Ţară

Se poate? M-am îndrăgostit de ţară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
şi-o simt aşa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veşnic vară,
aşa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o ţin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn şi să-i închin şi eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
şi îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoşii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am şi eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheaţă, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
şi să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... şi s-o întreb în fiecare zi... Eşti fericită, ţara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ţi dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o ştii şi tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
şi alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
şi-o port în flori şi-o ţin pe braţe, praguri s-o trec, că-mi e şi după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o ştiu că numai ea mă poate creşte, cu tot ce-am, pe mine şi pe toţi ai mei,
curaţi în simţuri, falnic dedicaţi, toţi curajoşi să-i ţină flacară aprinsă, nişte Prometei,
şi-o oblojesc, că-mi este mamă şi visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi şi mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei şi n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Ţară!
Îţi jur în veci, podoaba mea... să-ţi port demn nume... să nu moară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Un sentiment aparte m-a cuprins,
Când am văzut enigma vieţii mele
Cu ochi ca mura şi cu părul lins,
Mi s-a părut că zbor spre stele.

Şi totdeauna aş vrea să fiu cu ea
Să o admir ca pe o floare rară,
Să-i dau din mine, soldă viaţa mea,
Şi s-o primească simplu-n primăvară.

Cărările să le parcurgem împreună,
Lumina caldă s-o luăm din soare
Să-i pun din flori de vis cunună,
Şi s-o ador mereu într-o splendoare.

La ea mi-e gândul şi visez s-o am
Mai aproape, şi s-o strâng la piept,
Să-i simt parfumul ei de magheran
Împodobindu-mi soarta cât mai drept.

poezie de Nicu Petria (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc vital

M-am gândit să-mi fac viaţa sul,
S-o strâng când simt că prea s-ar pierde,
Sau ca s-o curăţ, de-i murdară...
Depozit s-o pun la scop nul,
S-o rotunjesc în pururi verde...
Roşu covor s-o întind, pe-o scară.

Aşa, mă întreb cum s-o fac lucru,
Că de-i a mea, la propriu s-o am.
Nu să dispună ea de mine,
Să-mi stoarcă-n lacrimi, dulce-sucu',
Să mi-o transform din timp, în ban...
Să-mi cumpăr nouă... de nu ţine.

Îmi caut membri pentru club;
Să ne plătim toţi cotizaţii
Pentru un fond, la reciproc...
Nu să plătim dobânzi la cub,
Cu zilele s-avem tranzacţii!...
Poate Divin ne-acceptă troc...

Eu, m-am în... "scris"! Poate am noroc!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi n-ai să ştii cum este s-o iubeşti
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, uşor, să poposeşti,
Să-i memorezi pentru vecie forma.

Şi n-ai să ştii nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinţi,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Şi când ajunge până sus, la sfinţi.

Ţi-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocneşte-n măruntaie
Şi fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculţ prin fulgere şi ploaie.

Te temi să o auzi cum clocoteşte,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Şi iarăşi te-ai purtat prosteşte,
I-ai dat în schimb tăcerea şi mâhnirea.

Nu eşti făcut să fii tu alchimistul,
Să o topeşti când o îmbrăţişezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.

Deci, n-ai să ştii cum poate să se piardă
În braţele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa interzisă

Îmi place, şi m-atrage, şi aş vrea
din gânduri să-mi dispară şi să-mi fie
uitată ca un vers de poezie
ce ritmul reuşeşte a-l strica.

Nu vreau nici s-o alint, nici s-o sărut,
iar gândul la aroma-i cunoscută,
aş vrea s-o ia pe-o cale neştiută,
ca eu să-i uit şi gustul cel plăcut.

Acum, cred că am febră, simt un cald,
un dor ce mă frământă la stomac
şi trebuie s-admit că o cam plac,

dar eu sunt hotărât, n-am cum s-o scald:
o iau -mai delicat ca un herald-
şi gust... un strop din sticla de cognac.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci?

Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alţii rece,
Cum buzele-ţi erau ca maci...
Ce mai faci?

Te văd ca şi cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ştrengăresc;
Să ştii că încă te iubesc
Aşa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?

Visez ades să te-ntâlnesc,
Să ştii sau dintr-o întâmplare,
Să-ţi simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?

Ce mult sunt gând în gândul tău
Şi-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ţi mai plac de m-ai vedea
Şi nu-ţi dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?

Ţi-am pierdut card de telefon
Ca şi cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil şi să mor îmi vine
C-o şansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?

Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Şi ştiu că-n alt oraş păşesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici paşii nu-s aşa cum calci...
Ce mai faci?

De-abia respir cu piept uscat
Şi parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să ştiu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?

Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet şi minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Aşa cum alţii, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?

Am doar o şansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neştiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Şi-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul Unirii

Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Şi degetul pe frunte l-apăs până la scoarţă,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoaţă
Dor din străfund şi vis de-o mare ce sărut.

Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiş mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur şi dealuri, de-un pământ...

... Ce braţe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Şi să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.

Şi tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-şi lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.

Adie de răsuflu -ce-i cald şi peste oprelişti
Unde mai sunt de-ai mei- acelaşi grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfinţită de privelişti.

Sunt tot, un adunat şi port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzeşte
Să nască din căuş o ţară ce înfloreşte...
Dacă ţin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!

Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcia

M-a atins pe trotuar
-se pieptănase-n dimineaţă-
să-i plătesc mângâiere.
N-am niciun numerar
-Tocmai cheltuisem pe-o viaţă
de albine- ce-au supt-o de miere.

Nesfârşit mă întorc de-atunci
s-o alint cu atingeri
pe florile-i lungi şi de puf
din cosiţe efilate, în lunci...
Să-mi dea simţuri de îngeri
cu răcoarea, în schimb de năduf.

E fata-n fuioare, înaltă
cu şnururi de verde
ce plânge în non-stopul de veci.
N-o mai vreau pe o altă,
doar ea îmi dă loc a m-aşterne
sub plete, pe umeri de mal, calzi şi reci.

Îi jur să-i fiu pururi o apă
să-i adăp rădăcini.
De mă sec, lacrimi să-i dau,
lângă ea să-mi fac groapă,
să-i aduc pelerini...
Etern să-i fiu soţ, să nu plec, doar să stau.

Oh salcia plânsului vieţii
dă-mi din trupul ce ai, mângâieri,
infinitul mi-l fă, mâine în ieri...
Amurg să îmi iei, dă-mă în veci... dimineţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constituţie

De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moştenire
Ce-o simt c-o am în corp şi în simţire
Şi-am crez s-o întreţin, mereu avidă.

Mi-o vreau dorinţă-n gând şi-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase şi-n conştiinţă
Cu grijă, responsabil de-a ma fiinţă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.

Şi nici nu vreau şi n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aş trăi-n sinucigaş
Sau aş avea-n rărunchi păcatul de ocnaş;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.

Şi sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleaşi gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.

Vreau ca şi mine toţi s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust şi drept, să fim înalţi, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise şi mândrie.

Aşa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a ţării... ce-i şi-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu şi cu-ai mei... nu cei în fărdelege.

De neclintit sunt şi n-accept discuţie,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Şi-am dor nespus să fiu la toţi comun ecou
În speranţa într-o sănătoasă constituţie.

Şi cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de şcoli, doar cu ambiţii,
Ce-ncearcă să-şi abroge singuri dreptul... Ei smintiţii
De politicieni cu circumstanţă-atenuantă-n nebunie...

Într-o hoţie, mârşăvie, parşivie şi prostie... de-nvechită seminţie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doolittle: Nu, coane; doar nu sunt aşa de nătărău încât să-i învăţ pe copii tot ce ştiu eu. Destul de greu să-i stăpâneşti şi aşa. Dacă vrei să-i faci educaţia Elizei, coane, apoi s-o faci cu cureaua. M-am dus.

replică celebră din piesa de teatru Pygmalion, scenariu de George Bernard Shaw
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poate fi

Privesc în urma mea şi tac,
ştiu că sunt lucruri ce nu-mi plac,
şi totuşi încă mai privesc,
La ce-am iubit, la ce iubesc,
şi poate pare nefiresc,
şi poate pare nebunesc,
Dar chiar şi astăzi te doresc,
Pe tine.

Cum pot iubi aşa ceva?
Nici eu nu ştiu, nu întreba...
Ci caută să înţelegi,
Şi mai cu seamă să dezlegi
Aceste vorbe zise legi,
Din care una s-o alegi,
S-o potriveşti, apoi să mergi,
Şi lacrima pe loc s-o ştergi,
Căci amintirea ce-o alerg,
Nu poate fi cu mine,
Iar amintirea ce-o alergi,
Nu poate fi
Cu tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister de sori

Stau într-un octombrie însorit cu pielea caldă
Şi nu pot să privesc scânteia care mă dezmiardă;
Chiar mă-ntrebam, cum n-amendăm pentru pericul
Potenţial, cum facem pentru jucării, neprevăzutul la vehicul?

Mai mult, sunt chiar cu totul depăşit, nici nu cred ştiinţa
Ce de amar de timp 'mi tot spune să-i accept credinţa;
Cum de atâta forţă poate negrul să străbată
Şi gheaţa interplanetară apă o face, ziua crapă?...

... Şi-atâta cald e pân' la mine, pe nisipul-plajă,
Sau stând sub via dezgolindu-se cu-azur de vrajă!?
Cum nu topeşte totu-n cale; cosmos, sateliţi
Şi inimi ce-ar fi îngheţat?... Cum ne-ncălzim... iubiţi???

Mi-e mintea caldă, simt pe pleoape ca un fulg de bine
Şi heliul ce-am primit îl vărs, pupila-mi îndreptând spre tine
Mă-nvăluind de gânduri, ce le-aştern în frază...
Ce-o scriu să ţi-o trimit, cum sorul dă o rază;

"Ce mult aş vrea să-ţi fiu calda lumină... veşnic trează!"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă oferisem Pruncului Isus, să-i fiu o mică jucărie, Îi spusesem să nu se folosească de mine ca de o jucărie de preţ, pe care copiii se mulţumesc să o privească fără să-ndrăznească s-o atingă, ci ca de o minge mică fără valoare, pe care poate s-o bată de pământ, s-o lovească cu piciorul, s-o lase într-un colţ sau chiar s-o strângă la inimă dacă i-ar fi pe plac; într-un cuvânt, vroiam să-l distrez pe micul Isus, să-i fac plăcere, vroiam să mă las în voia capriciilor lui copilăreşti... Îmi îndeplinise rugăciunea...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

August, de soare

E bolta spartă de o topitură ca un gel metalic
Franjurat incandescent în raze orbitoare
Cu ardere de şarjă, pusă în creuzet de probă
Ce-o simt oriunde mă ascund, pe obraji, pe spatele cefalic
Colant, înfiptă pe sub piele ca o lipitoare.
Am creierul înfierbântat de atât senin, uitând de ierni de lângă sobă.

Mă perpelesc din grunjii de melantonină în arămiu
C-am clorofila mea de Homo, îs cameleon
Întins pe plaja de-un Pământ ca tras pe roată...
Şi atât de mult sunt răspândit şi tot mă simt pustiu,
Adesea numai eu, cu gând sub cerul tot, pe un balcon
De-o stâncă... ce mi-e inima, întărită de la atâta zloată.

Stau pe-un fundal de cântec gâjâit dintr-un portabil
Răstălmăcit în triluri de la nevăzute păsări, solo,
Şi mă scurg tot un cald de pastă în bila ce întină foaie
Să spun ce simt, cât de mult, mult mă bucur că-s un respirabil...
Mă las prăjit de sorul meu de undeva de-acolo,
Zămislit tot o apă... ce mă storc să poată fericirea verii s-o mai domolească, s-o îndoaie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O caldă sărutare

Ascultă-mi, iubito, inima cum îmi bate
Şi uită-te în ochii mei,
Căci eu mă duc departe
Să-i văd pe părinţii mei!

Să-mi revăd meleagul pe care m-am născut,
Să trec pragul pe care de mult nu l-am trecut.

Căci ştiu că mama mă aşteptă
Privind mereu în zare.
Să mă duc acasă,
Să-i dau o caldă sărutare.

Să-i şterg lacrima grea de pe obraz,
Căci atâta bucurie i-a mai rămas.

poezie de Vladimir Potlog (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilic colegă

Mă uit din când în când în aula de cursuri
Să-ţi văd chip diafan, ascultând încântată
Poveştile de ştiinţă, tresărind cum te usturi
Uimindu-te. Simt cald; de-ar fi odat' şi-odată!?!

Mă-nchipuiam alături cum ţi-aş atinge mâna
Şi te-ascultând sorbindu-ţi din vorbe inedite
Ce nu ţi-am auzit; nici cum pronunţi minciuna
Ce-ador doar de-i a ta cum zilele dorite!

Mă văd cu tine-n braţe în dansul de la Drept;
Te simt cum mă atingi, respirul la ureche
Şi-s roşu de timid... Altul de vrea, accept
Să te invite apoi... Nu cred că-ţi sunt pereche!

Mi-eşti numai o dorinţă ce o visez, o poză
Să o păstrez pe-o filă, doar una în album
Lângă un vers umil, o lacrimă şi-o roză;
S-o ţin să nu se piardă, să te privesc şi-acum!

Întreb şi-acuma vântul care te-atins atunci,
De se întoarce pală să-l simt pe frunte, în piept,
Dintr-un voiaj de-o viaţă pe mări, oceane, lunci
Să mi te-aducă pură?!?... Himera ce-o aştept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!