Privind masca mortuară a lui Eminescu

Să trec uşor cu palma pe masca mortuară
(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)
prin fagii Bucovinei să fie primăvară
un recviem să curgă din corn în zori de zi

Ţărăncilor din Putna le înflorească iia
să-i iasă dinainte ca unui voievod
căci pentru noi, românii, acesta e Mesia
cu tălpile în cuie şi sîngele pe rod

Aşa cum stă de singur ca într-un metru antic
e ca o stea căzută în iarba altui veac
iar fruntea îşi frămîntă portalul ei gigantic
şi buzele a milă supremă se desfac

L-a ferecat durerea pe stînca zînei Dochii
în raza lumînării pomeţii bat în mov
ca două pîini bătrîne i se afundă ochii
în somn îi supurează fîntînile lui Iov

Efigie în aur şi diamanticale
profil ca munţii Lunii purificaţi prin foc
plîng spasmele genezei în cearcănele sale
îi muşcă lupii steaua cea fără de noroc

Şi telegrama Havas întîrzie cu anii
peste Scrisoarea III-a sigiliul s-a răcit
de-un secol strigă Eli, oh, lama sabachtani
pe el uitarea noastră de azi l-a-nnebunit

Ei îi dezmierd cu palma acest vulcan de cretă
un tei afumă cerul pe dealul din Copou
păziţi-i bine masca, e arma lui secretă
răzbunător şi rece, el va veni din nou!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc, încep să se închege

Îmbătrânesc, încep să se închege
inele noi pe trunchiul meu bogat
tu, tinereţea mea fără de lege
voi apucă să te mai văd vreodat'?

Eram aşa nebun! un sclav şi-un rege
în carne desluşeam cum mi se bat
plutea un gust de fragi şi ploi pribege
prin universul meu predestinat

Şi parcă veacuri lungi de frumuseţe
se aşterneau în faţa mea, solemn
învăluite-n lauri şi ospeţe

E timpul, dar, să caut, să-mi însemn
o odă-n metru antic, să mă-nveţe
prin vama morţii cum să trec mai demn.

sonet de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze, II (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu şi Vadim... Tudor

E neamul iar în depieire şi-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-şi leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.

Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în ţară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
Că nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.

Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Neţărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.

Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.

In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima atâtor preacinstite naţii
fără jertfa noastră ar bătea mai rar –
tuturor le-aş spune: tălpile pupaţi-i
neamului acesta brav şi legendar!

catren de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri descălţate

Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice şi plîngi?
Plîng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plîng zilele care trec moarte,
Plîng copiii fără părinţi,
Plîng fiinţele flămînde în pădurile nopţii, fiarele, şerpii, vietăţile
crude şi blînde.

Plîng femeile înşelate, plîng bărbaţii minţiţi,
Plîng oamenii supuşi,
Plîng oamenii fără speranţe,
Plîng păsările şi vitele ucise ca să fie mîncate,
Şi-mi plîng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plîng păcatele. Plîng că timpurile nu se mai întorc.
Plîng că omul se duce şi se întoarce uitîndu-se numai în pămînt,
Ca şi cum îşi caută mormîntul.
Mă plîng pe mine cel cîntat de tine.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta, într-un poem de jale...

M-aşez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În braţe c-un buchet de iasomie.

Într-un hăţiş de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Şi lacrima neşansei mă irigă.

În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea şi nici în palma lunii.

M-aşez în palma ta s-aud cum viaţa,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineaţa
Într-un poem cu versurile noastre.

Îţi scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eşecul vieţii mele.

Şi de-o găseşti pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căuşul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!

Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieţii emisferă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta

Aş dormi în palma ta...
Ocroteşte-mi obrajii
şi buclele rebele,
lipeşte-ţi buzele
de pleoapele mele.
Aş visa în palma ta
cuprinde-mi genunchii
şi pulpele perfecte,
muşcă-mi rotula
- ca mărul verde -
sărută-mi tălpile
de-atâtea ori
până când...
mă trezesc în carnea ta
deposedată de litera a!

poezie de Liana Sabău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două stele

nu mai ieşi în calea mea, nu mai ieşi
nu mai ofta cu-atâta nostalgie
căci steaua ta mereu va licări
pe lângă steaua mea de-a pururi vie

nu mai privi în ochii mei, nu mai privi
oricum sunt stinşi de-atâta depărtare
mereu am aşteptat că vei veni
arzândă stea nu stinsă lumânare

tu nu mă mai chema, tu nu mă mai chema
oricum noi am ajuns mult prea departe
-şi unde-ncetisor se stinge steaua mea
şi unde steaua ta-i din cioburi sparte

tu nu mă mai striga, tu nu mă mai striga
-unde-am ajuns demult e frig şi întuneric
ca un opaiţ se mai zbate steaua mea
şi steaua ta ca un miracol sferic...

poezie de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria noastră

În piatră este scrisă istoria noastră
În piatră peste piatră
De Ziditorul puse la-nceput
Ca să ne facă existenţei vatră
În piatră cioplită din stînca Sinaiului
Pentru tablele Legii
În piatra templului
În alte-atîtea minunate pietre
Strînse toate în piatra Golgotei
– Piatra rămînerii –
Rămînerii rostului meu, rostului tău
Hotar între bine şi rău
Prin ape ne-a trecut istoria noastră
După ce Dumnezeu despărţi
Apele de sus de cele de jos
Prin apele Potopului, apele Mării Roşii
Şi-nvolburatele ape ale Iordanului
Prin apele durerilor din Rama
Prefăcute-n lacrimi
Valuri peste valuri
Pînă ce toate s-au strîns
Într-un singur pahar
"Tată, dacă este cu putinţă,
Îndepărtează-l,
E prea amar".

Prin foc ne-a trecut istoria noastră
Ca să cunoaştem focul rugului
Ce ne mistuie
Focul rugilor ce ne mistuiau
Pînă ce cunoscurăm adevăratul foc
Focul iubirii, focul jertfei
Strîns tot într-un singur strigăt
"Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac"
Luminînd de pe cruce spre mine
Spre oricine
Aceasta este istoria noastră
Filă cu filă o citim
O ştim pe dinafară
Ne-o şoptim în taină iară şi iară
O luăm de la capăt
Fără scapăt
Aceasta este istoria noastră
Drumul de jertfă
De-aici spre lumină
Fiecare suntem fărîmă din ea
Ca-n istoria lumilor de sus
Stea lîngă stea

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma mea

Palma mea sânul cuprinde,
Buzele... îl dezgolesc,
Degetul... coarda întinde
"Doamne", cât o mai iubesc.

Palma mea... binecuvântă,
Limba-i necuvântătoare,
Sufletul... în mine cântă,
"Doamne", câtă desfătare.

Palma mea... vise desface,
Ochii verzi... ademenesc,
Vinul în pahare... tace,
Degetele, doar, vorbesc.

Şi o fac... fără ruşine,
Nu au linişte, nici pace,
Nebunia o-ntreţine
Ritmul inimii buimace.

Oare ce gândeşte fata?
Coapsa cine-i încălzeşte?
Timpul e aproape, gata,
Palma mea o-nnebuneşte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două stele

nu mai ieşi în calea mea, nu mai ieşi
nu mai ofta cu-atâta nostalgie
căci steaua ta mereu va licări
pe lângă steaua mea de-a pururi vie

refren
nu mai privi în ochii mei, nu mai privi
oricum sunt stinşi de-atâta depărtare
mereu am aşteptat că vei veni
arzândă stea nu stinsă lumânare

tu nu mă mai chema, tu nu mă mai chema
oricum noi am ajuns mult prea departe
-şi unde-ncetisor se stinge steaua mea
şi unde steaua ta-i din cioburi sparte

refren
tu nu mă mai striga, tu nu mă mai striga
-unde-am ajuns demult e frig şi întuneric
ca un opaiţ se mai zbate steaua mea
şi steaua ta ca un miracol sferic...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din palma mea cocori
Zburară în eter
Şi palma mea în zori
Se prefăcu în Cer

catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri aveam (chiar şi o emisiune): cu mască şi fără mască. Acuma, am evoluat. Avem: cu masca pe nas, cu masca sub nas, cu masca pe bărbie, cu masca sub bărbie şi... fără mască.

Beatrice Vaisman (20 septembrie 2022)
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarul visării

Prea des privii şi auzii
Nătânge jurăminţi;
Necontenit de suferinţi
Eu doar ştiu a şopti.

Eram acolo ceas de ceas
Un zâmbet să aştern
Pe buzele chipului cast
Ce tremura solemn;

În ochii ei neprihăniţi
Puteam privi poeme
Şi nopţi cu strigăte fierbinţi
Sub ceruri plini de stele.

Iar timp trecu, dar în declin;
Peste sufletu-mi rece,
Căutător de-al ei senin,
Un alt crepuscul trece;

Prin bezna gândului pustiu
O lună mi s-arată
Ca-n calea sa pe veci să fiu
În visul ce ne poartă.

Şi dac-ar fi cum nu va fi
Vreodată să-mi răspundă,
Eu, pesimist cu ochii gri
Aş plânge a mea izbândă;

Căci se cuvine năzuind
Să îi străbat lumină
Prin noaptea minţii sale când
Aievea mi-o suprimă?

Cum eu n-aş izbuti nici dor,
Nici promisiuni deşarte;
Ce să-i ofere-un visător
Captiv în realitate?

poezie de Silviu Obreja (10 octombrie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeflemeaua

Motto: "Românii e deştepţi!"

Când va veni sfârşitul lumii
Românii nu vor fi atenţi
Isus a spus: "Talita kumi"
Dar nu pentru inconştienţi.

Iar Ziua Domnului, ca hoţul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soţul
Reviste porno va citi.

N-avem conştiinţa tragediei
Şi totul luăm "à la légere"
Noi, campionii băşcăliei
Am compromis orice mister.

Avem o scuză de faţadă:
"Lasă, că merge şi aşa!"
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.

Senzaţia e de plutire
De infinit paraşutism
Noi am făcut mişto subţire
Şi de marxism, şi de fascism.

Ce Decebal şi Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclista
Şi berea rece la pahar!

Mitică veşnic să trăiască
Şi noi pe lângă el, noroc!
Filozofia chelnărească
E tot pe loc, pe loc, pe loc!

Întreaga drojdie se scurse
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.

Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simţi cum îţi umple toată gura
O moştenim din veac în veac.

Noi "facem" şi "băgăm" de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.

La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolenţă-n oase
Şi-o zeflemea de prost fudul.

Şi doar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.

Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pământeni...
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.

Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decît să-nchideţi poarta
Dacă tot face ea pe moarta...

Hai, că românii e deştepţi!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (septembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să m-aşez în palma ta

Îmi fac veacul în genunchi, fruntea mi-o aplec sub cnut-
Cnutul vieţii blestemat, ce pe frunte l-am avut,
De când alergam prin timp, ca un fluture pribeag,
Între lacrimi şi cuvânt, cu un vis născut beteag.

Sângeram în nopţi pustii, ca un mac strivit de ploi
Şi cerşeam, nici nu ştiu cui, să-mi dea visle-napoi.
Le păstrez de-atunci, dar nu-s decât gânduri de-aruncat,
Peste care numai ierni au tot nins şi au călcat.

Sunt orfană de orice, de iubire mai ales,
Am dat tot ce-aveam de dat şi din mine au cules
Toţi flămânzii ce-au dorit, băgând mâna pân' la cot
Şi-am rămas fără poveşti, şi-am cântat şi nu mai pot.

Drumurile s-au închis, bariere-s peste tot,
Ca să trec prin vama lor, ce, de unde să mai scot?
Doar poemul să mi-l vând, pe doi bani, sau ce mi-or da,
Să trec dincolo de ploi, să m-aşez în palma ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leru-i ler

Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Şi cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână

Leru-i ler

Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle-n rece scut
omnul lumii s-a născut

Leru-i ler

Celui care-adus lumină
Şi peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe cel din cer

Leru-i ler

Iar de către răsărit
Trei regi, trei magi au pornit
Lui Mesia de se-nchină,
Steaua Domnului lumină

Leru-i ler

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din zori

Să îmi fii oare visul meu din zori!
Cu ochii degetelor, îţi simt emoţia în suflet.
Să îmi fii oare visul meu din zori?
Scânteie sau orizonturi noi de viaţă!
Dar eşti mai mult, te simt, eşti seva vieţii
Cu ochii degetelor îţi simt emoţia în suflet
Iar palma mea şi palma ta, decât o umbră vinovată,
Ce mângâie plăceri!
E încă noapte... Şi eu aprind o stea în calea ta
Să nu orbecăim în şoapte...

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme şi vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deşarte.

Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
prin poezii orfane şi fără pic de duh
ce şi-au găsit cuvântul în coada de lopată.

Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc uitarea sub umbrele opace
aduse peste noapte de vântul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.

Îndată şi tăcerea se-aşterne, ca un scut,
o linişte cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în braţe mă cuprinde.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!