Prutule

"Prutule – a Ţării punte,
Curgi agale de la munte.
Eşti al Dunării mic frate,
Dar, ne tai, pe viu, deoparte,
Dureros, în jumătate –
Ducând lacrima furată
Pân-la marea cea sărată...

Râule, curgând la vale,
Cunoscut-ai multă jale –
Două veacuri de dezbin,
Lupte, foamete şi chin –
Al Moldovei greu destin...

Râu-pârâu, n-ai mal abrupt,
Însă, glia, tu, ne-ai rupt,
Iar străinii s-au înfrupt.
Mâini vrăjmaşe te-au hoţit –
Pe români i-au despărţit...

Neamul nostru răzleţit,
Împuşcat, dezmoştenit –
Pare că a "amorţit",
Purtând dorul ne-mplinit –
La un ceas mai fericit...

De la patruzeci încoace
Sânge apă nu se face,
În nămol nu se preface –
Aşteptând Prutul să "sace"
Basarabia nu tace!

Pyretus, cu apa ta
Poate vei împreuna
Ceea ce a fost cândva?
Mal cu mal vei închega –
Ţara vei unifica!

Apă neagră – mal ghimpat
Ai ajuns hotar de stat,
Din bunei tot blestemat.
Poate vei aduce mâine
O speranţă la mai bine?
Nu uita, pe malul tâu
Un popor suspină greu..."

(septembrie 2013)

poezie de Vlad Mischevca din revista "Literatura şi Arta", nr. 37 (3550) (12 septembrie 2013)
Adăugat de Vlad Mischevca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea de dincolo de Prut

Dorul greu mereu ma cheamă,
Dor enorm de ce-a trecut.
Îţi sunt fiică şi-mi eşti mamă –
Ţara mea de dincolo de Prut.

O patrie ce ne e dragă
O vrem şi azi ca alte dăţi,
Am fost cândva o pâine-ntreagă,
Azi suntem două bucăţi.

Şi-ntre noi e dat să fie
Un dor greu, neîmplinit...
Cu valuri – rând de poezie
Curge Prutul obosit.

Dar sperăm c-o să rămână
Gând de pace şi iubire,
Când toată naţia română
Va porni Marea Unire.

Va fi o boltă mai senină,
Uitat în veci va fi trecutul
Şi c-o apă cristalină
Va murmura puternic Prutul.

Se va ierta ce-a fost odată
În următoare generaţii
Şi-o zăpadă mai curată
Uşor va înveli Carpaţii.

Un gând străbun o să răsară
Fără lacrimi din trecut,
Că tu eşti a noastră ţară –
Ţara mea de dincolo de Prut!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul Basarabiei

Prutule ce curgi grăbit la vale
Nu ţi-e milă de acest popor,
Nu te mişcă această-adâncă jale,
Nu te înfioară-al nostru dor?

Tu nu ştii că noi avem o mamă
Şi doi taţi, un dac şi un roman,
Din care-am ieşit, de bună seamă:
România, Decebal, Traian?

Şi atunci, de ce-ai privirea rea,
Când şi-aşa suntem bătuţi de soartă?
Apa ta ce-n veacuri ne unea
Acum a ajuns să ne despartă.

Astăzi nu mai vrem un pod de flori
Şi-un potop de vorbe şi poveşti
Ci sub tricolor, încrezători,
Vrem un pod de inimi româneşti.

poezie de Octavian Cocoş (9 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

1859...

Alexandru Ioan Cuza
Om de seamă, Domnitor,
A înfăptuit Unirea
A două ţări într-un popor.

Azi sărbătorim cu toţii
Acea sfântă zi în care,
Am învins păgânii, hoţii
Şi-am unit două popoare.

Cei cu inima română
Azi se vor unii în horă,
Luându-se mână de mână
Mamă, tată, frate, soră.

.....................................................

Suntem fiii scumpei noastre ţări,
Mereu mândrii de al nostru sânge,
Luptăm şi goi şi fără de încălţări,
Păgânii ţara nu ne-o vor atinge.

Atâţia s-au jertfit glia s-o păstreze
Să aibe şi nepoţii ţara lor,
Neamul au reuşit să îl salveze
Cu trudă, sângerare, dragoste de popor.

Este sfânt pământul pe care călcăm,
Ţara ne e sfântă, mamă pe vecie,
Cât de greu ar fi, ţara nu ne-o dăm
Nici pe lumea toată, luptăm cu voinicie.

-Ţara Românească şi Moldova,
Surorile unite într-un singur neam,
Le putem numi, simplu, Terra Nova,
S-a împlinit visul ce cu toţi aveam.

poezie de Răzvan Isac (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

Prutule, ţi-am pus gând rău, îţi aduci aminte oare
Când voit-a Dumnezeu să nu mai avem hotare?!
Milcovul, fratele tău, în clipa de mântuire
Prinzând hora-n jurul său, l-am secat dintr-o sorbire

Înălţând pe-a' lumii astru, dintr-un sânge, dintr-un lan,
Roşu, galben şi albastru, suflet dac, suflet roman,
Liberi, sub acelaşi soare, ne-am unit pe veci moşia
Şi cu apa-i din izvoare botezând-o România...

Acum este rândul tău, să nu ne mai stai în coaste,
Din Ardeal la Chişinău, românească, mândră oaste,
Toţi copiii lui Traian şi-ai lui Decebal în frunte
Făr' de lance, buzdugan, tricolor vom face punte

Peste malurile tale, peste lunci, dealuri, câmpii
Să te prinzi în hora mare, ca un frate să ne fii,
Să nu ne mai fi povară, să ne-ajuţi când ne-o fi greu,
Să laşi româneasca ţară, cum ne-a dat-o Dumnezeu.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina Prutului

Hotar de ţară te-au făcut,
Că stăpânii aşa au vrut.
Prutule - apă amară,
Treci prin inimă de ţară.
Desparţi fraţi de surioară.
Desparţi mamă de copii.
Prutule, dar tu nu ştii,
Tu nu ai avut copii.
Că pe tine nu te doare,
Tu eşti apă curgătoare.
Şi-ţi aduni apele toate,
De pe maluri-ţi surate.
Ele sunt lacrimi de jale
De la fraţi şi surioare.
Tu le duci, le duci la vale
Doinind cântecul de jale.
Şi ai pus în versul lui
Lacrima românului!
Şi durerea lui amară
Pentru neam şi pentru ţară.
Iar la şapte ani, o dată
Vii cu apa-nvolburată,
Peste câmpii şi peste sate.
Distrugi malurile surate.
Parc-ai vrea să faci dreptate.
Dar dreptate cum să faci?
Tu când apele-ţi retragi
Respecţi albia ta sfântă
Şi o sapi, o sapi adâncă

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneticilor

De două veacuri nu mai ştiu că moldovean
Înseamnă a fi stapân al ţării mele...
... Lăsaţi-mi măcar numele ce-l am
În valurile vremii să se spele.

Tu cel ce - ai năvălit în casa mea,
Cu secole-napoi şi nechemat de mine,
Cu ce ardoare, zău, te-aş alunga
Cu huiduieli si bici... de-aş fi la fel ca tine.

Şi dacă nicidecum nu simţi nevoia de-a pleca
Şi dacă gustul pâinii mele-ţi place,
Tu resemnează-te că asta-i ţara mea,
Pamântul meu de mii de ani încoace.

Munceşte-n pace glia mea, te rog,
Şi limba mea, te rog, învaţ-o-n pace,
Şi-n freamătull acestui tricolor -
Ridică-te, chiar dacă imnul meu nu-ţi place!

De două veacuri nu mai ştiu că moldovean
Înseamnă a fi stapân al ţării mele...
.. Şi doar legendele mai ţin c-am fost cândva Titan
Şi cântecele vechi - c-am coborât din stele...

poezie de Iurie Osoianu (20 iulie 2011, Chişinău)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii, Doamne, bun!

Români adevăraţi, la noi în ţară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Şi ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria şi trupul ţării mici,
Iar graiul nostru suferă şi plânge,
Când e vorbit de nişte venetici.

Ne-au interzis şi sfinţii-n calendare,
Să fim atei şi să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai ştim de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din Bucureşti,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca şi pe feţele bisericeşti.

Fii, Doamne, bun şi arată-ţi Tu puterea
Şi fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deşteaptă-ne din somnul greu de moarte!

poezie de Octavian Cocoş (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor şi dor

Cine poate?... Cine oare?
S-alunge dorul când doare?
Că-l aştept ca pe-o minune,
Sufletul să mi-l aline.

Dorul, dorul, călătorul,
M-a acoperit cu norul,
De tristeţe şi de jale
De mă duce-ncetla vale.

Doru' mi de-a mea măicuţă,
Şi de tine... Of!... Tăicuţă,
Că te văd doar în icoane
De când ne-ai lăsat orfane.

Doru' mi de tine frate
De nepoţi şi de nepoate,
Dar sunteţi aşa departe
Şi sunt singură de moarte.

Doru' mi să fiu iubită
Şi să mă simt ocrotită,
Dar pe tâmple am ninsoare
Şi-s prinsă într-o vâltoare.

Dorule, tu eşti ca vântul:
Răscoleşti mereu pământul,
Dar de n-ai fi tu pe lume
Ar avea Iubirea nume?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

-O, tu, măreţ popor, ce ai în gene eroism de dac
Cum poţi umil să rabzi tot ceea ce neghiobii-ţi fac?
Profită mulţi de-a ta credinţă, o văd ca pe-o slăbiciune
Uneori ei râd de tine, chiar de eşti la rugăciune....

-Un popor ce are în vene sânge de dac şi de roman
N-are frică nici de moarte, darămite de-un duşman
Mulţi cunosc şi ştiu prea bine că-s popor de-nvingători
Însă uneori, se pare, sunt lovit de trădători!
------------------------------------------------------
Asta este partea slabă a acestui brav popor,
Că-ntre timp, pe trupu-i sfânt, apar des cozi de topor!
Cum apar, deja se ştie, nu-i prea greu să pomenesc
Ei se vând cumva ca Iuda, trădând neamul românesc

Blestemaţi să fie aceea, ce-s lipsiţi de-orice credinţă
Şi-i aţâţă pe români, fără pic de elocinţă
Iar de au gânduri ascunse faţă de poporul meu
Nicicând n-or avea izbândă, că-i iubit de Dumnezeu!

poezie de Ionel Popa (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când totul în jur ţi-e duşman, neprieten,
Priveşte spre soare şi ai să zâmbeşti
Tu lumea întreagă vei şti s-o iubeşti
Chiar dacă tot ţi-e duşman, neprieten.

Când viaţa îţi pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viaţa-i un chin mult prea mare.

Când somnul ţi-e greu şi noaptea ţi-e neagră
Priveşte-nstelarea, luceafărul viu
Şi teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul şi noaptea e neagră.

Când toate acestea în suflet le simţi,
Să nu-ţi pierzi nădejdea, deşi-ţi este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simţi.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratelui meu basarabean

Te-a adoptat cândva divinitatea,
Ai fost urmaşul unui neam de voievozi,
Azi îţi afirmi cu greu identitatea,
Te pierzi printre neoameni şi irozi.

Te-au obligat să-l uiţi pe Ştefan-vodă,
Să uiţi să scrii, o doină să asculţi,
Ţi-au dat ceasloave cu rusească odă,
Neromâneşte tu să creşti inculţi;

Să spui că moldoveană ţi-e averea,
Că mersul vremii trebuie oprit,
Că Prutul n-o să sece de durerea
Că limba ta şi port ţi-au pângărit!

Tu, frate dintre apele durerii,
Ce azi te vrem român cu orice preţ,
Te chem cu bucuria revederii
Să facem pod de flori pe Prut măreţ!

Să scriem peste braţele de ape
Acelaşi sfânt şi din străbuni un nume,
Tu, frate, de pe estica cetate,
Ce-ai stat de strajă la hotar de lume!

Să facem România ca o altă
Mesopotamie, a timpurilor noi,
Să desenăm cu inima o hartă
În care să trăim şi noi şi voi!

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască Unirea!

~ TRĂIASCĂ UNIREA! ~

De câteva decenii, omagiem unirea,
Această zi e mare, ca ziua unui sfânt
Să nu lăsăm duşmanii să tulbure trăirea
Românilor din gând!
.
Nu se destramă ţara, când este unitate,
Nu suferă poporul, când este înfrăţit,
Este precum o stâncă, când valul în ea bate
De neclintit!
.
Cu sufletul deschis şi dorul greu, povară,
Cu inima aprinsă, precum un mare foc,
Să ne unim cu toţii, români plecaţi afară
În fiecare loc!
.
Poporul e stăpân, când nu e rob tăcerii,
Să ne-amintim de Horia, de Cloşca şi Crişan,
Când s-au jertfit pe dânşii, în lacrima durerii,
Durerii de ţăran!
.
Cu tricoloruʼ-n mâini, nu ne vom da uitării,
Cu dragoste frăţească, cum poţi să fii străin?
Prinzându-ne de mâini, să stăm de strajă ţării,
Uniţi să fim!
.
Priviţi, măi, fraţi români, spre negrele morminte
Cum crucile se-nalţă, mai tare decât noi,
Acolo e onoarea, zidită-n oseminte....
A bravilor eroi!
.
Albastrul este cerul şi galbenul e glia
Iar roşul e tributul, ce l-am plătit mereu,
Trăiască unitatea! Trăiască România!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară a doinelor

istoria ţării a fost scrisă cu sânge
tratate meschine i-au schilodit trupul
Basarabia suspină neîncetat plânge
dar mai sunt lumini să-i mângâie chipul

ani lungi de chin revoluţii războaie
au îndurat românii mult compătimiţi
eroi se zvârcolesc pe drumuri de noroaie
luptând pentru dreptate împătimiţi

ţară a speranţelor cu munţi înţelepţi
fiii tăi s-au răspândit în lumea întreagă
Dumnezeu mai ştie încotro te îndrepţi
treci prin crize dar viaţa ţi-e dragă

ţară a doinelor plâns de nai şi vioară
sub tălpi de iubire tot răul o să piară

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Ştefan cel Mare şi Sfînt

Un secol tehnologic avansat
Ne conservează-n neagră sărăcie
Şi ţara parcă-i scoasă la mezat
De comunisti şi oaia AEI-e.

Pentru putere aici, la Chişinău,
se zbat Partidele nomenclaturii ce -ncă-i vie,
Şi Bucureştiul parcă a scuipat
Pe visul meu cu Marea Românie.

Întotdeauna noi, am fost obiect de schimb.
Mărite Ştefane, ne fă cumva dreptate,
Că să ajung la Putna să mă-nchin adânc,
Mă -nchin adânc întâi prin consulate.

Ce poate fi şi mai stupid şi mai absurd
Ca viza de intrare şi control la vamă?
Asemeni adâncimi în vaduri de la Prut
Să mă despartă infinit de Ţara Mamă

Şi că să vezi, subiectul al atarei abordări
Sunt numai eu, ţăranul simplu, talpa ţării.
Pe când, cu uşurinţă TIR- Uriel cu ţigări,
Forţează Prutul avântat în albăstrimea zării.

Măria Ta, cândva cu sabie şi foc
Salvat-ai neamul şi lărgii hotare.
Netoţii ăştia azi nici contrabandă
nu mai pot
Bsă facă omeneşte...
Figurează prin dosare.

De râsul lumii mai dăunăzi n-am ajuns!
Nici unul dintre ei n-a vrut să fie preşedinte...
În circul asta intuiesc un sens ascuns –
Mă vor belit şi jupuit ca înainte,

Mă vor din nou ajuns sub comunişti,
Din nou, ca şi-nainte, să mă sugă.
Păi, cum altfel liberalistii-ghimpleristi
Ar mai ajunge iar miniştri din- tro fugă.?!!

Şi cum altfel bulbucii pedelisti
Ar mai putea să controleze acest picor de ţară?
Altfel decât prin foştii kaghebişti
Şi prin Zubco, de la Procuratura Generală...

Şi cum alfel haiducii lui Filat
Ar mai putea înfăptui programul-minim?
Întâi ne facem şeful împărat,
Apoi reîmpărţim mai totul ce- a furat P... Ulinici?!!

Da poate, Ştefane, Măria ta,
Coborî cu voia Domnului din ceruri,
Pe-o zi măcar, cu crucea şi cu spadă ta,
Să dai războiul ultim al nepoţilor lui Lenin?

Moldova n- a fost a mea şi nu e a voastră...
Ci a urmaşilor noştri, şi a urmaşilor urmaşilor noştri,
Să-mi spui te rog, Măria Ta,
Îţi sunt urmaşi aceşti golani de bogdaproste?!

Aceşti mancurţi şi hoţi şi trădători
Ce astăzi au ajuns în fruntea ţării mele,
Ei sunt urmaşii gloriosului popor
Învingător în lupte şi războaie grele?!

Şi pentru ei atunci, Măria Ta, te-ai străduit
Şi ai visat, Măria Ta, pe vremile acele –
Ca azi s-avem în fruntea ţării pui de bolisevici,
Icoană lor fiind satana Lenin?!

Blagosloveşte, Ştefane, poporul muribund,
Redă-i şi suflul vieţii şi încrederea în mâine –
Eu parcă-l văd pe potlogarul de Voronin în genunchi,
Că viermele prin glod, târându-se spre Ţine.

Reintegrarea Ţării să ne-o pui la punct,
Stârpind cu foc şi spadă seminţia de neghină!
Poporul Basarabiei, de secole ( f)cernut,
Tu adă-l înapoi la sânul Ţării –mume!

Căci simţ că Bucureştiul nu mai vrea,
La fel cum Chişinăul n-a dorit vreodată,
Să fie România ţara mea,
-Un tot întreg Bugeacul şi Carpatul!

Şi numai tu, Mărite Ştefan, ai putea
Să ni-l trimiţi pe Ţepeş, să mai tragă-n ţeapă
Cohortă trădătorilor de neam,
Nomenclatura asta nespălată.

-Aici, Mărite Ştefane, închei scrisoarea mea
Şi ţi-o trimit la cer umil, cu plecăciune.
-Mai poate Basarabia visa?
Sau moldoveanul poate numai versuri spune?

poezie de Iurie Osoianu (26 noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!