Reveillé

Azi ne spânzură-n puşcăria de lângă calea ferată.
Fluiera locomotivele de te trec fiori
Şi gem roţile trenurilor noaptea toată
Pentru oamenii care mor în zori.

poezie de A.E. Housman din Un flăcău din Shropshire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu cratere

sunt cratere în şoseaua vieţii în care multe destine stau agăţate
multe prăbuşite
cratere care asteaptă autostopul la un tren care nu mai are cale ferată
aceasta a fost scoasă pentru că i se furau tranversele
oamenii nu mai aveau lemne
acum pe şosea trec doar gipane
au roţile aşa de mari ca valoare că trec fără probleme
peste acele destine
agăţate în cratere pe strada pe care trec
numai gipane!

poezie de Viorel Muha (februarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Românii
Când se exilează
Se aşează de-a lungul căii ferate,
În Europa,
Sau, dacă mai e loc, pe lângă gări.

Să fie mai aproape de casă,
Să poată prinde primul tren
La o adică.

Asta le dă sentimentul
Că nu s-au îndepărtat prea mult.
Mergând pe lângă calea ferată,
Sau auzind şuieratul trenurilor,
Ei comunică permanent
Cu ţara.

Primăvara, mai ales,
Când magnetismul terestru
Tulbură sus cocorii,
Ei stau trişti pe bagaje
Şi ascultă cum, intraductibil,
Vuieşte terasamentul
De dor.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion şi Mărie pe calea ferată

- Pe calea ferată-i bine,
Aud ţăcănit de roţi,
Mie-mi vine, ei îi bine,
Na, opreşte dacă poţi.

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Stai lângă mine din zori pân' la apus
Căci fără Tine, trăind, în viaţa nu-s;
Stai lângă mine-n noaptea asta-‘naltă
Şi-îndrumă-mă să trec cereasca poartă.

poezie de John Keble din Anul Creştin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Şi plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogăţeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoţie care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetiţele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu şti
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înţelegere
Aproape omenească,
La marginea vieţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuire de primăvară

Înserarea mă pândeşte
Ca pe-o floare de cireş
Vântul, care îşi urzeşte
Din petale, firav preş.

Noaptea mă va spulbera
Sub copite nevăzute;
Un cioban va fluiera
Pilda unei oi pierdute.

Zori de zi, mai zăboviţi!
Vreau să ţin în clar-obscur
Ochii veşnic istoviţi,
Care mă pândesc să-i fur.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (16 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat, care nu a fost niciodată la şcoală, poate să fure dintr-un vagon de marfă. Un bărbat care a absolvit o universitate, poate fura toată calea ferată.

citat din Theodore Roosvelt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Adrian Păunescu - in memoriam

În noaptea primăverii chitarele cântau,
Le cerea cuvântul pentru cuvânt.
Necuvintele se dizolvau încet şi dispăreau,
Se dezrădăcinau şi deveneau pământ.

În noaptea verii chitarele strigau,
Din ele izvora iubire pentru iubire.
Durerile se dizolvau încet şi dispăreau,
Se dezrădăcinau, devenind amintire.

În noaptea toamnei chitarele plângeau,
Flacără din flacără în sine iluminând.
Se dizolvau cenzurile, se vizualizau
Cuvântul din cuvânt şi găndul din gănd.

În noaptea iernii corzile vibrau
Poezia în cântec, cântecu-n poezie.
Se dizolvau în noi şi generau
Fiori în suflet pentru veşnicie.

În noaptea vieţii adevărurile plângeau,
Cu degete-n "V" Adrian Păunescu le recita,
Se dizolvau vechi mentalităţi şi dispăreau,
Pentru o lume nouă ce-ar putea exista.

În noaptea morţii amintirile strigau,
Cu degete-n "V" Adrian însa tăcea,
Se dizolva ura toată, oamenii plângeau,
Ştiind că un neam fără suflet n-ar exista.

În noaptea eternităţii oamenii visau,
Cu degete-n "V" Păunescu definitiv pleca.
Se dizolvau evidenţe, oamenii gândeau,
Ştiind că un neam fără poezie n-ar exista.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt disensiuni, pentru că după toată această perioadă oamenii nu mai pot să se unească şi să gândească împreună. Nu este neapărat un pericol, ci o dificultate pe care o avem, pentru că, mai demult, datorită educaţiei, oamenii erau solidari. Sistemul însă i-a schimbat în rău. Acum, oamenii trec cu vederea lucruri care înainte ar fi fost inacceptabile. De aceea disensiunile, indisciplina, lipsa solidarităţii fac ca lucrurile să fie greu de făcut.

citat din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mersul trenurilor

"Mersul trenurilor"

E instrumentul de măsură
Elaborat de-o editură,
Cu care afli, pe teren,
Cu cât... întârzie un tren.

definiţie epigramatică de Mircea Trifu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am trăit ca o casă lângă calea ferată

din când în când apărea
câte o pereche de fazani

crescuseră nucii

mă trezesc în fiecare noapte
la aceeaşi oră
să visez

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte zile de vară

în plină vară noaptea nu încetează să cadă

// nu, nu scriu despre moarte //

scriu despre lumina de pe străzile iaşului

care străluceşte ca un bec incandescent şi transformă culorile

/

se vede cum asfaltul s-a facut negru

sufletele copiilor roşii

inimile noastre albastre

şi roţile se învârt/ mergi în urma unei maşini ca un câine pe care stăpânii l-au abandonat

aceea e maşina în care ţi-ai uitat copilăria

dar e o dulce tristeţe/ eu şi mici umbre trecem strada

eu şi câinele meu mai aşteptăm să ne ia cineva acasă

să ne lege în lanţuri / să ne dea de mâncare şi apă

în plină vară pe străzile iaşului oamenii s-au transformat în fantome

maşinile trec prin ele

şi tot ce rămâne sunt glasurile noastre care strigă după fericire

// în copilăria noastră visele se închideau noaptea. /

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica ruinată

Biserica stă tristă pe golul mal al mării –
O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat
Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat.
Şi bârne şi cadavre şi semne-ale pierzării
Rămaseră-n amestec prin mucedul nămol
Când apă se retrase lăsând iar câmpul gol.
Când trec corăbierii în dreptul ei, pe mare,
Fac cruce, şi cu vâsla bat apă mai grăbit.
Se joacă vântul jalnic cu clopotul dogit,
Prin spartele ferestre cântând cu disperare.
Amurgul vine roşu, vin gălbenele zori,
Şi noaptea peste lună trec turmele de nori,
Ea stă, tăcutul martur, pe veştedă colină
Umplând singurătatea de spaimă şi fiori...

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiori de zori

Bingea de ziuă, se mijea,
Lumina se năştea plăpândă
Şi din apusuri o pândea
Gură-nsetată şi flămândă.

Că vine ziua se făcea
Şi că rămâne pân' la cină
Iar viaţa mea se petrecea
De la-ntuneric la lumină.

De-atunci în fiecare zori
Lumina crudă mă-nfioară
Şi zic, să nu mai am fiori:
Sunt mai bătrân decât aseară.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada castanilor însinguraţi

Cade târziul pe calea ferată
E semn că plecăm într-o noapte de vară
Vai, ochiul meu cum se înseară
Şi mâna se face o creangă uscată.

Un pustiu de miresme latră în soldaţi
Ducând stafia lumii în cartuşieră
Numele tău trecea într-o letieră
Pe strada castanilor însinguraţi.

Cresc cenuşile noastre pe calea ferată
E semn că am plecat într-o noapte de vară
Cântecul meu cum se înseară
Şi trupul a ajuns o fiară ciudată.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi noaptea mea, vorbindu-i nopţii tale
zicea: adânco, prinde-mă de mână
să ne-înecăm în valul gros şi moale
cu spume negre, vână lângă vână
acum, cât încă n-am trezit liliecii
cu şuier dulce-ademenindu-i toată
buimaci şi orbi ca să-mi stârnească recii
fiori şi-aripa-n pieptul meu să-şi zbată.

poezie de Eta Boeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeam chiar că o să devin beţiv, pentru că îmi plăceau starea de inconştienţă şi orgoliul dement al beţivului. La Răşinari, unde reveneam în vacanţe, admiram enorm beţivii clasici, care erau beţi în fiecare zi. Era mai ales unul, care umbla însoţit de un violonist şi care fluiera şi cânta tot timpul. Ăsta e singurul tip interesant din tot satul, gândeam eu, singurul tip care a priceput, care şi-a dat seama. Toată lumea era la câmp, toată lumea făcea ceva, şi el, singurul, se distra.

Emil Cioran în conversaţie cu Gabriel Liiceanu (1990)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Goode

Pentru toţi din oraş părea, fără dubii,
Că eu merg pe un drum sau pe altul fără nici un rost...
Dar aici lângă râu poţi vedea la asfinţit
Lilieci cu aripi moi zburând în zig zag, de colo colo –
Trebuie să zboare pentru a prinde hrana.
Şi dacă vreodată, noaptea, te-ai rătăcit
În pădurea adâncă de lângă Miller's Ford,
Şi te-ai îndreptat într-o direcţie sau alta,
Încotro îţi arată Calea Lactee,
Încercând sa-ţi găseşti cărarea,
Vei pricepe că mi-am căutat calea
Cu mult zel şi că toate peregrinarile mele
Erau expediţii înspre cunoaştere.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea nimicului

Trec anii şi mulţi dintre noi nu apucă
să vadă filmul de groază
pe care starea de lucruri
îl toarnă în fiecare zi.

Ochiul minţii, dacă mai există,
este inundat de atât de multe culori şi zâmbete false,
fără nicio substanţă care să le dea gândurilor unitate.

"Trec anii",
de parcă ei ar avea puterea de a se plimba
şi de a face giumbuşlucuri în eter
în timp ce ar trece pe lângă noi,
de parcă cineva a turnat în marele şablon care este însuşi timpul
oase, carne, vene, sânge, piele, membre, ochi, urechi,
astfel încât aceştia să urmeze o dinamică umană.

În fiecare zi bucăţi mari de vise
pot fi găsite sub roţile maşinilor turbate
sau călcate în picioare de trecătorii care mărşăluiesc
spre nicăieri.

Întunericul priveşte prin ochii noştri, ai tuturor
şi trebuie să ne îndepărtăm timizi de ceea ce nu ne priveşte.
Semnele de circulaţie amplasate la fiecare curbă periculoasă
pe autostrada vieţii trebuie respectate cu sfinţenie
şi sărutate ca nişte icoane în faţa cărora ne punem în genunchi
pentru a primi binecuvântarea şi permisiunea de a exista,
convinşi fiind că alţii ştiu mai bine ce e bine
pentru fiecare dintre noi.

"Trebuie" este cuvântul cheie,
care deschide calea oricărui viitor om de succes,
şi înţelepciunea târâtoarelor care sunt mângâiate pe burtă
pentru puterea lor de a rămâne la nivelul solului.

Trec anii şi mulţi încă nu au învăţat
că ceea ce trece cu adevărat
este nimicul atunci când devine praf şi pulbere.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

calea ferată –
un alt tren poposeşte
în scrâşnet de roţi

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!