
Deşi pământul şi toate creaturile inferioare aparţin tuturor oamenilor în comun, fiecare om are o proprietate, şi anume asupra persoanei sale. Iar la aceasta nu are nimeni altcineva dreptul în afara sa. Putem spune că munca trupului său şi lucrarea mâinilor sale sunt cu adevărat ale sale. Oricărui lucru pe care îl scoate din starea în care l-a făcut şi l-a lăsat natura, el îi adaugă munca sa, şi, adăugându-i ceva ce este al său, îl face astfel proprietatea sa. Fiind scos de către om din starea comună în care l-a lăsat natura, lui i se adaugă ceva prin munca acestuia – ceea ce exclude dreptul comun al celorlalţi oameni.
citat din John Locke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

Orice om este proprietarul propriei persoane. El şi numai el are dreptul asupra persoanei sale.
citat clasic din John Locke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Omul este tragic datorită naturii sale ambivalente, care îl face să aparţină celor două universuri şi să nu se mulţumească doar cu unul din ele. În spatele omului natural (şi includ sub această denumire omul social) se ascunde un altul, pe care îl voi numi transcendental. Acest om transcendental este omul interior, a cărui existenţă se situează în afara obiectivării. Lui îi aparţine tot ceea ce, în fiinţă, n-a fost aruncat la periferie, tot ceea ce nu este alienat sau determinat în exterior; tot ceea ce este, în el, un simptom al apartenenţei sale la împărăţia libertăţii. E inexact şi convenţional să numim aceasta natura omului, chiar adăugând epitetul corectiv "superioară", căci libertatea nu este "natura", spiritul nu este natura, e o realitate de o altă specie... Omul transcendental se situează în afara distincţiei subiect-obiect.
citat clasic din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Gândurile noastre sunt de două feluri şi anume: unele sunt acţiunile sufletului, altele sunt pasiunile sale. Acelea pe care le numesc acţiunile sale sunt toate voinţele noastre, fiindcă noi experimentăm că ele vin de-a dreptul din sufletul nostru şi par a nu depinde decât de el. Dimpotrivă, se pot în general numi pasiuni, toate felurile de percepţii sau cunoaşteri care se află în noi, din pricină că adesea, nu sufletul nostru le face ceea ce sunt şi pentru că întotdeauna el le primeşte de la lucrurile care sunt reprezentate de ele.
Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!


O greşeală fundamentală în felul în care funcţionăm azi ca societate este diferenţierea uriaşă dintre muncă şi plăcere. Unde este acea lege universală, divină, care spune că munca trebuie să fie corvoada de la care de abia aştepţi să scapi? Cu ajutorul psihologiei se ridică o nouă înţelepciune la suprafaţă: înţelepciunea vocaţiei. Când munca şi plăcerea devin una, când activitatea ce îţi ocupă cel mai mult din zi te bagă în starea de flux, la fel cum te bagă joaca cu mingea de uitai că te-a chemat mama la masă, când îţi dezvolţi abilităţi în timp ce te joci, atunci îţi trăieşti vocaţia. Aceasta este investiţia supremă în orice fiinţă umană care va transforma societatea şi planeta. Oamenii cu vocaţie sunt oameni care muncesc din şi cu iubire. Într-o lume în care munca e făcută cu iubire, multe dintre suferinţe rămân doar o amintire. Dar pentru a face munca din iubire... e nevoie să ne găsim iubirea. Iubirea din noi, iubirea pentru viaţă, pentru oameni cunoscuţi şi necunoscuţi încă, pentru planetă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Da, eşti numai un lucrător al gospodăriei lui Dumnezeu şi ştii negreşit doar că ai fost trimis aici ca să faci munca pe care El ţi-a hărăzit-o. N-are rost să ne gândim dacă e bună sau rea condiţia asta, aşa este şi nu se va schimba. La un singur lucru putem şi trebuie să ne gândim: cum să trăim mai bine. Putem trăi mai bine, evident, numai dacă vom face acea munca ce ni s-a încredinţat. Vei afla că faci munca ce ţi s-a încredinţat dacă o faci cu cea mai mare uşurinţă, dar şi cu bucurie. De când cercetăm viaţa oamenilor, cei mai înţelepţi au căutat să definească această muncă şi au indicat-o. Toate adevăratele religii şi învăţături morale au indicat-o, iar ea este mereu aceeiaşi: unirea cu toţi şi toate şi participarea la unirea cu toţi şi toate, dragostea. Însă, dacă stăpânul ne va răsplăti după moarte pentru buna îndeplinire a muncii, putem doar ghici şi crede. Dar e cu atât mai puţin necesar să ghicim cu cât ne îndeplinim munca mai bine şi mai mult. Îndeplinirea dăruieşte binele, bine în prezent, care exclude orice interes faţă de viitor.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!




Fiinţa umană face parte integrantă dintr-un ansamblu mai mare, pe care noi îl numim Univers. Ea este limitată de timp şi spaţiu. Omul se experimentează pe sine, gândurile şi sentimentele sale, ca fiind separate de restul Universului, dar aceasta nu este decât o iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie este un fel de închisoare în care trăim cu toţii şi care ne limitează la dorinţele noastre personale şi la afecţiunea pentru cele câteva persoane din jurul nostru. Misiunea noastră este de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului compasiunii astfel încât aceasta să îmbrăţişeze toate creaturile vii şi întreaga natură, în toată splendoarea ei. Chiar dacă nimeni nu poate realiza în totalitate acest lucru, însăşi încercarea de a-l transpune în practică ne conduce la eliberare şi reprezintă un fundament pentru siguranţa noastră interioară.
citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Radu Liviu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă Îl are cu adevărat şi numai pe Dumnezeu, nimic nu-i mai stă în cale. De ce? Acest om Îl are pe Dumnezeu în toate lucrările sale şi pretutindeni, şi numai Dumnezeu este cel care lucrează prin el. Căci lucrarea aparţine mai curând celui care a pricinuit-o, decât celui care o realizează. În calea unui astfel de om nimeni nu poate sta, pentru că el crede, caută şi iubeşte doar pe Dumnezeu, pentru că s-a unit cu El în toate dorinţele sale.
citat din Johhanes Eckhart
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


O civilizaţie nu se cântăreşte după întreţinerea străzilor şi numărul felinarelor, ci e un lucru de ordin moral, lucrul de căpetenie fiind starea morală din care vine munca onestă şi ordonată a unei societăţi; bugetul se subordonează unor necesităţi care vin din toată starea economică şi sufletească a ei.
citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!




Îi cunosc pe oameni şi de aceea vă spun că Isus Cristos nu este un om. Oamenii superficiali văd o asemănare între Cristos şi întemeietorii de imperii, sau dumnezeii altor religii. Această asemănare nu există. Între creştinism şi celelalte religii este o distanţă infinită... Totul în Cristos mă surprinde. Spiritul său mă intimidează şi voinţa sa mă uimeşte. Între El şi oricine altcineva din această lume nu există nici un termen de comparaţie posibil. El este într-adevăr o fiinţă prin sine însuşi. Ideile sale, sentimentele sale, adevărul pe care El îl vesteşte, felul său de a convinge, nu pot fi explicate nici prin organizare omenească, nici prin natura lucrurilor... Eu caut în zadar în istorie pentru a găsi pe cineva asemănător cu Isus Cristos sau ceva comparabil cu Evanghelia. Nici Istoria, nici Omenirea, nici secolele, nici natura, nu-mi oferă ceva care să poată să-mi permită să-L explic.
citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Lucrurile care trebuie făcute sunt: lucrurile care necesită făcute, care vezi tu că trebuie făcute, şi pe care nimeni altcineva nu le vede că trebuie făcute. Apoi îţi vei concepe propriul mod de a face ceea ce necesită făcut - acel lucru care nimeni altcineva nu ţi-a spus să îl faci sau cum să îl faci. Acest lucru va scoate la iveală sinele tău adevărat care de multe ori ajunge să fie îngropat în interiorul unui personaj care a dobândit o gamă superficială de comportamente induse sau impuse de alţii asupra sa.
citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât un om este mai deosebit de ceilalţi, cu atât mai puţin se aseamănă el normei – normei, în dublul ei sens, de medie şi de ideal. El îşi pierde individualitatea, în schimbul conformării sale la normalitate sau la ideal. Totuşi, însemnătatea persoanei este întotdeauna relaţionată la comunitate. Căci după cum o piesă de mozaic are valoare numai prin relaţia sa cu întregul mozaicului, tot astfel unicitatea persoanei umane îşi găseşte pe deplin sensul numai prin rolul pe care îl joacă într-un întreg. Astfel, sensul persoanei umane ca personalitate indică dincolo de limitele sale, înspre comunitate; fiind orientat către comunitate, sensul individului se transcende pe sine.
citat clasic din Viktor Frankl
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Bucuria nu suportă izolarea. În manifestările sale exterioare: căutarea celorlalţi, îmbrăţişări etc., apare înclinaţia spre comunicare, confesiune şi savurare în comun a plăcerii. Şi atitudinea este asociantă, este, ca să spunem aşa, atitudinea braţelor deschise, o căldură ce iradiază asupra celorlalţi, reflectându-se în egală măsură asupra celui care le emană. Acest afect include toate valenţele comuniunii sociale.
citat din Alfred Adler
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aura e mai complexă, e o combinaţie a tuturor emanaţiilor a tuturor corpurilor subtile şi fiecare dintre ele, prin emanaţiile sale, adaugă noi nuanţe.
Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Adaugă ceva
Pictează ceva deşucheat,
Scrie un poem candriu,
Cântă hârâit un cântec tandru,
Fluieră la un pieptene stacojiu.
Dansează-într-un picior
De-a latul bucatariei încălecat pe-o roată.
Adaugă acestei lumi ceva prostuţ şi-aiurea,
Ceva care nu s-a mai făcut niciodată.
poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



- muncă
- Munca este refugiul oamenilor care nu au ceva mai bun de făcut.
definiţie celebră de Oscar Wilde
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!



Fiecare om are dreptul la propria personalitate, la un stil care s-o sublimeze într-un chip inconfundabil. Iar moştenirea lingvistică, limba maternă a fiecăruia dintre noi, oferă acel evantai de semne din care să ne alcătuim fiecare stilul său, potrivit firii sale spirituale şi deosebit de al tuturor celorlalţi.
citat din Ion Coja (1989)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura şi calitatea gândurilor tale reprezintă starea minţii. Când este proiectată în exterior, prin intermediul atitudinii, aceasta reprezintă o forţă deosebit de puternică. Ea interacţionează cu starea minţii celorlalţi oameni.
Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sunt trei lucruri bune pe lume: munca, munca, munca. Şi asta v-o spune un leneş.
Felix Leclerc în Carneţelul unui vagabond
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!


Starea prietenului meu era minunată. Retrăirile sale îi creau o bucurie dusă până la extaz. Am încercat chiar senzaţia că făcea o punte peste timp, astfel încât senzaţiile sale căpătau forma, intensitatea şi lumina de atunci, din anii adolescenţei, de aceea i-am lăsat libere gândurile şi manifestările, fără să intuiesc spre ce deznodământ se îndreaptă.
Sava Ionescu în Visuri spulberate (1998)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune adesea că munca e în slujba lui Dumnezeu. Dar numai acea muncă e în slujba lui Dumnezeu, care dezvăluie ceea ce este dumnezeiesc în natura noastră, care înseamnă o biruinţă a voinţei noastre sufleteşti asupra neliniştii, a toanelor şi a dorului de tihnă. Foarte multă muncă este "în slujba diavolului", deoarece o îndeplinim astfel încât prinde rădăcini în caracterul nostru obiceiul trădător al jumătăţilor de măsură.
Fr.W. Forster în Îndrumarea vieţii pentru băieţii şi fetele de la 18 ani (1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
