Mă gândesc cât de minunat este că nu m-am născut prost sau că n-am devenit pe parcurs. M-aş fi plictisit tare rău dacă aş fi fost prost. Sau poate că nu. Se zice că proştii nici măcar nu-şi dau seama că sunt proşti asta e şi mai patetic. Ca şi cum aş fi şchiop da aş visa să ajung campion la maraton alături de oameni nebetegi.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost o grămadă de proşti la conferinţă - proşti pompoşi - şi proştii pompoşi mă fac să mă urc pe pereţi. Proştii obişnuiţi sunt în regulă; poţi vorbi cu ei şi poţi încerca să-i ajuţi. Dar proştii pompoşi - tipi care sunt proşti şi care acoperă totul şi îi impresionează pe oameni cu cât de minunaţi sunt ei cu tot hocus pocusul lor - ASTA NU POT SĂ SUPORT! Un prost obişnuit nu este un prefăcut; un prost onest este în regulă. Dar un prost neonest este îngrozitor!

citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţia nu-i de noi. E pentru proşti. Proştii care cred că aşa se poate schimba ceva. Că sistemul e de vină. Care nu-şi dau seama că singura problemă e la ei. Că pe ei trebuie să se schimbe înainte de toate.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd pe proşti ca pe o specie de extratereştri, care s-au infiltrat în oameni şi, treptat, i-au transformat pe toţi. Au mai rămas câteva zeci netransformaţi, care rezistă aici pe baricade, dar pentru cât timp? Într-o bună zi, n-o să ţi se mai vândă la magazin ţigări, bere sau cola, până nu aduci dovada că eşti şi tu prost. Ce-o să facem atunci? O să alegem să murim de foame şi sete numai pentru a apăra idealul inteligenţei umane? Poate că nu. Poate că nici n-o să mai avem ce să facem cu ea. Într-o lume de proşti, e teribil de inconfortabil să fii deştept.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devii deştept când îţi dai seama de momentele când eşti prost. Cei care sunt proşti cred că sunt deştepţi mereu. Proştii nu îşi dau seama niciodată că sunt proşti.

aforism de Iustinian Cruceanu (aprilie 2014)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi cred că proştii or să ne sufoce. Sau or să pună la cale o cruciadă în urma căreia să ne captureze şi să ne ucidă. Proştii se simt din ce în ce mai ameninţaţi de oamenii deştepţi. Ar vrea să-i vadă plecaţi, dispăruţi pe toţi. Prezenţa deştepţilor e un semn că se poate şi altfel, că mai există şi altceva, iar pentru ei asta e o jignire enormă. Toţi trebuie să rămânem proşti, aşa e bine. Asta e filosofia gloatei imbecile.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proştii nu-şi dau seama că sunt proşti. Uneori nici eu.

aforism de Cornel Stelian Popa (25 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

E noapte şi-i rece, afară
e umed şi totu-i pierdut ;
singurătatea începe să doară
căci oameni în jur n-am văzut.

Încep să mă-ntreb dacă oare
s-au dus ale vieţii clipiri.
Ce viaţă, ce gânduri, splendoare
primeam peste tot cu priviri.

Ce ceaţă! Nu-i nimeni prin preajmă
şi cred că încet îmi pierd calmul
Iar locul e gol, plin de spaimă.
Aici pân' şi eu îmi pierd charmul.

Dar unde mă aflu, de ce?
N-am terminat de trăit încă-n lume.
Aştept în răcoare s-aud tot ce zice
liniştea oarbă ce-mi provoacă spume.

E-o stare de frică şi teamă de-orice
lucru ce-l simt sau chiar de-l gândesc ;
m-aşez 'grămădit pe jos să îmi plece
măcar o secundă ochii ce pândesc.

N-am linişte, n-am pace, n-am aer,
n-am nici putere să strig şi nici cui,
că de-ar întinde o mână, eu ager
m-aş prinde de mâna oricui.

Acesta e iadul sau poate
doar purgatoriul în care nu cred.
Poate aici îmi mai pierd din păcate.
Miroase a vină, a groază şi-a putred.

Ah, viaţă nebună ce-am trăit acolo
pe când eram zeul suprem,
nu m-am aşteptat o secundă
ca eu să ajung la extrem!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mod paradoxal, aşa cum nu crede lumea, bolile psihice cu cât sunt mai grave, cu atât nu arată o suferinţă clară, expresivă. De pildă, bolile cele mai uşoare în ierarhia lor, cum ar fi nevrozele, dau cele mai expresive suferinţe. În timp ce bolnavii mai profunzi, psihotici, cum zice românul "nebunii" sau "schizofrenicii", deşi deranjează enorm pe ceilalţi, ei nu-şi dau seama de asta şi par mai indiferenţi şi nepăsători la lucrul acesta. Deci mai mult e afectată familia decât el. Asta ca să avem nişte grade de suferinţă chiar în bolile psihice.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (6 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că să fii inteligent este mai rău decât să fii prost, pentru că un prost nu-şi dă seama ce-i cu el, pe când cineva inteligent, chiar dacă-i umil şi modest tot o ştie.

citat din romanul M-am hotărât să devin prost de Martin Page (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostia pe grade

Nici nu mi-aş fi închipuit ce bine-i să fi prost;
Doar s-ai tupeu perfid, să trăncăneşti fără de rost!...
Că sigur vei găsi imensitate de fideli, fidele,
Toţi asemănători d-inepţi, de hoţi, de jagardele.

Unele, unii-s mult mai proşti; căci prost trebuie să fii,
Să ai ceva adică, aproape chiar să... ştii,
Inconştient, că nu eşti chiar cretin;
Adică prost de lene, imbecilitate... nu în destin!

Şi-atunci există şi categoria nuli sau nule,
Ce n-au cale de-ntors; ce ştiu s-alerge numai după...(libelule),
Să-şi întreţină corpul, fizicul spre desfătare...
Mai rău însă-i c-ajung vedete!? Grav, chiar... directoare.

Iar culmea gravităţii-i când din teribilism
De la alţi proşti puşi, ajung ei, ele... un paroxism
Şi chiar pot duce sau conduce o lume inocentă
Spre dezvoltare planetar-a propriei prostii... Transmisă prin placentă!!!

E categoric evident şi experienţe demonstrează
Criteriul de-a ajunge la conducere... Cum totul avansează;
Uitându-mă-nprejur la ce alegeţi dintre cultivaţi şi-agnoşti,
Ştiu cum vom deveni cu toţii!... Cunoaşteţi, ceva proşti?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolare pentru omul prost

Eu îţi dau un sfat, cu rost:
Să disperi nu se cuvine,
Orişicât ai fi de prost,
Alţii sunt mai proşti ca tine.

epigramă de George Budoi din Dicţionarul prostiei (12 noiembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, eu cred că să fii inteligent este mai rău decât să fii prost, pentru că un prost nu-şi dă seama ce e cu el, pe când cineva inteligent, chiar dacă-i umil şi modest, tot o ştie.

citat din romanul M-am hotărât să devin prost de Martin Page
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă proştilor

Motto:
Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare:
"Iubite Doamne, fă-mă... PROST!"

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de... PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti!
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de... PROŞTI.

Şi-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Şi numai PROŞTII sunt deştepţi.

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!