Al-Kindi fu zgârcit, căci își dădea seama că în stadiul la care ajunsese nu mai trebuia să se cheltuiască în niciun fel, ci trebuia să păstreze totul pentru sine însuși, întru veșnica glorie a lui Allah, cel Milostiv. Dar să vedem cât de mărețe fură planurile lui Al-Kindi și cât de mărețe sunt încă planurile lui Mahdi, care astăzi poartă numele de Toz-Grec.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre zgârcenie, citate despre prezent sau citate despre Allah
Citate similare
Când a părăsit trupul lui Al-Mawsili, sufletul Stăpânului Sunetului a dorit să știe tot ce există pe lume în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent și viitor, iar întru aceasta a poposit în embrionul lui Al-Kindi, Înțeleptul Islamului, lăudat fie-i numele în veci alături de cel al lui Mahomed, Profetul lui Allah. Căci, în afară de Mahomed zis Rasul, nu e suflet mai mare decât acela al Stăpânului Sunetului, care a fost negrul Sa'id ibn Misjah, apoi persanul Al-Mawsili, apoi Al-Kindi, apoi însuși Mahdi, cel ce a fost, cel ce este sub numele de Toz-Grec și cel ce va fi ca să împlânte stindardul verde pentru toată veșnicia pe ruinele acestei lumi. Iar unii spun că același suflet s-a manifestat în cei paisprezece Imami, cei ascunși și cei revelați. Iar Mahdi a fost batin și zahir, a fost ocultat și s-a dezvăluit în toată măreția sa, care vine imediat după aceea a lui Dumnezeu însuși, dacă adevărat este că Mahomed și el sunt identici.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre suflet
- citate despre trup și suflet
- citate despre înțelepciune
- citate despre viitor
- citate despre verde
- citate despre trecut
- citate despre timp
- citate despre sunet
- citate despre religie
Al-Kindi a constatat nu numai că ambiția magicianului este de a-l egala pe Allah, ci și că Allah este cel mai mare magician. Allah îl depășea pe el, Al-Kindi, prin aceea că el crease lumea și toate speciile însuflețite prin forța sunetului. Al-Kindi voi atunci să egaleze puterea insondabilă a lui Allah și se puse și el să creeze scheletele sonore ale câtorva specii, pe care le concepu din joc și care n-aveau, pentru moment, o existență materială: rămâneau, adică, invizibile.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre superlative, citate despre jocuri, citate despre forță, citate despre existență sau citate despre ambiție
Activitatea de a crea animale, pe care o concepea în exclusivitate ca exercițiu ludic, forma doar un preludiu la niște planuri mai vaste. Căci Allah crease ființe în dimensiunea pământească, dar și ființe în funcție de dimensiunile altor nenumărate lumi, vizibile și invizibile. Mai întâi, Al-Kindi a hotărât să-i aducă laudă lui Allah și făgăduințelor sale plămădind modelul ascuns al lui Mahdi, cel care va aduna toate țările lumii sub stindardul verde al Profetului, binecuvântat fie-i numele în vecii vecilor.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre zoologie, citate despre laudă, citate despre drapel, citate despre animale sau citate despre Pământ
Când Al-Kindi a voit să arunce o ultimă privire drăgăstoasă la ceea ce tocmai crease pe deplin în lumea aceasta de substanțe sensibile, el a constatat că o schimbare ciudată se produsese în ființa sa. Era ca și când toată substanța i se scursese în modelele sonore ale ființelor concepute de el, făcându-le să trăiască. Al-Kindi nu mai exista ca entitate separată: nu mai era vizibil și nu mai putea să vadă. Prima lui pornire a fost de a izbucni în râs, dar nu mai avea organ pentru râs. Își dădu seama cât de ridicolă-i fusese tentativa de a egala puterea lui Allah. Își mai dădu seama și că fusese, în toți acești ani, instrumentul ales de Allah, în bunătatea sa, spre a demonstra gratuitatea creației, caracterul ei pur ludic.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre schimbare, citate despre râs sau citate despre bunătate
Eșecul nu l-a descurajat pe Al-Kindi, care a explorat lumile djinnilor și a decis să plăsmuiască alții mai frumoși și mai desăvârșiți decât crease Allah însuși. Se spune că el a fost cel care a zămislit modelul lui Mekor Hayyim, demonul feminin roșcat "închis" într-un strophalos sau disc de smarald cu incrustații magice (în realitate, discul nu-i decât un instrument pentru a o invoca; ea nu e defel "închisă" în el, ci există într-o lume a ei, care are, după cât se spune, înfățișarea unei insule sonore în mijlocul unui ocean sonor).
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre realitate
- citate despre păr roșcat
- citate despre perfecțiune
- citate despre ocean
- citate despre insule
- citate despre frumusețe
- citate despre femei
- citate despre eșec
Unii spun că atunci Khadir i-a arătat lui Al-Kindi misterele djinnilor și pe ale Întreitei Puteri și l-a învățat că puterea sunetului nu are limite. Alții mai spun că atunci Khadir i-a dat lui Al-Kindi ca să-l slujească un djinn femeiesc cu păr roșcat pe nume Mekor Hayyim, cea mai frumoasă ființă pe care Allah, fie-i numele binecuvântat, o crease vreodată. Alții, în sfârșit, afirmă că i-a dat o idee despre puterea sunetului creând din nimic o armată feroce și apoi distrugând-o pe loc. Oricum, fapt e că de atunci Al-Kindi a început să practice activ magia sunetului și să facă tot ceea ce înaintașii săi Sa'id ibn Misjah, negrul devenit alb și Al-Mawsili se pricepuseră să facă.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre început, citate despre sfârșit, citate despre păr, citate despre negru sau citate despre limite
În zorii celei de-a patruzecea zile de meditație, Al-Kindi a văzut un scorpion verde cățărându-se pe o grămadă de plăci de ardezie sub cea dintâi rază a soarelui și a lăudat măreția insondabilă a lui Allah.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile sau citate despre Soare
Ceea ce îl caracteriza pe Al-Kindi, fiu al planetei Saturn, era încetineala. Progresa prin acumulare. Iată încă o explicație a faptului că a fost atât de zgârcit.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre planete
Al-Kindi se exersase de-acum în creația tuturor ființelor, de la organismele simple și până la djinnii cei extraordinari. Nu-i mai rămânea decât un lucru de făcut ca să egaleze puterea lui Allah: anume, să proiecteze modelele fonice în lumea aceasta, să le umple cu substanță compactă, să le facă tangibile, colorate, pe scurt - sensibile.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre culori
Într-adevăr, mesajul pe care-l memorase conștient spunea adevărul: Roțile sunt aici. În consecință, mesajul căruia rTe-hu îi ignora până și existența trebuia să privească un adevăr de ordin superior. Pe de altă parte, nici nu era exclus ca, de astă dată, cele două mesaje să fi fost inversate dintr-un motiv oarecare sau fără niciun motiv, în confuzia momentului. Lama care i le încredințase își găsi moartea organizând o diversiune ca să-i permită lui Dalai Lama să ajungă la frontieră; stăpânul lui rTe-hu și cei doi înlocuitori ai lui fură uciși într-o ambuscadă înainte de a ajunge la Sikkim.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adevăr, citate despre moarte sau citate despre graniță
Se făcea că Al-Kindi putea afla dinainte ce avea să i se întâmple de-a lungul unei zile întregi, anume privind atent în jur la ceasul când se trezea din somn: vedea atunci tot felul de lucruri, pete pe pereți, nori pe cer, furnici, scorpioni, șerpi, păsări care zburau de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, iar toate acestea nu erau nicidecum indiferente - toate aveau un înțeles care prefigura exact ceea ce avea să i se întâmple lui Al-Kindi în timpul zilei abia începute și uneori și într-un interval mai lung.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șerpi, citate despre somn, citate despre păsări, citate despre promisiuni, citate despre nori sau citate despre indiferență
E tot ce se știe precis despre acea întâlnire care a avut loc la jumătatea drumului dintre viață și moarte; fiindcă cine oare ar fi putut comite vreo indiscreție, dacă nu Al-Kindi însuși, Khadir sau Dumnezeu? Nimeni n-a comis-o încă.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Dumnezeu
Când Al-Kindi a voit să-i dea o existență în istorie, a constatat că-i era imposibil să scoată speciile pe care le crease din starea de somnolență fonică în care le lăsase, că nu izbutea să le dea o substanță ca să le transporte pe lumea aceasta. Așa se face că Mahdi a fost la început, precum egreta și scorpionul verde, doar un vis sonor.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre transporturi, citate despre istorie sau citate despre imposibilitate
După ce a scris lucruri profunde despre astrologie, Al-Kindi s-a tulburat, fiindcă toată știința de pe lume i se părea zadarnică, din moment ce soarta individuală, ca și aceea a unui clan, a unui imperiu, a pământului și a acestui întreg univers pe care Allah, lăudat fie-i numele, îl crease prin Cuvântul său, soarta tuturor acestora este previzibilă și nu poate fi schimbată.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cuvinte
Lui Al-Kindi i se atribuie conceperea a cel puțin șapte dintre cele treizeci de mii de specii cunoscute de arahneide; găsi de asemenea amuzant să creeze solifugi, acarieni, palpigrade, opilioni, uropigii, amblipigii, ricinuleide și picnogonide, ca și o varietate de scorpioni, douăzeci sau treizeci de specii în totul. S-a afirmat uneori că și rața muscată a ieșit tot din laboratorul lui, dar lucrul a fost imposibil de dovedit. Dimpotrivă, e sigur că s-a ocupat de păsări și îndeosebi de ardeide și că a plăsmuit modelul sonor al egretei sau al bâtlanului gri-albăstrui.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre rațe sau citate despre diversitate
Dacă avea chef, Al-Kindi era în stare să extragă informații privitoare la alți indivizi singulari sau la persoane corporative, precum un regat întreg de exemplu. Aceasta l-a determinat pe Al-Kindi să-și pună câteva întrebări fundamentală: de vreme ce totul mă îndeamnă să cred că aceste lucruri care-mi dezvăluie viitorul nu se află aici decât pentru a mi-l dezvălui, care este atunci adevărata consistență a lumii? Nu e oare vorba, în ultimă instanță, de o pură fantasmagorie pusă în mișcare de propriul meu intelect? Și, în acest caz, nu sunt eu oare, în fiecare clipă, singurul creator al lumii?
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre monarhie, citate despre mișcare sau citate despre informații
Omul se cățărase pe faleză așa încât să bareze singura potecă practicabilă, altminteri Al-Kindi l-ar fi putut ocoli. Dar astfel se pomeniră față în față sau aproape, căci omul nu părea să-l vadă pe filosoful cățărător. Privirile-i drăgăstoase erau cu totul absorbite de o pasăre albă care gungurea încetișor.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre filozofie sau citate despre alb
În acel moment, Al-Kindi însuși era în stare de joc. Nu era nici zumzet, nici model, nici idee, nici tot, nici parte; vibra ca o bilă ciocnită de altă bilă, își era propriul prieten și propriul dușman în același timp, iar între cei doi nu era nicio diferență. În jocul cosmic, totul era egal.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre prieteni și dușmani, citate despre dușmănie sau citate despre astronomie
Primul blocaj în relația ta cu Dumnezeu îl reprezintă cunoașterea ta și mândria ta. Renunță la ele și vei face loc planului lui Dumnezeu în viața ta. A renunța la planurile tale este același lucru cu a te deschide către planurile Lui.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mândrie sau citate despre cunoaștere
Al-Kindi nu înțelesese adevărul și a fost cuprins de disperare pe țărmul mării, căci toată știința sa i se părea de-acum zadarnică, din moment ce nu izbutea nicicum să-și explice relațiile dintre intelectul său și lume.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință