În legănarea lor dulce, frunzele se desprindeau de copaci, înotând într-un dans lent, spre ultimul lor drum, un joc stins și distins, melancolic, vibrând, ascunzându-si durerea în umbre de pași despicați de propriul lor trup, în șuieratul prelung al trenului rămas stingher, în ultima gară.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ultimul tren
Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în șuvoi.
Ultima scară foșnește ușor.
Trenul pornește, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi șterge ultimul pas.
poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a stins
Crengi, pe copaci,
Urme de sânge...
Umbre pe poteci,
Viața-n inele de lemn
Se stinge...
Ard, discern cenușa gândurilor
Și e fum
Mai mergi, să ne-ngropăm
În scrum
Deși, se taie în ceață
Un ultim drum,
Vii să consumăm absenți
Al inimii parfum...
Cruci, pe mormânt,
Urme de plâns...
Umbre-n cuvânt
Iubirea-n inele de lemn
S-a stins.
Crengi, pe copaci
Umbre...
poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Săgeata
Ca o săgeată a străpuns liniștea nopții,
Prelung la malul mării; pescăruși
Țipând și valuri stranii
Durerea i-a spălat, ducând cu ele,
Însângerate umbre și mărgele
De lacrimi care i-au răpit suflarea...
Și s-a pătat cu sângele lui, zarea...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Agonia morții este tunelul spre veșnicie, moartea este ultima gară a vieții...
aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Agonia morții este tunelul spre veșnicie, moartea este ultima gară a vieții.
aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremi tomnatice...
Copaci goi, întuneric,
Vântul brăzdează cerul...
Lacrimi de frunze foșnesc sub tălpile alergând.
Cerul vibrează,
Noaptea se ascunde în măruntaiele lui.
Ramuril, ca o caracatiță cu brațe frângându-se
De durerea otrăvurilor,
Se încolăcesc într-un dans sinistru.
Elevi cu ghiozdanele-n spate țipă,
Țipă mereu...
Și spirala timpului îi înalță
Spre culmile unor glorii
Doar în vise atinse.
Pe A. D. N. se cațără singurele cuvinte
Ce își schimbă dimensiunea
Mamă, țară, străbuni, libertate și dor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași în doi
iubirea,
dans mirific
pași lini, sublimi
pe scena lumii
un trup se frânge în iubire
celălalt e flacără aprinsă
e vis nestins, întins și necuprins
croit într-un cuvânt
iubire
o dulce frământare în fierbinte îmbrățișare
un sân dezgolit, miraj ivit
un pas în doi
ea, nimfă, dansează ușor
el, centaurul
o prinde dur într-un aprig dor
dorință nebună
cum poate să o spună
el, ea
ei se iubesc
așa cum sunt
așa cum simt
între grație fragilă și patimă nebună
pășesc încet spre tine
a mea, te cer a fi
o clipă pură, un strop de nebunie
offf, mi-e sufletul răscolit
te pierd, te regăsesc mereu
un tainic joc pe alei de dor
în parcul acela de castani
suntem noi doi
un singur trup, o singură dorință
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest sfârșit de vară avea în el ceva sublim, înălțător și simplu în același timp, ceva înspăimântător de sublim, chiar dacă cerul era voalat și discret, frunzele se înălțau într-un ritm lent, amețitor într-un convoi multicolor, către mâine. Dincolo de încercănatele ramuri, lumina dansa leneș, ca mătasea pe trupul mireselor.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânguire
Se tânguie copacii... Un dans nebun, vulgar,
De ramuri dezgoliți... Cu frunzele de jar,
Alunecă spre mâine, în râuri de secunde
Cuvinte de lumină... Ce cioburi sângerânde!
Mai tremură-n oglinda tăcerilor de-o clipă
Și nori de praf! Și ploaia spre ceruri se ridică!
Cad plumburii poeme pe caldarâmul ud...
Adorm în simfonia acestui început.
Tăcerea doare, doare! Durerea se dezbină...
Sunt simfonia toamnei... O aripă virgină
Alunecă-n clepsidra secundelor murdare.
Se tânguie copacii... Tăcerea doare, doare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
la crematoriu
duși pe ultimul drum -
finalul vieții
haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prăpastia din mine
Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ș-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.
Și-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire își plânge tăcuta durerea
Privind în gol, își dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.
Dorul sau, tâmpla-n palme-și odihnea
Și cu trupu-i obosit și glasu-i stins
Avea mersu-i lent și părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.
Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morții tulbure și rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.
poezie de Camelia Boț (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Pe tastatura cerului
Pe tastatura tulbure a cerului
Am programat dansul literelor
De la "A" la "Z".
Cuvintele se prindeau învolburate
Într-o horă nebună,
Apoi alunecau lent, în spirală,
Într-o altă croială,
Pe tărâmul de humă
Și se pierdeau lent, ca o ploaie...
Doar un singur cuvânt
A rămas strălucind
Sub un nou curcubeu -
DUMNEZEU
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii, ici-colo, treceau ca niște umbre frânte din amintiri. Gânduri fără cuvinte se simțeau din nou vibrând în fluiditatea timpului cast. Ancora vieții rămânea încă fixată pe fundul Oceanului Univers.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul
nu mai pășesc în urma trecătoarelor idei
nu caut pași pe nicăieri
doar îm amurg mai curg păreri
idei de azi, de ieri, de nicăieri
ningea în lumină
cu fulgi falși de gând
doar eșarfa purta încă
mireasma unui trup arzând
la asfințit trecea o boare
mai sursurau tăceri de ieri
eu am rămas doar vagabondul ultimei idei
rătăcit în urma pașilor pierduți pe alei
e cerul stins și stele cad
curgea apusul purpuriu
în zăpezi de argint
ningea iar și iar pe câmpuri pustii
umbre se pierd sub ultimii pași
mă ascund în priviri căutând amintiri
tu ai plecat, eu am rămas
sărutul nu'l treziți, așteaptă...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și plouă-n suflet...
S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneși nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheață
Ne mângâie trupul,
Și rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preț, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuți, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins și lumânarea de o vreme
Și plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a așezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji și cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De toamnă...
Vezi?! Afară plouă... Și e frig... Și plâng
Tremurându-și umbra, frunzele de rug,
Frunzele brumate și trudind de ger,
Într-un dans de ceară pe ascunsul cer.
Plouă mocănește, cu stropi mici și reci,
Spaimă-ntre copacii-ngenuncheați pe veci
Și de remușcare, șoaptele se-adună
Și vuiesc prelegeri... Se întorc spre humă...
Brațele în rugă de gutuie coaptă,
Ca un clopot, încă, plânsul și-l arată.
Timpul, în clepsidră, rostul său își are -
Rod pentru rodirea toamnei următoare...
Trec peste cadavre, printre ramuri frânte...
Vântu-n simfonie, pe acorduri blânde,
Iar îmi cere mâna... Și pe portativ
Notele dansează într-un ritm lasciv...
Ploi bolnăvicioase... Trec copii la școală...
Toamnă... toamna vieții, crudă și amară,
Vin cu scorțișoară, iz de guturai,
Toamna iarăși vine cu al său alai!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul
nu mai pășesc în urma trecătoarelor idei
nu caut pași pierduți pe nicăieri
doar îm amurg mai curg păreri
idei de azi, de ieri, de nicăieri
ningea în lumină
cu fulgi falși de gând
doar eșarfa purta încă
mireasma unui trup arzând
la asfințit trecea o boare
mai sursurau tăceri de ieri
eu am rămas doar vagabondul ultimei idei
un rătăcit în urma pașilor uitați pe alei
cerul era stins și stele cădeau
curgea apusul purpuriu
în zăpezi de argint
ningea iar și iar pe câmpuri pustii
umbre se pierdeau sub ultimii pași
mă ascundeam în priviri căutând amintiri
tu ai plecat, eu am rămas
sărutul nu'l treziți, așteaptă...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul stingher (II)
Casă de pământ avea-voi
Într-un cimitir din cer,
Nimeni să-mi deschidă poarta,
Fi-voi ultimul stingher.
Cel mai trist! Laudă vouă
Că o să ajung așa.
Numa-n mănăstiri de rouă
Un copil va lăcrima.
Și-n cel ceas sub stele-salbe
Ninge-va cu liniști albe.
poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2008)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinistru
O noapte rece...
Cu umbre,
Cu vânt,
Cu pași,
Cu oameni,
Veniți de nicăieri.
Miros...
De ploaie,
De brad,
De flori,
De putred,
Ieșit, din tristele cavouri.
Stingher...
E cerul,
E satul,
E clopotul,
E râul,
Ce curge pe lângă cimitir,
Siluete...
În dans,
În zbor,
În foc,
În grabă,
Intrând la tine-n casă.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cad...
Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Și întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură și râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca niște eroi înveșmântați
Cu zale de aur și de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Și călimara e goală.
Doar gândurile foșnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... și frunze... și ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!