Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile Zeiţei nu erau doar poetice. Zeiţa se putea defini ca Frumuseţe, dar cum să defineşti Frumuseţea? Putea fi definită ca Bucurie, dar cum să defineşti Bucuria? Sau Frumuseţea şi Bucuria dimpreună? Teologia Zeiţei nu era nici pozitivă, nici negativă: era aluzivă. O teologie aluzivă e făcută pentru un obiect care se derobează, precum Zeiţa însăşi. A spune că ea este ceva, un anumit lucru, înseamnă să calci regula teologiei aluzive; a spune că se derobează înseamnă a spune că se află dincolo de orice descriere. Ea este expresie. Orice ar face, e Graţie, Frumuseţe şi Bucurie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aedul

Nu ţine seama doar de mine
Şi nici de valurile de la ţărm;
Corăbii vor pluti spre noi destine
Eu, zeiţa mea... ce să-nţeleg?!

Nu spune lucruri fără niciun rost
Şi nu privi în urmă azi cu teamă;
Ştii cât de frumos între noi ar fi fost
Zeiţa mea, de-ar fi dorul visul fără rană?!

Nu stinge gândurile care vor veni
Şi nu lăsa tăcerea-nvolburată;
Eu te iubesc ca înflorire peste zi
Zeiţa mea, prea nobilă şi fericită Artă!

Nu spune cuvintelor să nu mai lupte
Spre ţărmul nesfârşirii vor a se salva;
În POEZIE nu ard numai semnele pierdute,
Ci şi fiinţa mea, şi viaţa mea, Zeiţa mea!

Nu întoarce clipele în holde de fum
Nu lăsa nici gândul orb să se desfire ;
Zeiţa mea, o, POEZIE, făureşte-mi drum
Printre petale de lumină, de dor şi de iubire!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile n-ar trebui să citească decât ceea ce li se potriveşte. Nimic pentru a se instrui dincolo de ceea ce e scris în anatomia fiinţei lor. Nimic din tot ceea ce le-ar putea face să gândească altfel decât gândesc. Nimic din tot ceea ce le-ar constrânge să simtă altfel decât ceea ce simt într-adevăr. În caz contrar ele se deteriorează. Uite, zeiţa Venus stă întinsă pe covorul de clorofilă. Un fluture mare zboară şi i se aşează pe mână. O clipă fluturele strânge aripile, apoi se desface subt ochii ei ca o carte. Zeiţa încearcă să descifreze semnele de pe aripi. Aceasta e singura ei lectură.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Dreptate, zeiţa Cumpătare, zeiţa Mnemosine, zeiţa Sophia şi alţi zei şi zeiţe au fost izgoniţi nu doar din cer, ci şi chiar de pe pământ: iar în locul lor, în măreţe palate ridicate de Providenţă pentru a le fi lăcaş, aflăm acum delfini, capre, corbi, şerpi şi alte scârnăveli, prostii, mofturi şi uşurătăţi.

Giordano Bruno în Opere italiene, vol IV, 57
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

rTe-hu nu recurgea la tehnica banală a confraţilor săi; călugărul care-l instruise îl învăţase multe, până şi meditaţia asupra desăvârşitei contopiri cu Zeiţa Tara, cea verde ca smaraldul, şi în această stare de perfectă fericire se aşternea el la drum. Iar Zeiţa Verde sfârşise ea însăşi prin a se complace în îmbrăţişarea Calului Alb. Câteodată îl vizita chiar şi atunci când se odihnea şi-i transmitea tot felul de cunoştinţe; era o fiinţă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întâlnească oricând. De aceea, perioadele-i omeneşti nu erau de fapt cu adevărat omeneşti; Zeiţa îl ferea de orice pasiune funestă şi-l învăţa cumpătarea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putea spune nici măcar ce era ea însăşi, necum ce sau unde era Zeiţa. A trecut un delfin, un iepure negru, un arici. Voia să spună ceva şi nu-şi mai nimerea gura, cu toate că cineva o săruta delicat.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zeiţa dragostei...

Mă simt zeiţa dragostei în stele,
cu vise, împliniri şi cu regrete
De aş atinge vârfurile albe,
M-aş transforma în pasăre de noapte...
Aş alerga-n cărările iubirii
şi aş striga lui Prometeu, iertare,
dezmăţul păsării de noapte
să se transforme în iubire...
Eu mă hrănesc cu suflete uşoare şi apă beau de la izvoare,
în zborul meu spre înălţime
caut locuri cu verdeaţă vie,
unde iubirile se leagă cu Ielele
copilăriei...
Sunt zeiţa dragostei eterne
cu multe suflete răzleţe
ce caută fericirea-n vise
şi nopţile şi le petrece pe înălţimi de culmi albastre...
Eu sunt zeiţa dragostei alese!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptată de greci, zeiţa dragostei devenit-a şi zeiţa frumuseţii.

aforism de N. Petrescu-Redi din Ergo... (1999)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temis, zeiţa justiţiei, are ochii legaţi şi balanţa dezechilibrată

Se-nşală-acela care crede
Că nu dă greş nicicând instanţa:
Zeiţa Temis nici nu vede,
Şi-i dereglată şi balanţa!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Themis

Femeia austeră şi posacă,
Ce ţine sus balanţa într-o mână,
E oarbă în mitologia greacă
Şi şpanche în Justiţia română.

epigramă de George Petrone din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie către zeiţa Afrodita

Afrodita, fiica lui Zeus, vicleană
Tu din tronul tău scăpărând lumină,
Nu mă frânge în chinuri, te rog, stăpână
Nici în aleanuri.

Zeiţa: "Cine te supără?
Persuasiunea pe cine vrei să convingă?
În curând cea care fuge acum de tine te va urmări,
şi, dacă nu te iubeşte, te va iubi."

poezie de Sappho
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Themis, Zeiţa Justiţiei

O zeiţă cu prestanţă
Cunoscând tertipurile.
Câteodată în balanţă
Cântăreşte plicurile...

epigramă de Cornelius Enescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa cu părul de soare

Suflet taciturn ce-şi caută azi muza
am rămas în aşteptarea singurătăţii,
dar fiorul versului îmi e călăuza
spre dorinţele puse-n poarta cetăţii.

Caut mereu zeiţa cu părul de soare,
nu am veşmântul aripii şi-i aduc în dar
un bec s-o lumineze şi o lumânare
prinse prin negura timpului în calendar.

Am pus lângă fulgii cuvintelor rostite
crinul care deschide lumina nopţii,
strângând boabe de rouă cu flori împletite
pe gândul ce deschide pleoapa dimineţii.

Pe zeiţa cu părul de soare poţi s-o vezi,
pe scările spre cer îmi trimite şoapte
şi îmi spune că plâng noaptea cu lacrimi de zi,
iar ziua plâng zadarnic cu lacrimi de noapte.

poezie de Constantin Rusu (1 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa (In)Justiţiei

Cu adevărul în balanţă
A pronunţat râvnita soartă:
(Ca şi-n "Infern" cândva, la poartă)
"Lăsaţi, de-acum, orice speranţă!"

epigramă de Nicolae Nicolae din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de bun strateg ar fi un bărbat, nimeni n-ar putea cuceri o femeie dacă inima ei n-ar lăsa podul mobil sau nu i-ar arăta intrarea secretă.

aforism de George Budoi din Dicţionarul dragostei (2002)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimt că nu voi mai întârzia prea mult s-o întâlnesc, iar mângâierile ei dulci au acum ceva febril. Îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă faţă către faţă, să mă ia de mână şi să mă ducă pe acel tăpşan care înfloreşte sub pasu-i uşor şi pe care-l binecuvântează cu mâna ridicată. Căci o viaţă e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă şi merită o răsplată pe care numai Zeiţa e în stare s-o acorde.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jacob Goodbey

Cum v-aţi simţit, libertarienilor,
Voi care v-aţi cheltuit talentele în saloane
Ridicând în slăvi raţiunea cea nobilă, ca şi cum Libertatea
N-ar putea fi găsită decât stând prin baruri
Sau pe la mese şi turnând în tine?
Cum te-ai simţit, Ben Pantier, şi ceilalţi de-o teapă,
Care aţi aruncat cu piatra în mine ca fiind tiran,
Numindu-mă moralistul,
Faţa ascetică mârâind împotriva prăjiturior Yorkshire,
A antricoatelor prăjite şi a berii, a toleranţei şi a veseliei trandafirii –
Lucruri pe care oricum nu le vezi într-un bar?
Cum v-aţi simţit după ce am părăsit lumea asta,
Iar zeiţa voastră, Libertatea, dovedită femeie uşoară,
A vândut străzile din Spoon River
Corporaţiilor insolente
Care de la distanţă echipează şi conduc saloanele pierzării?
V-a trecut vreodată prin cap că libertatea personală
Este libertatea minţii,
Mai degrabă decât cea a burţii

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblul de manevre - VII (Tratat polemic)

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Ceva între plutirea unei ferigi în apă
şi lujerul verzui ce presimte prin umezeală
firele rădăcinii.
Ceva între aburul unei sticle şi amintirea
votcii pe care ai îngrijit-o toată săptămâna.

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Încercând să facă ordine în poveştile cărnii
repede aprinse de intriga ce se vrea
totdeauna în fruntea părţilor naraţiunii,
chiar peste foaia amnezică lăţindu-se:
ca evoluţiei să i se ataşeze drăgălaşe fantasme,
să le poată contempla ca pe nişte speranţe,
detaşată, de pe oasele solemne.

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Acum când ochiul lăuntric îşi uită trepidaţiile,
cercetându-şi ceaţa şi aurora din piept,
acum când o mască alunecoasă
i se întinde grabnic peste întreaga făptură.

poezie de Gheorghe Izbăşescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!