Afrodita

În hău de mări, bătute de furtună,
La pieptul spumegatului talaz,
Prinzându-i gingaş, braţul de grumaz
Dormea seninul ca un fulg de lună.

Seninătate, zbucium, împreună,
Uniţi de sorţi pe-al apelor podghiaz,
Născură, robi aceluiaşi extaz,
Nemărginirea, floare de genună.

Şi haosul gemu de fremătare,
Când cea dintâi semeaţă-ntruchipare,
Vis cald! Femeia, amforă de slavă,

Zbucni legănătoare şi suavă,
Vrej de senin cu fruntea-n sârg de stele,
Din zvârcolirea undelor rebele.

sonet de Artur Enăşescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

VII

Răpeşte-mă pe-adânci, mirate mări,
În care dorm păduri de madrepore,
Când luna-ncinge tristele lor flore
În fosforul adâncilor cămări!

Adie-mi selenarele chemări,
Şi poartă-mă în culmea albei prore,
În unduirea cosmicelor hore,
Pe mări adânci, pe vesperale mări!

Încet te duci pe braţele Palorii,
Spre cerul unde ard Nemuritorii...
Glorificată, pânzele-ţi întinzi,

În vântul larg, pe-al undelor tezaur:
Corabie ce vine de la Inzi,
Cu smirnă, cu tămâie şi cu aur.

poezie de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celor doi luminatori

Soarele-i iubit de Lună,
Crai de zi- Crăiasa nopţii,
Îi privim miraţi cu toţii:
Rareori sunt împreună.

Poate-i văd doar mateloţii
De pe vas, de nu-i furtună;
Soarele-i iubit de Lună,
Crai de zi-Crăiasa nopţii.

Aştrii multe au să-şi spună
Depănându-şi firul vieţii
Când deodată au să vină
Pe seninul dimineţii.

Soarele-i iubit de Lună.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

sentimentul meu creşte ca o floare
fecundată de fluturi în zări minunate
farmec discret plin de candoare
melancolie topită în zâmbete voalate.

fremătare suavă ca frunza de toamnă
trece prin iubire prin strune de vioară
peste mări necunoscute să zbor mă îndeamnă
cu vise depănate cu pe fuioare de seară.

trec anii prin mine ca ploaia prin răzoare
lasă în fiinţa mea un cântec duios
alungă regretele dincolo de izvoare
unde sufletul rezonează religios.

romantism solar cu gust de cicoare
mă înalţi spre universul melodios.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sursă de fericire

iubirea noastră este o minune
străbate deşerturi cu multă decenţă
este ca lumina de pază în genune
escaladează munţii cu efervescenţă.

hai împreună fericiţi să dansăm
strâns îmbrăţişaţi sub clar de lună
un univers de feerie să visăm
de veacuri sortiţi să fim împreună.

un cer de stele magic ne zâmbeşte
şi ne îndeamnă să fim fericiţi
suflete pereche Dumnezeu ne iubeşte
un şirag de veacuri ne vrea uniţi.

doar cu iubire tristeţile pier
cu romantismul meu ajung la cer.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prea toamnă...

Braţul tău! Ah, braţul tău pe care-am înverzit,
Pe care-am înflorit şi-am învăţat rodul iubirii!
Dragostea mea, tu nu vezi, nu simţi, părăsit
Versul meu ruginit de prea toamna-nvechirii?

Cad încet de pe ramul de dor amintiri, tremurat,
Se întorc să ne spună că-i mult prea târziu
Să le-aducem cu noi pe un drum ce-am uitat...
Un surâs resemnat prins de-un suflet pustiu...

Braţul tău s-a-nclinat de prea timp şi prea ploi...
Încă stau agăţată de el, dar mă tem de furtună...
Mă-nfior disperat, uneori, când tăcerea din noi
Se strecoară pe-ascuns şi uităm de-mpreună...

Poate cad de pe braţ într-un vis, când mi-e bine...
Poate zbor ca un fulg dus spre cer de o boare...
Voi fi, poate, o briză-n ecou rătăcind serpentine,
Sau un vers de poem cu parfum dintr-o floare...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aiurea

Sunt zile când am inspiraţie cruntă
Şi hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Şi lacrima-i albă de sare

Mai sunt şi senine cu cerul albastru
Şi eu- lângă propriul soare
Dar sunt şi în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare

Şi nopţi încă sunt sfâşiate de lună
Şi nopţi fără ea, dar cu stele
Şi sunt liniştite şi sunt cu furtună
Şi toate le ştiu ale mele

Din starea suavă de zi şi de noapte
Din gri de nuanţă nocivă
Se naşte poemul cireşelor coapte
Şi lirica mea cognitivă...

poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în cer şi pe pământ

Picură din Lună raze
Precum lacrimi de argint,
Printre stele - kamikaze
Învelite-n hiacint.

Junele Luceafăr, însă,
Doar pe Ana are-n gând
Şi-n lumini de Lună plânsă
Cântă dorul nopţi la rând.

- Cărui rost nemărginirea
Cerului într-un cuvânt
Dacă ea-mi fură iubirea
Şi a dus-o pe pământ?

Vede, Luna, cu-ntristare
Cum acest nebun amor
Sorţi de împlinire n-are.
- Un Luceafăr muritor?!

Dar şi veşnicia doare
Când Luceafăru-i flămând
De imensa ei candoare
Ce îl arde nopţi la rând.

- Poţi începe, Lună bună,
Toate stelele s-aduni
Şi pe mine mă cunună,
Să fim amândoi nebuni!

El s-a coborât pe dată
Şi sfios şi temător
Să-şi dea veşnicia toată.
"-Să iubesc şi-apoi să mor!"

Admirând-o lung pe Ana
Prin fereastra din iatac,
Simte cum în pieptu-i rana
Fără ea nu are leac

Şi i se perindă-n minte
Toate nopţile de dor
Când jurase-n necuvinte
Să îi vină în pridvor.

Ana se aşează-n rugă
Ne-nţeleasă şi suspin ;
Câte-o lacrimă, în fugă
Inundând chipu-i senin,

Apoi dulce şi suavă
Se ascunde-n aşternut.
"Ce folos în ceruri slavă
De nu am al ei sărut?"

- Hai de mă primeşte-n lume,
Doamne blând şi iertător,
Să-mi dai trup şi grai şi nume
Ca de pământesc fecior!

Ea la tine ruga-nchină
Ţie şi eu să mă rog:
Dă-mi iubirea ei deplină
Şi las ceru-ntreg zălog!

Preschimbându-se pe dată
Din Luceafăr în fecior,
Luna foarte supărată
S-a pitit după un nor

Încetând a da strigare
Celui prăbuşit din cer.
"Alt Adam căzut, se pare..."
- O, dar câte stele pier!

Tânărul frumos, la harpă,
A-nceput un cânt sublim
- tremurând încet din pleoapă -
Cu un glas de heruvim

Ce, pe Ana răscoleşte
În copilărescu-i vis ;
Gura-i roşie zâmbeşte:
E Luceafărul promis.

Doarme-adânc, visând în pace
La iubitul cel dorit.
La copilele sărace
Vreun Luceafăr n-a venit...

Junele-a cântat întruna,
Ceru-ntreg s-a luminat.
- Ce minune - zise Luna -
Un Luceafăr întrupat!

Risipiţii zori ai zilei
În lumina din preaplin
Temenele-nchină milei
Către cel acum Dorin.

N-a mai fost iar să apună
Un Luceafăr întristat
Şi nici Luna nu-i cunună,
Nici vreun falnic împărat.

Sunt frumoşi ca două stele,
Ea e Ana, el - Dorin
El sărută viorele -
Ochii ei de cer senin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (28 martie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut la pieptul tău

Când tu mă strângi la pieptul tău,
Măicuţa mea cu mâini muncite,
Eu simt atunci că-s doar al tău,
Copilul tău cu lacrimi multe.

Când eu îmi culc pe pieptul tău
Şi trup, şi suflet, şi durere,
Eu simt atunci că braţul tău
E forţa mea şi-mi dă putere.

Când mă arunc pe pieptul tău
Ca piatra pe mormânt ce cade,
Eu ştiu atunci că tu mereu
Vei fi atunci, tot mai aproape.

Când braţul tău mă înconjoară
Ca ramura ce ţine fructe,
Atunci mi-e dor întâia oară
Să fiu copil, să n-am griji multe.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele de deasupra mării

Undeva departe-o enigmă-ntâlneşte
O altă enigmă,-naltă şi vastă,
Ochi în ochi, nemărginirea apelor priveşte
Nemărginirea cerului – albastră.

Stelele cântă imnuri îmbiind la calm
Deasupra mărilor biciuite mereu de-un uragan;
Şi-ar putea vreodată-acel maiestuos psalm
Găsi odihna la sânul imensului ocean?

Zarea-nnegurată când soarele-i la scăpătat
E-alinată de-adierea unor aripi îngereşti
Acolo unde-aleanul pământului, de nevindecat,
Află puterea din pacea minţilor cereşti.

Totuşi, harul cerului plin de strălucire
Eclipsează apele oceanului, rebele;
Noi nu le putem vedea locul de-ntâlnire,
Dar putem vedea o maree de stele.

poezie de Amos Russel Wells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat lumea

La începutul lumii noastre
Nu era cântec, cât de mic,
Nu era cer, nici mări albastre
Nici soare nu era; nimic...
Dar pe când primul strop de fire
Nu exista, nefiind făcut,
Era din veşnicii, IUBIRE,
Isus Cristos, fără-nceput.

În prima zi a săptămânii,
Lumină Domnul a creat.
Şi, izvorând din marea taină,
Ea-i primul dar ce ne-a fost dat.

În ziua-a doua, Dumnezeu
A construit un cer senin;
Sub el oceanul nesfârşit,
Pe el nori albi şi vântul lin.

A treia zi, creind uscatul
Şi mări şi râuri călătoare,
Tot Domnul a umplut natura
De ierburi şi de pomi în floare.

În ziua-a patra, Creatorul
Nu a mai luminat din Sine.
Ci a făcut, sori, lună, stele,
Ca, fără zgomot, să lumine.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica

Bumerangul-rândunică
Îmi întoarce din senin
Gândul meu fără-de-frică,
Înfăşurat în destin.

L-am trimis în zare-albastră
Să te afle şi să-ţi spună,
În nemărginirea castă,
Câte-n stele, câte-n Lună...

Într-un fulg din aripioară,
Am găsit un Cer de Dor,
Ce-l lăsaseşi de cu seară
S-odihnească în pridvor.

Ochişorii-i mi-au adus
Draga ta privire, plină
De IUBIREA ce mi-ai strâns
În trăirea ta sublimă.

Şi-n gingaşu-i ciripit
Mi-ai trimis şoapte curate,
Culese din Infinit,
Din Lumină decupate.

În gând, am găsit săruturi
Cu arome ne-ntâlnite,
Risipite printre fluturi...
Ah!... Ce dulci mai sunt, Iubite!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica

Bumerangul-rândunică
îmi întoarce, din senin,
gândul meu fără-de-frică,
înfăşurat în destin.

L-am trimis în zare-albastră
să te afle şi să-ţi spună,
în nemărginirea castă,
câte-n stele, câte-n Lună...

Într-un fulg din aripioară,
am găsit un Cer de Dor,
ce-l lăsaseşi de cu seară
s-odihnească în pridvor.

Ochişorii-i mi-au adus
draga ta privire, plină
de IUBIREA ce mi-ai strâns
în trăirea ta sublimă.

Şi-n gingaşu-i ciripit
mi-ai trimis şoapte curate,
culese din Infinit,
din Lumină decupate.

În gând, am găsit săruturi
cu arome ne-ntâlnite,
risipite printre fluturi...
Ah!... Ce dulci mai sunt, Iubite!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând cald...

Într-o floare mică, albă, cu botina în zăpadă,
Stă ascunsă primăvara, cu arcuşul într-o salbă,
Mă cutremură suspinul frunzelor înfrigurate
Şi în pieptul meu de ceară, inima mea bate, bate..

O vioară se aude chiar de-acolo din adâncuri,
Glasul ei, topind zăpada, se împrăştie în muguri
Şi în jurul meu, minune, cât văd cu privirea toată,
Înfloreşte tot pământul, chiar cu mine, deodată!

Ce privelişte suavă şi ce tainic simţământ,
Îţi laşi gândul să se scurgă, să se prindă în cuvânt,
Iar când soarele răsare răsfăţându-ne pe-afară,
Dintr-un ghiocel ţâşneşte un gând cald de primăvară!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul credinţei

fluidităţi transparente îmi străbat fiinţa
să îmi transfigureze şi ultimul extaz
visez cu ochi deschişi triumful, biruinţa
chiar dacă curg şiroaie lacrimi pe obraz.

în sufletul meu cald se extinde credinţa
scăldată în râuri cu valuri turcoaz
fluidităti transparente îmi străbat fiinţa
îmi transfigurează şi ultimul necaz.

cerul fericirii azi lărgeşte conştiinţa
mă ajută din tristeţe să fac mare haz
Domnul să mă judece să ierte neputinţa
din viaţa mea trăită-n zbucium treaz.

fluidităţi transparente îmi străbat fiinţa
să îmi transfigureze şi ultimul extaz.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În minunata lună mai

În minunata lună mai
Când dau bobocii-n floare,
În pieptul meu a încolţit
Iubirea vrăjitoare.

În minunata lună mai
Cu păsări cântătoare,
I-am spus tot ce mă doare,
Dorinţă şi dogoare.

poezie celebră de Heinrich Heine din Intermezzo liric (1822)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de dor

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,
de unde îl aduce vântul oare? –
poate a fost cândva într-un talaz
ce s-a lovit de umbra-ţi visătoare.

A stat apoi un timp pe faţa ta,
când ai ieşit din apa înspumată,
dar a plecat s-ajungă la o stea
ce strălucea pe bolta dantelată.

S-a rătăcit în geana unui nor,
întins pe gândurile mele toate,
dar gerul l-a făcut un fulg de dor
cu aripile-ntinse retezate.

Când a căzut era doar un sărut
al dragostei rămasă-n amintire
pe neuitate visuri din trecut
ce m-asaltează zilnic în neştire.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de dor

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,
de unde îl aduce vântul oare? –
poate a fost cândva într-un talaz
ce s-a lovit de umbra-ţi visătoare.

A stat apoi un timp pe faţa ta,
când ai ieşit din apa înspumată,
dar a plecat să-ajungă la o stea
ce strălucea pe bolta dantelată.

S-a rătăcit în geana unui nor,
întins pe gândurile mele toate,
dar gerul l-a făcut un fulg de dor
cu aripile-ntinse retezate.

Când a căzut era doar un sărut
al dragostei rămasă-n amintire
pe neuitate visuri din trecut
ce m-asaltează zilnic în neştire.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea suavă şi osânda plăcută

E noaptea aproape-nspre orele două,
Când visele strâng nectarul din sâni
Şi scutură pulberi albastre prin rouă
Privirea-ndrăzneaţă din ochii păgâni.

E noaptea atinsă... de o vie chemare,
Când coapse nebune... şi albe mă vor,
Adânc a pătrunde în miezul de floare,
Năvalnic... ca apa, semeţ... ca un zbor.

E noaptea plăpândă, sfioasă şi plină,
Când clipe rebele în cupe se ascund
Şi fluturi ce aleargă spre clipa divină
Turna-vor în tine... amorul... profund.

E noaptea suavă şi osânda plăcută,
Când fulgeră gânduri şi astrele cad
La porţi de izvoare, iar luna-i tăcută,
Ca cetina verde... sfinţită... de brad.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!