Puțin câte puțin, încăperea s-a umplut cu toate celelalte specii proiectate de Al-Kindi în gândirea-i sonoră, până când pereții, deveniți prea strâmți, s-au prăbușit, îngăduindu-le tuturor acestor animale să se răspândească și să-și născocească specificul ce le fusese prestabilit de creatorul lor. Și chiar Mekor Hayyim a apărut pentru o clipă: a fost gunguritul unei turturele regale, aripa dreaptă a unui nor de praf, culoarea roz-purpurie a răsăritului, pentru că altminteri nu putea să se manifeste. Iar Mahdi, trezindu-se din visu-i sonor, a pornit pe dată la cucerirea Africii și de atunci continuă din izbândă în izbândă, până când lumea întreagă va fi adusă la ordinea perfectă a Profetului.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre zoologie, citate despre perfecțiune, citate despre devenire, citate despre culori, citate despre aripi sau citate despre animale
Citate similare
Eșecul nu l-a descurajat pe Al-Kindi, care a explorat lumile djinnilor și a decis să plăsmuiască alții mai frumoși și mai desăvârșiți decât crease Allah însuși. Se spune că el a fost cel care a zămislit modelul lui Mekor Hayyim, demonul feminin roșcat "închis" într-un strophalos sau disc de smarald cu incrustații magice (în realitate, discul nu-i decât un instrument pentru a o invoca; ea nu e defel "închisă" în el, ci există într-o lume a ei, care are, după cât se spune, înfățișarea unei insule sonore în mijlocul unui ocean sonor).
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre realitate
- citate despre păr roșcat
- citate despre ocean
- citate despre insule
- citate despre frumusețe
- citate despre femei
- citate despre eșec
- citate despre existență
Când Al-Kindi a voit să-i dea o existență în istorie, a constatat că-i era imposibil să scoată speciile pe care le crease din starea de somnolență fonică în care le lăsase, că nu izbutea să le dea o substanță ca să le transporte pe lumea aceasta. Așa se face că Mahdi a fost la început, precum egreta și scorpionul verde, doar un vis sonor.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre început, citate despre visare, citate despre verde, citate despre transporturi, citate despre istorie sau citate despre imposibilitate
Lui Al-Kindi i se atribuie conceperea a cel puțin șapte dintre cele treizeci de mii de specii cunoscute de arahneide; găsi de asemenea amuzant să creeze solifugi, acarieni, palpigrade, opilioni, uropigii, amblipigii, ricinuleide și picnogonide, ca și o varietate de scorpioni, douăzeci sau treizeci de specii în totul. S-a afirmat uneori că și rața muscată a ieșit tot din laboratorul lui, dar lucrul a fost imposibil de dovedit. Dimpotrivă, e sigur că s-a ocupat de păsări și îndeosebi de ardeide și că a plăsmuit modelul sonor al egretei sau al bâtlanului gri-albăstrui.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre rațe, citate despre păsări sau citate despre diversitate
Al-Kindi a constatat nu numai că ambiția magicianului este de a-l egala pe Allah, ci și că Allah este cel mai mare magician. Allah îl depășea pe el, Al-Kindi, prin aceea că el crease lumea și toate speciile însuflețite prin forța sunetului. Al-Kindi voi atunci să egaleze puterea insondabilă a lui Allah și se puse și el să creeze scheletele sonore ale câtorva specii, pe care le concepu din joc și care n-aveau, pentru moment, o existență materială: rămâneau, adică, invizibile.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre sunet, citate despre jocuri, citate despre forță, citate despre ambiție sau citate despre Allah
Al-Kindi avea peste treizeci de ani când s-a retras pe țărmul mării ca să mediteze la aceste lucruri; și din acea perioadă datează opera sa despre Configurațiile Lucrurilor Gândite, Al-Jawami' al-Fikriyah. Căci constatase că lumea aceasta pământească este, pentru călătorul care o străbate, ca o carte plină de semne, iar semnele nu sunt abstracte: sunt alcătuite din oameni, din animale, din plante, din minerale, din cer, din stele, din suflete, din spiriduși, care și ei sunt niște existențe măsurabile.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre suflet, citate despre stele, citate despre plante, citate despre cărți sau citate despre botanică
Unii spun că atunci Khadir i-a arătat lui Al-Kindi misterele djinnilor și pe ale Întreitei Puteri și l-a învățat că puterea sunetului nu are limite. Alții mai spun că atunci Khadir i-a dat lui Al-Kindi ca să-l slujească un djinn femeiesc cu păr roșcat pe nume Mekor Hayyim, cea mai frumoasă ființă pe care Allah, fie-i numele binecuvântat, o crease vreodată. Alții, în sfârșit, afirmă că i-a dat o idee despre puterea sunetului creând din nimic o armată feroce și apoi distrugând-o pe loc. Oricum, fapt e că de atunci Al-Kindi a început să practice activ magia sunetului și să facă tot ceea ce înaintașii săi Sa'id ibn Misjah, negrul devenit alb și Al-Mawsili se pricepuseră să facă.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre sfârșit, citate despre păr, citate despre negru sau citate despre limite
Activitatea de a crea animale, pe care o concepea în exclusivitate ca exercițiu ludic, forma doar un preludiu la niște planuri mai vaste. Căci Allah crease ființe în dimensiunea pământească, dar și ființe în funcție de dimensiunile altor nenumărate lumi, vizibile și invizibile. Mai întâi, Al-Kindi a hotărât să-i aducă laudă lui Allah și făgăduințelor sale plămădind modelul ascuns al lui Mahdi, cel care va aduna toate țările lumii sub stindardul verde al Profetului, binecuvântat fie-i numele în vecii vecilor.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre laudă, citate despre drapel sau citate despre Pământ
Ceva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era și foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniștitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce mai sus. Așa am ajuns la concluzia personală că Mekor H. putea până la urmă să fi fost o adevărată zeiță prinsă în cursă prin cine știe ce accident nefericit. Câtă vreme n-am putut înlătura posibilitatea ca esența ei să fi fost diferită de a celorlalte rozătoare, am hotărât că merita să fiu nesăbuit și să încerc prin orice mijloace să scap din cursa mea.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre apă, citate despre posibilitate, citate despre nefericire, citate despre adevăr sau citate despre accidente
Am priceput pe-ncetul că Mekor Hayyim nu făcea parte din speța noastră: era o zeiță. Era ca zorii deasupra unui lac: tu, scufundat, începeai deodată să vezi. Era ceea ce împinge iepurele să scape de vulpe și de pușcă. Sălășuia în inima și în pasul fugarului. Se afla în toate antenele ce vibrează.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă sau citate despre iepuri
Când a părăsit trupul lui Al-Mawsili, sufletul Stăpânului Sunetului a dorit să știe tot ce există pe lume în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent și viitor, iar întru aceasta a poposit în embrionul lui Al-Kindi, Înțeleptul Islamului, lăudat fie-i numele în veci alături de cel al lui Mahomed, Profetul lui Allah. Căci, în afară de Mahomed zis Rasul, nu e suflet mai mare decât acela al Stăpânului Sunetului, care a fost negrul Sa'id ibn Misjah, apoi persanul Al-Mawsili, apoi Al-Kindi, apoi însuși Mahdi, cel ce a fost, cel ce este sub numele de Toz-Grec și cel ce va fi ca să împlânte stindardul verde pentru toată veșnicia pe ruinele acestei lumi. Iar unii spun că același suflet s-a manifestat în cei paisprezece Imami, cei ascunși și cei revelați. Iar Mahdi a fost batin și zahir, a fost ocultat și s-a dezvăluit în toată măreția sa, care vine imediat după aceea a lui Dumnezeu însuși, dacă adevărat este că Mahomed și el sunt identici.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trup și suflet, citate despre înțelepciune, citate despre viitor, citate despre trecut sau citate despre religie
Se făcea că Al-Kindi putea afla dinainte ce avea să i se întâmple de-a lungul unei zile întregi, anume privind atent în jur la ceasul când se trezea din somn: vedea atunci tot felul de lucruri, pete pe pereți, nori pe cer, furnici, scorpioni, șerpi, păsări care zburau de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, iar toate acestea nu erau nicidecum indiferente - toate aveau un înțeles care prefigura exact ceea ce avea să i se întâmple lui Al-Kindi în timpul zilei abia începute și uneori și într-un interval mai lung.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șerpi, citate despre zile, citate despre somn, citate despre promisiuni, citate despre nori sau citate despre indiferență
Când Al-Kindi a voit să arunce o ultimă privire drăgăstoasă la ceea ce tocmai crease pe deplin în lumea aceasta de substanțe sensibile, el a constatat că o schimbare ciudată se produsese în ființa sa. Era ca și când toată substanța i se scursese în modelele sonore ale ființelor concepute de el, făcându-le să trăiască. Al-Kindi nu mai exista ca entitate separată: nu mai era vizibil și nu mai putea să vadă. Prima lui pornire a fost de a izbucni în râs, dar nu mai avea organ pentru râs. Își dădu seama cât de ridicolă-i fusese tentativa de a egala puterea lui Allah. Își mai dădu seama și că fusese, în toți acești ani, instrumentul ales de Allah, în bunătatea sa, spre a demonstra gratuitatea creației, caracterul ei pur ludic.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre schimbare, citate despre râs sau citate despre bunătate
În pofida tuturor cicatricelor pe care le păstrez de la precedentele-mi tentative de a evada, se pare că aparțin unei specii cu adevărat neîmblânzite, iar întâlnirea cu Mekor H. mi-a agravat cazul într-un hal fără de hal. Orice ar fi - îmi spuneam mie însumi eroic -, mă voi lupta iarăși cu toată tenacitatea unui rozător sănătos împotriva gratiilor, a apei și a sticlei de la propria-mi cursă de șoareci a Doctorului Mayow, dus fiind de un simțământ confuz și puternic de furie, deznădejde și, pentru scurt timp, de o imensă bucurie.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sănătate, citate despre perseverență, citate despre medicină, citate despre medici, citate despre furie, citate despre eroism sau citate despre bucurie
Se crede îndeobște că indienii au fost alungați de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proști, fie prea neștiutori, fie încă uneltitori și dezbinați. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuși, exterminarea majorității indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei își respectau promisiunile. Își închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari și nu erau mai puțin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpățânare, nici din lipsă de răutate.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prostie, citate despre alcoolism, citate despre India, citate despre încăpățânare, citate despre război, citate despre răutate sau citate despre ignoranță
Viața unei femei nu este perfectă până când nu i se alătură unui soț. Nici viața unui bărbat nu este perfectă sau întreagă până când el nu îi adaugă o soție.
citat din Anthony Trollope
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre căsătorie, citate despre soție, citate despre soț, citate despre femei și bărbați, citate despre bărbați sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălțase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deși am acceptat această convenție și un răstimp m-am adresat ei ca unei zeițe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcție neimaginară care era cursa ei și eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuștii sau chiar bucățica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le disprețuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalți șoareci.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre scepticism, citate despre natură, citate despre monarhie, citate despre lactate, citate despre groază sau citate despre brânzeturi
Am vorbit din ce în ce mai puțin despre Miss Emeralds, căci colegii mei, inclusiv Ted L., mă priveau cu un aer jenat. Odată, când ne aflam singuri vâslind fără grabă într-o barcă pe lacul din singurătățile de la A., l-am întrebat pe Ted dacă-și mai amintea de Miss Mekor Hayyim. "Se pare", răspunse el, "că-i rosteai tot timpul numele când delirai. Vorbeai și de o Miss Emeralds, te-am auzit chiar eu. Ce chestie, credeam că n-aveai să mai scapi. "Dar suplinitoarea profesorului J., l-am întrebat eu nerăbdător, "cine era? Îmi descrise o ființă insipidă, ale cărei cursuri erau atât de monotone, încât toată lumea se refugia în jocul de cărți ori în lecturi mai atrăgătoare. Îmi confirmă că acea domnișoară destul de trecută se întorsese la ai săi, în Tennessee.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre singurătate, citate despre profesori, citate despre lectură, citate despre joc de cărți sau citate despre educație
Sufletul ațâță focul inimii, lacrima îl transformă-n cenușă. Și totuși există unele suflete care ard atât de intens, precum vulcanii de pe fundul mărilor și oceanelor. Ele se înalță puțin câte puțin până când ajung să triumfe deasupra tuturor lacrimilor, formând o nouă insulă, iar uneori se încumetă să depășească norii și să vorbească pe limba lor de foc cu soarele și celelalte stele.
Ionuț Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre foc sau citate despre vulcani
Noaptea mă cufundam în lungi meditații despre Mekor Hayyim care n-aveau, cred, nimic erotic. Eram obsedat de ideea că o mai văzusem deja undeva, într-o ipostază supraomenească, iar starea mea de spirit față de ea era una religioasă.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte sau citate despre erotism
Al-Kindi fu zgârcit, căci își dădea seama că în stadiul la care ajunsese nu mai trebuia să se cheltuiască în niciun fel, ci trebuia să păstreze totul pentru sine însuși, întru veșnica glorie a lui Allah, cel Milostiv. Dar să vedem cât de mărețe fură planurile lui Al-Kindi și cât de mărețe sunt încă planurile lui Mahdi, care astăzi poartă numele de Toz-Grec.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zgârcenie sau citate despre prezent