Lăsaţi-mă singurătăţii mele

Lăsaţi-mă singurătăţii mele.
Mi-albeşte capul, în vârtejul lumii,
Pe frunţi de valuri stă cununa spumii,
De mult ce se frământă între ele.

De visuri inima pustie nu mi-i...
Senin mă urc pe-a lor înalte schele,
Străbat albastre văi, plutind prin stele,
Pământul ducă-şi droaia lui de můmii!

Tihnit, ascult a gândului poveste,
Mă-nşel, şi cred că tot ce-a fost mai este.
Ce dulce-i astă amăgire-a vieţii!

Tăceţi s-adorm, nu voi să prind de veste
Că mi s-a stins văpaia tinereţii,
Ş-asupră-mi anii grei şi-aştern nămeţii.

sonet de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veşniciei

În grabă anii trec şi fără veste
Se-nghesuie cu sârg în cupa vieţii;
Din firul lor se ţese o poveste
Plăpândă, cum e roua dimineţii.

De le simţi zboru-nalt pe culmi celeste,
Ori de te-mbracă-n haina bătrâneţii,
În grabă anii trec şi fără veste
Se-nghesuie cu sârg în cupa vieţii.

Secretul veşniciei înscris este
În cartea inimii şi-a tinereţii!
Urmeaz-o, aşadar, apostoleşte,
Alungă orice urmă a tristeţii,
Căci anii-n grabă trec şi fără veste.

rondel de Valeria Merca (19 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune

Am să te iubesc cu ochii închişi,
plutind printre valuri şi pescăruşi.
Te voi imagina în senine decoruri
printre valuri albastre şi visuri.

îƫi promit o mie şi una de nopƫi,
cu poveşti dintr-o mie de cărti.
Orizonturi spre tăramuri noi.
printre valuri plutind amândoi.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel prin toamna vieţii

Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită;
Plimbarea lor este vrăjită
De amintirea tinereţii.

Şi dacă frunza-i arămită,
Ei nu se dau pradă tristeţii;
Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită.

Ea se simte-ntinerită,
Iarbă-n roua dimineţii;
E ocrotită şi iubită
Pe drumul greu al bătrâneţii,

Ce-l străbat prin toamna vieţii...

poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul bătrâneţii

Trecut-au anii tinereţii
Şi nu se mai ivesc vreodată;
Iar bătrâneţea-ntunecată
Mi-a risipit în păr nămeţii.

Când june eram odată
La arme plecam cu băieţii;
Trecut-au anii tinereţii
Şi nu se mai ivesc vreodată.

Eu n-am dat vreun curs tristeţii
Că vine moartea-nfometată
Cu capa ei îndoliată,
Să-mi taie mie firul vieţii.

Trecut-au anii tinereţii.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădinile copilăriei

Grădinile copilăriei mele,
rămase-n amintire printre astre,
cu rădăcinile se prind în stele
şi cern fiori din zările albastre.

Pe aripile unui dor cuminte
revin acum în fiecare seară
învăluindu-mă pe dinafară
cu ritmurile unei muzici sfinte.

Şi îngerii din cer mă înconjoară
să mă ridice-n slava lor divină,
să mă îmbăt cu florile de vară
pe care-n suflet le aştept să vină.

Revăd în gând copilăria sfântă,
pridvorul de la casa părintească,
şi în adâncul meu încep să crească
copaci vrăjiţi, cu frunze care cântă.

În legănarea lor defragmentată,
ce se revarsă-n valuri printre stele,
mă văd plutind prin univers deodată,
copil rămas, în visurile mele.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 04.03.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (3 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult

Orice-mi vei spune astă seară,
Şi oricât ar durea de mult,
Nu voi fugi ca astă vară,
Ci am să stau şi-am să ascult.

Oricare îţi va fi răspunsul,
Şi-orice privire îmi vei da,
De-ai pomeni chiar şi de dânsul,
Am să ascult, nu voi pleca.

Oricât de jalnic o să-ţi pară
Discursul meu timid, bătrân,
Nu o să fac ca astă vară,
Am să ascult, o să rămân.

Orice cuvinte o să se zbată,
De ochii mei, sufletul meu,
Cu inimioară sfâşiată,
Am să ascult chiar de e greu.

Chiar de nu-mi pari ca astă vară,
Eu te iubesc la fel de mult,
Şi-orice-mi vei spune astă seară,
Nu voi fugi, ci-am să ascult...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot s-adorm, văpaia s-o alin

Nu pot s-adorm, văpaia s-o alin,
Când luna-n ochii dânsei se topeşte,
şi-n părul său o stea se adânceşte
Ca o vioară lină şi hidoasă.

Nu pot s-adorm zburdalnic prin venin,
Când ochii ei topiţi n-au mai rămas
Iar zulfufii nopţii au făcut popas
Într-o grădină vânătă şi arsă.

Şi-n acest cămin - parc-o ruină -
Sunt flăcări până-n cerul spulberat,
Şi tu, roşcato; nu ai fost de vină
Că-n abisul tău, s-adorm, eu am uitat...

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi şi stele

lângă mare mă aşez..
văd plutind pe valuri stele
si uitându-mă atent
sunt doar inimi... cam rebele!

aruncate.... sau uitate...
intr-o vară ce-a trecut
au rămas plutind pe valuri
cu speranţe de-nceput

si pierdute-n spuma mării
inimi.... stele se prefac
urmărindu-ne in noapte
când... si unde am plecat

ne tot strigă... ne tot cheamă
-vino inapoi la mine
-e târziu... si este toamnă
briza rece-ncet adie

paşii mei pe plaja udă
nu se mai intorc curând
te sărut fierbinte vară
repede ai dispărut

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste ce încă se scrie

Azi îţi voi spune
despre ochii din inima mea,
despre lacrima lor
ca o scorţă de cer înnorat,
despre nesomnul lor,
tulburând stelele,
ca şi când zei beţi
ar fi dansat desculţi prin ei...

Aş vrea să cred
că încă mai sunt acea câmpie
înflorită până la Dumnezeu,
plutind doar prin vene de înger,
înălţându-te la atingere,
durându-mă la desprindere
şi tot mai vie prin tine,
bărbatul ce îmi suflă peste răni,
învelindu-mă frumos
în cămaşa în care ţi-au rămas
bătăile inimii-
ca o poveste ce încă se scrie...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost doar poveste!

Cirezi de nuci goneau desculţe-n păr
Şi umbra lor nu ne făcuse cruci
Din miez de fragi nu ne cădea vreun dor
Nici ierbii calde nu-i eram năluci.

Cu cleşti de raci ne apucam de zori
Genunchii ne strângeau prin iarba udă
Şi timpul ni-l legam pe tălpi cu sfori
Gustând amorul de pe carnea crudă.

Zâmbeau gonaci de vânt pe-obrajii rumeni
Iubirea noastră se-mbrăca în floare
Pe buze ne scriam cu dor de cremeni
Topind zăpada din scrisori de soare.

Tu ai plecat, târziu, când osul vieţii
Ţi-a pus năframa peste viul grai,
Uscând în mine, peste tot, nămeţii
Rămaşi în tolba cu-nfloriri de mai.

Cioplesc şi azi în lemn de nuc
Prin plete umbre-mi dau de veste
Că-s singur Doamne, şi mă duc
Să prind cu aripi, o poveste.

poezie de Doina Bezea (25 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea vieţii mele, dacă ne este scris în stele...

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Şi cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Şi cu razele aurii ne vom îmbrăţişa
Intensificând magia sa.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare şi speranţă ne vom îmbrăca
Şi un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Şi ce vânt va adia.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
În faţa lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Şi prin inele va fi pecetluită familia.

poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii - lumina vieţi (Celor mai scumpe fiinţe din viaţa mea)

E atâta soare şi atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinereţea mea şi dorul
Cuvintele ce-şi au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieţii,
Vibrând mereu ca o vioară,
Atunci când gândul mă frământă
Sunteţi mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieţii
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereţii.
Voi sunteţi lumina vieţii mele
Aţi izvorât din inimile noastre
Din frumuseţea zorilor albastre

poezie de Maria Ciobotariu (18 septembrie 2012)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visuri...

gol în suflet şi în gând,
singur printre astre,
voi privi născând
zorile albastre,

ce vor lua cu ele,
dacă vor mai fi,
visurile mele,
visuri prea târzii...

poezie de Aurel Simionescu
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algoritm

Şi sunt un algoritm, fără rezolvare...
Furtuni se-adună-n mine, neîncetat.
Tot ce visez, la un punct... moare!
Şi se dărâmă tot ce am visat.

Trecut-au anii cu extaz şi agonie...
Şi m-am trecut şi eu, cu ei cu tot!
Încă mai aştept o bucurie...
Să fiu validată, măcar cu-n singur vot!

E ambetant şi plouă cu iluzii...
Mă cred în locuri ce eu n-am fost vreodat',
Visez premonitoriu, dar confuzii,
Mă definesc prin tot ce am ratat...

E toamnă în inima ce plânge...
Şi mintea zboară pe unde a iubit!
Prezentul, trecutul să-l alunge,
Să nu mai prind niciun asfinţit!

În algoritm să mă traduc, de aş putea...
Sunt paradox la minte şi gândire.
Şi aş ucide-o pe cea care-a fost EA,
Acelaşi EU, ce mi-a adus robire...

Nu e final la mine, la poveste...
Voi fi citită de cei ce n-au venit!
Pe loc ei, vor înţelege-o veste,
Ce-o spun şi-acum, în zadar sfârşit...

Voi nu mă digeraţi ca cei ce or să vină!
Vă limitaţi la pământesc, lumesc...
Vă sunt aproape, pe cât şi străină,
Eu aparţin unui tărâm ceresc!

Fără minciună, versatil şi nestatornic!
Urăsc ce nu e pace de celest...
Sunt duh pe cât de senzitiv, pe-atât puternic,
Sunt pentru ce emit, mult prea modest!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa liniştită şi blândă s-arăta marea, când am plecat din Sulina! Şi cât ne-a prins în larg a şi început a se posomorî şi, din ce în ce mai cu mânie, a-şi ridica oştirile-i de valuri înaintea noastră. Soarele a asfinţit. Pământul nu se mai vede. Un întuneric greu, ameninţător, se lasă din cerul înnorat, fără stele. De pretutindeni, mugind, talazurile negre vin ca nişte matahale vii şi se izbesc de coastele vaporului, care, gâfâind greoi, se luptă cu nămeţii de apă şi-şi taie cale dreaptă pe marea învolburată.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecie

Pe singuratecele văi,
Strâng negurile clăi pe clăi.
Aici, vecie, să mă ‘ngheţi,
Cu faţa către dimineţi...
Aleargă ochii cât ce pot,
Spre largul ulilor înnot,
Sau cad cu negurile ‘n gol,
Pe apa ta cu vad domol.

Şi toate vin şi toate trec
Şi toate pier, ca ‘ntr'un înnec.

Pe ţărmul ce-a ‘ncuiat în morţi
Tăceri cu lacătul la porţi,
Vin pomii să ‘nflorească iar,
Cu gâtul peste pălimar.
Din ierbi, se uită uneori
Tăcerile, la căpriori,
Le dă, din mână, mugur crud
Şi le desmiardă bolul ud...
Foşnind cu frunza pe potici
Vin clopotele pân' aici,
Vin glasuri, să le tot ascult
Vin de departe, – de demult,
Şi stele vin, cu tot cu zări,
Şi vânturi cu miresme ‘n nări,
Şi toate vin şi toate trec
Şi toate pier, ca ‘ntr'un înnec...
Dar codrul tău, muncit de vânt,
Stă cu picioarele ‘n pământ,
S'adune liniştile lui,
Peste mormântul nimănui...

Dintr'însul – abur, – mă ridic
Şi-ascut urechea spre nimic;
Cu flori ce cresc de capul lor,
Singurătatea mi-o ‘mpresor;
Cu soare mă culeg din stropi;
Cu noapte mă ‘nvelesc prin gropi;
M'aud crescând în trunchi bătrâni;
Mă uit cu stelele ‘n fântâni...

Şi – Doamne, în acest noian,
De zi cu zi, de an cu an,
Pământul tău, mi-i căpătâi,
Frumos, ca ‘n ziua lui dintâi...

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul III, Vol. IV, Nr. 21, 1 noiembrie 1937, p 481-482
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După anii tinereţii
astăzi sufletul regretă.
S-a stins frumuseţea vieţii,
trecutul nu se repetă.

catren de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia de geniu

A fi sau a nu fi
Din razele înalte coboară luna
Hiperion coboară prin razele de lună se ascunde ochiul sferic
În sfera de lumina pe cer ştirea
Stele răsar cum şi apună o mierla jucăuşă pe lângă plopi
Coboară cu soţ şi fără soţ sunt plopii în solstiţiu
Apare de departe, apare Eminescu, din depărtări albastre de solstiţiu
E vara boreală şi soarele o sferă lumina-i tot mai albă
S-a stins şi s-a înălţat
Apare Eminescu prin undele din şoapte
Alerg în vis cu tine şi florile de tei
Primesc botezul ploii
Apare Eminescu în stele cufundat cu mantia de geniu,
Cu ochiul colorat în străluciri albastre.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grei mi-s anii

Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilaşii mei.
Au plecat în ţări străine
după bani şi după pâine.

Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aştept şi el nu vine.

Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu ştiu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.

Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrâneţea mă răpune,
Sorele meu va apune.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

- Lună mare, fermecată,
Vino, spune-mi o poveste,
O poveste minunată
Din Palatele Celeste.

Oare ai văzut vreodată
Cine locuieşte-n ele
Şi aruncă ziua toată
Cu comete şi cu stele?

Ştii cine-a făcut Pământul
Şi-acest mare Univers?
La-nceput a fost Cuvântul
Ce-a pornit al lumii mers?

Luna mi-a răspuns şoptit
- Haide, dormi, că somnu-i sfânt;
Chiar şi eu, necontenit,
Sunt legată de Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!