Tiraj

Mi se trage asupra-mi, cu flinte, în psihoză
Şi gaura-i gol şi multele-s gloanţe
Şi sângele-mi curge petale de roză,
Din seva de spin... îngrădit între clanţe...

... De uşi ce trântesc de pereţi fără tocuri,
Pe zidul complet, ce de cap îmi zdrobeşte;
Nebun, neînţeles, să se schimbe în trocuri
Ce inima-mi bate şi ţeasta-mi plesneşte.

Doar ochiul rămâne, de pleoape deschis
Şi-o lacrimă într-una răsare să-l scalde.
Şi-n negrul pupilei e-o lume-n abis,
Ce-mi stă să-mi mai ţină măruntaiele calde.

Am vrut ochi de-o clipă-n relaş să clipească
Şi storul s-a-nchis pe vecie, tenebru...
De glonţ sfârtecând la ieşire o fereastră
De timp... Spre sfârşit de-un hazard dezintegru...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între... timp

Între... timp, adică atunci când nu mai e deloc,
sau nu e afectat a ceea ce era predestinat uitării,
nu se-ntâmplă nimic -şi-i foarte natural- nu-i ioc;
e vid de corp, de "este", vreo himeră-gând... E relaş căutării.

Şi în tot acest răstimp care nu-i timp în sine,
totuşi se trece... Restul stă prins inert, nepregătit,
"a l'improviso"-n pleonasmul de surpriză intervine
cu scuza de rigoare, că totul s-a schimbat... tacit.

Parcă-i un iniţiator de rău ascuns, vrut pe furiş,
transmis atât de calculat să fie implacabil "prea târziu",
tot petrecut între jaloane inventate într-un păienjeniş
din care din cocon se metamorfozează sabia Damocles pentru... ageamiu.

Deci e-o justificare când inexistentul ciob, spărtura de refuz, e strassul de-un... geamgiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atrofieri de-un cânt de lebădă

Mi-e frică să mai nasc, că şi condamn la moarte
şi să aud, am teamă, că sunt multele... cerinţe,
iar mână ţin la ochi, urât să nu deşarte
şi-mi pun mănuşi s-am simţ, atrofiind silinţe
de atingeri, rău murdare... doar gust îmi stă pe limbă,
amar de atâtea frici, ce viaţa mi le plimbă.

Stupid, tot se termină de abia înspre jumătate,
peste, doar fiind un fel de extins, în privilegiu,
de-o întoarcere, din nou, la iar singurătate...
cum portativ de note; "do"-i cap... sfârşit, solfegiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometrie de timp

Iau timpul ca pe un elastic
Şi-l întind poză, o cocă, plastic,
Îl subţiind, mai mult s-ajungă...
Să nu deşire, îi fac dungă.

Îl pliez bol, sfârşit s-ascundă,
Că el îmi bate orice secundă
Şi-l bat şi eu să-l fac să curgă
Lin, lent, cum un balet de-o murgă.

Din drojdie îl mai fac alcool,
Să umfle lipsă, piardă gol,
Îl strâng, într-un final, în mine...
Ce l-am avut tot; 's timpu-mi 'n sine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplând

Îi răzbat vise printre moi, umedele pleoape,
De atâtea aşteptări în umbre de dileme
Şi inima-n bătăi stă nemişcând să crape
De atâta rece vânt ce-o suflă de o vreme.

I-e mâna un stâlp fragil bărbiei în fin tremur
Şi degetele-i lungi se întind pe suflet clape
De-o muzică-n lin "soul" în gândul numai murmur
Ce curge înfiorând unduietoare ape.

Se derulează film de-un clar de lumânare
Pe sfeşnicu' aurit, se tremurând pe-o masă
Lângă un pachet de Kent şi-o roză, doar o floare
Şi amarul de cafea pe faţa de mătasă.

Se simte încă acum căldura moale-n palmă
Şi un miros discret de Farenheit transpiră
Într-un fundal de glas şi spuma spartă-n halbă
De la terasa verii-n pădurea-n cânt de liră.

Un zâmbet străluceşte de perle dintre buze
Şi se confundă-n pânza de dalbul de zăpadă
Ce-a învins-o în lunecarea-i de sinuări confuze...
Şi picat la picioare-i tot dragoste grămadă.

Şi un bronz mustind atinge pe plaja caramel
Când ochi de cer răsar din genele aburinde
Iar nările respiră din valul alb, crenel...
Obrazul simte-un picur de-o lacrimă ce-ntinde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bust

Mă bate gând să-mi fac statuie,
Să mă torn singur moştenire
În ipsos, bronz cu aurire
Să strălucesc ca o momâie...

... Să pot fi martor la ce vine,
Bun chiar de luat şi dat în cap
Să mă răzbun şi eu satrap
Pe ce cunosc sau pe-orişicine.

Chiar mă gândesc de sunt robust
Să rezist cap să-mi pun în formă
Şi să-mi fac rost de-o uniformă
Ca să am aerul de-un bust...

Să fiu şi eu un pic August;
Nu aşa mare... mai îngust!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecări contemporane

Când din contemporani îmi mor, e atât de straniu, ca o vrajă,
Ce-mi dă întâi regret, fior, apoi ca un delir, o mreajă,
Să ştiu ce-or fi găsit sublim, de s-au dus fără remuşcare,
De parc-aş vrea să strig "... venim! Când trece cursa de plecare?...".

E ca o linişte suavă, după pieirea asumată,
Căci nu se-aude voce gravă, reproş, înspre o fiinţă vinovată...
E-o umilinţă fără seamăn şi-o demnitate imortală,
Cum orice apropiat, un geamăn, ar fi plecat la o altă şcoală...

... Şi nu-l mai ştii, de-atunci, plecat rămâne pe vecie,
Doar poza minţii-i în spelunci, pe-un raft, din scoarţa cenuşie...

E, azi, anunţ că D. Patriciu, bogat, plecat e, făr' să vie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negrul

E negrul lipsa de culoare
Sau e intensul la extremă;
Un interzis pastel de floare,
Blestem, simbol de anatemă?...

Sumbrul e gând de nepătruns
Întrezărit în zămislire
Sub masca de călău ce-n smuls
De cap dă suflet nemurire?...

Întunecat în ochi de orb
Se caută pierdut de creier
Să zboare în înţelept de corb
Să-şi cânte nopţile de greier?...

Închis în mantii monahale
Se pedepseşte corp în schisme
Din grotele neanderthale
Se prevalând de erotisme?...

Lugubrul domină creaţii
-Abis adânc extraterestru-
Doar sfâşiat arar lumină
De-o stea sau faclă de pedestru!?...

... Slujeşte-n roba nedreptăţii
Şi-n toga de arhiereu
Şi-n mirele fatalităţii?
Negrul e arsul Prometeu!?...

Şi de predomină, el, negrul,
Tot ce există, nu se ştie;
Nu-i oare absolut integrul,
Sursa de tot, culoarea vie?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frontal impact

Fum cenuşiu, sau abur, se întrevede pe asfaltul ce-l străpunge
trezind din plictiseală un voiaj de-o zi anostă, oarecare
şi, încet, din iute avans, dintr-un convoi rulând mişcare
se înfiripă un nedorit, tulburător dezastru... cum că viaţ-ar frânge.

E-o nemişcare mută în table răspândite, strâmbe, mâzgăleli lichide,
ca vidul dintr-un cosmos bănuit că aşteaptă o nouă expansiune...
când, slab, mai puţin slab, aproape evident printre priviri livide
de dincolo de uşi zdrobite, se aude câte un scâncet... ca o rugăciune.

E-o luptă între tremurat de neştiut de rău, de văz la multă suferinţă,
ce-ndoaie genunchi parcă cu îmbulzeală a minţii, asurzire,
până când lung ce pare timpul de-o secundă, brusc e-o viguroasă tresărire
că se moare alături, pe tăcute aproape... moare parcă eu-mi în altă fiinţă.

Puteri nebănuite se renasc să rupă uşi, să sfarme, demoleze colivii
Şi, răgnete răzbat plămâni în suplieri de ajutor să nu stau, s-ajut semeni,
copii transfiguraţi cu sânge prelingând obraji şi ochi încremeniţi între palori de cremeni...
îs străfulgerat, dar trece apoi... doar pentru unul viaţa a luat culori finale-n pete albăstrii.

Şi nu mai vine roşul pus pe cruci, nici galbene gilete fluorescente
nu mai ajung de atât de-aproape, curge timp nebun din clipele numărate...
doar deznădejdea neputinţei luptă cu rugile-nspre sus, de mai este dreptate
şi, într-un târziu apar sirene... se cere părăsirea faptei, e accident, eminamente!

Nicicum erou de DN1, da-s cel ce uşi a smuls, a scos copii, bărbaţi, femeie, dintre fiare... fatalmente.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche nevăzută

E cristalinul spart de schija razei
din arcul soarelui, ţintită între pleoape
rămas deschise adulmecând azurul oazei
din nori ce stau greoi, pe suflet să-l îngroape.

Şi-o lacrimă coboară-n stalactită
Din suferinţa cruntă în peştera stingheră,
Unde mai bate-o inimă neobosită
De-atâta zor, să îşi ia zbor de-o sferă...

... Un glob vitros, oceanic ocular,
rotind speriat neştiind c-are pereche
un geamăn dincolo de zid, neplanetar,
unde nu-i vis şi-i toată lumea... veche.

Sunt gemenii, ce ne arată lume, din faţa la ureche...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Mi-am luat vacanţă să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viaţa-i un prăpăd.

Visam "sublim" şi nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am ţel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să ştiu că-s doar "veniri"
Şi totu-i gol, nu-i simţ, nicicum.

Doream vâltori şi "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Şi mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înţelege nicio fiinţă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit şi cer căinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi cu lună

E Luna în plină zi pe cer;
Un sidefiu în culori albastre;
Crâmpei dintr-un rotund stingher,
Cum un copil după dezastre.

Stă cum o pleoapă ridicată
Cu iris alb, tot franjurat,
Mijând Planeta adulată
De-atâţia "noi", ne ştiind păcat!?...

E transparent de diafană
Şi o privesc că nu mă arde
Cum Soarele; ce-mi face rană
De vreau să-l văd şi cald nu scade!

Sunt stând şezând pe-un glob de stâncă,
Pe-un scaun-insulă între ape;
Un gând infim în noapte-adâncă
Zburând nebun, negrul să sape...

... Un firicel d-eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat

Mi l-am dat scut de mine şi din toţi de-ai mei,
Făcut din multe bucăţele zise o "autoritate"
Să-mi ţină corpul drept, ascuns de rău şi vanitate,
S-am, nu goală, un coif, de minte... leagăn să îl am, de zei.

E al meu să m-aibă, să-i fiu tot de la copil,
Apoi matur, e grija mea de sfântă bătrâneţe....
În slujitor l-am construit un privitor neobosit, tot numai feţe,
Ochiul meu ager, larg deschis... unul pretins humanofil.

I-am pus şi biciu-n palma întinsă, protectoare
S-atingă seamănu-mi de-un necinstit din când în când,
Să nu-mi distrugă cuibul rămas visul gol, flămând
Să nu ajung să strig în van la porţi, la uşi... că doare.

El, eu în fond, sunt sursa să-mi ţin brâul-vămi,
Cu gândul viu al dragostei de mine, toţi o ţară
Şi mă întind coardă, îs struna-n suflet de vioară
Să-mi sun o odă, imn mie... uniforma, toată-n catarămi.

Dar s-a învrăjbit cum fiii înspre părinţi,
Uitând parşiv că un' la altu-i numai creatorul
Şi din protector e-un tiran ce-mi mărgineşte azi şi viitorul...
Doar o pedeapsă-i, cerşetor să-mi ia avutul, minţi.

E o înhăitare în contra mea ca o sălbăticie,
O lene întinsă în areal, un lanţ ce n-am creat
Să-mi lege mâinile, rupă picioare, să n-am Stat....
Că jilţu-i azi fără cunună, numai şapca e a lui... prostie....

E totul hâd, din profitori, puterea-n stat într-o... beţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emo

M-automutilez, cu sufletul fachir,
Până ce nu mai simt nici aer, să respir,
Să fiu crezut curat şi gând şi trupul cast,
Mă dăruind complet, oricât mi-e de nefast.
Adorm pe pat de cuie şi vorbe, le înghit foc,
Stau strajă ziua toată, cu ochi ţintiţi pe-un loc,
Mă călcând în picioare, oricine vrea spectacol;
Că rănile nu dor şi aşa mi-e scris de-oracol.
Sunt pe un crucifix, cu cap în jos, minţi gol
Şi am piron săgeţi, de amor fără de rol,
Să joc măcar un act din drama scrisă rău,
Că m-ai uitat zvârlit, o vechitură, nou.
Mi-am ars şi mâini, picioare, să nu mai am aripe
Cu nerv, uitând că doare, de-ar vrea să înfiripe
Un elf dintr-o speranţă, cenuşă fin purtată
Şi aştept cuţit să pice în inima-mi pe o roată,
Să-mi merit eu greşeala, de arunci... la ochi legată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchiat...

... mă rog vieţii în genunchi
să-mi scurgă pe piept dintre lacrimi, pe trunchi,
din ploaia de timp ce spală vecie,
mă rog în genunchi fericirea să-nvie.
... tot pleacă învieri, depărtându-se Paşte
din miei, sacrificiu făcuţi a se naşte
chiar rugi de se îngână-n prieri din rărunchi,
de-o lume ce merge prin viaţă în genunchi.
... se strâng câmpuri, pline de grâu, în mănunchi,
să scoale din foamea de-o lume, în genunchi
târând brazde, arate pe chip împietrite,
rigole săpând veşnicii nesfârşite.
... mă rog omenirea să nască noi prunci
din mările înalte în abis, nori adânci,
cerşind, ei la rând, pe-un covor de genunchi,
că timp eu n-o s-am, de sortitul... de junghi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mor în fiecare dimineaţă

mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieţii
mă străduiesc să învăţ tăcerea
nu mai şoptesc nici ierbii dorinţa
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârşit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!