Antirăzboinic

cam şi cum ruinele ar putea
fi vesele
ca şi cum planeta
ar tânji după-un gol de planetă
ca şi cum am citi în ziar
"cedez boabă de rouă din potirul de mac
contra unei urme
de cianură din sărutul fatal"
ca şi cum poezia aceasta
scrisă ar fi pe cenuşa dezmăţului,
epilog nunţii androizilor când
poetului i s-a terminat
cota de tropi hărăziţi
pentru veacul în curs,
când se aprobă divorţul
dintre retină şi verdele crud-aromat,
dintre auz şi văzduhul livezii frumos trilurat,
dintre dimineaţa cu soarele
mijind căpşuniu pe un cer voroneţ
şi bucuria intrării-n tumultul oraşului tânăr,
o echilibru acut necesar
în numele căruia
cer răspicat
în clipa aceasta adânc verticală
supremul recurs;
raţiunea există, pământul
hamal nuclearei nevroze
cu faţa pândită de plăgi virtual... hiroşime
mai poate, e musai să fie salvat!

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Mă doare golul dintre scări
Şi golul dintre cuvinte
Şi dintre celule -
Atâta spaţiu pierdut
Şi care nu va fi arat niciodată.

Cum să mai fie belşug
Când lumea nu mai poate creşte
Din cauza păsărillor răpitoare
Care-o tot ciugulesc?

Nimic nu se poate umple
Bine de tot,
Nici măcar spaima.
Cum să mai fie belşug?

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selenopoem

trăiam printre pereţii unei irealităţi care devenise mitologie
fuseseră dezgropaţi idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiţia umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca şi cum vuietul morţii
se-ndepărta de sufletul celor care-şi părăsiseră trupurile
şi acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanţei
dintre mine şi lume dintre mine şi lucruri
dintre revelaţie şi ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în şir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca şi cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoţiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges
răsărea luna
i-am rugat pe toţi s-o aşeze pe cer
ca şi cum viaţa n-ar putea fi decât cel mai frumos poem

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată inimă

poate cub
mai degrabă sferă
absolutul dintre două întrebări
şi un răspuns imposibil
dansul norilor născător de fulgere
calea dintre cer şi pământ
precum o pedeapsă
un fel de sărut pătimaş
dintre energie şi potenţial
calea dintre albastrul gândului
şi cenuşiul vieţii
din când în când curcubeu
cum visează veşnicia
sufletul meu
prin inimă fierbinte
niciodată perfectă
în mod cert
dincolo de înţelegere
licărirea aceea
care-mi face ochii minunaţi
atunci când iubesc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic să nu-ţi fie străin, de vreme ce e goethean... Există mulţi creatori care să-ţi dea seducţia aceasta? Poate Goethe singur; căci este singurul geniu ce nu e deosebit de omul obişnuit. Toţi ceilalţi îţi spun altceva, cum trebuie să fie lucrurile, în timp ce el îţi spune cum sunt ele, cum le vezi şi tu... Ţi-e astfel cel mai prietenos şi familiar dintre genii. E unul care nu sperie, un monstru blajin. Cum au putut face învăţaţii spre a-l confisca pentru ei, închizându-l în muzeul lor?

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul dintre ipocriţi

Sunt cel mai mic dintre cei mari
Ori cel mai beat dintre cei treji,
Cel mai fricos dintre viteji
Sau mai creştin între barbari.

Cel mai civil dintre civili
Şi cel mai seamăn dintre semeni,
Cel mai fălos dintre umili
Ori cel mai vitreg dintre gemeni.

Cel mai disciplinat rebel
Şi cel mai dificil discipol,
Sunt cel mai demodat model
Şi sunt cel mai frumos ridicol.

Cel mai trufaş dintre smeriţi
Cel mai fidel dintre adulteri,
Firescul dintre ipocriţi
Şi cel mai demon dintre îngeri.

Sunt cel ce sunt cum mă vedeţi
Succint pierdut în amănunt,
Luaţi-mi totul dacă vreţi
Ori mă lăsaţi aşa cum sunt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a arătat în repetate rânduri (de către mine şi în special de către Th. Reik) până unde poate merge analogia dintre religie şi nevroza obsesională, care dintre particularităţile şi dintre vicisitudinile constituirii religiei pot fi înţelese pe calea aceasta. Cele afirmate sunt în deplină concordanţă cu faptul că smeritul credincios este în cel mai înalt grad protejat împotriva pericolului anumitor îmbolnăviri nevrotice; acceptarea nevrozei universale îl scuteşte de povara contractării unei nevroze personale.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador dimineaţa

Ce mult eu ador dimineaţa,
Când roua îmi mângâie faţa
Cu raze de clipe senine,
Venite uşor înspre mine!

Din leagăn sărut dimineaţa,
Prin raze ghicească-mi ea faţa,
Izvorul din cer de lumină
E soarele viu pentru mine.

Ah, cum aştept dimineaţa,
Cu raze să-mi mângâie viaţa!
Arome de vise divine
Aşterne-mi-va clipa ce vine!

Să vină,
Să-mi spele umerii mei
Tot ceru-n miresme
Cu arome scântei!..

Printre haotice,
Nostime căi,
Să mă pierd dezmierdată
De jocu-n văpăi!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ora cinci dimineaţa

E ora cinci dimineaţa
Şi aerul e curat.
Lumea îmi pare un paradis
Plin cu flori de mac.

E ora cinci dimineaţa
Şi soarele a răsărit.
Eu mă spăl pe faţă
Şi mă simt fericit!

E ora cinci dimineaţa
Şi aud cum cântă o ciocârlie.
Inima îmi tresaltă în piept de atâta bucurie,
O, ce dulce melodie.

Iarba e cu rouă şi soarele e pe cer.
Se naşte o zi nouă
Şi eu iubesc şi sper.

poezie de Vladimir Potlog (26 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţia nu s-a încheiat; raţiunea nu este ultimul cuvânt şi nici animalul raţional figura supremă a naturii. La fel cum omul s-a ridicat dintre animale, şi dintre oameni se va ridica supraomul.

citat din Ghose Aurobindo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea adormită cu siguranţă produce monştri. Dar tot monştri produce şi raţiunea înfometată. Lipsa de comunicare dintre mine şi tine face ca pe zidul de sticlă dintre noi să proiectăm imaginile cele mai deformate, mai fantastice. Nu eşti cum eşti, ci cum te văd eu, cum te văd dorinţele, aspiraţiile, frustrările mele. Cum te vede comoditatea mea. Nu mai eşti tu, ci eşti cum îmi convine mie să fii. La rândul tău, din neînţelegere, din prejudecată, din orgoliu îmi modelezi un chip care mă uimeşte, în care nu mă recunosc deloc. Pretinzi nu numai să port această mască simplistă şi ridicolă, dar să şi acţionez, zi de zi şi ceas de ceas, în conformitate cu ea. Mă defineşti prin ea, iar dacă nu mă conformez ei, încetez să mai exist pentru tine. Am de ales doar să fiu caricatura ta sau nimic.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală fundamentală în felul în care funcţionăm azi ca societate este diferenţierea uriaşă dintre muncă şi plăcere. Unde este acea lege universală, divină, care spune că munca trebuie să fie corvoada de la care de abia aştepţi să scapi? Cu ajutorul psihologiei se ridică o nouă înţelepciune la suprafaţă: înţelepciunea vocaţiei. Când munca şi plăcerea devin una, când activitatea ce îţi ocupă cel mai mult din zi te bagă în starea de flux, la fel cum te bagă joaca cu mingea de uitai că te-a chemat mama la masă, când îţi dezvolţi abilităţi în timp ce te joci, atunci îţi trăieşti vocaţia. Aceasta este investiţia supremă în orice fiinţă umană care va transforma societatea şi planeta. Oamenii cu vocaţie sunt oameni care muncesc din şi cu iubire. Într-o lume în care munca e făcută cu iubire, multe dintre suferinţe rămân doar o amintire. Dar pentru a face munca din iubire... e nevoie să ne găsim iubirea. Iubirea din noi, iubirea pentru viaţă, pentru oameni cunoscuţi şi necunoscuţi încă, pentru planetă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stiu si simt iubire

Cand ma gandesc la ziua de maine,
Simt cum aluneca timpul dintre noi,
Stiu cum am sa-mi reazam capul de al tau,
Si sa-ti citesc gandurile pentru care traiesc...

Pot sa ma prind in joc cu visele,
Alerg atent pe alei dinspre copilarie spre mai
tarziu,
Petrec zile si ani punand intelepciunea laolalta
cu harul,
Adulmec usor parfumul timpului meu.

Ating albastrul marii,
Verdele muntilor, galbenul campiilor,
Si-mi strig bucuria in cantec de leagan,
Asteptand un alint...

Printre flori si fluturi,
Dintre demiurgi si zei,
Pe tine te-aleg sa-mi asezi
Cununa pe-un cer de scantei.

poezie de Florin Mihai Gebescu
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noapte

Iată cum mă furişez eu la graniţa dintre stiluri!
(Ştiu: altădată flăcări vineţii mi-ar fi mângâiat inconştienţa)
De aici vă spun:-Unde să mai sângereze cenuşa asta
care ne visează, prieteni?
Cui să-i mai bage ea pumnul în gură?
S-a golit visteria şi nimeni nu mai are curajul
să-şi dea viaţa la graniţa dintre stiluri...

"Ah, dacă regele ne-ar citi în al său Luvru!"
Ce spectacol, prieteni!
Ce şansă, pentru cenuşa asta care ne visează

şi tocmai pe noi,
noapte de noapte...

poezie de Mariana Marin din Un război de o sută de ani (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să presupunem că eşti un extraterestru inteligent, interesat numai de adevărurile verificabile. Descoperi o specie care s-a divizat în mii – ba nu, de acum trebuie să fie milioane – de mici grupări tribale care păstrează o incredibilă varietate de credinţe despre originea Universului şi a felului în care trebuie să se poarte în el. Deşi multe dintre aceste grupări au idei în comun, chiar şi atunci când părţile care coincid acoperă 99%, restul de 1% este suficient pentru a-i face să se ucidă şi să se tortureze reciproc, din cauza câtorva chestiuni triviale legate de doctrină, total lipsite de sens pentru cineva din afară. Cum să caracterizezi un asemenea comportament iraţional? Lucretius a pus punctul pe i atunci când a spus că religia este produsul secundar al fricii – o reacţie la un Univers misterios şi adesea ostil. Pentru cea mai mare parte a preistoriei umane s-ar putea să fi fost un rău necesar, dar de ce a fost atât de mult rău, mai mult decât era necesar, şi cum de a mai supravieţuit atunci când n-a mai fost necesar?... Oare a omorâ oameni în numele Domnului nu este o definiţie destul de bună pentru nebunie?

Arthur C. Clarke în 3001: Odiseea Finală
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu iubesc

Cum să nu iubesc
Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea nopţilor târzii,
Când între vise te aştept
Şi tu-mi eşti steaua căpătâi.

Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea zorilor de zi,
Când cu săruturi te trezesc
Şi tu de gâtul meu te ţii.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul ce mi-l dai trecând,
Ce altceva să-mi mai doresc,
Eu te iubesc şi-n al tău gând.

Cum aş putea să nu iubesc
Privirea ta şi ochii plini,
În lumea lor mă regăsesc,
În lumea lor aş vrea să vin.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul tău nepământean,
Căci buzele-ţi sunt dar celest,
Mereu doresc ca să le am.

Cum aş putea să nu iubesc
Potecile ce paşii-ţi poartă,
În viaţa ta vreau să păşesc,
Să-ţi dăruiesc iubirea toată.

Cum aş putea să nu iubesc
Parfumul tău ameţitor,
Eu când îl simt, înebunesc,
De-al tău miros, eu vreau să mor.

Cum aş putea să nu iubesc...

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!