Numim viaţă capacitatea de hrănire prin sine, de creştere şi, în fine, de micşorare de la sine. Aşadar, fiecare corp natural care participă la viaţă, se poate considera drept substanţă, şi anume o substanţă compusă, organizată. Sufletul este deci, cu necesitate, o substanţă în sensul de specie a unui corp natural care are viaţă ca potenţă şi de defineşte prin acestea: hrănire, simţire, gândire, mişcare. Aşadar sufletul constituie acea entitate prin care trăim, simţim şi gândim, ca atare se poate spune că el este raţiunea de a fi şi forma, iar nu materia şi subiectul ei.

citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflet

Definiţia sufletului. Sufletul este un substantiv cu multe sensuri, care se aplică atât într-un sens ce cuprinde deopotrivă omul, animalul şi planta, cât şi într-un sens care cuprinde doar omul şi îngerii cereşti. Definiţia primului sens este aceasta: sufletul este desăvârşirea unui corp natural, înzestrat cu organe şi având viaţă în potenţă. Definiţia sufletului în celălalt sens: sufletul este o substanţă necorporală, desăvârşire a corpului, care pune corpul în mişcare după o alegere întemeiată pe un principiu raţional, adică intelectual, în act şi în potenţă. Ceea ce este în potenţă este deosebirea specifică sufletului omenesc;ceea ce este în act este o deosebire sau o particularitate a sufletului îngeresc.

definiţie de Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre realităţi, există şi materie există şi suflet, şi acestea sunt într-un singur loc, căci nu există un loc separat al materiei şi unul separat al sufletului(cum ar fi unul pe pământ pentru materie şi unul în aer pentru suflet), ci locul sufletului este separat, în sensul că nu se află în materie. Aceasta înseamnă faptul că sufletul nu este unit cu materia, iar acelaşi lucru nu se poate naşte şi din suflet şi din materie, adică nu se poate naşte din materia ca substrat (pentru că ea nu este formă)şi anume este separat. Materia aşezându-se pe sine însăşi sub suflet este luminată de el şi nu poate să pună stăpânire pe cel de la care primeşte lumină;sufletul nu poate suporta materia fiindcă din cauza acestei materii rele este incapabil să vadă. Aceasta este căderea sufletului: faptul de a veni astfel în materie şi de a deveni slab, fiindcă nu toate puterile sale sunt active, fiindcă materia le împiedică să îşi ocupe locul pe care sufletul îl deţine şi oarecum se opune şi face să devină rău ceea ce a luat ca pintr-un fel de furt, până când sufletul reuşeşte să se întoarcă la starea lui superioară. Aşadar materia este şi cauza slăbiciunii din suflet şi cauza viciului. Căci este ea însăşi rea mai înainte ca sufletul să devină rău, este de fapt răul iniţial.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A gândi - verbul Gemenilor. Şi e adevărat, gândirea devine tot mai tiranică între compartimentele psihicului meu. Acum e o gândire fără substanţă, sau care îşi e sieşi substanţă. Gândesc aşa cum imaginam în adolescenţă: vedeam imagini, dar ele nu formau o lume. Poate că, la fel ca atunci, dar în planul meditaţiei, în câţiva ani am să reuşesc să devin, dintr-un om care gândeşte, un gânditor. Dacă aş duce o anume viaţă, dacă nu aş trăi în paradox şi ipocrizie, ştiu că ar fi aşa. Sunt între paliere, poate între poezie şi mistică, magie, iluminare, plenitudine, distrugere. Sau între ficţiune şi realitate (dar cea adevărată, nu cea din jur).

Mircea Cărtărescu în Jurnal I (1990-1996) (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre cele două facultăţi este mai nobilă: raţiunea sau voinţa? Vorbind la modul absolut, raţiunea este o facultate mai nobilă, deoarece raţiunea posedă obiectul prin intermediul cunoaşterii, îl conţine prin asimilare mentală, în timp ce voinţa tinde spre obiect ca formă externă şi este mai bine să posezi perfecţiunea obiectului în sine decât să tinzi spre el ca obiect ce există în afara ta. Aşadar, în privinţa obiectelor fizice, a le cunoaşte este mai bine şi mai nobil decât a le dori, deoarece prin cunoaştere posedăm în noi înşine formele acestor obiecte, iar formele respective există într-un fel mai nobil în sufletul raţional decât în obiectele fizice. Pe de altă parte, deşi a poseda un obiect prin raţiune este, în sine, mult mai bine decât a tinde spre el prin dorinţă, în anumite privinţe, voinţa poate fi mai nobilă decât raţiunea, datorită unor motive accidentale.

citat din Sfântul Toma de Aquino
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Substanţă, în chip principal, în prim rând şi prin excelenţă este cea care nu se spune despre niciun subiect şi nici nu este într-un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit. În schimb, substanţe secunde sunt numite speciile în care subzistă cele ce se numesc în prim rând substanţe, atât ele, cât şi genurile acestor specii, cum subzistă, de pildă, un om anumit în specia de om, genul speciei fiind vieţuitorul: aşadar, acestea se numesc substanţe secunde, anume atât omul, cât şi vieţuitorul. Este însă vădit... că pentru acele substanţe spuse despre un subiect e necesar ca şi numele şi raţiunea de a fi să fie enunţate despre subiect.

Aristotel în Categorii, 5
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretenţiile asupra dreptului la supravieţuire biologică depinde în întregime de capacitatea pe care o are individul în chestiune de a-şi construi, cu ajutorul altora, o viaţă umană. Ceea ce înseamnă că, în situaţiile în care nu există posibilitatea nici unei apropieri de o viaţă cu adevărat umană, dreptul la existenţa biologică sau fizică îşi pierde raţiunea de a fi şi, ca atare, acea miloasă suprimare a vieţii, în sensul biofizic al cuvântului este acceptabilă sau poate chiar obligatorie.

citat din H.D. Aiken
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O devenire se numeşte naturală când ea provine din natură. Lucrul din care provine ceva îl numim materie; acel ceva prin care provine e un lucru ce există în chip natural; lucrul provenit este sau un om, sau o plantă, sau altceva de acest fel, şi acestea sunt lucrurile pe care noi le numim mai ales substanţe. Toate fiinţele a căror devenire e datorată fie naturii, fie artei, au o materie, căci fiecare din aceste fiinţe are posibilitatea de a fi şi, totodată, de a nu fi, iar această posibilitate constituie pentru fiecare lucru materia lui.

Aristotel în Metafizica, VII, 7
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, draga mea! Ceea ce spui este fals din temelii! Aşadar, nimeni din cei menţionaţi de tine, "nu-ţi poate salva viaţa" şi nici nu poate "salva vieţi". Nici cel care te salvează de la înec, nici cel mai vestit doctor. Tot ceea ce salvează aceştia este pârlitul de corp. Dar viaţa pe care o eşti şi e liberă de corp, cine o salvează? Doar Guru îţi poate salva viaţa, făcându-te să vezi că niciodată nu ai fost corpul, ci viaţa veşnică care-l animă. De mici credem şopârla care ne-o vinde gândul şi anume că suntem posesori de viaţă şi deci implicit gândul e deasupra ei, nu? Dar noi suntem viaţa, iar gândul e un veşnic nevoiaş care apare în ea, şi te invită la efemeritatea şi frica lui de extincţie. De aia crezi că "ţi-a salvat viaţa"!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu se relevă El Însuşi sufletului conform esenţei acelui suflet, care este atât fizic cât şi spiritual. Apoi, sufletul devine conştient că îl vede pe Dumnezeu, dar prin El şi nu prin sine sufletul îl iubeşte numai pe El, nu prin sine însuşi, dar în aşa fel încât este El care se iubeşte pe El Însuşi nu sufletul este cel care îl iubeşte pe El, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în fiecare fiinţă, dar graţie unei priviri ce este însăşi privirea divină.

citat din Ibn al-\'Arabi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice substanţă pare să însemne ceva anumit (tode ti). Cu privire la substanţele prime, este de netăgăduit şi adevărat cum că semnifică ceva anumit, căci lucrul indicat este ceva individual şi unu la număr. Iar cu privire la substanţele secunde... ele semnifică mai degrabă un fel de a fi (poion ti); căci subiectul nu e ceva unic, ca substanţa primă, ci om şi vieţuitor se enunţă despre mai mulţi. Însă ele nu înseamnă în chip absolut un fel de a fi, cum ar face-o albul de pildă... Specia şi genul definesc felul de a fi cu privire la substanţă: ele semnifică de ce fel anume este o substanţă.

Aristotel în Categorii, 5, 3b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O substanţă caldă e o substanţă în care atomii se mişcă mai repede.

Carlo Rovelli în Şapte scurte lecţii de fizică, Probabilitate, timp şi căldura găurilor negre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni-versuri

Până şi un pocnit din degete poate avea vedere la mare aşa cum orice peşte rătăcit în profunzimea apelor poate din degete să pocnească încântătoarea stare a tresăririi. Poezia ca substanţă are forma prin care transferul clepsidrei poate fi făcut de la mic spre mare şi iar spre mic aşa cum marea poate fi transferată de la iluzie la înec şi iar la iluzie. Când un copil sare coarda
putem spune că acea coardă râde cu sfoara până
la urechile copilului iar privitorul lor se scurge din amintire în prezent şi reamintire.
Poezia frânează pasul care pământului îi fuge de sub picioare.
Prin ea umbra devine cea statică în timp ce oamenii se rotesc în funcţie de lumina înţelesului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sex

Sexul este un delir programat care alungă moartea cu propria substanţă a morţii; spaţiului negru dintre stele îi este dată dulcea substanţă din venele şi ungherele noastre. Acele părţi din noi înşine pe care decenţa convenţională le numeşte ruşinoase sunt înălţate. Ni se spune că strălucim, că suntem înălţaţi...

definiţie de John Updike în Satele (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidaritatea este opera unui sacrificiu conştient, este ultima verigă în înălţarea morală a voinţei şi este ţinta spre care se îndreaptă cultura; solidaritatea se produce prin încordarea şi stăpânirea de sine. O societate cu suflete diferenţiate opune imitaţiei rezistenţă, iar unitatea între membrii ei nu se poate dobândi decât prin sacrificiu voit al persoanei fiecăruia. Solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuşi, prin recunoaşterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e că materia, fiind calitatea vădită, se impune cu mai multă evidenţă percepţiunii, fiind luată ca substanţă, ca nucleul (sâmburele) lumii. De fapt, avem numai împreunarea elementelor care alcătuiesc un tot – lumea. Când zicem substanţă, înţelegem elementele lumii sau ceva analog, mai conform cu realitatea; substanţa reprezintă legătura de unire a elementelor care construiesc lumea. În acest fel, cuvântul substanţă exprimă indirect ideea unui tot invizibil – lumea întreagă. E de observat că astfel înţeleasă substanţa, o putem analiza ca ceva ce poate fi cunoscut. Căci, din clipa ce avem o îndrumare în cunoaşterea raportului elementelor care alcătuiesc lumea, totul e aflat. (...)
Revenind la materie, amintesc cele trei chestiuni care adesea se pun: materia este nesfârşit de mare, sau este mărginită? Se divizează la infinit, ori până la o limită oarecare? Este de un fel, sau de mai multe feluri? Toate aceste întrebări se pun şi elementelor constitutive ale lumii, care trebuie să fie rezolvate în acest sens.

Vasile Conta în Întâiele principii care alcătuiesc lumea
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fascism, lumea adevărată nu este lumea materială, superficială, în care omul devine un individ izolat de toţi ceilalţi, trăind prin el însuşi şi cârmuit de o lege naturală care, instinctiv îl face să trăiască o viaţă de plăceri egoiste şi trecătoare. Omul fascismului nu este decât naţiune şi patrie; o lege morală care uneşte indivizii şi generaţiile într-o tradiţie şi într-o misiune, suprimând instinctul de viaţă închisă în cercul restrâns al plăcerii, stabilind în datorie o viaţă superioară, liberată de limitele timpului şi ale spaţiului, o viaţă în care individul prin abnegaţie de sine, prin sacrificiul intereselor sale particulare, prin moarte chiar, realizează acea existenţă pur spirituală care face valoarea sa de om.

Benito Mussolini în Fascismul (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai de seamă este să-ţi vezi sufletul prin suflet, şi fără îndoială că acesta e sensul perceptului lui Apollo prin care îndeamnă ca fiecare să se cunoască pe sine.

citat celebru din Cicero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre substanţele secunde, specia e substanţă în mai mare măsură decât genul, căci ea este mai apropiată de substanţa primă. Într-adevăr, dacă ar reda (apodidomi) cineva ce este substanţa primă, o va face în chip mai cunoscut şi mai familiar redând specia decât genul... Prin urmare... specia e în mai mare măsură substanţă decât genul. În schimb, dintre speciile care ele însele nu sunt genuri, nici una nu e substanţă în mai mare măsură decât alta.

Aristotel în Categorii, 5, 2b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutul există în Linişte, fără a deranja sunetul. Oceanul nu pretinde atenţia valului, chiar dacă Oceanul susţine existenţa valului. Însă, oare, valul îşi aminteşte că el este apă sub forma unui val? Aceasta este călătoria de cunoaştere de Sine, aceasta este călătoria de întoarcere la Sine şi de renunţare la sine. Căci tot ceea ce vezi în lumea manifestată sunt fragmente ale Unicului Sine, care se exprimă prin toate formele existente. Nu există separare între vlăstarii Unicului Sine, la fel cum nu există separare între mal şi apă. Dacă apa nu exista, malul nu avea niciun sens. Apa şi malul sunt Una, exprimate în forme diferite, unice, dar interconectate. La fel este şi forma pe care tu o ai acum: este un fragment al Unicului Sine - al Conştiinţei Absolute - exprimată într-o formă unică şi interconectată cu celelalte forme, la rândul lor unice. Însă, cu adevărat, nu eşti forma pe care o vezi în oglindă - eşti Viaţa din această formă, care se exprimă prin această formă. Iar faptul că ai inteligenţă proprie, se datorează unui mecanism natural prin care forma îşi păstrează direcţia de mers. Însă, ce face forma? Se identifică total cu forma, deoarece uită de ceea ce ea era înainte să fie sub forma unei forme. Înainte ca forma ta să existe, era Fără De Formă. Şi încă mai este, căci Nevăzutul este în continuare în forma ta, susţinându-ţi existenţa formei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostituţia, atunci când nu este motivată de o necesitate economică, poate fi prea bine definită ca o dependenţă psihologică, bazată pe ura faţă de sine prin repetarea actului de vânzare care defineşte o târfă.

citat din Kate Millett
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!