Construcţie

E lumea făcută din rău, e foarte rea,
Zbătându-se-n supremaţii, tabu,
În egoism de-un viitor de acu'
Cu orice preţ; de-ar fi şi de-a elimina!

Este-un tipar preselectat, "puternic",
În mijloace şi căi fără morală;
Că şi el, etic, slăbiciune-i, boală,
Cu învingător cel mai pervers nemernic!

Este emulul zeilor, etern;
Infanterist "erou", cu baioneta
Înfiptă pe la spate... E muscheta
Ce trage-n neştiut, zeificând patern?!

E-al speciei născut; din totdeauna
Cel ce-şi omoară puiul, de-i bastard...
Călugăriţa ce-şi consumă partener... Ard
Popii pe eretici; făcând Soare... Luna!?

Alesu-i puşlamaua care ţipă,
Că nu-l duce nici capul, nici conştiinţă;
Manoperantă, doar un neuron... cu ştiinţă
S-adune proşti în jur... Ca el, convinşi în pripă.

Şi se cultivă dive false, nude
De sentiment, talent, de meserie
Să-şi umple goluri intime, în chirie
"Punându-şi" trup... adultele sau crude!

Se selecţionează arhaic, ancestral;
Călăi, stăpâni hoţi mincinoşi, în frunte,
Adulterine, ucigaşi... Un pod, o punte
La nesfârşit în lumea construită... teatral!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotştiutorul

Opiniile-s interzise
Şi orice subiect i-e cunoscut.
Ştie şi legile nescrise
Şi neagă, dacă-i spui, când te-ai născut.

Nu-i temă sau domeniu;
Le ştie precum nimeni, integral.
Explică tot, ca "geniu"
Cu aerul de-ndoctrinat şi teatral.

Cum deschizi gura, ţipă,
Întrerupe, neagă, fără jenă,
Răspunsul îl dă în pripă;
N-ascultă din ce-i spui, îi eşti o anatemă.

E-un panaceu universal,
Căci leac are la orice maladie;
Bârfa-i domeniul cultural...
Din horoscop îţi spune, ieri şi ce-o să fie.

Pericolul nu-i existenţa
De n-ar avea la nesfârşit tupeul
Să-şi facă nelipsit prezenţa...
Şi n-ar fi ajutat mereu să-şi promoveze EU-l!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Să fie oare o rugă către speranţă, cer,
"A Dio" spus cu patos, cu suflet îndoit?
Sau e o-ncercare încă de-a înmuia un fier;
Chemare "ad io", ţie, ce-ai vrea-o nesfârşit!?

Ori doar e un nume scurt de masculin iubit,
De cea ce-şi plânge odor tânjit, într-o vocală;
Un "Adi... o" în suspin, iertare spus cerşit
Sau pierderea de tot, răpus de timp, de boală!?

Este mai mult de-atât, e legământ curmat,
Cuvântu-n sine capăt, în pierderi inegal;
"Adio" suferind şi pedepsind păcat
Sau egoism, un dig, curmând retur de val!

O sabie-i, de-o parte lăsată ca să cadă
Pe cordul sângerând, la cel tăiat din gânduri!
Este ultimul spus, sfârşit de serenadă
Eliberând sau poate lăsând amor, să-l spânzuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irepetabilul etern

Imensul, în absolut, duce lipsă-n măsură,
Că nici timp şi nici spaţiu nu îi sunt etalon.
Suntem duşi în neant, unicate-n în natură.
Clipe odată trăim; ce sunt parte din om.

Tot ce-i viu, în trăire, e la fel doar odată.
Nu sunt copii de fapte, nici de stat... inerţii.
Fiecare moment, e secundă plecată
Şi noi naştem doar noi; pe ai noştrii copii.

Aventura din timp, este film unicat...
Niciun cadru, paiaţe, nu-s aceleaşi mereu.
Ce-i trecut, pe vecie în uitare-i plecat;
Precum cal, ce nu poate a se întoarce-n fuleu.

Repetarea-i himeră; un eres în credinţă...
Fostul nu se reia. Tot ce treci, este nou.
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i fiinţă.
Orice lucru, la rându-i, în scenariu-i erou.

Amănunt ori detaliu, nu-s la fel niciodată...
Doar se trec fiecare, la rând expiraţi.
Şi nici zile, ce credem etern; îs tot o... dată.
Implacabil ne trecem; ieri copii, mâine taţi.

Tot misterul de viaţă, nu ne batem să-l ştim.
Luăm în lene ştiutul, cum doar noi îl cunoaştem.
Încrezători în oglinzi, zi de zi ne privim
Bucuroşi revederii... Am şi uitat, cum ne naştem!?

Ce naivi în păcat!... De cât suntem în viaţă
Nu dăm merit la clipe; nano timp, neştiut.
Tot ne credem, aceeaşi, neschimbata paiaţă
Bănuind repararea; în viitor... de trecut.

Dar nimic nu-i la fel, ce-a fost timp şi făcut.
Nici Pământ nu e-n roată, identic... maşină.
Galaxiile, Soare, mai departe se duc.
Molecule în mixer, infinit se combină.

Preţuim oare fulger, ce se îndreaptă niciunde?
Existenţe finite, ignorând că sfârşesc
Amintiri de prezent, ce devin în secunde,
Un trecut cu sens unic... viitor strămoşesc?

Suntem plânşi, colţ în gură, c-un zâmbet; priviţii
Din străfundul de negru, sau lumina-n început.
Chiar de pururi am fost desemnaţi, noi "iubiţii";
Creatorul renunţă, n-are timp de pierdut.

Şi de nu ne schimbăm- componenţi cognitivi-
Să dăm totul odată, cert ştiind nereluarea;
Vom sfârşi incompleţi- muritori inventivi
De fărâme din timp- ce-şi aşteaptă plecarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinţă

Totu-anceput pe neaşteptate;
Era-nrtr-o zi de mai, cu soare...
Întorşi sleiţi dintr-o plimbare
Stăteam ferice, întinşi pe spate...

... Lăsaţi cu gândul dus alene,
Când sufletul molcom se-ntinde
Şi-n gând nimic nu se aprinde,
Doar vis nespus se scurge-n vene...

... Şi ca din gol uitat, răsună
Un clopot tremurând haotic
'n timpane surde, rău, despotic...
Făcând din linişte, furtună...

E-o voce stranie pe fir
Ce dă verdict de suferinţă
Fără retur, crudă sentinţă;
Că-i drumul către cimitir...

E-un rezultat de analiză
Transmisă despre soţ, femeii;
Că viaţa n-o salvează zeii...
Nici Dumnezeu n-are expertiză!

Cad toţi cu aerul distrus
Şi-ncepe lupta cu destinul,
Fără vreo şansă cu puţinul
De ştiinţă... de duşman intrus.

Şi bătălia scumpă costă
Şi tot era neprevăzut...
Nu mai e zâmbet, glasu-i mut
Şi viaţa e o tristă anostă!

N-ajunge efortul, nici prieri,
E numai rău ce galopează
Nebun... Pe viu moartea exersează...
Nici viitor nu e, doar ieri.

Dintr-un semeţ şi plin de viaţă
Se cocârjează, nu mai mişcă,
Se uită-n jur privirea tristă
Şi caută un suport de aţă...

Priveşte agale neputinţa,
Cu ochii goi cerşeşte mila
Şi resemnat întoarce fila
În minte... Are doar credinţa!

Nici luptă nu mai poate duce;
'n sfârşit de august se va stinge...
Un pedepsit ce-ar vrea să strige
Dreptul de-a fi, c-un semn de cruce.

Ce crud se prăvăleşte fiinţa
În cumul disperat spre boală,
Ca-ntr-un galop... Nu se mai scoală!...
Când pronunţată e sentinţa!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

De ţinem la Pământ, de treişcinci de mii de ani, că ne aparţine
Şi ţara, ce-o avem drept gazdă, ne-o credem nouă, a noastră, patrioţi,
Cum, cine, poate, cu ce drept să ia pământ străbun... ce haite, hoţi,
Pot din şedinţe, hotărâri, să ia ce leagăn ai lăsat, din moşi... Care jivine?

De unde vine atât neruşinat, ticăloşie, care-i mintea psihopată
Ce se transmite, cum mocirla, în "nespălaţi" judecători, zişi magistraţi, demenţi,
Ca să-şi dea ifose de drept, fără de lege... narcisici, se umflând din ce fermenţi,
Să poată ei rescrie peste timp... şi spaţiul, cum de pot să-l sfârtece... De când au mintea scăpătată?

Cum de se adună mâzga de la fund, mirositoare hâd, cum de pluteşte apoi
Şi ea acoperă orice luciu, tulbură oglinda liniştei, voite a unui neam,
În cârdăşii tâlhare prăduind pe săracii, făcuţi săraci, le ştergând drept, ca praful de pe geam,
C-un număr dat, de inventar; că tot e-al lor, nu mai e casă, loc, nici car... Ce boi?!

E brazda răsturnată, lama înfiptă adânc în trup, se pierde pomenire,
În ţara papurei, ce nici pe vodă nu-l mai are, nu-l mai recunoaşte şi minciuna-i cult... Uitată-i moştenire!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotcuprins egoism

Chiar înainte de-nceput, cât tot e încă doar sămânţă,
E-o basculare de "întâi", de competiţie acerbă
De-a " face" oul numai unul, coroana fiind o simplă jerbă
Fiindcă în dramă nu e pudic, doar ludicul, ca-ntr-o Săpânţă.

Se înalţă pomul să umbrească mai mult să ia din vârf, din soare
Şi Luna ar vrea la fel de mare, pitindu-şi astrul în eclipsă.
Călugăriţa după ce-a iubit îşi adoră amorez cu "lipsă",
Iar reuşita de nu-ţi iese, a altuia-i! Sau..."o încercare"!

Aşa multă diversitate, în tot, ar părea altruism,
Dar tot se îmbrânceşte-n ego, perpetuu punitiv tacit
De nu cuvântă, sau ţipat, de rage c-are apetit
Doar pentru el; c-aşa progresul se învaţă, doar cu eroism!...

Atotîntins, tot ce există e-un zbucium surd, de "egoism"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume de călăi

Straniu patern interactiv avem tipar
Creat; ca dominoul de alipiri egale,
Un ac la victima în planşa d-insectar
Şi pânda stând şi aşteptând la dese intervale.

Defect major de lume-n întocmire
Răstălmăcită poate de la puritate
Într-un afund cleios, putrid de pedepsire;
În care victime-călăii sunt o paritate.

E libertatea, acum, model de restrictiv,
Îmbietor îndemn la gust de-a face,
Punând pe urme-ţi stigme, rău, fără motiv...
E culpa scop suprem... pedepselor rapace.

Ai zice c-adulăm doar masochism;
La gustul pradei ne-mbătăm cu sânge
În pavoazări dogmatice-n rasism
Sau în război civil... Ne place de-a ne plânge!

Mai mulţi suntem şacali de stârv
Şi mai puţini, tot mai puţină-i prada.
La orice pas e "NU" la castul sârg...
Se-aşteptă pe la colţuri gafa, pedepsind pleiada.

În extincţie suntem, fără de-ntors, ca specie,
De prea mulţi vânători ce trag rafale;
N-avem scăpare din tentacule-colos de sepie...
Aşa se stabilesc surghiunuri de morale.

Toţi suntem poliţişti, judecători, critici,
Fixişti fiscali, gărzi... printre parlamente,
Avizionari, autoritarişti, executori, politici;
Control d-intrări-ieşiri... mii d-excremente!!!

Suntem veşnic obiectiv de sateliţi
Umani; o farsă creatură, tizii tăi,
Făr-a produce nou, progres, doar investiţi
Unu la unu în permanent de preamărit... călăi, călăi, călăi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest de voinţă, în replay

Să realizăm, pe "găşti", avut
Din meserii, bresle, profesii!
Politicii, să-i fim dispersii;
Să ne conducem din ştiut!

Să nu dăm vot din interese;
Pe Rege să-l avem, oh, pururi!
Să nu mai cheltuim pe "tururi"
Şi competenţi să fim, pe-alese!

Să desfinţăm parlamentari
Ce ne fac legile-n prostie;
Impostori ce nu ştiu să scrie!...
Sfat noi să fim, din cărturari!

Intrigi să nu ne mai plătim;
Contradictoriu arbitrar,
Doar de-a fi "NU", fără habar...
Un tot întreg, din nou să fim!

De ce ne-ar trebui perversul,
Minciuna şi promisiunea?
De ce s-avem delaţiunea
Doar de-a obţine interesul?

Străbuni, am cultivat ogor
Şi-acum doar promiscuitate,
Făcând partizanerii... dreptate?!?
Credeţi politica... popor?

De ce ne-nscriem pe "partide";
Găşti programându-se-n orgii,
Mimându-şi ideologii...
Le lepădând... de-i loc de-a vinde?

De ce nu vrem s-avem iar "Sfat
Din Înţelepţi" cu multe şcoli,
Fără salarii... Benevoli;
Ce-şi iau câştig muncind, nu-n... Stat?!?

De ce n-avem deloc curaj;
Ne vrem în faţă... pe la spate?!?
Nu putem fi integritate
Şi s-avem ţara apanaj???

Vă rog, vă conjur, fiţi din nou
Cum am avut bunici, părinţi;
Să fim, la rând, veneraţi sfinţi!
O generaţie.. erou!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura nulităţii "umane"

Avem o rasă în curs rapid de dispariţie...
E omul, tocmai el -suprem în lanţul trofic-
În pierdere de sine, împins doar de-o ambiţie
Să-şi nege naturalul... "Selecţia, e utopic!"!?

E-n contrasens naturii prostia să triumfe,
Că-i din născare urmă, sau lenea de-a învăţa,
Ori şi mai grav e-un cult; că multă, poat' să umfle,
Cum spuma de la supă şi, să triumfe ea!?

Neadaptatul nu-i doar pui de om, copil,
Nu-i minus varianta, cel îndărătnic, bleg,
Nici cel pervers, ce joacă pe slabul, inabil...
Căci protejaţi se adună-n mulţimi... ce se aleg?!

S-a inventat şcolitul, mecena şi discipoli,
Dar s-a pierdut esenţa, tot multu' a câştigat
Pronând silinţa, cultul, în semne de ridicoli...
Că sunt puţini, atipici... însemnul de ratat!?

Nu vârful, nu elita, nu ele aleg drum,
Căi de urmat din ştiinţă, din inedit, talent.
Sunt snobii, de bun-simţ, un demodat acum...
La modă-s hoţi, parşivii, plagiator dement!?

Handicapatul, biet, nu îşi asumă soartă
Să-şi pună mintea-n trup, să-şi adapteze vis...
Dizgraţios îşi întinde defect, lenea deşartă
Pe străzi, ca să cerşească... incitând "interzis!"!

Tupeul, violenţa, instinctul animalic,
Sunt multele atuuri de pilde, reuşite.
Pedepsele-s virtuţi, instinctul canibalic
Nu sunt oprobiul public, sunt promovat... dorite!?

Democraţia-i falsă, având singur criteriu
Că multul, el, domină, nu calitatea-n sine
Şi, dăm, inerţi, crezanţă nedreptului imperiu
Creat cu bună-ştiinţă, că răul... e un bine?!?

E totu-n fond o lipsă, de-a face iarăşi plinul,
A se repune-n coşul valorilor umane,
Plusul câştig de-o lume de-aşi râuri destinul
Cu iscusinţa-n dar... divin să-ndrume vane!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada prostului... fără sfârşit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aştepţi la recompensă;
Nici cel puţin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aştepţi să-l ai fidel;
Nici cel puţin că-i speli păcate...
Ce ţi le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o şansă,
Să nu te-aştepţi să recunoască
Nici cel puţin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aştepţi să-şi plece capul...
Nici cel puţin să-şi ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispăşeşti... Ţapul!

Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aştepţi la modestie;
Nici cel puţin c-a înţeles
Că-i doar bun simţ... nu măgărie!?!

Când prostului îi spui deştept,
Să nu te-aştepţi la vreo favoare;
Nici cel puţin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!

Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aştepţi s-o demonstreze...
Nici cel puţin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?

Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aştepţi la argumente
Nici cel puţin... Nu-şi are rost;
EL, umple săli de... parlamente!

... Şi cum nu-i singur, are adepţi;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza şi iarba-s, de inepţi!
Cert; poţi să te adresezi... oricui!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionar

E tot mai des, din ce-a fost rar...
Să vezi tâmpiţi la cârma ţării,
Cătuşele îşi punând brăţării,
Bulău-i făcând... "Cărturar"!

Se bat s-adune ani mai mulţi
În puşcării, să-şi facă nume,
Urlând apoi la semeni, lume,
C-aşa-s mai educaţi, mai... "Culţi"!

Mint, cum adevăr nici n-ar fi
Şi-orice rostit e "hors contexte",
Boul fiind tu -tot în protest-
Ce nu-i citeşti, nici nu-i... "Reţii"!

De-altfel nici limba nu o ştiu...
O linsătură, toată lemne
De la "mai mari" -mai proşti, pesemne-
Ăi ce-o scălâmbă în... "Inter-viu"!

Ce să mai zici de limbi străine,
Că de străine... îs rău de tot,
De crezi că ţării îi sunt complot
Lumii de râs s-o facă... "Bine"!

Le place joc, de-a alba-neagră,
Minţind că din hoţii vom creşte
-Cum să furi apa, să prinzi peşte-
Şi, tot furând, "fuck" ţara..."Întreagă"!

Le place mult de-a abuzatu',
Că te ciordind, ai mai puţin
Şi aşa când n-ai, nu intervin
Să te-apere, că n-ai... Ce dracu!

Şi-s puşi să-şi facă zilnic legi,
Adică un fel de legătură
Că tot ce fac e-o făcătură
Şi, n-ai de ce să te mai... "Legi"!

Pungaşi, tâlhari, dar au un dar
-C-aşa cretini, îi duce capul-
Să ne termine Ţara, Statul,
Ni le lăsând doar... "Inventar"!...

C-au fost Ei! Noi... "Colecţionar"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern sacrificiu

Mi-am pus în gând ce-aş vrea în pat, la masă
Şi-am condamnat deja, în avansul morţii;
O rupere de rădăcină, o sacrificare sorţii
Şi altuia i-am luat ce-avea... frumoasă.

Orice decis de-un vrut, de-un pas, e o sentinţă
În lumea naşterii precare; e un fir
De pensulă-n tabloul firilor, pictat dorinţă...
La rându-i se trecând ca o privire de-un Zefir.

Ce ideal ar fi ca-n egoista hotărâre
Pentru volupt sau doar un minim de peren
Reflecţia să treacă dincolo de aparent; că o omorâre
E-n spatele la tot... Doar un sacrificat etern!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!