Atenţie la cum trăim!

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Radu Catalin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dată

Pescăruşi pierduţi în zarea albastră,
Trec anii pe lângă noi într-un vârtej.
O furtună pierdută în largul mării,
Clipe frumoase, uneori triste ce ne ţin întotdeauna treji.
Val aruncat în sufletul mereu dezlănţuit,
E omul purtat pe aripile vieţii.
Ne trezim într-o zi bătrâni, uitaţi de vreme,
Pierduţi în vâltoarea mereu vie a dimineţii.
Alergăm după himere, ne amestecăm cu viaţa,
Dar într-o zi privim în urmă la noi.
Ne e bine, suntem împăcaţi sau dezamăgiţi?
Am vrea să mai trăim odată, să dăm timpul înapoi?
Mâna în mână, viaţa pulsează linişte în oamenii frumoşi,
Bogăţia sufletească se pierde odată cu beţia bogăţiei lumeşti.
Înţelepciunea se câştigă cu trecerea vremii,
Nu uita om frumos că... o singură dată trăieşti!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când anii trec...

Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul
Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.
Şi undeva în cale stă neştiut mormântul
Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.
Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă
Dă-ne să umblăm
Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie
Dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-i-nainte ne pare-atât de lungă
Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.
Când viaţa ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă
Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
Iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ
Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare
Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul
O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.
Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul
Ca să învii cu ele din orice ţintirim.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am drept să stau

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,
cât am un steag şi un duşman înrăit —
nu-n perii albi şi-n viaţa ce se curmă,
ci-n jertfa mea se-arată cât am trăit.
Vrăjmaşii vin năvală ne-ntreruptă,
hotarul lor se-ntinde an de an
şi rând pe rând cei buni căzură-n luptă
cu fruntea sus, cu faţa la duşman.
Tot mai grăbiţi trec anii înainte
şi-s tot mai rari vitejii luptători;
în loc de fraţi îmbrăţişăm morminte,
jelim pe steaguri fără luptători.

N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte
nici în pământ şi nici în cer ai mei,
de n-aş lupta să treacă mai departe
solia lor, cum au adus-o ei.

N-am drept să stau, o torţă-mi fac fiinţa,
arzând, s-arăt pericolul străin,
să pot trezi eroic conştiinţa
în toţi ai mei câţi sunt şi câţi mai vin.

Când voi vedea că-nfrânt păcatul zace
şi-ai mei uniţi că merg desăvârşit,
abia atunci voi şti şi eu că-n pace
am drept să merg spre-odihnă, liniştit.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sună goarna

în cetatea veche cu liberţi
îngenunchez iubito să mă cerţi
cu ochii tăi albaştri, suferinzi
îngenunchez iubito să mă vinzi
când frunzele coboară tăvălug
şi se grăbesc spre propriul lor rug

am trecut mulţime de izvoare
care spală lumea de păcate
sufletele noastre împăcate
am să le port cu mine către mare

în cetatea veche cu liberţi
aştept iubito să mă ierţi
acelaşi sunt dar nu mă recunoşti
în noi se războiesc atâtea oşti
fără să ştie vremea de solstiţiu
când sună goarna pentru armistiţiu

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Mirabeau

Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Şi dragostea noastră...
Eu ştiu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub braţele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Iubirea ca râul curge uşor
Şi se petrece.
Înceată-i viaţa - val călător,
Nesecat e-al Speranţei zbor.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Zilele au trecut - toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
Şi dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

poezie celebră de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascundeţi timpul netrăit!

Ascundeţi-mi oglinda şi ceasul!
Nu vreau să privesc şi să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca şi o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Şi ne trezim din nou,
Cu mintea şi apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Aşa cum ne-am şi transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă şi mâncare,
Şi am gustat din tine, muşscând, prin primii paşi...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Şi din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi, către sfârşit!
Trăieşte-ţi viaţa pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viaţă!
Căci doar ea va dăinui şi te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viaţă!
Căci ea oferă, bune şi rele...
Căci dulceaţa mierii fagurelui,
Fără înţepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceaţa strugurelui fără damful beţiei!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, păşim sfioşi în viaţă,
Crezându-ne noi înşine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de aţă...
Aţa vieţii noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... aşa cum se cuvine!
Nu îţi pot spune eu ţie, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înşine trebuie să o trecem prin sita învăţăturii.
Şi să alegem doar ce-i frumos şi bun!
Dar cine ne spune ce e frumos şi bun? Asta aţi înăţat?
Este chiar creşterea, cultura ţi ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim şi când să murim!
Nu lăsaţi pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viaţa cu toate ale ei
Şi am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiţi şi alegeţi un drum!
Haideţi să facem ca viaţa noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi şi pentru cei din jurul nostru...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri suntem noi!

Peste noi, nesfârşite talazuri,
Anii vin, anii trec şi se joacă cu noi.
Stăm la rând la dureri şi necazuri -
Unii râd şi petrec, alţii dau sevei ploi.

Cât mai sunt picătură în mare,
Cât mai sunt biet actor pe o scenă de lut,
Viaţa mea e un semn de-ntrebare:
Astăzi sunt, mâine mor... sau e alt început?!

Peste noi - inocentă candoare -
Anii vin, anii trec, ce rămâne din noi?!
Biete flori, amintiri trecătoare...
Amintiri care-au fost, amintiri suntem noi!

Viaţa mea e-un semn de-ntrebare?!
Viaţa mea e glumă, sau vânt?
Orice-ar fi, mă bucur de soare,
Orice-ar fi, îmi place să cânt!

poezie de Stefan Băiatu din ziarul" Flacăra" (20 iunie 1984)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ceas

Zori de ziuă, crapă cerul,
Deschid ochii, altă zi,
Vine iar cu tot misterul
Noţiunii de a fi

Nu am ceas, am timp, atâta
Ţin la el ca un nebun,
Mi-l tot fură viaţa... sluta,
Îl tot ia, însă îi spun:

Tu ai clipe, existenţa,
Tu le numeri, eu trăiesc,
Tu tic-tac, eu cu dorinţa
Să exist şi să iubesc

Între noi, mereu o luptă
Cu secundele ce trec,
Însă cine le ascultă,
Când cu timpul mă întrec?

Sunt convins că oboseşte,
Când va fi, o să-l ajut,
E doar timp, nu-ntinereşte,
Deşi poate ar fi vrut

Zori de zi... nu sună ceasul,
Mă trezesc zâmbind mereu,
Nu ţine cu mine pasul,
Nici ce-i trist şi nici ce-i greu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat şi le-am lăsat.

Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viaţă luminată.

Trimişi să-nvăţăm carte
Ce să ştim, nişte copii
Cu greutăţile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.

Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvăţăm
Ca să ne fie mai uşor
Acolo unde lucrăm.

Naivi, ne prindeam de mâini
Şi ocoleam parcul cu lac.
Eram nişte străini,
Dar cu ambiţii la învăţat.

Amiciţia a prins bine
În cei opt ani de liceu,
Ne sfătuiam împreună
Şi la bine, ori la rău.

Anii visurilor au trecut,
Care au fost pregătitori,
Am luat-o iar de la început
Cu alţii mai superiori.

Eu Politehnica, tu Medicina,
Intervenind depărtarea
Totodată şi uitarea
Curmându-se idila!

Tu – medic şi cu satul
Aşa cum ţi-ai dorit,
Eu – cu vina şi păcatul,
Ajuns serile la Institut.

Mulţi ani au mai trecut
Şi distanţă foarte mare.
Şi nu ne-am mai întâlnit
Având suspine, remuşcare.

A venit însă şi vremea
Vârstei a treia şi albiţi,
Ca să dăm socoteala
Anilor noştri petrecuţi.

Ne-am întâlnit, îmbrăţişat,
În parcul cu amintirile plăcute.
Ne-am spus tot şi am jurat
Trecutul, să nu se uite.

Destinul, ne-a fost Guvernant,
Care ne-a dirijat viaţa
Iar tu, omule azilant
I-ai respectat întocmai povaţa!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S-auzim de bine...​

Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă-mi un pol...​

Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las-o baltă...​

În anii, care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar, ĂL BĂTRÂN.
Şi vorba lor te năuceşte:
– Bătrâne, ce-ţi mai trebuieşte...​

Copile! Tu să ai ştiinţă,
Că ţi-am fost tată cu credinţă.
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ŢIE.​

Dar, fă-mi te rog o bucurie!
La cimitir, să vii la mine,
Să-mi spui ca în copilărie:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

poezie de Traian Calancia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin cadeţii

Viaţa noastră scurtă ca o fugă
Nici nu ştii când s-a dat startul
Sună goarna: vin cadeţii
Garda nouă preia cartul!

Parcă s-agrăbit clepsidra
Ce ne potriveşte paşii
Şi ce iute port-drapelul,
Îl iau de la noi, urmaşii!

Clipa nu-i deloc eternă
Cum credea adolescentul:
Am, albit şi nu remarcă
Nimenea evenimentul

Unde pasăre de dor
Ţi-ai pus cuibul, unde zborul
Şi sfinţenia cu care
Nopţile, visam fiorul?

Cu sau fără menajări
Ne-a dat viaţa la o parte
Ce urmează când citeşti,
Fila ultimă din carte?

Floarea lumii se petrece
Fără zgomot, fără nimb
Sună goarna, vin cadeţii
Generaţia de schimb!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paso Doble

Eu – poet, tu – soprană!
şi-un birou mult prea mic pentru noi;
tu, mai degrabă – fecioară; eu – bătrână cătană,
iar jur-împrejur doar strigoi...

Tu – cântăreaţă, eu – bard izgonit din cetate;
cine, oare, şi-o fi bătut joc?
eram pregătit absolut pentru toate,
mai puţin pentru tine, iubito, ca să-ţi fac în inimă loc...

Cu toate acestea, cărţile sunt atât de bine tăiate
încât, chiar că nu mai merge nimic;
ah, clipe cernute, clipe absurde, drogate,
ce vreţi voi e prea mult, ce vreau eu e ca la lozul în plic,

Unde numai trădaţii de soartă mai câştigă, din când în când
şi, de regulă, din doi în doi – ca noi acum, de pildă –,
câte-un strop, câte-un pic...

Tu, mai ales, ai câştigat un lup de stepă flămând,
iar eu, ce să zic, o floare cu mireasmă de cer,
cerul nostru deschis, uneori crud, ticălos, inamic...

Şi totuşi cineva ţine cu noi!
Dar cine?
De ce?
Până când?

poezie de Dan Gîju din Jurământ şi rugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Flandra, pe ogor [In Flanders fields]

Sunt maci în Flandra, pe ogor,
Ce printre cruci se desfăşor,
E locul nostru; iar în cer
Sunt ciocârlii cântând stingher,
Căci armele pocnesc de zor.

Noi am pierit.
Dar în trecut
Trăiam, vedeam, era plăcut,
Iubeam, însă acum stăm reci
În Flandra, pe ogor.

Pe inamici să nu-i lăsăm;
Din mâini slăbite noi vă dăm
A noastră torţă s-o purtaţi.
Dacă credinţa ne înşelaţi
Când macii cresc, pieriţi noi stăm
În Flandra, pe ogor.

poezie de John McCrae, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin cadeţii

Viaţa noastră scurtă ca o fugă
Nici nu ştii când s-a dat startul
Sună goarna: vin cadeţii
Garda nouă preia cartul!

Parcă s-a grăbit clepsidra
Ce ne potriveşte paşii
Şi ce iute port-drapelul,
Îl iau de la noi, urmaşii!

Clipa nu-i deloc eternă
Cum credea adolescentul:
Am, albit şi nu remarcă
Nimenea evenimentul

Unde pasăre de dor
Ţi-ai pus cuibul, unde zborul
Şi sfinţenia cu care
Nopţile, visam fiorul?

Cu sau fără menajări
Ne-a dat viaţa la o parte
Ce urmează când citeşti,
Fila ultimă din carte?

Floarea lumii se petrece
Fără zgomot, fără nimb
Sună goarna, vin cadeţii
Generaţia de schimb!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vom fi acuzaţi că n-am făcut minuni, că n-am fost teologi, că n-am avut vedenii, dar va trebui să dăm seama lui Dumnezeu că nu ne-am plâns păcatele.

citat din Sfântul Ioan Scăraru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare-n lume are o poveste,
Cu episoade lungi, ca un roman,
Dar toate lucrurile aceste,
Au trecut an după an.

De povestit este destul,
Dar cine stă să mă asculte,
Căci pe al vieţii drum,
De spus sunt lucruri multe.

Sunt mândru că am reuşit,
Prin viaţă să pătrund adânc.
Chiar dacă nu tocmai iscusit,
De greutăţi n-am să mă plâng.

Drumul vieţii este încurcat,
Cu piedici şi cu greutăţi,
Dar nu trebuie abandonat,
Oricând să fii tu însăţi.

Aş vrea totul de la lume,
Însă e nu-mi dă nimic,
De aceea îi voi spune,
Că-mi iau eu câte un pic.

Chiar acum, că sunt bătrân,
Încerc să fac ce pot,
Nu stau cu mâinile în sân,
Din latenţă eu mă scot.

Când te înfioară briza dimineţii,
Şi viaţa înainte te îndeamnă,
Nici nu ştii ce mult înseamnă,
Să te simţi ca-n anii tinereţii.

N-am terminat cuvintele din cărţi,
Pentru a crea noi comparaţii,
Am studiat în multe părţi,
Dar am făcut şi declaraţii.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în Era Nebuniei

Trăim în Era Nebuniei,
când, pentru-un dram de adevăr,
ne vindem timpul, des, prostiei,
care-nfloreşte ca un măr.
Dăm trei secunde pe o carte,
minutele în van se-agită
iar zilele se duc departe,
când ore-ntregi dăm pe-o ispită.

Trăim în Era Nebuniei,
când ciunţii ne semnează legi,
iar orbii-, n fruntea ierarhiei,
proclamă, pe vecie, regi.
Ne-nfigem iar cuţitu-n rană,
când guralivii ne vânează
minciuna-i mare suverană,
iară mulţimea-ncet oftează.

Trăim în Era Nebuniei,
când omenia zace-n cuşcă,
iar comandorii calomniei
o ţin în lanţuri şi o muşcă.
Dăm demnitatea pe avere
şi cinstea pe vreo cinci arginţi,
promisiunea pe putere,
şi-ngenunchiaţi... uităm de sfinţi!

Trăim în Era Nebuniei,
iară prezentul moare-ncet
pe scaunele anarhiei,
care dansează menuet.
Ne revoltăm, când nu e cazul,
dar tacem mâlc la o adică
şi-n sferele puterii hazul
ne face să-ngheţăm de frică.

Trăim în Era Nebuniei,
când cuplu-i doar o nebuloasă
şi-auzi pe-Altarul Cununiei
doar,, Da"... ofrandă la angoasă.
Dăm răsăritul pe-o beţie
şi nopţile pe-o aventură,
uitând pe soţ sau pe soţie
cu un copil în bătătură.

Când viitorul arde-n poartă
această eră zbuciumată,
noi atentăm la altă soartă,
cu o credinţă perimată.
Ne-am transformat în Dumnezei,
să hotărâm cine mai moare,
cu argumente şi idei
ce au valoare... în eroare!

Azi, clipele ne sunt martire,
iar morţii toţi vor fi cunună,
speranţa-i loc de mănăstire
şi-n noapte rugăciunea sună.
Pios, se face Semnul Crucii
şi Era Zbuciumată-apune,
iar noi, cu sufletul ca pruncii,
ne adâncim în rugăciune!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!