Dar există multe lucruri pe care nu le poți întreține doar cu sentimente frumoase. Viața e lungă și, uneori, dură. Sunt momente în care e nevoie de o victimă. Cineva trebuie să îndeplinească și rolul acesta. Iar corpurile noastre sunt clădite fragil, ușor de rănit și sângerează când le tai.
Haruki Murakami în Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj (2013)
Adăugat de Iunia Bujiță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Aproape totul cade pradă uitării. Și acest mare război, și morții care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparțină unui trecut îndepărtat. Viața de zi cu zi pune stăpânire pe noi și multe lucruri importante sunt împinse înafara minții noastre ca niște stele vechi și înghețate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învățat. Deprinderi noi, cunoștințe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Și totuși, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.
Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt multe lucruri care în natură nu există în forma lor pură. Nu există alcool pur, nu există aur pur. Poate că însăși logica istoriei creează toate falsurile. Poate că acestea trebuie să apară așa cum sunt înlocuitorii pe lângă produsele naturale. Poate că acesta este rolul lor.
Pavao Pavlicic în Clarobscur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe lume sunt lucruri pe care numai prezența unei femei le poate transmite.
Haruki Murakami în Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar și întâlnirile întâmplătoare sunt rezultatul karmei... Lucrurile din viață sunt predestinate de viețile noastre anterioare. Fiindcă nici în cele mai neînsemnate evenimente nu există coincidențe.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem nevoie și de o cantitate de lucruri inutile în viața noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viața noastră și-ar pierde până și imperfecțiunea.
Haruki Murakami în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
O singurătate pură și o pace profundă sunt cele mai bune lucruri pe care luna le poate oferi oamenilor.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există întâmplări care sunt inevitabile. Suntem ființe omenești, nu progresii geometrice.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria Sinești: Uneori nu ma mai înțeleg nici eu. Sunt clipe în viața mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheață un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viața mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două ființe: una josnică, mărginită și lașă... Of! Mi-e scârbă de tot și totuși există în mine o ființă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!
replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
În toată această lume mare există o singură persoană pe care te poți baza și aceea ești tu.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș fi vrut să plâng în hohote, dar nu puteam. Nu mai aveam vârsta la care să las lacrimile să curgă pe obraji deoarece trăisem prea multe experiențe. Există în lume chiar și tristețea de a nu putea plânge cu lacrimi calde. Este unul dintre acele lucruri pe care nu le poți explica nimănui și, chiar dacă ai putea, nimeni nu l-ar înțelege. Este o tristețe care nu se poate contura, se acumulează liniștit în inimă ca zăpada într-o noapte fără vânt.
Haruki Murakami în Sfârșitul lumii și țara minunilor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din ziua în care mă îndrăgostisem de el, am decis că așa este corect. M-am convins că poți, ușor, să fii fidel cuiva, când este la o mare depărtare de tine. De ce să înșeli pe cineva, doar pentru că ai nevoie de o plăcere fizică? Înseamnă că ceea ce te leagă de acel om e doar bucurie trupească. Atât. Nu este iubire. Dacă, poate, ai nevoie de o consolare, o vorba bună și nu o primești de la omul care te iubește, doar pentru că este departe, citește o carte. Recitește sms-urile lui, cele mai tandre. Declarațiile de iubire. Amintește-ți cele mai frumoase momente, sau scrie-i tu. De ce să îl înșeli? Poate că acel om nu se pricepe la cuvinte. Dar dacă îl iubești cu adevărat, simți în inima ta și în sufletul tău susținerea lui, și cea de care ai nevoie. Abia atunci când ești fidel unui om, îl meriți cu adevărat.
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deci ce-am pierdut? O mulțime de lucruri. Dacă ar fi să le aștern pe hârtie, aș umple probabil un caiet studențesc. Lucruri care la vremea respectivă nu mi s-au părut importante, care mi-au adus necazuri, dar și reversul lor. Am pierdut oameni, obiecte, sentimente. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș spune că existența mea a fost o gaură simbolică într-un buzunar, pe care nu știu cum aș putea-o drege cu acul și ața.
Haruki Murakami în La capătul lumii și în țara aspră a minunilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Patru uși ( extras din Numele vântului' )
Poate că cea mai mare însușire a minții noastre
este abilitatea de a face față durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uși ale minții
prin care fiecare trecem în funcție de propriile necesități.
Prima este ușa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume și de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanțându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori își pierde conștiența.
Similar, cineva care primește vești traumatizante
devine adesea letargic sau leșină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferință,
trecând pragul primei uși.
A doua este ușa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur și simplu chinuitoare
și pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această ușă.
A treia este ușa nebuniei.
Sunt momente când mintea primește-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deși așa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferință,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.
Ultima este ușa morții.
Opțiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puțin așa ni s-a tot spus.
poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și totuși, dacă aș fi putut s-o iau de la capăt, eram sigur că aș fi făcut exact la fel, pentru că acela eram eu: omul care pierde totul. Nu aș fi putut fi altul, ale cărui vise frumoase să nu se mai prăbușească. Cândva mă iluzionam că aș putea face să fiu altcineva, dar întotdeauna sfârșeam prin a mă întoarce la mine. Acesta sunt eu: așteptând mereu o plecare.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Dana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Audioteca Citatepedia
Voce: Nichita Stănescu
Rhino: Au nevoie de un erou ca Bolt, cineva care, în ciuda tuturor greutăților, va face ce trebuie. Au nevoie d eun erou care să le spună că există momente în care imposibilul poate fi realizat dacă ești incredibil!
replică din filmul artistic Bolt
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se pare că există momente când Dumnezeu trage un macaz cosmic, mișcând șinele de sub picioarele noastre, azvârlindu-ne viețile în direcții noi și incerte. În astfel de momente, doar două lucruri sunt sigure: că cel mai bine e să nu știm ce se află înaintea noastră și că nu ne putem întoarce niciodată.
Richard Paul Evans în Floarea-soarelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La un moment dat în viață ai de-a face cu diverse situații dificile. Cu toții avem parte de astfel de situații, însă dacă ești pregătit vei trece mai ușor peste și nu te vei afunda și mai tare în suferință. Una din strategiile pe care le aplic este următoarea: Să-ți dorești ca lucrurile să fi fost altfel și sperând că va fi mai bine nu este o strategie. Lucrurile nu se vor îmbunătăți de la sine. Petrecem prea mult timp plângându-ne despre situația în care ne aflăm încât nu mai avem energie să acționăm. Fii realist și privește viața așa cum este, nu cum ar trebui să fie. Prin această strategie îți vei schimba focusul de la a te plânge la a găsi soluții pentru a trece peste situația în care ești. Până la urmă viața nu este făcută doar din momente fericite, curcubee și vată de zahăr, situațiile dificile au rolul lor. Au rolul de a te face mai puternic, mai bun, mai înțelept. Iar data viitoare când viața nu este roz, fă un pas înapoi, înțelege că face parte din procesul evoluției tale și cere mai mult, că doar poți. Nu poți fi doborît așa ușor. Viața este precum anotimpurile: toate sunt trecătoare, important este să-ți faci provizii vara ca să poți trece peste iarnă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul șoimului
Pentru a te ruga deschide-ți tot sinele
Către cer, către pământ, către soare, către lună,
Către singura voce care ești tu.
Și să știi că există multe lucruri
Pe care nu le poți vedea, nu le poți auzi;
Pe care le poți cunoaște doar în anumite momente,
Momente care se-nmulțesc constant și în graiuri
Care nu sunt sonore întotdeauna, ci doar alte
Cercuri ale mișcării.
Ca șoimul în acea dimineață de duminică
Deasupra Fluviului Sărat. În vânt,
Încercuit de cerul albastru,
Ne-a înseninat inimile cu aripile lui sacre.
Te vedem, ne vedem pe noi și știm
Că trebuie să avem grijă
Și bunătate în toate lucrurile.
Inspiră știind că noi suntem făcuți
Din toate acestea și respiră știind
Că suntem cu adevărat binecuvântați pentru că
Ne-am născut și pentru că vom muri curând
În acest cerc al mișcării,
Ca un șoim rotunjind dimineața
Înăuntrul nostru.
Noi ne rugăm ca toate acestea să fie făcute
În frumusețe.
În frumusețe.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cineva mi-a spus că în interiorul tuturor artiștilor există niște "Frumoase Adormite" și că de fiecare dată când se joacă un rol, una dintre aceste frumoase se trezește. În interiorul nostru există de toate. Trebuie doar să vedem aceste lucruri.
citat din Monica Bellucci
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!