Bătrâneţile unui băiat cuminte

Şi eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit se rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus laţuri la porumbei, lanţuri grele de fier
la cuvinte şi frumuseţi,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie şi una de vieţi.

Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aş fi putut avea o inimă mare. Aş fi putut avea
un sânge pitic.

Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respiraţii, surâsuri lubrice
venite din noapte şi ceaţă, din abisuri, din hău...

Am fost un copil rău.
Degetele mele au atins ceva neclar, între secure şi gâde,
părul meu blond a visat să fluture piramide-
să respire parfumuri de Trinidad, de ghirlande şi salbe.
Mâinile mi le-am ars la mirajul ţărilor calde.

Împrăştiat în lume am fost copil rău şi blond
al speranţei de-a fi, al disperării de-a fi fost.

Uitat de toţi, în mansarda unui surâs mi-am învăţat
povestea celor o mie şi una de nopţi pe de rost.

poezie de Traian T. Coşovei din Bătrâneţile unui băiat cuminte (1994)
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţile unui băiat cuminte

Tocmai eu puteam să nu fiu adolescent imposibil?
Am dat cu jula, şi-am fumat, am spart vase de sânge
cu lopeţile de la bărci eşuate
Am făcut caterincă de ţipetele fufelor din Floreasca
Eu am pus capcane la pisicile de casă, capcane abile
la stihuri şi vrajă,
Am avut tupeul să nu mă plictisesc niciodată
de telenovela celor 'jdemii de trăiri

Pe baba la care stăteam cu chirie nu eu am trimis-o la azil,
În lift, nu eu am scrijelit măscările acelea cu "Steaua"
Aş fi putut să am un cont baban în bancă. Aş fi putut
avea un mic palat
Cu dispreţ am adunat piramide de bancnote
doar în dreptul notelor de plată,
Mi-am tatuat corpul cu gâfâieli, alinturi, pornografii
Prăvălie din negură şi nebulozităţi din cine ştie ce adânc...

Am fost un copil-problemă
Falangele mi le-am plimbat între satâr şi butuc,
pletele-mi vâlvoi visau să-nfăşoare coloane fără sfârşit
să fie scăldate în miros de Tobago, de frunze de palmieri şi fildeşi
Podul palmelor mi l-am albit bătând ritmuri tropicale
Hălăduind pe coclauri am fost copilul-problemă, spălăcit,
al dorinţei de a nu mai fi aşa, al deznădejdii c-am fost.
Ocolit de toţi, în loggia unui rictus, am dat "paste"
la telenovela celor 'jdemii de trăiri irosite.

parodie de Constantin Ardeleanu, după Traian T. Coşovei
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat, mi-am scos liniştită pălăria şi mănuşile fără să aştept invitaţie, apoi le-am spus celor două domnişoare Reed că mă duc să o caut pe Bessie, care trebuie să fie la bucătărie şi s-o rog să afle dacă doamna Reed mă poate primi. M-am dus şi după ce-am găsit-o pe Bessie şi am trimis-o să-mi îndeplinească dorinţa, m-am apucat să-mi despachetez lucrurile. Până atunci mă ferisem totdeauna de aroganţă: cu un an înainte, dacă aş fi fost primită în acelaşi fel, aş fi plecat din Gateshead chiar a doua zi; acum însă îmi dădeam seama că ar fi fost o purtare nechibzuită. Făcusem o călătorie de o sută de mile ca să-mi văd mătuşa şi trebuia să stau cu ea până ce avea să se însănătoşească ori să moară. N-avea nici un rost să-mi fac sânge rău pentru trufia şi nebunia fetelor mătuşei şi singurul lucru cuminte era să nu le iau în seamă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie

Am fost bun şi a fost rău
Am fost rău şi a fost bine
Am fost rău şi a fost rău
Am fost bun şi a fost bine

Părând totul cam ciudat
Să-nţeleg mi-a fost cam greu
Însă aşa am învăţat
Să mă-ncred în Dumnezeu.

poezie de Ionel Popa (8 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost bob firav de rouă strâns în palma unei flori,
Lacrimă întârziată pe sub geană uneori,
Între vis şi împlinire am fost semn de întrebare
Şi mi-am aninat dorinţa printre stele căzătoare.

Am fost fulger de lumină într-un fald de curcubeu,
Puful alb de păpădie spulberat instantaneu,
Am fost nufăr singuratic pe sub sălcii plângătoare,
Sprijinind pe umeri cerul cu albastru-i de cicoare.

Am fost aripă întinsă-n zbor înalt spre infinit,
Valul frământat de mare murmurând neobosit,
Pe nisipul din clepsidră mi-am clădit palat din visuri
Şi-am cules deşertăciune pân' la margini de abisuri.

Am fost vers de poezie, un ecou purtat de vânt,
Un acord de simfonie, o silabă-ntr-un cuvânt,
Vas fragil născut din tină, flacără de lumânare,
Cânt de lebădă în noapte, un suspin, doar o suflare...

Printre doruri şi speranţe, pân' la capăt de cărare,
Am fost EU... dar pe pământ, n-am trăit la întâmplare...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (14 noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul clipei

Si dacă mâine o să pierd puterea-n gând şi în mişcare,
Vreau Dumnezeu să-mi dea lumină si să-mi aducă impăcare!

Nimic mai mult nu iau cu mine
De a fost rău sau a fost bine
Doar frunza codrului va şti
Ea singură va povesti
La timp trecut povestea mea
Desprinsă parcă dintr-o stea
In nopţi târzii şi zile reci
Pe-ntunecatele poteci
Ce-au fost create în amurg
De mâna unui Demiurg.
Iar dimineaţa-n răsărit
Voi fi un vers ce a murit
Aprins de dor, pătruns de jale,
Mirajul clipei trecătoare....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să caut în caietul verde (e tot în casa de fier din strada Ralet) ce versuri a scris la Viena. Eu ştiam doar de nişte fabule (neterminate), de Sisoe (pe care o să-l transcriu eu: el n-a putut transcrie decât 2 pagini) şi de articolul care va apărea în numărul viitor al Adevărului literar. Şi de voi găsi versuri, ţi le trimit cu dragă inimă. Numai să nu fi fost între hârtiile de pe masă! Că au dispărut 2 blocuri. Dar sper că n-o să fie aşa, nu vreau să fii mata despoiată de un lucru la care ţii. Destul am fost eu! Da, greşelile le făcea cu puritatea, cu simplicitatea şi cu neglijenţa unui copil. A unui copil care se simţea iubit şi ştia că i se iartă orice.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată...

Ca o aripă albastră,
Bătea vântul la fereastră.
Se mira şi nu ştiu cum
Îmi văzuse ieri pe drum

Cărticica colorată
Unde un băiat şi-o fată
Aveau jucării, hamac
Şi răţuşte mici pe lac.

Aveau roată ca o scară
Şi-nvârtea piatra la moară,
Iar găina făinoasă
Avea creasta luminoasă.

Vântu-mi zise cu mirare:
Scoate cartea din sertare
Şi citeşte o poveste
Mie şi păpuşii tale.

Uite-ţi dau spice de grâu
Să le porţi mereu la brâu,
Pâinea-n casă să-ţi sporească,
Aşa ca-n povestea noastră.

Să nu-mi citeşti una tristă,
Că n-am mâneci, nici batistă...
Aia ce e? Călimară?
Scoate, deci, povestea afară!

Şi-ncepui a scrie-scrie,
Ceva de copilărie.
Dar povestea mea deodată
Se opri... A fost odată.

poezie de Camelia Opriţa din Poveşti din Călimară (mai 2019)
Adăugat de Ioan Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
eu mi-am scris testamentul în propriul sânge,
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă".

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul erou

L-am aşezat la locul de odihnă cu blândeţe;
Am întors faţa către ţară-n incendiul asfinţitului de jar;
Şi am gândit tăcuţi, în sinea noastră, cu tristeţe –
Toată povestea ţărânii este spusă iar.

Un cuvânt frumos de despărţire-a fost rostit:
O inimă mare cât a celor din trecutul eroic, legendar,
A trecut dincolo; apoi vorbitorul a pierdut firul, copleşit –
Sau toată povestea ţărânii a fost spusă iar.

Praful atârna deasupra drumurilor spălăcite ca o ceaţă
Vertiginos incendiată de aurul asfinţitului de jar,
O amintire amară a fluturat pe fiecare faţă –
Şi toată povestea ţărânii a fost spusă iar.

***George William Russel, 1867-1935, care publica sub pseudonimul AE, a scris acest poem în timpul Primului Război Mondial, când ideea eroismului tradiţional a fost amar contestată de războiul purtat cu mijloacele industriei moderne şi cu masacrele în masă.

poezie de George William Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter Neff: Dragă Keyes, probabil că ceea ce-ţi voi spune va suna ca o confesiune... Mie nu-mi place cuvântul ăsta, vreau doar să te lămuresc în privinţa unui lucru pe care nu l-ai văzut tocmai pentru că l-ai avut în faţa ochilor. Tu te crezi mare şef la creanţe, lupul cel rău al creanţelor... Poate că eşti. Dar hai să analizăm un pic creanţa Dietrichson... accident şi dublă despăgubire. A fost o vreme când erai foarte bun, Keyes, ai zis că n-a fost un accident... ai avut dreptate, n-a fost. Ai zis că n-a fost sinucidere... n-a fost. Ai zis că a fost crimă... ai avut dreptate.

replică din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, şi te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simţi vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine şi de sentimentele pe care le am pentru tine. Ştiu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să ştii. Aşa mi-am petrecut vacanţa, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă învăţa cine sunt!

sunt propriul meu ucenic şi învăţător
mi-am zidit temeliile din piatră
am respirat foc şi iubire
am alergat prin ape şi curcubeie
am ferecat şi desferecat lanţuri
şi,
la fiecare apus şi răsărit,
mi-am prins vântul în piept să-mi bată inima cu putere
trăiesc intens şi iubesc pe măsură
am născut patru vieţi şi un înger în cer
ştiu să plâng de fericire şi să mă zdruncin de durere
ştiu să ascult şi să întind o mână celor căzuţi
uneori sunt nătângă şi mă tem,
dar lupt până la capăt
Dumnezeu mi-a spus că mă iubeşte
când mă rog sprijin cerul cu fruntea
nu mă învăţa cine sunt!
eşti rece, dar nu tu eşti oglinda mea!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am scris povestea pe un colţ de suflet, folosind cerneala inimii mele, prea plină de iubire... o inimă care nu vrea să mă asculte, o inimă care parcă s-a învăţat ca să o doară! E inima mea, e sufletul meu şi împreună mă învaţă cum să îmi scriu povestea vieţii mai departe... voi folosi aceeaşi cerneală, pentru-că aşa v-a rămâne dovada că tot ce mi-am dorit a fost doar iubire, înţelegere, prietenie şi mai ales Omenie! Plecăm aşa cum am venit... goi, doar sufletul îl luăm cu noi! Nostalgii de seară aş putea spune, dar un adevăr ce se afă în sufletul meu, scis cu cerneala inimii...

citat din Elena Bulancea (februarie 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înţelept,
Nu am avut o măreţie anume,
Dar ţi-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moştenit,
Însă am stat cu tine zi şi noapte
Şi-am fost al tău odor nepreţuit.

N-am fost sortit să ţes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ţi le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de ştiinţă remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost şi am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.

poezie de Octavian Cocoş (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am furat...

Am furat o rază de soare
Şi am ascuns-o în suflet,
Ca fericirea unui copil binecuvântat,
Să-mi lumineze zilele gândurilor bune,
De om maturizat.

Am furat nopţilor o rază de Lună
Şi mi-am prins o în păr,
Că o iubitoare cadână,
Să-mi lumineze spiritul frumosul înstelat.

Am furat din verdele Naturii vii,
Hulpavă ca un animal înfometat
Şi mi-am îmbrăcat sufletul întristat
Cu spiritul speranţei neestompat.

Am furat din frumuseţea florilor
Şi din culorile curcubeului mi-am făcut ochelari,
Ca să văd Raiul pământului, pentru oameni lăsat.

Am furat apă din izvoare,
Să-mi limpezesc spiritul gândurilor neclare
Ce se vor călătoare,
Şi arşiţa iubirii să -mi astampăr, neîncetat.

Am furat câte un pic din toate,
Ce omului de Dumnezeu i-au fost date,
Dar, de recunoştinţă n-am uitat,
Căci viitorul m-ar bate.

poezie de Valeria Mahok (25 iulie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ceea ce nu sunt!

Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac şi ce rostesc,
Spun dimineţii ce nu sunt,
Prin ce sărut şi ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Şi am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.

În zile lungi am pus refren,
În nopţi pustii am pus un cânt
Şi-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Şi-am prins în palme focul vieţii,
Mi-am cufundat în verde fuga
Şi-n roşu, clipele tristeţii.

Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalţ izvor,
Din tot ce-a fost în viaţă greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Şi-am scris poveşti de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Şi izul fin de busuioc.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie şi una de roţi

nu ştiu nici acum
după o mie şi una de nopţi
dacă ea
mi-e soră sau frate.

părţile bune din ea
sau din el (?!)
îmi vin ca tu(r)nate
şi cultiv o dilemă:

nu ştiu nici acum
cum se scrie cu sânge
de cauciuc pe şosea
pentru soră sau frate.

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!