI "eu"-L FALS INTRĂ ÎN ABSENŢĂ, şi atunci ce poţi spune despre propria ta Absenţă? Dacă tu nu exişti, doar mintea ta a creat un "eu" fals desprins de existenţă, atunci ce condiţii vei pune pentru "A-Fi"? Pentru că toate condiţiile pe care le pui lui A-Fi te vor duce în "A-Face". ŞI ACEASTĂ ILUZIE/MAYA ŢINE ÎNTREAGA LUME ÎN SCLAVIE LA GÂND. ŞI FĂRĂ EXCEPŢIE TOT CEEA CE FACI TU VEI PIERDE odată ce corpul dispare. Cum vei mai sta tu în prezenţă sau cum n-o să-ţi mişti pupila, cum vei face dragoste cu continenţă ore în şir? Voi nu realizaţi că e vorba despre cel etern care nu cunoaşte chiar deloc perspectiva efemeră corp-minte. Iată de ce nu mă auziţi!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vă intoxicaţi sau vă răniţi, Natura nu vă condamnă niciodată, ci vă vindecă, pe cât este posibil acest lucru. Chiar atunci când sunteţi sănătoşi, ea va poartă mereu de grijă, vă conferă vitalitate, armonie şi calm lăuntric. Trebuie doar să o ajutaţi, să cooperaţi cu ea. Intenţiile rele, văicăreala, tristeţea, toate acestea sunt piedici în calea acţiunilor ei benefice.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viteza este forma de extaz dăruită omului de re¬voluţia tehnologică. Spre deosebire de motociclist, alergătorul e prezent în trupul său tot timpul, silit să gândească întruna la oboseala şi bătăturile lui; omul care aleargă îşi simte greutatea, vârsta, este mai conştient ca oricînd de sine şi de curgerea vieţii sale. Totul se schimbă când, pentru a dobândi viteza, re¬curge la ajutorul unei maşini: trupul lui iese atunci din joc, iar el savurează o viteză pură, o viteză în sine, o viteză-extaz.

Milan Kundera în Lentoarea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate de viaţă

Nu te-îndrăgosti de cel care iubeşte cu jumătate de măsură.
Nu te mulţumi cu o jumătate de prieten.
Nu participa la acţiunile celor jumătate talentaţi.
Nu trăi jumătate de viaţă
şi nu muri jumătate de moarte.
Dacă optezi pentru tăcere, atunci taci.
Dacă vorbeşti, continuă până termini ce ai de spus.
Nu alege tăcerea ca să spui ceva.
Nu vorbi ca să nu spui nimic.
Dacă accepţi ceva, atunci acceptă cu curaj,
nu te eschiva.
Dacă refuzi, atunci acest fapt să fie evident....
Un refuz ambiguu echivalează cu-o acceptare.
Nu admite jumătăţi de răspuns.
Nu te-încrede-n jumătăţi de adevăr.
Nu visa jumătăţi de vis.
Nu te amăgi cu jumătăţi de speranţă.
Jumătate de-înghiţitură nu-ţi va stinge setea.
Jumătate de-îmbucătură nu-ţi va potoli foamea.
Jumătate de drum nu te va duce nicăieri.
Jumătate de idee nu-ţi va aduce rod.
Jumătatea cealaltă este partea de care te temi.
Eşti tot tu, în acelaşi loc, dar în alt timp.
Eşti tu, dar în lipsa ta.
Jumătatea aceea de viaţă este viaţa ta netrăită.
Un cuvânt pe care nu l-ai rostit.
Un zâmbet pe care l-ai amânat.
O dragoste pe care n-ai trăit-o.
O prietenie despre care n-ai ştiut.
A atinge, dar a nu ajunge.
Muncă şi, totodată, neparticipare,
participând doar pentru a fi absent.
Este ceea ce te face un străin celor de lângă tine,
iar pe ei străini ţie.
Jumătate este, spus simplu, un moment de incapacitate.
Dar tu nu eşti jumătate, eşti întreg şi capabil.
Eşti întregul făcut pentru a trăi o viaţă rotundă,
nu jumătate de viaţă.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!