În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne face tristeţea să pălim. Tristeţea, îngustând orificiile inimii, face ca sângele să curgă mai încet prin vene, şi devenind mai rece şi mai gros, să aibă nevoie de mai puţin loc în ele;astfel că retrăgându-se în venele cele mai largi, care sunt cele mai apropiate de inimă, sângele părăseşte venele cele mai îndepărtate. Dintre ele mai vizibile fiind cele ale feţei, aceasta apare palidă şi descărnată, mai ales când tristeţea este mare sau când ne cuprinde grabnic, cum se întâmplă la spaimă, a cărei surpriză întăreşte acţiunea care strânge inima.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne face bucuria să roşim. Astfel, bucuria dă feţei o culoare mai vie şi mai rumenă, deoarece, deschizând zăgazurile inimii, face ca sângele să curgă mai iute prin toate venele şi, devenind mai cald şi mai subţire, să umfle moderat toate părţile feţei, ceea ce îi dă acesteia un aer mai râzător şi mai vesel.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plângem din cauza tristeţii. Tristeţea urmată de iubire, de bucurie sau, în general de o cauză oarecare, face ca inima să împingă mult sânge prin artere şi de acolo mulţi vapori spre ochi care se transformă în lacrimi. Este nevoie pentru aceasta de tristeţe, fiindcă răcind tot sângele, îngustează porii ochilor. Dar întrucât, pe măsură ce îi îngustează, micşoreză şi cantitatea de vapori pe care ei trebuie să-i lase să treacă, producerea lacrimilor nu mai este posibilă, dacă în acelaşi timp cantitatea acestor vapori nu este sporită de o altă cauză oarecare. Şi nu există ceva care să o sporească mai mult decât sângele care este trimis spre inimă în pasiunea iubirii. De aceea observăm că cei trişti nu varsă neîncetat lacrimi, ci numai la intervale, atunci când meditează din nou asupra obiectelor pe care le îndrăgesc.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tendinţa spre acte reprobabile care poate lua o mare amploare, trebuie frânată, iar o astfel de tendinţă o manifestă cel mai mult omul cuprins de dorinţă şi copilul. Într-adevăr, copii trăiesc sub impulsul dorinţei şi la ei tendinţa spre plăcere este foarte pronunţată, iar dacă nu e strunită, încă de la început, ea poate ajunge foarte departe. Căci tendinţa spre plăcere este insaţiabilă, asaltându-l din toate părţile pe cel fără minte, iar actualizarea dorinţelor nu face decât să intensifice ceea ce este înnăscut. Şi când acestea sunt mari şi intense, ele pot anula chiar şi judecata. Iată de ce dorinţele trebuie să fie moderate şi puţine la număr şi, de asemenea, să nu vină în contradicţie cu raţiunea. Pe cel cu un astfel de caracter îl numim disciplinat şi stăpânit.

citat celebru din Epictet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi mi se mişcă ceva în piept, doctorul mi-a spus
că e absolut normal să simt asta,
din moment ce
inima mea va deveni în curând mamă,
în ea se formează acum
o inimă
căreia pot să îi aud la ecograf
bătăile inimii ei.

probabil acesta este motivul
pentru care
nu mai am cuvintele în afara mea,
toate trec acum prin vene
spre dragoste,
spre inima care va naşte o inimă
şi
o va alăpta cu sângele din cuvinte.

a da dragoste viului
este atunci când în fiecare zi
mi se mişcă în piept
un poem.
tu.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

şi sângele tău,
şi sângele lui sacha.

dar oraşul nu ştie nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, aşteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
ştie de la început că nimic
nu va mai ieşi viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanţă care-şi deschide brusc uşile.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth Childers

Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei
Din cupa iubirii, deşi ştii că este otrăvită.
Cine va fi ridicat floarea feţei tale?
Ce searbăd botanist?
Sângele cui va chemat sângele tau? –
Pur sau corcit, nu contează,
Întotdeauna sângele cuiva va striga după sângele nostru.
Şi, apoi, copii tăi – oh, ce se va fi ales de ei?
Ce mâhniri te aşteptau?
Mai bine Copil in Eternitate decât în Viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită-te însă în oglindă din când în când: acolo vei vedea trăsăturile mele, în venele tale curge sângele meu. Chiar şi atunci când sângele nu-mi va mai curge prin vene, să nu uiţi că Charlie a fost tatăl tău. Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu om. Încearcă şi tu!

Charlie Chaplin în Scrisoare către fiica sa, Geraldine (decembrie 1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cod roşu de furtună în suflet

tu ştii că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?

tu ştii că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătăţii?

tu ştii că Moartea
îşi ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?

tu ştii că inima mea
îşi face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?

tu ştii că cerşesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?

tu ştii că pot găsi într-o lacrimă
mai multe perle
decât în toate mările
şi oceanele lumii?

tu ştii că mă-nvârt
în jurul aceleiaşi inimi,
până rămân fără lacrimi?

tu ştii că inima mea
e fântâna pentru toate speranţele
alungate de seceta plânsului?

tu ştii că lacrima mea
este singurul cer ce încearcă
forma inimii?

tu ştii că-n lacrimă mea
se află cântecul abandonat al inimii?

tu ştii că şi pietrele de pe fundul apei
visează să asculte cântecul inimii mele?

tu ştii că inima mea
este o pioneză pe harta lumii?

tu ştii că inima mea bate
ca o toacă scufundată în beznă?

tu ştii că până şi umbra
are nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă?

tu ştii că inima mea
este şi vie şi moartă,
pe jumătate înşelată
de propriul ecou?

tu ştii că jungherul
acela sălbatic numit dragoste,
odată intrat în inimă,
nu mai iese decât
cu maşina de găurit visuri?

tu ştii că atunci când iubesc
îmi strâng speranţele
în cămăruţele inimii,
iar când nu sunt iubit
îmi strâng tristeţea în podul palmelor?

tu ştii că inima mea s-a născut
într-o colivie de oase,
dar nu se teme de cerul ochilor tăi?

tu ştii că inima mea
este o batistă împăturită
iar când o despăturesc, e cât cerul?

tu ştii că inima mea
e sala de aşteptare pentru
toate trenurile iubirii?

tu ştii că iubirea mea
e un imens continent
scufundat în sânge,
lăsând la suprafaţă doar rana,
o insulă pe care naufragiază
oamenii singuri?

tu ştii că alerg
în labirintul de sânge
după muze pierdute?

tu ştii că este mai uşor
să dormi cu mortul în casă,
decât cu muza în inimă?

tu ştii că cele mai rezistente aripi
către Dumnezeu
sunt genunchii?

tu ştii că sufletul meu
e mâna invizibilă
care se furişează printre cuvinte
pentru a mângâia copilul din tine?

tu ştii că inima mea
îşi plânge copilăria,
când sângele proaspăt venea
direct din pântecul mamei?

tu ştii că lacrima mea
poartă spre necunoscut
ultimul zvâcnet al inimii?

tu ştii că pasărea focului
doarme în sângele meu?

tu ştii că aripi de sânge
tulbură liniştea
viselor mele?

tu ştii că sunt
o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
spre propria inimă?

tu ştii că în sufletul meu
răsare o Lună de sânge?

tu ştii că-n copacul sângelui meu
înfloreşte o inimă?

tu ştii că sângele meu
e un şarpe-nţelept încălzindu-se
la focul nestins al inimii mele?

tu ştii că inima mea e o stâncă vie?
tu ştii că-mi pot dona sângele
chiar şi unei statui?

tu ştii că îmi vânez speranţele
cu lasoul de sânge?

tu ştii că timpul e mut
dar sângele meu îi dă glas?

tu ştii că inima mea
e aşchia înfiptă în toracele timpului?

tu ştii că de secundarul inimii mele
atârnă greutatea tuturor amintirilor?

tu ştii că timpul trece repede
ca un birjar, dând bice inimii mele?

tu ştii că-mi pun inima-n praştie
pentru a dărâma zidul
dintre oameni şi veşnicie?

tu ştii că îmi fumez sângele
cu degete fără filtru?

tu ştii că în inima mea
renaşte un Iisus
cu plete cărunte?

tu ştii că eu sunt ICAR
căzut în sângele scurs
din propria rană?

tu ştii că rănile mele
sângerează fluvii de nemărginire?

tu ştii că viaţa mea
e-o floare ruptă din veşnicie
şi pusă într-un vas plin cu sânge?

tu ştii că sunt dispersia luminii
într-o picătură de sânge?

tu ştii că-n inima mea
cuvintele-şi caută
locul de veci?

tu ştii că poezia mea
este aurul negru din candela inimii?

tu ştii că destinul meu
e creionul ascuţit
înfipt drept în inimă?

tu ştii că-ţi pot oferi
o clipă eternă de dimineaţă
suspendată între şoaptele inimii?

tu ştii că te-am cules
frânturi de iluzii şi gânduri
şi te-am închis în inima mea
închisoare de maci?

tu ştii că sculptez
chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii?

tu ştii că e cod roşu
de furtună
în sufletul meu?

spune-mi,
tu ştii?

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa orientată spre Dumnezeu e singura forţă capabilă să facă sufletul să urce. Ori, mai degrabă, Dumnezeu este cel care vine să cuprindă sufletul şi să îl înalţe, dar numai dorinţa îl sileşte pe Dumnezeu să coboare. El nu vine decât la cei care îi cer să vină; iar spre cei care cer des, îndelung, cu ardoare, el nu se poate împiedica să coboare.

Simone Weil în Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

dorinţă

Dorinţa este o frământare a sufletului care îl determină să voiască pentru viitor lucruri pe care şi le reprezintă ca fiindu-i convenabile. Dorinţa pe care o avem când năzuim spre un anumit bine este însoţită de iubire şi apoi de speranţă şi bucurie, în timp ce aceeaşi dorinţă atunci când năzuim să ne depărtăm de răul contrar acestui bine, este însoţită de ură, teamă şi tristeţe, din care cauză este socotită contrarie sieşi.

definiţie celebră de Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrarea de cuget este un soi de tristeţe care provine din îndoiala noastră că un lucru pe care îl facem sau l-am făcut nu este bun. Ea presupune neapărat îndoiala. Căci dacă am avea deplină siguranţă că ceea ce facem este rău, ne-am abţine de la a face acest lucru, pentru că voinţa aspiră numai spre lucruri care au măcar aparenţa că sunt bune. Iar dacă am fi siguri că ceea ce am şi făcut este rău, am simţi căinţă, iar nu numai mustrare de cuget. Dar rolul acestei pasiuni constă în a ne face să cercetăm dacă lucrul de care ne îndoim este bun sau nu şi a ne împiedica de a-l mai face altădată, cât timp nu ne-am asigurat că este bun. Dar întrucât ea presupune răul, cel mai bine ar fi să nu avem niciodată prilejul de a o simţi. O putem de altfel preveni prin aceleaşi mijloace prin care ne putem lipsi de nehotărâre.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele feţei

În spatele feţei mele
Se află o faţă pe care nimeni n-o poate vedea.
Mai puţin zâmbitoare,
Mai puţin încrezătoare,
Dar care seamănă cel mai mult cu mine.

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dată pe zi, aşează-te într-un loc liniştit şi pune-ţi mâinile pe inimă. Transmite-i acesteia iubirea ta şi percepe iubirea ei pentru tine. Inima ta a bătut pentru tine de când te-ai născut şi până în prezent şi va continua să bată până în ultima ta zi pe acest pământ. Priveşte în inima ta şi sesizează orice urmă de amărăciune şi orice resentiment. Spală-ţi cu blândeţe inima în apa iertării şi a înţelegerii! Dacă ai putea vedea imaginea de ansamblu, ai înţelege lecţiile prin care a trebuit să treci. Transmite-le iubire tuturor membrilor familiei tale şi iartă-i! Inima ta este iubire, iar sângele din venele tale este bucurie!

citat din Louise L. Hay
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, Sângele Rece începu să-i vorbească Sângelui Fierbinte despre Iubire. Sângele Rece spuse: "Iubirea este un sentiment firesc, fruct pârguit al animalului din fiinţa noastră". Sângele Fierbinte gândea astfel: "Iubirea e divină! Este singurul lucru pentru care merită să trăim în această lume!"

George Meredith în Suferinţele lui Richard Feverel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vinerea e albastră, uimitor de albastră, unoeri se comprimă până la violet, uneori bate în azuriu, dar în toate cazurile – negreşit albastru.
Sâmbăta – culoarea gălbenuşului de ou, netedă, galbenă şi strălucitoare; spre seară se face roz.
Duminica – roşie ca sângele, iarna se face rumenă. Dacă te uiţi la ea din partea vinerii albastre, ţi se pare purpurie, iar în sine se asociază cu drapelele şi cu un zid de cărămidă.
Luni - e atât de roşie, că pare neagră.
Marţi - brun-luminos.
Miercuri - unui ochi neatent îi pare albă, dar într-adevăr e albicioasă tulbure, după care e greu să întrezăreşti o culoare anume.
Joi - verde, fără alte nuanţe.

poezie clasică de Venedikt Erofeev din Jurnalul unui psihopat (iunie 2010), traducere de Mihail Vakulovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această culoare de moarte

alb în jurul meu ca o ninsoare blând aşezată
acul din braţ mă conduce spre o altfel de lume
pleoapele mi se unesc sub ele circulă un vis cu viteză redusă
mi se pare că intri prin orificiul făcut
în piele îmi organizezi orele care vor să mai vină undeva în timp
spaţiul se contractă se face aşa de mic până dispare
cineva îmi pune o pungă de aer la nas mă aud gâfâind alerg
spre tine un punct în depărtare arde în pumnul unui soare torid
marea se întoarce spre ţărm răzvrătită îşi cheamă oamenii
atâtea femei de nisip călcate în picioare de singurătate
se expun vieţii în colimator trupuri scanate de acest soare imprudent
frământate de uitare ca într-o ilustrată îngălbenită

mi se pare că înoţi prin venele mele ca şi când m-ai căuta
să-mi spui ceva ce doar inima simte prin sinusoidele aparatului
prin somnul care vrea să mă îndepărteze
prin mirosul sufocant de fluide de resuscitare
printre chipuri de îngeri lumini de sărbătoare
n-am văzut lumea mai strălucitoare ca acum
când deasupra mea este un cer cât o lampă chirurgicală

clipocesc vocile sângele meu face loc unor străini
să umble prin el ca prin biblie să afle adevărul
ochii lor nişte stele aprinse să vestească
eu par să fiu îngropată în acest alb de var de halat de zăpadă
tu ai ajuns în sfârşit în inima mea şi îmi laşi un răvaş de iubire
până în timpan îmi strigi sunt aici nu vreau să te pierd

marea aduce marinarii pentru toate femeile de nisip uitate
la ţărm cineva îmi face respiraţie gură la gură

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ceruri când urci

Spre ceruri când urci
fantasmă prin magica noapte polară,
Mi-ngheaţă privirea şi sângele sudic, şi gândul,
Dar, stană cum sunt,
mă plec şi-ţi sărut paşii sfinţi de pe boltă
Cum cade-n genunchi Golful Finic în braţele Névei.

Spre ţărm când cobori
fascicul din aura rece-australă,
O rază-mi aprinde privirile, sângele, gândul,
Incendiu polar, cu limbile-mi ‘ţí mistui etericul trup
Cu setea luminii ce sfâşie-ntúnecul nopţii.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!