Unei "frumoase": Nu există femei urâte, ci doar bărbaţi care nu ştiu să aprecieze frumuseţea...

Mare, grasă, lată-n şolduri,
Parcă-i luată de la solduri;
De-o măsori, la ea lăţimea
E mai mare ca-nălţimea.
Iar această başoldină
E un munte de slănină,

Cu picioare scurte, groase,
Aspre, dure şi păroase,
Labe mari la cea gurmandă,
Încălţări doar la comandă
Şi atârnă de-al ei trunchi
Ţâţe mari pân' la genunchi...

E atâta de umflată,
E aşa de gogonată,
Că atuncea când păşeşte
Parcă se rostogoleşte.
Când ea merge, şade vântul,
Se cutremură pământul.

Iar această balabustă,
Un morman de şunci în fustă,
Are-un creier de găină,
Minte ioc sau prea puţină,
Ifose că e savantă,
Deşi este ignorantă.

Este cam oligofrenă,
Are-o gură de balenă,
Ştirbă, fără dinţi în gură,
Chip schimonosit de ură
Şi sprâncenele stufoase,
Cât piciorul meu de groase.

Niciodată nu zâmbeşte,
Gâtul parcă îi lipseşte,
Capu-i e-nfundat în umeri,
Părul rar rapid îl numeri.
Are-o frunte mică,-ngustă,
Vorba aspră, simplă, frustă,

Şi-o bărbie ce-i atârnă,
Nasul mare ca o bârnă,
Iar de gros - cam ca pe mână,
Dar ea crede că-i o zână;
O privire de bovină,
Dar ea crede că-i divină.

De priveşte în oglindă,
Crapă sticla, sare-n grindă
Sfărâmată-n mii de cioburi,
Groaza celor două globuri.
La cât e de graţioasă,
Cum să spui că nu-i frumoasă?!...

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (13 octombrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei hoaşte care vrea să se mărite

De spate-i cocoşată, nu are dinţi în gură,
Iar faţa-i e brăzdată cum e o arătură,
E surdă de-o ureche, privirea-i e saşie,
Şi e aşa uscată de parcă e-o scrumbie.

La mers se poticneşte şi-i tremură o mână,
Îi scârţâie genunchii şi părul parcă-i lână,
Iar ţâţele-i atârnă ca rufa la uscat,
Doar pielea e de ele, că-aproape au secat.

Şi totuşi o furnică ai dragostei fiori,
În pat se zvârcoleşte din seară până-n zori
Şi vrea să se mărite, visează-orgii carnale,
Deşi de-o vreme Moartea îi dă mereu târcoale.

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (11 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui criticastru

Critică tot ce-ntâlneşte, fără vrun discernământ,
Tot ce mişcă sau nu mişcă, tot ce este pe pământ.
Dacă s-ar privi-n oglindă, ar vedea că nu-i perfect,
Că mulţime de defecte-"mpodobesc" acest abject:

Că-a lui gură este strâmbă şi că nasu-i mult prea mare,
Că saşie-i e privirea, scăfârlia păr nu are,
Că urechea-i clăpăugă, iar sprâncenele-i lipsesc,
Că-a lui frunte e teşită, ochi porcini, obraz grotesc,

Că bărbia-i e curbată, groasă şi aşa de lată,
Că întrece în lăţime de zăpadă o lopată;
Gâtu-aproape că-i lipseşte, capu-nfipt direct în umeri
Şi-alte-atâtea mii defecte, imposibil să le numeri.

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (24 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bârfitorul... şi bârna din propriul ochi

El nu mai vorbeşte de rău, cu păcat,
De când are-o pleoapă ce îi cam atârnă,
Iar celălalt ochi este foarte umflat;
Dar nici nu mai poate... să vadă... vreo bârnă!

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui câine năzdrăvan

Sunt mulţi cei care spun că fiecare câine are-o zi a lui,
Că o pisică are-un număr de vieţi sau altul;
Cum sunt şi unii care cred că homarul este roz,
C-albinele lucrează doar în stupi, unde-şi au şi patul.

Mai sunt şi cei care pretind, puţini, că un anume cal
Are pe cap două cocoaşe şi-n frunte un corn curbat,
Iar un tip care spune,-n glumă, c-o iapă poate face cuib
E la fel de rar ca un măgar roşcat.

În pofida celor spuse, am momentele mele fericite,
Preţuiesc oasele mai mult decât s-ar putea crede
Şi deşi nu apreciez gălbejitul biscuit, la nevoie îl înghit,
Şi-mi mai place să fug după iepuri, să prind pietre.

Dar cea mai mare încântare e să-mi înfig colţii
În pulpa unui juncan grăsun şi delicios;
Iar dacă-i muşc chestiile dintre picioare, un răsfăţ,
Sper că nu mă veţi considera prea vicios.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri

Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.

De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.

Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoţ s-o bage-n seamă

Şi să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Şi nervii să-mi consume.

Eu o iubesc, deşi mă seacă
De prea mulţi bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.

Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Şi n-aş mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.

Deşi plimbările mă costă,
Că-i scumpă şi benzina,
Mai scap de-o viaţă prea anostă
Şi schimb puţin rutina.

Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau şi mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... maşină?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Five o'clock

Mă pregătesc, intens, de-o zi întreagă,
Iar florile-mi zâmbesc din vaza lor,
Oglinda mă priveşte-aprobator,
Căci am un chip ce poate s-o atragă.

Mi-a aranjat această întâlnire
Mătuşa dinspre partea unui văr,
Şi-am acceptat pe loc, fără crâcnire,
Căci mi-a plăcut de ea, într-adevăr.

Mi-au dat şi poza ei, şi e frumoasă,
Zâmbeşte şi-are dinţii toţi şi albi
Ca trandafirii ăştia, de pe masă,
Ce m-au costat cam mult, căci sunt roz-albi.

Eu cred că-i timpul, gata, plec de-ndată,
O iau pe jos – cu-n taxi e prea scump-
Şi merg încet, pantofii să nu-i rump
Că nu-s ai mei, şi aş fi bun de plată.

E-aproape cinci, ar trebui s-apară,
Că peste două ore e un meci
Şi n-am de gând, pe-aici, să fac poteci,
Dar nici s-o dau, ca altădată-n bară.

Băi, frate, este cinci şi trei minute,
Eu le-nţeleg pe ele, da'-i târziu,
Iar cerul e puţin cam cenuşiu
Eu cât să mai aştept, pe nebăute?

Poftim,... şi zece, am plecat acasă!
Eu dau iubirii tot, iar ea deloc?
A-ntârziat? – să fie sănătoasă!
Ce-i asta: cina de la five o'clock?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcată-n mini fustă (glossă de sezon)

Dezbrăcată-n mini fustă
Pe nisipu-încins la soare
Şi-a bronzat şi mintea-îngustă
De-aia-i azi... rătăcitoare;
Cu gândirea-i de mangustă
Ea se vrea cuceritoare
Din priviri bărbaţii-o gustă
De la cap pân' la picioare...

N-are cap, deci nici n-o doare
E de felul ei... robustă
Deşi suplă ca o floare
Dezvoltată într-o pustă;
E-n continuă schimbare
În ţinuta ei... vetustă
Arătoasă ea se pare
Dezbrăcată-n mini fustă...

Atitudinea-i e frustă
Intră-n bar, e zâmbitoare
Ia un whisky îl degustă
I se pare-a fi licoare;
Lumea-n juru-i o dezgustă
Iese-afară trecătoare
Se întinde-n gen lăcustă
Pe nisipu-încins la soare...

Mai apoi făcu prinsoare
Cu o tipă la o şustă
Că va sta-îndestulătoare
Dar e damă balabustă;
La bronzat fără-încetare
O decizie injustă
F'indcă soarele la mare
I-a bronzat şi mintea-îngustă...

Prin decizia augustă
Pierdu din vedere, oare?...
Că prin felul ei venustă
Îşi va pierde din splendoare;
Ajungând o zăvăcustă
Planta cea agăţătoare
Cu aspectu-i de locustă
De-aia-i azi rătăcitoare...

Peste plajă nici o boare
Arde soarele pe crustă
Stă şi suferă, o doare
Ba mai mult, simte că-i custă;
Vremea este arzătoare
Şi-a ars corpul fără fustă
Nici nu-şi pune vreo-întrebare
Cu gândirea-i de mangustă...

Intră iar în bar pre/gustă
Dintr-un gin, răcoritoare
Contrar celor din flibustă
Nefiind prea băutoare;
Mersul lent ea şi-l ajustă
Cu mişcări stânjenitoare
Pe-o direcţie îngustă
Şi se vrea... cuceritoare...

Mai târziu, mai pe răcoare
Ea, ce se dădea robustă
Provocând în jur rumoare
Are mersul de lăcustă;
Şi-i trădată de paloare
Rătăcind prin marea pustă
Pe cărări şerpuitoare
Din priviri bărbaţii-o gustă..

Încă se mai crede-augustă
O bronzată călătoare
Cu gândirea ei vetustă
Vrând să ia din bronz şi sare;
Are-o comportare frustă
Nu se plânge că o doare
Şi-arată ca o popustă
De la cap pân' la picioare...

De la cap pân' la picioare
Din priviri bărbaţii-o gustă
Ea se vrea cuceritoare
Cu gândirea-i de mangustă;
De-aia-i azi rătăcitoare
Şi-a bronzat şi mintea-îngustă
Pe nisipu-încins la soare
Dezbrăcată-n mini fustă!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea

Furios nevoie mare,
Se gândeşte la-ntâmplare
Şi nu poate să-nţeleagă
Cum, nevasta lui cea dragă
Poate să i-o facă-aşa
Lui, de parcă n-ar avea
Intuiţia la ea.

Cu trei zile-n urmă-a spus
- Iar el nu i s-a opus –
Că mătuşa ei bătrână
E bolnavă. "Să rămână
În tot weekendul cu ea
Dacă-i liberă şi vrea
Cât de cât a o-ajuta".

Şi-a plecat! Iar el, "cuminte",
Doar din câteva cuvinte
S-a-nţeles, a rezervat
Şi la mare a plecat
Iute cu amanta. Da,
S-o-ngrijească – de! – că ea
N-are pe altcineva.

Toate bune... până-n seară
Când – ah! – inima să-i sară
Când, pe-o uşă din hotel
Au intrat şi Ea, şi El,
Ea – nevasta lui, vezi bine!
El – vecinul. Ah, Mărine,
Tare-mi pare rău de tine!

Na! – că are-o grijă nouă:
Lasă că v-arăt eu vouă!
Cum adică, eu, minţit?
Chiar credeai că m-ai prostit?
Cum să-mi spui aşa ceva
Când mai simplu îţi era:
"Dragă, plec la mama, pa!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormirea Maicii Domnului...

(2)

E moartea, învierea şi slăvirea
Această zi de mare sărbătoare.
Maicuta sfântă şi-a 'mplinit menirea
Şi va pleca la Cel ce moarte n-are.

Deşi sfârşitul i-e atât de-aproape
Zâmbeşte, nu-şi arată suferinţa
Iar chipul ei scăldat în tulburi ape
E alb, însă senin precum credinţa.

Miraculos Apostolii sosiră
Ca să îi facă moartea mai uşoară,
Dar toate grijile se risipiră
Când Ea le aminti aşa 'ntr-o doară:

Să ştiţi că moartea nu-i o tragedie
Şi nu regret că mor, nu niciodată,
Când am în gând doar munti de bucurie
Iar uşa fericirii-i descuiată.

Fiti liniştiţi şi nu-mi plângeţi de milă
Acum când Fiul meu la El mă duce,
Sunt pregatită şi aştept umilă
Să merg cât mai degrabă-n Raiul dulce!

Apoi ca orice fiinţă
Măicuţa adormi pentru vecie,
Dar îngeri albi în mantie Cerească
O duseră în zbor spre Veşnicie.

Plângeau tăcut izvoarele şi vântul
Iar norii parcă prevesteau furtună,
Dar sus pe Cer o Stea îşi lua avântul
Şi lumina precum o noua lună!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şprotul (Sprattus sprattus)

Cel mai ieftin peşte-i şprotul,
După cum spunea nepotul.
Mic cam de-o juma de şchioapă,
Creşte în marină apă.

La culoare-i argintiu,
Iar pe spate albăstriu,
Capu-i mare, gura mică ‒
Oblic úşor se ridică.

Corpul este alungit
Şi cu solzi acoperit;
Solzul este mărişor,
Dar se curăţă uşor.

Ştie-orice bucătăreasă,
Carnea este foarte grasă.
După ce-l eviscerezi,
Îl speli bine şi-l sărezi,

Îl dai iute prin mălai,
Sau făină, dacă n-ai,
Şi-l frigi ápoi la tigaie,
La foc mic, nu vâlvătaie.

Lângă peştii rumenei,
Pui măligă şi mujdei,
Garniseşti în farfurie
Cu felie de lămâie;

Dacă ai, la o adică,
Pui pe masă o berică
Şi-o să vezi, de râsul curcii,
Cum la gura-ţi sé bat turcii.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (22 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum recunoşti un miliardar cu o amantă mult mai tânără chiar decât copiii lui (pamflet)

Ea-i săracă, fără bani
Şi-are douăzeci de ani;
El e putred de bogat,
Da-i bătrân, burtos, guşat.

Ea-i frumoasă, e divină,
El ‒ cu ochi ca de porcină,
Foarte gras, obez, borât
Şi ca dracu' de urât.

Ea-i subţire, balerină,
El e-un munte de slănină;
Ea-i o Venus, Afrodita,
El ‒ Silen, grotesc ca vita.

Ea ‒ mişcare de felină,
El ‒ greoi ca o bovină
Ce e pusă la-ngrăşat ‒
Şi nu prea mai e "bărbat".

Merg ţinându-se de mână
Şi pe plajă, şi la stână,
Şi la munte, şi la mare,
Şi în orice-mprejurare.

Vârsta, însă, se răzbună:
Sex n-au mai făcut de-o lună,
Dar şi-atuncea ‒ ce păcat,
A fost unul scurt, ratat.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (16 ianuarie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de proşti ne crede, oare, premierul plagiator Victor Ponta? (Pamflet)

Că Băsescu nu-i un sfânt,
Un Mesia pe Pământ,
Că-i un cinic, un ingrat,
Uneori chiar deplasat,
Cine poate contesta?
Nici chiar el, nu este-aşa?

Pérsonaj demn dé satiră,
Ponta minte cum respiră:
Că Băsescu e o fiară,
C-o să deie foc la ţară,
Că mănâncă oameni vii,
Şi-alte mii de grozăvii.

Muritori şi muritoare,
Cât de proşti ne crede, oare?
Nu vă supăraţi c-o spui,
Dar găseşte proşti destui!...

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (19 august 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateului blasfemator Valeriu Butulescu (pamflet)

Înfrăţit cu Iliescu,
În vremi ce-au frizat grotescu',
Deputat de FSN-eu,
Nu mă mir că eşti ateu,

Dar mă mir îngrozitor
Că eşti şi blasfemator.
Tu, prin vorba ta, vicleana,
Eşti o slugă-a lui Satana.

Ca oricare ticălos,
Ai obrazul foarte gros.
Nu-i nimic din ce e sfânt
Nehulit de-al tău cuvânt.

Plin de tine, cu tupeu,
Îl huleşti pe Dumnezeu;
Pretinzând că ai umor,
Îţi baţi joc de Ziditor.

Din postura-ţi de ateu,
Spui prostii de Dumnezeu;
Cu scremutul tău umor,
Tu pretinzi că-i Dictator.

Eu vreun dictator nu ştiu
Să-l jertfească pe-al său fiu
Ca să mântuie, haine,
Chiar şi bădărani ca tine.

Tú nu crezi în Dumnezeu,
Dar te-nchini lui Asmodeu;
Ne îndemni să-l respectăm,
Şi doar lui să ne-nchinăm.

Eşti aşa de odios,
Că-L huleşti şi pe Hristos.
Pervertit, pervertitor,
Râzi de-al nost Mântuitor.

Iuda de-ai fi fost născut,
Pe nimic L-ai fi vândut;
Chiar mai rău, printre sudalme,
Cuie îi băteai în palme.

Râzi de Cina cea de Taină,
Hula ta crezând că-i faină.
Îngerii îi umileşti,
Iar pe diavoli îi slăveşti.

Fără de discernământ,
Îţi baţi joc de Duhul Sfânt.
Cum nu-ţi pasă de păcate,
Râzi de Sfânta Trinitate.

Cât priveşte de Scriptură,
Ai cuvântul plin de ură;
Biblia batjocoreşti,
Iar pe Marx tu îl slăveşti.

Tu, ateu între atei,
Râzi de temple şi moschei,
De biserici, sfinţi, Alah,
N-ai regrete, nu zici "Ah!"

Nu te mustră conştiinţa
Şi nu ştii ce-i pocăinţa.
Cu conşti'nţa ta e bai:
Să te mustre, tre' s-o ai.

O, ateu, tu ia aminte:
Să-ţi baţi joc de cele sfinte,
E-un păcat aşa de mare,
Că în veci nu ai iertare.

pamflet de George Budoi din Blasfemiile şi blasfematorii în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (17 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire de la neamuri (imitare după Marţial: XII.103)

Ai capul foarte mare, la fel ca şi tăticul,
Iar pielea-ţi este smeadă, la fel ca străbunicul;
Ai gura de la naşu', iar ochii de la mamă
De la bunică vocea, subţire, de alamă,
De la bunic ai părul, ce-i creţ şi negricios,
Iar de la unchi ai nasul, atât de lung şi gros.
Toate-ale tale neamuri ţi-au dat, dar ce necaz,
Nu s-a 'ndurat niciunul să-ţi dea un pic de-obraz!

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (24 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară nu-i ca o mână căreia să i te potriveşti, în calitate de conducător, ca o mănuşă. Ea are mâini cu degete mai groase, mai subţiri, mai lungi sau mai scurte. Mare năcaz îi, pe acea ţară, dacă are mâini multe prea lungi şi, şi mai mare, dacă conducătorul este "o mână lungă"!

Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

viaţa invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuţi.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar nişte păpuşi
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viaţa noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
şi strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
şi ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulţi colţi,
mă mir că nu-i orbeşte
pe cei ce poartă doar ură şi laşitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă şi răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
şi ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminţi şi aşteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă din iarbă se văd furnicile cât cerul

iar lăcustele sunt deja la nivelul universului
atunci când le privesc printr-un bob de rouă
e de ajuns să mă ridic în picioare
ca toată această imensă realitate
să redevină liliputană
cam aşa stă treaba prieteni cu lumea
depinde foarte mult de unde o priveşti
iar riscul de a trăi dincolo de orice concluzie
va rămâne la fel de mare precum ipotezele

aşa că draga mea dragă
atingerile de mână
sunt singura cale de transplant
prin care două inimi pitice
care pulsează infinturi cu o oarecare largheţe
să nu erupă universurile aiurea
fără nicio noimă
cu miliarde de raiuri şi niciun iad cumsecade
cum bine le mai spui când taci complice
lăsându-mi nările să te creeze
din parfum de mosc
şi un pic de fum de ţigară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calcanul (Scophthalmus maximus)

E-un peşte dintre cei ciudaţi,
Pe care îi privim miraţi:
Natura parcă i-a greşit
Tiparul când i l-a croit.

E-un peşte cu o viaţă lungă,
Dar care parcă-i într-o dungă*:
Cu corpu-n formă de disc plat,
La fel de lung pe cât de lat,

Cu aripioare laterale
Ca nişte franjuri corporale.
La-înot, această arătare
E-o "farfurie zburătoare".

Îi este capul rău pocit,
Pe partea dreaptă mult turtit,
Iar ochii-s mari şi bulbucaţi,
Pe partea stângă aşezaţi.

Şi fălcile-s grotesc turtite,
Cu dinţi puternici încropite;
Tot capul îţi stârneşte groază,
Iar fălcile te-nfricoşează.

Dar astă groaznică jivină,
Cu pielea ei de pete plină,
Pe cât inspiră mult dezgust,
Pe-atât de bună e la gust,

Căci carnea lui e delicioasă,
E albă, fină, savuroasă
Şi, cum ar spune moş Tănase,
Ea are doar puţine oase.

Grătar, prăjit sau la cuptor
Şi asortat cu-n vinişor ‒
Un vin alb, sec, de buturugă,
Ce cu ăst peşte se "conjugă",

Aligoté sau o Fetească,
Sau Tămâioasă românească ‒,
Calcanu-i senzaţional,
La masă este un regal.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!