Uneori străinul se scula devreme şi muncea fără răgaz. Alteori însă se trezea târziu, se plimba ore întregi în lung şi-n lat prin odaie, frământându-se fără încetare, apoi se apuca să fumeze sau adormea în fotoliul de lângă sobă. Nu avea nici un fel de legătură cu lumea din afară. Felul lui de a se purta continua să fie inegal; comportarea lui era veşnic aceea a unui om întărâtat la culme de cineva; în vreo două rânduri îl auziră trântind, rupând, izbind sau sfărâmându-şi lucrurile, în prada unor accese de furie turbată. Obiceiul de a vorbi de unul singur, cu voce joasă, punea din ce în ce mai mult stăpânire pe el.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul a rămas în camera de oaspeţi până la patru, fără să-i ofere inimoasei hangiţe un cât de mic prilej de a mai pătrunde înăuntru. Cea mai mare parte din timp, totul părea cufundat într-o linişte desăvârşită. Străinul fuma la lumina focului – sau poate moţăia. S-ar fi zis că se înfăşura în întunericul care se aduna în odaie din ce în ce mai dens. Dacă însă ar fi tras cineva cu urechea, ar fi putut să-l audă mişcându-se. O dată sau de două ori a scormonit jăraticul şi s-a plimbat prin odaie, vreme de câteva minute. Părea că vorbeşte de unul singur. Apoi fotoliul a scârţâit sub greutatea lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deseori, Ion se trezea noaptea, îşi scotea verigheta şi se bucura de libertate. Apoi şi-o punea înapoi, îşi îmbrăţişa soţia şi adormea.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai încercase în câteva rânduri să-i înveţe secretul artelor marţiale pe colegii săi, făcându-le mici demonstraţii, dar nu reuşise, deşi Lucian dovedise a avea puţine cunoştinţe, cât de cât, şi din acest domeniu, dar nu se punea la încercare cu Mihai, ştiind bine că nu avea nici o şansă, cunoscând trecutul sportiv glorios al tânărului informatician, forţa lui, ca şi palmaresul de invidiat realizat de acesta în luptele sportive, în anii în care participase la concursuri şi competiţii de acest gen. Prin urmare, Mihai se văzuse nevoit să renunţe la încercarea de a-i învăţa pe colegii lui câte ceva din experienţa lui de fost campion mondial, căci nici unul nu se punea cu el, nici măcar Nistor, cu toată alura sa atletică, nu-şi măsura însă puterile cu Mihai, spunându-i acestuia că preferă să-şi păstreze toate oasele întregi. Colegii îi spuneau campionului că în caz de necesitate, Mihai însuşi îi va apăra, fiindcă doar era într-un fel răspunzător de soarta echipajului, iar ei îl vor ajuta, fiecare însă în felul său, cu arme, cu pumnii, sau cum se pricepea mai bine.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate lucrurile pe care noi în mod naiv socotim a le stăpâni, sunt în mâinile destinului, şi prin urmare, după capriciul său ascuns, fără răgaz şi fără a urma vreo rânduială cunoscută de noi, el le schimbă de la unul la altul.

citat celebru din Boccaccio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţii câinelui au slobozit repede mâna înmănuşată. O lovitură – şi câinele a sărit în lături, pentru ca o clipă mai târziu să pună stăpânire pe piciorul străinului. S-a auzit cum pârâie stofa pantalonului. În momentul acela însă, câinele a simţit şfichiueala biciului şi s-a retras sub căruţă, chelălăind descurajat. Totul se petrecuse cu iuţeala fulgerului. Nimeni nu scotea o vorbă limpede, toată lumea ţipa. Străinul se uită iute la mănuşa sfâşiată şi la pantalonul rupt, făcu un gest ca şi cum s-ar fi aplecat să-şi examineze piciorul, se răsuci pe călcâie, urcă treptele în fugă şi intră în han. Paşii săi răsunară de-a lungul coridorului, apoi pe treptele fără covor care duceau spre odaia lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de eşec te împiedică să încerci. Aceasta se manifestă de obicei prin obiceiul de a amâna. În felul acesta, tu poţi vorbi la nesfârşit despre viaţa mai bună pe care ţi-o doreşti şi despre schimbările pe care te gândeşti să le faci, fără ca totuşi să mişti un deget pentru a realiza acele schimbări. Este fie prea târziu, fie prea devreme, fie pur şi simplu nu este timpul potrivit ca să acţionezi.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor

Uneori te iubesc
alteori îţi beau din lumină
nepiericiunea aceea cu trupuri de rai

uneori te iubesc
alteori mă ninge
cu glas tare aurora sfinţilor tăi

uneori te iubesc
alteori mă dau preatefericescule
drăgostirei buzelor tale de zeu

uneori te iubesc
alteori învăţ
cum să reînviu la secundă

uneori te iubesc
alteori îţi cânt dorul la frunze
şi învelesc greieri cu rouă

uneori te iubesc
alteori absenţele
sapă în sânge tranşee

uneori te iubesc
alteori viteza luminii
într-un hohot de plâns

uneori te iubesc
alteori mă veşmânt
întru fiică de înger ori scai

uneori te iubesc
alteori vai

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea uneori obiceiul – semn de bătrâneţe sau poate nevoia de a se convinge că şi cele mai întortocheate gânduri pot căpăta glas - de a se retrage pe undeva prin grădină sau prin spatele casei şi de a vorbi singur.

citat celebru din romanul Moromeţii de Marin Preda
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian trecu pe lângă rezervele colegilor săi, fără a se opri în dreptul nici uneia. Trecu şi pe lângă cabinetul medical; aici parcă auzi voci, semn că în interior încă mai era cineva, cu excepţia Mariei. Dar nu intenţiona să verifice cine ar fi şi cine nu, deci, nu se opri acolo şi nici nu intră în cabinet, mai ales că i se păru că recunoaşte glasul doctoriţei; nu dorea să-şi imagineze ce i-ar spune Stela, dacă ar afla că el nu se odihneşte, cum era de dorit, la ora aceea, ci se plimbă fără rost prin nava albastră. Ei, nu chiar fără rost, însă nu dorea să dea explicaţii, de nici un fel, nimănui, nici măcar doctoriţei. Deocamdată. Aşa că-şi continuă drumul, nestingherit, mulţumit că nu se întâlnise cu nici unul dintre colegii săi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus avea vreo cincizeci-şaizeci de ani şi părul sur. Homo avea părul negru şi era un lup lung de un metru şi jumătate, foarte puternic, cu privirea piezişă. Uneori, seara, din prietenie, Ursus îl lăsa să rătăcească liber prin preajma locuinţei lor; lupul nu-i înşela niciodată încrederea, iar în societate se purta cu discreţia unui căţeluş.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul înşira sticluţele pe dulap, pe cămin, pe masa de lângă fereastră, pe jos, pe raftul de cărţi, pretutindeni. Farmacia din Bramblehurst nu se putea lăuda nici cu jumătate din sticlăria expusă acolo. Era un spectacol cât se poate de interesant. Coş după coş se uşura de încărcătura lui, până ce toate au fost golite. Masa din mijlocul odăii dispăruse sub un morman de paie. Afară de sticle, singurele obiecte care s-au mai ivit din coşuri au fost o serie de eprubete şi o balanţă împachetată cu grijă. Şi culmea! de îndată ce a isprăvit cu despachetatul, străinul s-a dus la fereastră şi s-a apucat să lucreze, fără să se sinchisească de muntele de paie, de focul care se stinsese, de lada cu cărţi rămasă afară, sau de restul bagajului care fusese cărat sus.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim virtual

Am privit spre oameni
şi-am văzut durere,
tristeţe in ochi,
singurătate
şi neiubire.
Trecem nepăsători
pe lângă vieţi încătuşate
de neputinţe
fără să avem tăria
de a le vorbi.
Ne izolăm întro altă lume,
scriem pe bloguri despre tot şi toate
dăm sfaturi de credinţă
şi de trăire...
Avem N prieteni pe facebook,
am devenit dependenţi de liku-rile lor
ca de mângâierile celor apropiaţi.
Comunicăm şi-i iubim
fără să-i fi văzut vreodată,
le împărtăşim sentimentele,
ne îmbrăţişăm virtual
dar ne este din ce în ce mai greu
să dăm o îmbraţişare
adevărată,
celui de lângă noi.
Uneori,
cu un singur clik
cineva te poate sterge
ca şi cum
n-ai fi existat niciodată.
Zi de zi, în lumea reală,
cineva pleacă de lângă noi
mai sărac cu un zâmbet
o vorbă bună,
în iubire.

poezie de Angelina Nădejde (21 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sora mea a murit peste vreo doi ani. Semăna cu mama mea şi o chema tot Maria. Am trăit fără mamă, fără fraţi şi surori -- nu târziu tare -- şi fără tată. Cine a trait inconjurat de familie, nu poate înţelege un suflet ca al meu, această stare sufletească specială -- după cum nici nu mă pot pune în sentimentalitatea unui om care a avut familie. Dar aceste lucruri au dat sufletului meu un ton veşnic de nostalgie, de melancolie -- o privire îndărăt -- un sentiment de singurătate, de degajare de lumea reală.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Şi-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărţit şi se vor căuta neîncetat, din viaţă în viaţă. Dacă, în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua călătoria fără celălalt.

Marc Levy în În altă viaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate finală

Astă noapte pe la trei
A murit un om sărac
Şi l-au plâns un pui de drac
Şi vreo două trei femei

Că avea săracu-n viaţă
Obiceiul să iubească
Şi să tot păcătuiască
Şi pe dos dar şi pe faţă

Dacă voi muri şi eu
Când cocoşii vor doini
Tu să vii, cum ai veni,
Să boceşti la capul meu

Şi să-L chemi pe Dumnezeu
Să mă plângă la picioare
Şi apoi la fiecare
Parte a trupului meu

Iar dacă va refuza
Pe motiv că am păcate
Să mă plângi pe jumătate
Şi să mă îngropi aşa

Fără popă fără drac
Fără frate sau coroană
Şi fără pic de pomană
Ca pe ultimul sărac!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (1996)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să ştiu

Nici devreme
nici târziu
ba mă eşti
fără să ştiu!
Azi dimineaţă cum stau eu
pe balcon
să urmăresc formele de albastru
ce aleargă de la un zeu la alt zeu
a venit o picătură
de ploaie
şi mi-a udat bunătate de frunte!
De atunci plâng într-una!
De ce nu mă ploaie şi pe mine
minele
pe o frunte de picătură de ploaie?
De ce?
Şi îmi zic în sine
Îmi zic:
Nici devreme
nici târziu
ba mă sunt
fără să ştiu!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiaţi că şi lupii se îmbracă de la PRADA? Prada lor din vremuri imemoriale: gingaşa mioriţă fără fiţă! Nişte imitatori de joasă spiţă (speţă)!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticipez că o anumită parte a populaţiei, minoritară de altfel, profund tulburată de bolile transmisibile, precum şi de tulburările mentale, având obiceiuri respingătoare cum ar fi dorinţele nesăţioase de a se intoxica, îşi duce existenţa într-o suferinţă permanentă, şi presupun că nu ar ezita să ucidă atunci când suferinţa lor ar deveni insuportabilă. Idealul lor îi determină să ucidă la fel ca Abraham, având credinţa că trebuie să ucidă, fără a avea însă superstiţii în legătură cu moartea. Pedeapsa pentru aceasta nu ar fi moartea sau mutilarea corpului, nici mutilarea vieţii prin întemniţare, niciunul dintre aceste lucruri oribile, ci a le lua totul, în afară de memorie.

H.G. Wells în Perspective ale reacţiei progresului mecanic şi ştiinţific asupra vieţii şi gândirii umane (1901)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că Al-Kindi putea afla dinainte ce avea să i se întâmple de-a lungul unei zile întregi, anume privind atent în jur la ceasul când se trezea din somn: vedea atunci tot felul de lucruri, pete pe pereţi, nori pe cer, furnici, scorpioni, şerpi, păsări care zburau de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, iar toate acestea nu erau nicidecum indiferente - toate aveau un înţeles care prefigura exact ceea ce avea să i se întâmple lui Al-Kindi în timpul zilei abia începute şi uneori şi într-un interval mai lung.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!