Idilă
Hoinăream eu şi acum
Şi aş fi fost mereu pe drum
Dar o-ntâlni la un suc
Şi de-atunci sunt sub papuc.
epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Sub papuc
Decât, în viaţă singur cuc,
Mai bine traiul sub papuc.
Te roagă însă de noroc
Să nu fie papuc... cu toc.
epigramă de Gheorghe Pârlea (2024)
Adăugat de Gheorghe Pârlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei schimbări
Nu voi rămâne-aşa mereu,
Îndrăgostit cum sunt acum.
Va exista şi-un rămas bun
Şi nu e doar un gând ateu.
E un final în orice drum,
E o schimbare-n orice eu...
Nu voi rămâne-aşa mereu,
Îndrăgostit cum sunt acum.
Direcţia rezultă scrum,
Căci focu'-i elementul meu.
E-un crez pe care mi-l asum.
Îndrăgostit cum sunt acum,
Nu voi rămâne-aşa mereu.
rondel de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit
Tu esti femeia ce adeseori
Imi apari mereu, inca din zori
Tu ai facut ceva, dar nu stiu cum
Sa ne intalnim pe acelasi drum.
Un drum la care am visat,
Mereu, mereu dar suparat
Acum... zambesc, SUNT FERICIT,
Pentru ca eu pe tine te am gasit.
Cad in genunchi si iti multumesc
Pentru ca tu esti tot ce eu iubesc.
poezie de Marian Moraru
Adăugat de Marian Moraru
Comentează! | Votează! | Copiază!


Revelaţie
Ce spun acuma e caduc
Şi cred că am trecut de schismă,
Am fost o viaţă sub papuc...
Acum sunt liber sub o cizmă!
epigramă de Constantin Păun din Zbor fara aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Runa
Fă un drum spre soare
Şi dă-mi pacea eternă
Aruncă o privire!!!
Sunt, ghem de oase rupte
pe lespedea ta
Carnea curge sudori
Iar câinii înfulecă,
Sirenele cântă a cutremur,
Iar eu revărsat mă sting
- La tălpi de sfântă -
poezie de Lucian Preda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lia: De ce mă priveşti aşa mereu?!
Lucian: Aşa?! Cum anume?
Lia: Păi, nu ştiu, uneori ai un mod anume de a mă privi, atât de... intimidant.
Lucian: Intimidant, eu?! Şi te deranjează?
Lia: Păi, oarecum, da... Uneori.
Lucian: Şi acum e una dintre acele situaţii în care te deranjează felul meu de a te privi?
Lia: Aş putea spune că da. Şi de ce zâmbeşti?
Lucian: De ce nu? N-o să-mi spui că-i interzis zâmbitul.
Lia: Nu, bineînţeles. Totuşi, de ce zâmbeşti?
Lucian: Nu-ţi dai seama?! Pentru că eu sunt cavalerul, ştii tu foarte bine care anume, iar tu eşti domnişoara cea frumoasă, pe care eu, cavalerul respectiv, o admir acum...
Lia: Ah, eşti imposibil; şi enevant!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Revelaţie
Ce spun acuma e caduc,
Dar cred că am trecut de schismă;
Am fost o viaţă sub papuc...
Acum sunt liber, sub o cizmă!
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucian: Lia, eu... Lasă-mă-n pace, te rog! Şi pricepe odată că n-am vrut să devin eroul tău! Nu sunt idolul nimănui!
Lia: Dar ce-i rău dacă eu te văd aşa?
Lucian: Este, pentru că eu nu sunt aşa! Sunt acelaşi, ca şi până acum, nu m-am schimbat deloc. Tot aşa eram şi înainte, întotdeauna. Pricepi?! Nu vreau să mă priveşti cu alţi ochi doar pentru că ţie ţi se pare că ar fi fost un gest deosebit.
Lia: Dar nu mi se pare deloc. Chiar este un gest deosebit. De ce nu-mi dai voie să-mi arăt recunoştinţa faţă de tine? De ce te deranjează acest lucru?
Lucian: Nu înţelegi?! Nu-mi place! N-aş vrea să mă placi doar pentru că mă consideri un soi de erou. Vreau să mă vezi la fel ca şi până acum. Eu sunt acelaşi Lucian Enka dintotdeauna.
Lia: Hmm... Poate că nu te cunoşteam prea bine până acum, nu te vedeam aşa cum erai în realitate.
Lucian: Şi ce te face să crezi că acum m-ai cunoaşte mai bine? Nu vezi că greşeşti?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
S-a mai putut mânca un ou
Cam până pe la Anul Nou
Acum e bine să ţii post
Că i-au mărit preţul de cost.
epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui prezentator meteo
Spui mereu că vremea-i rea
Fără să te-opreşti o clipă,
Normal că şi dumneata
Te îmbolnăveşti de gripă.
epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramă
Ruşine acelora care
Chiar acum de sărbători
Măresc preţul la mâncare
De câteva zeci de ori.
epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lia: Aşa-i mai bine. E minunat! Cum ţi se pare?
Lucian: Mda... Doar nişte roci; altfel aranjate.
Lia: Cum?! Nu-ţi place?
Lucian: Ba da... Să zicem că sunt doar nişte alte roci, dar, desigur, minunat aşezate. Şi acum, că le-ai văzut, ne-am putea întoarce?
Lia: Nu încă. Să înaintăm! Ce frumos! Ah... Care or fi stalagtite şi care stalagmite? Mereu le încurc...
Lucian: Nu mă-ntreba pe mine; habar n-am. Nici eu nu le disting; nu sunt geograf, sau speolog... Poate Nis ar şti, dar el nu-i acum aici, cu noi... Sigur doarme la ora asta, nu umblă ca bezmeticul prin peşteri şi munţi...
Lia: Hm; nu contează...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...
De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.
Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.
Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.
De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.
De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.
Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.
De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.
Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.
Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.
poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Boxerul către iubita lui
Nu te lovesc, eşti ca o fragă,
Te sărut mereu pe gură,
Dar să nu te superi, dragă,
Când te ating sub centură.
epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe sunt...
Departe sunt...
Departe sunt de tine-acum
Şi cugetul mă împresoară.
Te văd şi azi pe-acelaşi drum
Când te-ntâlnii întâia oară.
Acele buze sângerii...
Şi ochii tăi de domnişoară,
Frumosu-ţi chip ce oglindi
Un suflet vergur de fecioară!
Cu timpul ce de-atunci s-a scurs
Mi-apari mereu în amintire
Şi parcă-n inimă-s străpuns
De-o searbădă neîmplinire.
Dar nu sunt eu cel vinovat
Că între noi s-a stins iubirea,
Ci tu ai fost că ai lăsat
Ne-ncrederea-ţi câştige firea.
Şi de atunci mă tot gândesc
Cum ar fi fost a nu te pierde,
De-ai fi-nţeles că te iubesc
Lăsând amoru-mi te dezmierde.
În dimineţi alături eu
Seninu-ţi fi găsit aproape
Şi te-aş fi deşteptat mereu
Cu un sărut aprins pe pleoape.
Cât îmi eşti dragă îţi fi spus
Încă din zorii dimineţii
Şi-ţi fi destăinuit conclus
Că tu îmi eşti minunea vieţii.
Şi pe-nserat să fi privit
Cu tine-alături totdeauna
Luceafărul, la asfinţit,
Lucind în unison cu luna.
Sufletul tău îşi fi avut
Împăciuirea mult dorită
Lângă al meu ce te-ar fi vrut
Încrezătoare, fericită.
Departe de-unul suntem noi
Şi-aş vrea gândirea-mi te ajungă
Cu remuşcări transpuse-n ploi
Pe inimă având să-ţi curgă.
Iar dacă vrei cumva acum
Ca a mea inimă te ierte
Întoarce-te puţin din drum
Şi lasă-ţi inima te certe.
Căci în dovadă cu păcat
În solitudine-l simt parcă –
Amorul tău exagerat –
Vrând lacrimile mele-mi stoarcă.
poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (15 aprilie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub papuc (Filosofia burlacului)
Mai bine să fii singur cuc,
Decât o viaţă sub papuc.
distih de George Budoi (9 decembrie 2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Soţia cicălitoare
S-a tratat de laringită
Şapte zile n-a vorbit
Mai târziu i-a spus: iubită,
Am fost foarte fericit!
epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mihai: Luci, stai puţin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi şi asta, dar mai e şi altceva. Nu-i aşa?! Ce te frământă, Luci?! În toţi ceilalţi ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar aşa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau şi singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea şi Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniştesc, nu să... De ce încerci să mă agiţi mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ţie. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpăţânezi şi nu ştiu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ţi faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraş, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învăţându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraş... Nu ştiu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aş putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar şti că asta mă deranjează!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucian: Lia, e mult prea târziu acum. Şi e întuneric. Foarte...
Lia: Asta era! Recunoaşte, Lucian! Ţi-e frică! Ţi-e teamă de în-tuneric, pentru că eşti un laş...
Lucian: Ce-ai spus?! Nu mă provoca! Nu sunt deloc laş! Şi nu mi-e frică de întuneric, în nici un caz. Ar fi absurd!
Lia: Atunci, dovedeşte-mi! Demonstrează-mi că nu eşti fricos! Pentru că aşa cum te comporţi acum, dai dovadă de multă laşitate...
Lucian: Ce tot spui?
Lia: Iepuraş fricos; îi e teamă până şi de umbra lui...
Lucian: Hei, ai grijă ce vorbeşti!
Lia: Atunci, haide! Pierdem timpul degeaba, stând pe loc.
Lucian: Bine! Fie... Ai câştigat. Să mergem să vedem peştera asta afurisită acum, dacă asta-i ceea ce doreşti. Vei vedea că nu sunt deloc laş şi nici fricos. Dar, dacă se întâmplă ceva neprevăzut, vina îţi aparţine în totalitate. Va trebui să-ţi asumi această responsabilitate, pentru că eu n-am fost de acord cu această incursiune de la bun început. Reţine acest amănunt!
Lia: De acord. Să mergem!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucian: Hai, domnişoară, te rog, urcă.
Lia: Poftim?! Nu, mulţumesc, mai bine nu.
Lucian: Şi totuşi, domnişoară... Te pot duce până acasă, doar e în drum. Vezi doar... Toarnă cu găleata.
Lia: Bine, dar...
Lucian: Nu sunt deloc supărat pe dumneata, din cauza reclamaţiei.
Lia: Şi totuşi, îmi vorbeşti cu "dumneata" şi cu "domnişoară".
Lucian: Ai vrea altfel?
Lia: Da; aşa cum ne-am înţeles, ar fi mai bine.
Lucian: Fie. Atunci, te rog, Lia... Deocamdată, încă mai suntem colegi şi nu sunt supărat pe tine.
Lia: Credeam că eşti.
Lucian: Aşa ţi s-a părut?
Lia: Nu; aşa ar fi trebuit.
Lucian: Să zicem că nu sunt supărăcios. Nici răzbunător. Dacă vrei să mergi cu mine, te rog să urci mai repede în maşină; ne udă ploaia prea rău. Sau cel puţin, hotărăşte mai repede ce vrei de fapt.
Lia: Bine. Merg...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
