Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ioan Petru Culianu

După ce a scris lucruri profunde despre astrologie, Al-Kindi s-a tulburat, fiindcă toată știința de pe lume i se părea zadarnică, din moment ce soarta individuală, ca și aceea a unui clan, a unui imperiu, a pământului și a acestui întreg univers pe care Allah, lăudat fie-i numele, îl crease prin Cuvântul său, soarta tuturor acestora este previzibilă și nu poate fi schimbată.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Citate similare

Ioan Petru Culianu

Al-Kindi a constatat nu numai că ambiția magicianului este de a-l egala pe Allah, ci șiAllah este cel mai mare magician. Allah îl depășea pe el, Al-Kindi, prin aceea că el crease lumea și toate speciile însuflețite prin forța sunetului. Al-Kindi voi atunci să egaleze puterea insondabilă a lui Allah și se puse și el să creeze scheletele sonore ale câtorva specii, pe care le concepu din joc și care n-aveau, pentru moment, o existență materială: rămâneau, adică, invizibile.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Al-Kindi nu înțelesese adevărul și a fost cuprins de disperare pe țărmul mării, căci toată știința sa i se părea de-acum zadarnică, din moment ce nu izbutea nicicum să-și explice relațiile dintre intelectul său și lume.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Când a părăsit trupul lui Al-Mawsili, sufletul Stăpânului Sunetului a dorit să știe tot ce există pe lume în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent și viitor, iar întru aceasta a poposit în embrionul lui Al-Kindi, Înțeleptul Islamului, lăudat fie-i numele în veci alături de cel al lui Mahomed, Profetul lui Allah. Căci, în afară de Mahomed zis Rasul, nu e suflet mai mare decât acela al Stăpânului Sunetului, care a fost negrul Sa'id ibn Misjah, apoi persanul Al-Mawsili, apoi Al-Kindi, apoi însuși Mahdi, cel ce a fost, cel ce este sub numele de Toz-Grec și cel ce va fi ca să împlânte stindardul verde pentru toată veșnicia pe ruinele acestei lumi. Iar unii spun că același suflet s-a manifestat în cei paisprezece Imami, cei ascunși și cei revelați. Iar Mahdi a fost batin și zahir, a fost ocultat și s-a dezvăluit în toată măreția sa, care vine imediat după aceea a lui Dumnezeu însuși, dacă adevărat este că Mahomed și el sunt identici.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Activitatea de a crea animale, pe care o concepea în exclusivitate ca exercițiu ludic, forma doar un preludiu la niște planuri mai vaste. Căci Allah crease ființe în dimensiunea pământească, dar și ființe în funcție de dimensiunile altor nenumărate lumi, vizibile și invizibile. Mai întâi, Al-Kindi a hotărât să-i aducă laudă lui Allah și făgăduințelor sale plămădind modelul ascuns al lui Mahdi, cel care va aduna toate țările lumii sub stindardul verde al Profetului, binecuvântat fie-i numele în vecii vecilor.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Unii spun că atunci Khadir i-a arătat lui Al-Kindi misterele djinnilor și pe ale Întreitei Puteri și l-a învățat că puterea sunetului nu are limite. Alții mai spun că atunci Khadir i-a dat lui Al-Kindi ca să-l slujească un djinn femeiesc cu păr roșcat pe nume Mekor Hayyim, cea mai frumoasă ființă pe care Allah, fie-i numele binecuvântat, o crease vreodată. Alții, în sfârșit, afirmă că i-a dat o idee despre puterea sunetului creând din nimic o armată feroce și apoi distrugând-o pe loc. Oricum, fapt e că de atunci Al-Kindi a început să practice activ magia sunetului și să facă tot ceea ce înaintașii săi Sa'id ibn Misjah, negrul devenit alb și Al-Mawsili se pricepuseră să facă.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Eșecul nu l-a descurajat pe Al-Kindi, care a explorat lumile djinnilor și a decis să plăsmuiască alții mai frumoși și mai desăvârșiți decât crease Allah însuși. Se spune că el a fost cel care a zămislit modelul lui Mekor Hayyim, demonul feminin roșcat "închis" într-un strophalos sau disc de smarald cu incrustații magice (în realitate, discul nu-i decât un instrument pentru a o invoca; ea nu e defel "închisă" în el, ci există într-o lume a ei, care are, după cât se spune, înfățișarea unei insule sonore în mijlocul unui ocean sonor).

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

În zorii celei de-a patruzecea zile de meditație, Al-Kindi a văzut un scorpion verde cățărându-se pe o grămadă de plăci de ardezie sub cea dintâi rază a soarelui și a lăudat măreția insondabilă a lui Allah.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Când Al-Kindi a voit să arunce o ultimă privire drăgăstoasă la ceea ce tocmai crease pe deplin în lumea aceasta de substanțe sensibile, el a constatat că o schimbare ciudată se produsese în ființa sa. Era ca și când toată substanța i se scursese în modelele sonore ale ființelor concepute de el, făcându-le să trăiască. Al-Kindi nu mai exista ca entitate separată: nu mai era vizibil și nu mai putea să vadă. Prima lui pornire a fost de a izbucni în râs, dar nu mai avea organ pentru râs. Își dădu seama cât de ridicolă-i fusese tentativa de a egala puterea lui Allah. Își mai dădu seama și că fusese, în toți acești ani, instrumentul ales de Allah, în bunătatea sa, spre a demonstra gratuitatea creației, caracterul ei pur ludic.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Soarta unui bețivan

Pe căldura asta mare,
Țuica în el s-a aprins,
Pompierii când l-au stins
L-au ucis prin înecare.

epigramă de
Adăugat de Petru MiloșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Al-Kindi fu zgârcit, căci își dădea seama că în stadiul la care ajunsese nu mai trebuia să se cheltuiască în niciun fel, ci trebuia să păstreze totul pentru sine însuși, întru veșnica glorie a lui Allah, cel Milostiv. Dar să vedem cât de mărețe fură planurile lui Al-Kindi și cât de mărețe sunt încă planurile lui Mahdi, care astăzi poartă numele de Toz-Grec.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Al-Kindi se exersase de-acum în creația tuturor ființelor, de la organismele simple și până la djinnii cei extraordinari. Nu-i mai rămânea decât un lucru de făcut ca să egaleze puterea lui Allah: anume, să proiecteze modelele fonice în lumea aceasta, să le umple cu substanță compactă, să le facă tangibile, colorate, pe scurt - sensibile.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor și ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungați de pe pământurile lor și vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) și chiar că nu vor exista defel profeți și patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Când Al-Kindi a voit să-i dea o existență în istorie, a constatat că-i era imposibil să scoată speciile pe care le crease din starea de somnolență fonică în care le lăsase, că nu izbutea să le dea o substanță ca să le transporte pe lumea aceasta. Așa se face că Mahdi a fost la început, precum egreta și scorpionul verde, doar un vis sonor.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Al-Kindi avea peste treizeci de ani când s-a retras pe țărmul mării ca să mediteze la aceste lucruri; și din acea perioadă datează opera sa despre Configurațiile Lucrurilor Gândite, Al-Jawami' al-Fikriyah. Căci constatase că lumea aceasta pământească este, pentru călătorul care o străbate, ca o carte plină de semne, iar semnele nu sunt abstracte: sunt alcătuite din oameni, din animale, din plante, din minerale, din cer, din stele, din suflete, din spiriduși, care și ei sunt niște existențe măsurabile.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

E tot ce se știe precis despre acea întâlnire care a avut loc la jumătatea drumului dintre viață și moarte; fiindcă cine oare ar fi putut comite vreo indiscreție, dacă nu Al-Kindi însuși, Khadir sau Dumnezeu? Nimeni n-a comis-o încă.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Dacă avea chef, Al-Kindi era în stare să extragă informații privitoare la alți indivizi singulari sau la persoane corporative, precum un regat întreg de exemplu. Aceasta l-a determinat pe Al-Kindi să-și pună câteva întrebări fundamentală: de vreme ce totul mă îndeamnă să cred că aceste lucruri care-mi dezvăluie viitorul nu se află aici decât pentru a mi-l dezvălui, care este atunci adevărata consistență a lumii? Nu e oare vorba, în ultimă instanță, de o pură fantasmagorie pusă în mișcare de propriul meu intelect? Și, în acest caz, nu sunt eu oare, în fiecare clipă, singurul creator al lumii?

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Când trec de la un trup la altul, sufletele uită ceea ce erau în stare să facă în trecut. Păstrează totuși anumite îndemânări dobândite și deprind lesne ceea ce știau deja dinaintea transferului. Dar Al-Kindi nu s-a apucat să experimenteze asupra sunetului dintr-o dată, căci ambiția sa era să acumuleze toată știința lumii. Așa se face că n-a obținut decât foarte târziu calitatea de Stăpân al Sunetului.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Cantitatea de date de care va trebui să se ocupe istoricul religiilor este considerabil mai întinsă decât aceea de care se va ocupa istoricul filozofiei, în vreme ce sarcinile lor sunt deosebite, deoarece răspund unor interogații deosebite și-și propun să dezvăluie niște zone de semnificație ce nu se suprapun decât parțial. Domeniul filozofului abia începe acolo unde cel al istoricilor încetează! Fiindcă problema unui istoric este de a răspunde întrebării "de ce ceea ce este așa, este așa?", în timp ce întrebarea fundamentală a filozofului este: "de ce ceea ce este, este?" Demersul unui istoric trebuie să epuizeze în mod necesar domeniul onticului, iar istoricul care "ontologizează" datele ontice ale lucrului său își atribuie rolul filozofului.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Șoarecii au niște mecanisme mult mai complicate: sunt plănuiți ca să aibă o infinită capacitate de duioșie, o nesfârșită admirație pentru frumusețe și mai multe în genul ăsta, lucruri care mai mult ca sigur că nu sunt împărtășite și de capcanele neînsuflețite. Comportamentul unui șoarece poate fi uneori surprinzător de antihedonist și chiar așa s-a și întâmplat cu mine, după cât îmi pot aduce aminte.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Mizeria, în toată tristețea ei, colcăie de viață ca o mlaștină. E departe de moarte... Lumea a treia are nenumăratele ei universuri, intersectate și ele de mizerie, sau, paradoxal, de mare abundență. Drumurile ei sunt grele, dar nu duc automat în moarte... Singurul univers de proporții mondiale care duce direct la moarte prin pietrificare, prin înghețare, este universul comunist. El nu este capabil a-și trancede în nici un fel condiția de existență, care e falsificarea unor date de fapt. Dintre toate universurile prezente în perimetrul lumii... universul comunist e singurul care nu are viitor, fiindcă nu are viață. Efectul său este genocidul cultural. Cauza sa este păcatul împotriva Spiritului.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook