Dacă mă uit în jos, la elementele care au dus greul prigoanei, nu văd decât pământ ars. Toţi cei care au lucrat sub comanda mea au fost ucişi până la unul. Legătura cu mine, chiar dacă se mărginea la servicii secundare, era o indicaţie suficientă pentru Siguranţa Statului ca să treacă un legionar pe listele morţii. Dorca, Noaghea, Clement, Cioflec, Nadoleanu şi alţii, zac în morminte necunoscute. Iar eu dacă mai sunt în viaţă, nu pot să-mi explic altfel decât prin ocrotirea cerului. Se împlinesc aproape doi ani de când sunt urmărit de toată poliţia, jandarmeria şi Siguranţa Statului. S-au pus premii pe capul meu. Sute de oameni au fost schingiuiţi, unii ucişi în bătăi, ca să spună unde mă aflu sau cum pot să-mi dea de urmă. De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu.

Horia Sima în Sfârşitul unei domnii sângeroase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu. E aici mai mult decât o întâmplare.

Horia Sima în Sfârşitul unei domnii sângeroase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani şi sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărţit de mine şi ai fugit în braţele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea şi unde începea el. Vieţile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu eşti cel care m-a inventat. Şi gândul ăsta mă îngrozeşte. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opium

mintea mea e macul copt care a explodat în sute de seminţe întunecate
acolo e opiumul care hrăneşte iluzia fericirii

toată siguranţa pe care o simt
e ireală
trec cu degetele prin ea ca printr-un roi
de musculiţe
se agită puţin şi apoi se dispersează
o ştiu acum
ştiu că sunt singură
e doar datoria mea să mă apăr

strâng din dinţi
mi se blochează toată ura în piept şi mă doare

şi ce dacă sunt iubită
şi ce dacă sunt nevinovată

furtuna de deasupra
coboară în mine
şi rămâne

cât de aproape e moartea uneori
îi simt respiraţia pe piele
se abureşte ca o oglindă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta

În palma ta, căuş făcută, mi-aş pune sufletul şi gândul
Să mă topesc, alene,-n ea, din piept să îmi alung plângândul.
Că-n palma ta, înfrigurată, eu uit de lacrimi şi suspine,
De grijile ce mă-nfăşoară, de-al tău tumult, dar... şi de mine.

În mâna ta îmi e destinul, aşa precum ne-a fost lăsatul,
Să mă iubeşti, să-mi fii aproape, dacă greşesc, să-mi ierţi păcatul.
Iar dacă tu, la rândul tău, cu pietre mai arunci în ape
Din valurile ce se nasc eu ies, te iert şi-ţi sunt aproape.

La pas cu tine, doar cu tine, adesea pe un drum pietros
Încerc să-ţi fiu mereu aproape, să te ridic, dacă pici jos,
Iar dacă pasul meu e moale şi, cumva-n urma ta rămâne
Mă prinzi de umeri şi, alături, mă treci din astăzi către mâine.

În mintea ta eu stărui veşnic, şi azi, şi mâine,-ntotdeauna
Şi navigăm pe valul vieţii, cârmind şi ocolind furtuna,
Iar dacă-n ochiul ei ne prinde şi nu avem altă scăpare
Îmbrăţişaţi plutim pe valuri, ori ne-afundăm, tăcuţi, în mare.

În inima tu mi-ai făcut un loc, ce este doar al meu,
Un loc în care-ţi stăm, alături, doar eu şi bunul Dumnezeu,
Căci Domnul Sfânt te ocroteşte, te apără şi-ţi dă putere,
Iar eu sunt floarea ta de nufăr, pe care-o aperi de durere.

Durere ce mi-o stingi cu vorba când voi pleca de lângă tine
În palma lui Iisus, Preabunul, gândind c-acolo mi-e mai bine.
În mâna ta şi-n mâna Lui eu viaţa toată mi v-am pus
Că voi ştiţi să grijiţi de mine, tu, Om şi marele Iisus.

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii care e secretul meu? Învăţ. Învăţ repede. Dacă ar fi să spun ce sunt eu aş spune că sunt suma a tot ce e bun în oamenii cu care am interacţionat în această viaţă. Când întâlnesc un om, mă uit ce pot învăţa de la el. Ce face el bine, unde gândeşte sănătos şi cum m-ar ajută asta pe mine? Când viaţa mea era un strigăt de disperare, am descoperit puterea învăţării. Orice problemă am, pot să învăţ să o rezolv din simplul motiv pentru că nu mă lovesc de probleme pentru prima oară în istoria omenirii. Oameni lipsiţi de iubire care au depăşit suferinţa sunt mulţi. Oameni săraci care au devenit bogaţi prin propriile puteri sunt mulţi. Oameni bolnavi care au luptat şi au devenit modele de sănătate sunt mulţi. Şi mulţi alţii sunt cazuri mult mai dificile decât sunt eu. Şi aceşti oameni au lăsat urme, mărturii, cărţi, poveşti, exemple şi eu pot să învăţ din ele. Tot ce îmi este uşor să fac azi, odată era imposibil. Să merg pe picioarele mele era imposibil odată. Acum e lejer. Să citesc era imposibil odată, acum e o plăcere fără de care nu aş putea trăi. Iubire, bani, sănătate, vocaţie, socializare şi orice mai vrei tu sunt banalităţi odată ce îţi pui mintea minunată să te servească şi începi să te EDUCI.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat să umblu singur, n-aş fi avut toate aceste senzaţii. Nu-mi pot explica cum mă lăsa mama mea să umblu singur, ea care mă păzea iarna să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu ştia pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini şi pe faţă, căci mă jucasem în colb cu băieţii de ţărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moşie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieţi de ţărani, tatăl meu m-a bătut -- singura dată când am fost bătut.)

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 10 ani eram pe stradă, la 5:00 dimineaţa, în noaptea de Înviere şi am avut viziunea că în lume e plin de oameni aşa cum e şi Pera. Oameni înfrânţi, pierduţi, depresivi, fără speranţă şi care depun eforturi uriaşe doar ca să îşi vadă munca irosită sau cu rezultate mult sub aşteptări. Oameni care merg prin viaţă răniţi şi doborâţi de sărăcie, greutăţile vieţii, lipsa de iubire şi atâtea şi atâtea nenorociri care se tot adună şi nu devin mai puţine, ci mai multe. Şi eu, Pera, deşi încă nu aveam decât rezultate foarte mici, am înţeles în inima şi în mintea mea un lucru important: că dacă citesc şi aplic, dacă învăţ din eşec şi repet încă odată cu lecţia învăţată, dacă perseverez ca un catâr încăpăţânat care nu se lasă până când nu cade lat, pot să aleg orice domeniu din viaţa asta şi să ating visuri imposibile. Am ştiut că toată puterea este la mine şi dacă accept asta, pot să fac orice îmi doresc în viaţă. Şi tu eşti capabil de acest lucru! Îndrăzneşte şi cere mult de la viaţă!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă fascinează această coincidenţă: Luna este de patru sute de ori mai mică, dar şi de patru sute de ori mai aproape de Pământ decât Soarele. Cum altfel s-ar produce minunatele eclipse totale şi inelare de Soare, dacă această coincidenţă nu ne-ar fi fost oferită de Divinitate?!

aforism de Mihail Mataringa (30 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Un an s-a dus din viaţa mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Şi trece totul ca un vis...

Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?

Mă-ntreb de Domnu-I mulţumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greşit
Şi nu am fost în tot supus?

Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Şi vreau s-o iau de la-nceput,

Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...

În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun şi drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Şi nu mai sunt cel înţelept

Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând şi iubitor
Ai milă astăzi şi de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,

Pe Tine, vreau să Te slujesc
Aşa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos

Şi plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăţie
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.

Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, ştiu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea, între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori luna iulie ajunge pe la mijloc şi, în oraşul de provincie dintre dealuri, serile de vară sunt calde, deloc sufocante, mă gândesc la Claudia. Intervalul de vârstă pe care-l credeam la margine de lume a devenit extrem de palpabil, iar visele nu ştiu dacă mai pot umple o noapte întreagă. I-aş povesti că lucrurile despre care ne imaginam noi că vin de la sine n-au prea făcut-o. Că, de fapt, nimic nu "ţi se întâmplă" fără luptă şi fără să-ţi doreşti tare, mai tare decât alţii. Că oamenii acţionează după cum sunt construiţi şi te pot dezamăgi, unii chiar de mai multe ori. Că mai ascult încă Nirvana, chiar dacă nu reuşesc întotdeauna să am curaj, răbdare şi timp. Şi, uneori, uit că cea mai mare fericire din lume este să fii sănătos.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putere şi Decădere

Punând mâna pe sufletul meu
Ai pus mâna pe nemurire.
Îţi pot dărui nesfârşirea,
Pot lua sfârşitul
Şi cu el - pe tine!

Puterea mea de a îndura
Se confundă cu marea.
Puterea mea de a convinge
Se confundă cu vântul.
Pot iubi, cum pot nimici... prin tine!

Am nevoie de aripi să pot învinge -
Prefer suflet să câştig -
Cobor până în adâncuri
Pentru a mă ridica în înalt...
Şi toate astea cu tine!

Şi nescriind nimic până acum
Pot avea tot şi toate,
Sau nimic şi nimeni,
Putere şi decădere
Cu... şi prin tine!

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară târzie

Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip – strigau,
strigau şi piereau în septembrie mâinile tale.

Nu mai ştiu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp şi nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.

Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tai nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.

Dar vara de câte ori trece şi tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roşu,
văd iarăşi nisipul acela, văd iarăşi cum pleci - şi strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.

poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-le aripi

În gândul meu firav de lut albastru,
Am îndrăznit să cred că îmi exişti,
Sperând că universul, printr-un astru,
Mi-aduce un răspuns pentru cei trişti

În jurul meu e-atât de gri, de frică,
Ei nu mai ştiu de ce aici mai sunt,
Se pierd în grija zilei şi abdică,
Devin o umbră sumbră pe pământ

În jurul meu descătuşez vibraţii
Ce au uitat normalul, sau nu-l ştiu
Şi simt bătăi de inimi, respiraţii,
Care mă fac să nu mai vreau să fiu

Arată-le o cale, numai una,
Alege Tu, nu cred că ei mai pot,
Sau de o fac, trăirea ca nebuna,
Transformă totul într-un trist complot

Nu prea mai au răbdare, n-au de unde,
Sunt doar făclii care se sting pe rând,
E prea mult întuneric, îi pătrunde,
Iar eu îi văd cum pleacă, suspinând

Alungă norii cât mai au putere
Şi lasă raza Ta în jurul lor,
Să uite toţi de griji, ce-s efemere,
În drumul către mâine, către zbor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea

veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un val care udă ţărmul pentru prima dată
nu ştiai ce se va întâmpla, dacă va mai rămâne ceva din tine
sau vei fi cu totul absorbit în pielea mea

dar încercai şi veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un sinucigaş căruia îi e teamă de fereastră
pipăiai rama, grilajul, geamurile
şi-atunci m-ai privit în ochi şi mi-ai spus:
parcă te-aş cunoaşte
eu am râs pentru că pregătisem cuşca asta de ani de zile
o mirosisei de la mare distanţă şi te apropiai, te apropiai

făcusei deja câţiva paşi dar nu-ţi dădusei seama
că trupul meu era o spărtură în moarte

erai hotărât să mergi prin beznă până la capăt
cine ştie acolo poate ar fi fost o lume perenă
în care orele, zilele erau numărate în nopţi de iubire
care curgeau neîncetat ca nişte bătăi muzicale
ticăite de un fruct oprit

în seara aceea veneai tot mai aproape, tot mai aproape
erai genul care te hrăneai doar cu muguri, lăstari
iar mie pe sub bluză deja îmi mijeau

apoi s-au stins becurile şi am plecat
dar te-ascult şi acum cum îţi loveşti cuvintele de mine
ca de un ţărm insular care oricând se poate scufunda

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!