Iarna sublimă
Va ninge cu iubire
În zile de dor
Mult plină de emfază
Destinul tău de iederă
tanka de David Boia (29 noiembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- citate despre zile
- citate despre timp
- citate de David Boia despre timp
- citate despre ninsoare
- citate despre iubire
- citate de David Boia despre iubire
- citate despre iarnă
- citate despre dor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ninge cu dor
Ninge peste lacul nostru înghețat de dor,
ninge peste salcia ce plânge de al tău fior,
ninge peste-ale noastre locuri
calde și dulci amintiri,
iar fulgii coboară în valuri ușor,
și iară ne ia al nostru fior,
de-ar ninge cu dor și cu lacrimi
și liniștea să stea în-mprejurimi,
așa aș umple un gol din suflet,
și vreau ca neaua să cadă-n buchet
iar tu mă iartă căci mult ți-am greșit
și de durere mă simt răvășit.
poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre ninsoare
- poezii despre iertare
- poezii despre greșeli
- poezii despre gheață
- poezii despre durere
- poezii despre dor
- poezii despre amintiri
Iarna poeților
Iarna va ninge tempestiv
Cu fulgi de cuvinte,
Va posta chiciură de idei
Și promoroacă de doruri,
Apoi nămeți de gânduri
Și troiene de versuri
În total peste orizonturi
Poeme de un alb strălucitor
Iată cum iarna dibace
Cu forță și vibrato
Produce opere de artă
În lungi convoaie.
poezie de David Boia (15 decembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre chiciură, poezii despre zăpadă, poezii despre versuri, poezii despre idei, poezii despre iarnă, poezii despre gânduri sau poezii despre forță
Ninge iar a dor de Țară
Ninge iarăși peste Țară,
Cu fulgi dalbi, căzând ușor,
Și-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.
Ninge cu-amintiri de șoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viața curge în aval.
Ninge iarăși peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam și-acum un an.
Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Țară,
Dar eu, mamă, sunt departe...
Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topește
Pe-al tău chip, iubită mamă.
Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.
poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre sat, poezii despre noapte, poezii despre mamă sau poezii despre iubire
Ninge cum ningea odată...
Ninge, botezând câmpia
Cu un dor nemărginit,
Că tratându-și miopia,
Iarna dragă, a venit.
Ninge cu bucăți pufoase,
Moale, rece, delicat,
Stelele armonioase
Vin cernute peste sat.
Ninge-mpodobind orașul
Cu argint dintr-un fuior,
Lângă mine motănașul
Toarce leneș: sforrr! sforrr! sforrr!
Ninge cum ningea odată,
În copilăria mea,
Prin fereastra mea brodată,
Vreau s-ating o dalbă stea.
Ninge cu atâta dor,
Motănașul, sforrr, sforrr, sforrr...
poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre oftalmologie, poezii despre lene, poezii despre delicatețe sau poezii despre copilărie
Ninge pentru prima oară...
Ninge pentru prima oară-n iarna aceasta
Stele albe cad peste copii
Ce zburdă cu ochii la cer
Și fulgii vin, și fulgii pier...
Ninge pentru prima oară-n iarna aceasta
Și ne cuprinde un dor de alb
Zăpada răscolește amintirile din noi
Și nu vrem să mai știm c-au fost vreodată ploi.
poezie de Titina Nică Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre ploaie sau poezii despre ochi
Moina
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.
Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde...
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre toamnă, poezii despre galben sau poezii despre boală
Moina
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.
Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii pavăză pentru destinul tău.
aforism de David Boia (9 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Noi trăim zile pământești, pământul are zile galactice, galaxia are zile universale, universul are altfel de zile.
aforism de David Boia (10 martie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre Pământ, aforisme despre zile, aforisme despre viață sau aforisme despre timp
Ninge cu speranțe
Ninge-ncet și ninge blând
Ninge cu romanțe,
Ninge-n cer și ninge-n gând
Ninge cu speranțe...
Ninge pur și ninge lin
Ninge cu uitare,
Ninge alb și cristalin
Ninge cu uitare...
Ninge-n cer și pe pământ
Ninge cu trădare,
Ninge alb și ninge sfânt
Ninge cu salvare...
Ninge-n gând și ninge lin
Ninge cu uimire,
Ninge-ncet și cristalin
Ninge cu iubire...
poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre trădare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre salvare
* * *
mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău
legată cu o eșarfă roșie la ochi piciorul meu
de iederă se cațără pe piciorul tău
înot prin aer cu umerii înfloriți în primăvară
cristalul swarowski se mișcă pe piept și măsoară cusătura inimii
o cutie plină cu funda ruptă
stau pe vârfuri apoi pe călcâie încât doar o pagină de hârtie mai încape
părul tău mă atinge în vreme ce ne alungim ca săgețile
piciorul meu de iederă se ridică în aer ca un braț tăiat
cristalul swarowski mă lovește în frunte
femeia închide ochii mirosind câmpiile din buenos aires
mâna mea se retrage de pe șira spinării
mâna ta se retrage până la marginea pieptului
părul tău leagă gâtul meu apoi îl dezleagă
piciorul meu de iederă se ridică în aer și cade
piciorul tău așteaptă și îmi oprește căderea.
poezie de Ruxandra Cesereanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre roșu, poezii despre păr, poezii despre primăvară, poezii despre picioare, poezii despre mâini, poezii despre inimă, poezii despre hârtie sau poezii despre flori
Iubire
Sursă de dor și fericire
monostih de David Boia (1 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire
Semnat... iubire
Ninge crud, ninge albastru, din cerneala fără drum...
Troienind îngândurate, vorbele făcute scrum,
Și mă strâng cu-nfiorare amintirile plecate
Într-o lume colorată, cu vechi sărutări uitate.
Ninge alb pe strada noastră, pe trotuare nu mai sunt
Încercările voalate ce ascund un amănunt:
Ochii tăi privind angelic pasul meu croit agale
Mâna ta palpând în aer formele voite, goale...
Ninge-n gol, ninge pe geamuri cu flori înghețate iar,
Am uitat să rup uzate, filele din calendar,
Iarna asta mi-amintește de un timp uitat de vreme
Când troienele-nsemnau nerostitele poeme.
Încotro se duce luna, de ce nopțile mă dor,
Și zăpada mă apasă ca un nesecat izvor,
Înghețat fără dorință într-un cub purtat de valuri
Ca un sloi semnat IUBIRE și trimis mereu spre maluri?
poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre îngeri sau poezii despre sărut
Ninsoare târzie
Ninsoarea târzie, de astăzi mă doare
Și vise-amurgite din nou îmi trezește;
Vorbim despre toate, nimic de ninsoare,
Dar Zâna Zăpezii natura albește.
Și ninge, și ninge! Atâta de straniu
Zapada se-așterne un voal de mireasă
Și-n lumea prea plină de-atâta uraniu
Mi-e dor de odihnă, mi-e dor de acasă.
Târzia ninsoare în ochi mă izbește,
Mă ninge sălbatic, mă ninge mereu,
Mă-apasă pe umeri și-o rabd nefirește
Că-mi spune ceva despre sufletul meu.
Mă doare năvalnic târzia ninsoare,
Așa precum toamna mă dor toți cocorii!
Pe sufletu-mi trist și fără-alinare
Zăpada se-așterne protest al candorii.
poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tristețe, poezii despre proteste, poezii despre prezent sau poezii despre odihnă
În plină iarnă
Primăvara unui dor
Renaște criptic
Cu dalbe previziuni
Răstălmăciri la rece
tanka de David Boia (22 noiembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre primăvară sau citate despre alb
În zile cu dor
Vor picura cuvinte
Din înaltul cer
Călăuze criptice
Pe cărări onirice
tanka de David Boia (9 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare sau citate despre cuvinte
- Destinul
- Destinul, piatră filozofală cu mii de fețe.
definiție aforistică de David Boia (1 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă aștepți prea mult destinul, rămâi blocat în sala de așteptare.
aforism de David Boia (21 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contemplație ideatică
Iubirea plutește cochetă cu nimb
Într-o panoramă a ei efervescentă
Și iarăși dă rotocoale și tumbe
Tu cum te situezi iubito în devans
Și ființa ta urmează trasee exhaustive
Lumină meteorică cu sintagme rubinii
Revii pe creasta prezentului în flăcări
Și arzi simpatică la orizonturi febrile
Și tragi din nou ocheade voit aluzive
Îmbrăcată în iederă verde inflamatoare
Prefigurezi sinergii emergente
Până dincolo de perspectiva imaginației
Iată voalul tău saltă persistent
Veniți și vedeți cetele ei de lumini
Cu brațe de scântei autonome
Și încă emiți murmur incandescent
Din buzele tale duios sacrosante
Îți dai iama pe față în sclipiri dezinvolte
Tu taină feerică de fiecare speță
Imbold contemplativ și senzual
Parcursul tău arhiplin de emfază
Pasional predomină secvențe voluptoase
Sub călăuza acelor îngeri eterni
Vei răsări concludentă din văpăi
Vei procrea pe viitor izbânzi afective.
poezie de David Boia (1 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre senzualitate, poezii despre lumină, poezii despre viitor, poezii despre verde, poezii despre imaginație sau poezii despre foc
Iederă pe pânză de păianjen
m-am definit iederă
să ating zidul dintre ploi,
am conturat tăcerea
cu privirea unei zile bune
și m-am ascuns în sertarul
gândurilor de catifea.
între timp seara îmbrăcase cămașa lunii
și-mi înfășurase lacrima
în flori de colț...
aveam în palme un țărm
în care răsădisem cântece
și un ecou ridicat pe templul
zeilor ce-au crezut în mine.
în rest, șanțuri de dor
în care zborul își va fi strâns aripile.
cândva voi fi pom cu fructe sălbatice, mi-am zis,
le voi mângâia sosirile
în veșmântul meu
și le voi învăța tropotul inimii...
și zidul m-a recunoscut iederă
pe pânză de păianjen...
Tag-uri: doar eu...
poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre seară, poezii despre păianjeni sau poezii despre muzică