Atunci când te doare...
Să spun atunci când peste oameni este frig și plouă,
Că EL te-ascultă și te vede...
Și ți-ar fi dat comoara în Viața cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.
Să spun și-atunci când peste oameni este ger și ninge,
Că poți iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ți sufletul acasă, în Rai.
Să spun și-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi și în case...
Dureri și lacrimi aduc așa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.
Dar să mai spun și-atunci când tu suspini și doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... și sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreșit te-așteaptă o Cunună.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Citate similare
Adio-ți spun...
Adio-ți spun, acum când lacrima mă doare
Și mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreț m-au ars, m-au pârjolit!
Adio-ți spun, acum când ard în patimi
Și frigul peste suflet e-un viscol nesfârșit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Și mor și te iubesc, deși m-ai amăgit!
Adio-ți spun și-ascund dorul în șoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârșit!
Adio-ți spun și plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te știu,
Te rog numai să uiți cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!
poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți aduc aminte!
Ce este bine să fac de-acum?
Să merg mai departe, când m-am oprit din drum?
Într-un cântec vreau să-ți spun!
Și de pare minunat și chiar de necuprins!
Nu poți fi astăzi supărat
Când stelele s-au stins
Leagă-te de mine, nu vreau ca să te pierd!
Pe aceste căi, de-o viață-ntreagă merg!
Bucură-te azi, ca pentru totdeauna!
Cum soarele-i pe cer, așa va fi și luna!
Fii lumină tu, celor din întuneric!
Și ai să-i vezi pe toți, într-un mod generic!
Îți aduc aminte!
Să nu uiți ce-ți spun, atunci când stai pe loc!
Pleacă mai departe, căci viața nu-i un joc!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce este viața
Unii spun că este iadul, alții spun că-i doar un test,
Eu le spun că este vadul, s-au chiar vârful Everest.
Unii spun că este moartea, alții spun că e puterea,
Eu le spun că este cartea, cu care sporim averea.
Unii spun că-i o idee, alții spun că este arta,
De fapt e Calea Lactee, prin care noi trecem Porta.
Unii spun că-i competiție, alții spun că e iubire,
Eu le spun că-i repetiție, mixată cu fericire.
Le mai spun că e credință. Când trecem prin suferință
acumulăm cunoaștere, despre a noastră naștere.
poezie de Dumitru Delcă (13 octombrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Da, plouă cum n-am mai văzut
Și grele talăngi adormite,
Cum sună sub șuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul și când plouă!
Și ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcnește la ploaie, râzând..
Oh, plânsul și când plouă!
Da, plouăși sună umil
Că tot ce-i iubire și ură
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul și când plouă!
Ce basme și le spun!
Ce lume-așa goală de vise!
Și cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori și nebun?
Oh, plânsul și când plouă!
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge primăvara
Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută șoptind șoapte de dor
Și cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Și peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de șoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morți ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise și peste curcubeul realității noastre...
Ninge ca și când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aștept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezghețe...
Pentru că a nins și peste muza mea, pe șevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aș sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aștept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniștea mea,
Pe drumuri de căutări...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-mi ce anume răspândești în jurul tău... ca să-ți spun ce categorie de oameni îți aduni.
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecție de citate și aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Am sufletul liber
Tu mi-ai promis eliberare
Din focuri, gemete și lacrimi...
Nimic nu-mi este de mirare,
Deși, Te-aștept prin multe patimi.
Ai spus să cred mereu în Tine
Și am crezut mereu... Tu știi...
Nădejde dat-ai să m-aline,
Să mă ridice-n veșnicii.
Ore cu ceasurile grele
S-au pogorât să mă distrugă,
Să-mi fure darurile mele
Robindu-mă ca pe o slugă.
Și ai lăsat mult timp să treacă,
Speranțe pâlpâiau ușor...
Al Tău Cuvânt nimic nu-l seacă
Și-atunci am renăscut să zbor.
M-ai readus la viață nouă,
Acum sunt suflet împăcat;
Mă bucur chiar și-atunci când plouă...
Am sufletul eliberat!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Buletin amoro-logic
Pe la tine, draga mea,
Ninge bine, iarna-i grea;
Pe la mine, dragul tău,
Plouă bine, plouă rău.
Și când spun că plouă bine,
Spun că încolțesc la tine;
Putrezesc de dorul tău,
De-aia spun că plouă rău.
Bine-rău și ninge-plouă,
Număr anotimpuri: două;
Număr suflete și spun:
Unu-i doar, și rău și bun.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să pun doru-n cuvinte
Cum să pun doru-n cuvinte,
Dacă totu-n jur mă minte?
Cum să spun dorului dor,
Dac-a fost prea călător?!
Cum să spun: dor de iubire,
De-ai dat bici în fericire?!
Cum să spun: mi-e dor de viață...
Dacă n-a fost decât piață?!
Cum să spun: mi-e dor de tine,
Dacă n-ai fost lângă mine?
Cum să spun că doru-i bun,
Când sădeai numai venin?!
Cum să spun: amor curat,
Pe când tu erai plecat?!.
Cum să spun: dor împlinit,
Când iubirea n-a rodit?!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ana-Lucia: Faci ce îți spun eu. Când spun "mișcă-te", tu te miști. Când spun "stai", tu te oprești. Când spun "sari", tu ce spui?
Sawyer: Tu prima.
replici din filmul serial Lost - Naufragiații
Adăugat de Alina Roșu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păi, prima dată dacă fumezi o țigară, e păcat, iar dacă fumezi mai multe, e patimă. De ce? Pentru că e o practică nejustificată în existența umană. Nu-i ca și când ai mânca. Este o treabă în plus și nu poți fi și cu Dumnezeu și cu fumatul. La mine mai vin oameni la spovedit, oameni care spun că țin posturi, se roagă și le spun că: "Da, numai că pe acestea toate ți le și afumi". Cel mai bine este să fii liber. Liber de orice, iar dacă ești liber de orice, ești liber și de fumat.
Teofil Părăian în Veniți de luați bucurie (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renaștere (La mulți ani!)
Renaște din cenușă, ca pasărea uitată...
Un suflet dărâmat, din grele suferințe,
Pentru mântuire, mereu este o plată...
Și a-ți răstigni propria fire...
Nicicând omul de-afară nu poate înțelege,
Ce se petrece în duhul altui om...
Pământul și Cerul, au o altă Lege,
Și fructul cel oprit, nu poți să-l iei din pom!
Răsplata este mare celui cu credință!
Și timpul este testul răbdării încercate...
Premii multe vin când trăiești căință...
Când durerea și trupul o străbate...
Nu renunța la tine! Suflet încercat!
Lupta dintre sine, mereu a fost să fie...
Între pământ și Cer, război a existat...
Pentru-a ne bucura etern, în veselie!
Și iată, că acum... la ceas aniversar...
Îți urez putere, să lupți lupta cea bună!
Să urci trepte iar și iar,
Căci negreșit, te-așteaptă o Cunună!
Mulți ani cu sănătate, credință și iubire!
Să fii împlinită, căci ești duh iubit...
Îți doresc să capeți eterna fericire,
Să te odihnești la Ceruri, infinit...
Și nu uita de mine, căci, te iubesc nespus!
Și nu-ți uita nici propria menire...
Cu inima deschisă, să primești răspuns...
Care să te poarte-n veșnica împlinire!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renaștere (La mulți ani!)
Renaște din cenușă, ca pasărea uitată...
Un suflet dărâmat, din grele suferințe,
Pentru mântuire, mereu este o plată...
Și a-ți răstigni propria fire...
Nicicând omul de-afară nu poate înțelege,
Ce se petrece în duhul altui om...
Pământul și Cerul, au o altă Lege,
Și fructul cel oprit, nu poți să-l iei din pom!
Răsplata este mare celui cu credință!
Și timpul este testul răbdării încercate...
Premii multe vin când trăiești căință...
Când durerea și trupul o străbate...
Nu renunța la tine! Suflet încercat!
Lupta dintre sine, mereu a fost să fie...
Între pământ și Cer, război a existat...
Pentru-a ne bucura etern, în veselie!
Și iată, că acum... la ceas aniversar...
Îți urez putere, să lupți lupta cea bună!
Să urci trepte iar și iar,
Căci negreșit, te-așteaptă o Cunună!
Mulți ani cu sănătate, credință și iubire!
Să fii împlinită, căci ești duh iubit...
Îți doresc să capeți eterna fericire,
Să te odihnești la Ceruri, infinit...
Și nu uita de mine, căci, te iubesc nespus!
Și nu-ți uita nici propria menire...
Cu inima deschisă, să primești răspuns...
Care să te poarte-n veșnica împlinire!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum?
Cum să-ți spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate
Cum să-ți spun că te iubesc,
Când fizica nu știe
De ce legile pământești
Spun că inima nu-i vie
Cum să-ți spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Și inima dă din coate
Cum să-ți spun că te iubesc,
Când plouă și e noapte
Și ploile nu se sfârșesc
Și inima e în toate
Cum să-ți spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Și plâng și nu gândesc
Că inima mea-i de vină.
poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea...
Aș vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intrați în toamnă,
M-apasă greu, și-am obosit.
Aș vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar și câștig, de multe ori.
Aș vrea să spun că nu iubesc
Dar aș minți, și nu se cade.
Iubesc nespus și peste sens
Și parcă sufletul mă arde.
Căci viața noastră e așa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Și un destin de împlinit.
Nimic nu este întâmplător,
Așa cum e, viața-i frumoasă
Aici e locul unde "crești"
Și doar aici te simți acasă.
Elena Bulancea în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-ai alintat doar cu o palmă...
Plimbată încoace și încolo
De numai vorbele-ți bogate...
M-am rezumat la chip de Apolo,
Uitând de strategii versate.
Și te-am dorit așa cum ești,
Precum și creanga-și poartă rodul...
N-aș fi crezut să împietrești
Cum mintea-ți proiectează golul.
Te-aș fi văzut bogat în suflet,
De-ai fi știut să strălucești!...
Însă, n-am auzit vreun sunet
Din inima ce n-o muncești!
M-ai alintat doar cu o palmă,
Ce ai trântit-o din senin...
Deși, tabloul nostru prins în ramă
Spunea sfârșitul de venin.
Nu spun nici DA, nu spun nici NU,
La ce mi-arăți c-o să mai fie...
Dar ce-mi dai tu, nu e acum,
Și-atunci... mă-nchid în colivie...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
- pilă
- Când o spun, mă trec fiori,
Și-o spun făr' a mă preface:
Pila-i "scula" care face
Oameni mari din impostori.
Pila (2)
definiție epigramatică de George Budoi din În Țara lui Invers, capitolul "Recunoașteți personajul?" (22 ianuarie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Îndrăgostită...
Îmi fură noaptea amintirea care,
Mă îmbăta iar de tine... cu noi doi...
Acele amintiri dulci și polare,
Trăite prin ploi și soare amândoi...
Printre petalele trecutului suav zâmbesc,
Cu zâmbete ce plâng dezamăgire...
Imagini cu noi îmi amintesc,
Când te credeam, crezând în fericire...
O indolență doare când mă sună,
La ceas târziu, plimbarea-n gând cu tine...
Iubirea dintre noi să nu apună,
Căci te iubesc cum mă iubesc pe mine.
Și ce te-aș mângâia acum, iubire...
Pe sufletu-ți ce mult m-a îndrăgit,
Nicicând nu vei fi amintire...
În inimă îmi arzi încet, mocnit.
Trec zile, una câte una peste noi...
Mă doare lipsa jumătății mele!
M-aș regăsi cu tine și prin ploi,
Căci mi-ai intrat în sânge și în piele...
Cum dorul mă apasă-n miez de noapte...
Așa doresc să mă dorești, iubire!
Mi-e dor să îți aud cuvinte, șoapte...
Mi-e sete de a noastră împlinire.
Revino și iubește-mă odată!...
Am obosit să tot aștept dorind...
A noastră soartă este scrisă, dată,
Și ne vom ferici doar dăruind...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A noastră soartă
Au murit atâția oameni
Cu speranța la mai bine
Cu speranța că urmașii
Vor trăi cum se cuvine.
Și acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleași fețe-amare
Tot aceleași timpuri dure.
Să cădem puțin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca și cum am fi uitat.
Vor veni copiii noștri
Întrebând: voi ce-ați făcut?
V-ați jertfit pentru o viață
Ce noi nu am cunoscut
Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.
Am distrus ce am avut
Și căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n țară toate.
Și acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.
Însă noi știm să răbdăm
Nu știu dacă bună-i calea
S-așteptăm ca peste toate
Să s-așterne uitarea.
Strigă suflete din groapă
Și copii rămași orfani
Plânge Dunărea de milă
Și ai țării veterani.
O lume-ntreagă ne privește
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc și mor.
N-am avut de ei nevoie
Și sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viața de grea.
Va veni și ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruță
Va pleca într-un convoi.
N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alții foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.
Încredere s-avem în alții?
Doar în noi și e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.
Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.
Și de credeți că spun basme
Ia uitați-vă-n oglindă
Și ce veți vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.
Veți vedea pe Ștefan, Țepeș
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Și pe viteazul Mihail.
Poezie aveți în sânge
Coșbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.
Acești oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Și cu ei noi ne legăm
Într-o națiune tare.
Și cum spun eu ce gândesc,
Spuneți ce aveți pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viața este fără scrupet.
De-a lungul anilor și-acum
Cu toții știu că îndurăm
Dar nu ne provocați prea mult
Căci încă știm să și luptăm.
Și-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Și toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.
Feriți-vă dușmani nemernici
Feriți-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toții stil pe voi.
Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace ați venit
Ați venit cu gânduri rele
Peste graniți v-am gonit.
Ați plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-ați șters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipsește un vers.
Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noști bătrâni.
Avem suflete curate
Și a noastră țară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.
Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.
Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.
Și acum că știți ce suntem
Știți ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniți în pace
Și prieteni vom fi pe vecie.
poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!