Tomnatic semn

Mă paşte boala, face lapte gras,
Mă simt răscopt la minte şi la trup,
Din tot ce-am fost, o frunză mi-a rămas,
Pe care dinţii bolii, albi, mi-o rup.

Sunt bun la gust, la semn ajunge oala,
Copii săraci se vor hrăni de-ajuns
Din pumni, grăunţe dulci va linge boala
Bună de lapte, care m-a împuns;

Căci mai întâi s-a speriat de mine,
Cum am rămas, nu-mi fie de deochi,
Când anotimpul care stă pe vine,
La pândă, se uita la mine-n ochi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viaţa mea
Şi-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, şi parcă n-aş mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine

Iar au plecat şi berzele şi cucii
Şi m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mişună haiducii
Şi-n beznă mi-a rămas pe veci retina.

Mă simt aşa de frunză şi de ram
Încât mă rup de mine şi rămân
O frunză doar din cel care eram
Şi-un ram din cea ce m-a ţinut la sân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechea boală

port în mine boala, boala mă iubeşte,
e mereu fidelă şi nu leneveşte,
la tot pasu-mi spune, printr-un idiom,
că sunt omu-n care a crescut un pom
şi din el culege fructele durerii,
dar eu, ca un câine, când mă prind hingherii,
scheaun către Lună, nevoind să mor;
stelele sunt oarbe, ceru-i un decor
care nu-mi oferă nicio alinare;
port în mine boala, ca pe-o amânare,
ca pe-o veste tristă dată de himere.
oare, de la boală, simt acum plăcere?
oare, de la boală, pot acum să scriu?
boala mă păzeşte de al meu sicriu?
port în mine boala, boala nu mă iartă,
de mă simt iar bine, vine şi mă ceartă,
mă atinge-n membre, mă loveşte-n pântec,
un blestem mi-e boala sau e un descântec?
boala e tristeţe sau e fericire?
duce la noroc sau nenorocire?
nu ştiu cum se face, reînsufleţit
tot de vechea boală, m-am îndrăgostit...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (15 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de bun rămas

Toţi banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Şi tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins să fiu mai înţelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Aşa că umpleţi-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună şi veselia să v-alinte.

Oh, toţi camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Şi toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorţii au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună şi multă veselie
Din drumul meu spre înălţimi albastre.

poezie de Alexander Boswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de bun rămas

Toţi banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Şi tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins să fiu mai înţelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Aşa că umpleţi-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună şi veselia să v-alinte.

Oh, toţi camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Şi toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorţii au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună şi multă veselie
Din drumul meu spre înălţimi albastre.

poezie de Alexander Boswell,1706-1782 din Cântec tradiţional irlandezo-scoţian, atribuit lui Alexander Boswell, 1706-1782
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sucuri sau extracte vegetale numite impropriu lapte şi folosite pentru consumul uman: lapte de alune, lapte de castane, lapte de cânepă, lapte de cereale, lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de orez, lapte de ovăz, lapte de quinoa, lapte de soia. În UE, printr-o decizie din 2010, denumirea de "lapte" este autorizată comercial doar pentru lapte de cocos şi lapte de migdale.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Lapte (24 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

Ai rămas copil, copile
Într-o lume de balauri
Cu nebuni care cresc grauri
Însă n-au grăunţe. Şi le

Mai cultivă clandestin
Printre semne pe hârtie
Într-o secetă târzie
Coborâtă pe destin

Ai rămas copil, copile
Ca un cer ascuns de rouă
Şi din părţile-amândouă
Mişună-mprejur reptile

Ai rămas copil şi iată
Cum cad vise şi mor doruri
Lumea-i plină de fioruri,
Boala care vinde-cată

victime. Cel mai ades
Teama de cădere-l pune
Pe naiv de se opune
Sinelui, fără succes

Ai rămas copil, copile
Fără nici o mângâiere
Lumea de ingenui piere
Şi se sting în nopţi feştile

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un leu

cu dinţii de lapte care se uita
la cerul dubios de senin
într-o dimineaţă de octombrie
tremura ca o frunză moartă
simţea săgeţi în adâncul sufletului
nici banca centrală nu-l mai putea
întări sau să-i dea aripi. cu dinţii lui
ar muşca mâinile care-l hrăneau
cu lapte cum scrie la cartea lor
fără carne artificială simţea
nevoia de a sfâşia ceva viu
şi-a făcut culcuş în fiecare bancă
dar nu reuşea să crească

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festin

Se fac din mine zilnic multe chestii:
Vorbe de duh, catrene, poezii...
Mă simt un miel transfigurat în bestii...
Din minte, altceva să faci nu ştii.

De ce te uiţi cum nici n-ai recunoaşte?
Iubita mea, pe tine te vizez
Cu întrebarea: Dacă mor de Paşte,
Neuronal vorbind, mai înviez?

Nu-s bun deloc de ciorbă de bureţi,
Ai o reţetă: Creier la cuptor...
Ţi-a spus vecina cum că, la poeţi,
E bun, e mult, e... satisfăcător.

Doar după ce-ţi vei linge şi degetele, vreau,
Când nu voi mai avea trei neuroni sub ţeastă,
Să înviez. Promit c-atunci o să te iau
De ce vrei tu: de mână, de suflet, de nevastă...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem aprins

Aş vrea să te mai doară
Pe lume doar o boală,
Adică boala dragostei.

Să te topeşti ca mine
Când mă gândesc la tine,
Să te topească focul ei.

O boală vreau să -ţi fie
Stăpână pe vecia,
Adică boala dragostei.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce instrument imit când sunt rănit

Sunt cobză. Poţi cânta la mine.
Strănut dezacordat. Se pare
Că merit o verificare
La corzile subţiri şi fine!

Sunt răguşit precum un bas,
Tuşesc precum o tobă mare,
Scârţâi ca o vioară care
Fără sacâzuri a rămas!

Mă trombonesc medicamente
Şi medicii mi-s toţi afoni,
Am lipsuri mari la baritoni
Şi mult prea multe instrumente!

Mă simt orchestra de la Scala,
Rămasă fără interpreţi,
Acustica de la pereţi,
Fără ecou. Ghiciţi-mi boala!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (1 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Şi să mă bucur cu ai mei.

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintedam şi Iubireva

La-nceput a fost mai simplu totul, dar s-a complicat,
Mintea omului mirată fu de cerul înstelat
Care, speriat de dânsa, tot mereu s-a-ndepărtat...
Căutând să nu mai fie sau să fie căutat?

Ajungând să nu-i ajungă tot ce ştie de la Tată,
Mintea lui Adam fu iute chiar din rai îndepărtată
Şi făcu din Eva mamă la iubire condamnată...
Fraţilor, iubirea-i simplă, dar de minte-i complicată?

Dacă da, să nu-mi răspundeţi la-ntrebare niciodată.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (24 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşit Paşte

Din tot ce am umanitate
Mă vărs ca sfânt, ce iarăşi naşte
Să fie doar de bun, dreptate,
În fiecare zi... Un Paşte.

Din tot ce am dar, hărăzit
Mă dăruiesc cu ce-aş cunoaşte,
Să pot vă fi ceva iubit,
Ce-am mai ales, mai pur... Un Paşte.

Din tot ce mi-aş dori şi mie
Cu gând măcar c-aşa renaşte
Speranţa, vi-o împart vă fie
Jurându-mă... Un sol, de Paşte.

Din tot ce vă va înfrunta
Cu rău, ce riscă să se caşte,
Să mă simţiţi alăturea,
Prieten... Cel eternul, Paşte.

Din imn iubirii, în primăvară
De cânt din iazul plin de broaşte,
Mă spăl de orice gând să doară
Pe orice seamăn, cel simt... Paşte.

Din zborul greu, din primul zbor
Ce leagă cer cu sol rădaşte,
Sunt uşor suflet plin de dor
Şi eu, un stol... Ce v-aduc Paşte.

Din tot ce-a lăsat Creator
Cu tot, ce ura ar vrea să împroaşte,
Să nu uitaţi e trecător
C-un spirit cast... Anual Paşte.

Din poate un pic de îndoială
Ce tot mi-o înfrâng, că sunt şi moaşte,
Mă rog acum cu tot, sfială,
Mă iartă Doamne! O să cred... Paşte.

Din tot ce şi Hristos trăita
Şi a îndurat făr' să demaşte,
Să învăţaţi că rău, ispita
Se vindecă... Într-un iz de Paşte...

Din tot ce lume a tot iertat,
Înţelegerea de-a recunoaşte,
Mă luaţi zălog cât vă sunt leat,
Cum pe-un Iisus Hristos... De-un Paşte!

Reînviu, sunt viu într-atâtea aştre...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi vine-a-râde şi a plânge

Te-am strâns din vorbe
Şi te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschişi spre Soare,
Albi clopoţei ce-au fost azi botezaţi
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
... Cum am putut să te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Şi-a pierdut toată durerea-aşa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muştar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
"Cum e posibil să muşti Toamna
Cu ochii şi cu inima înlăcrimată
Şi de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu să te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, şi să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... şi a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine şi grădini?

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!..
Nu pot să cred.... că te iubesc şi-acum.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

(E)ram

Sunt părăsit de tot, de toţi, de toate,
De mine însumi, nume nu mai am,
Şi mă confundă vântul când mă bate,
Crezând că sunt un ram, precum eram...

Nu mi-a rămas decât o legănare,
Nu-i de la rod, şi de la ce-i nu ştiu,
Pesemne de la ultima mirare,
Că voi muri când nu voi mai fi viu...

Şi nu voi mai putea simţi acut
Frica de moarte, care mi-a trecut...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (23 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelinit de cetini

Din tot ce-am fost, a mai rămas, prieteni,
un ochi uscat şi-nţelinit de cetini,
pe buza râpii sale-n prăbuşire
cresc sălcii şi salcâmi foşnind subţire
şi lighioane vin să-şi odihnească
umbrele-n care mor şi să îşi crească
puiandrii tineri, tăbăciţi de vânt,
de parc-aş fi, am fost şi nu mai sînt...
Un ciob de lună neagră carnea-mi muşcă
de parc-aş fi un Baiazid în cuşcă
şi-un Tamerlan cu oase m-ar hrăni
să nu mai pot, nicând, împărăţi
lumina sfântă ce mi s-a furat
la vânătoare cât am fost plecat.
Dar nu sitari şi lupi sau pui şi iezi
ci-ntunecaţii tigrii bengalezi
prin jungla vremii eu i-am urmărit
din zori de zi şi până-n asfinţit,
dar, iată, puşca mea n-a percutat
şi am rămas precum un ochi uscat.

poezie de Ion Iancu Lefter
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planul de sub riduri

Ridul de la mine de pe frunte
A crescut şi s-a făcut un munte;
Cât o fi de când Carpaţii, oare,
Au fost rid pe-o frunte gânditoare?

Şi de când or creşte ne-ncetat,
Pe o frunte care veşniceşte
Şi sub care tot ce-am cugetat
S-a gândit şi nu se răzgândeşte?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Copii frumoşi, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viaţa lui
Şi care mai aşteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.

Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneaţi şi ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o aşezaţi sub braţ ca pe-un deochi.

Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Şi vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers şi-ncet de a-i străbate
Poveştii mele albe drumul tot.

A fost frumos atâţia ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i aşa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

Când veţi vedea că nu mai sunt în locul
În care mă clădeaţi voi tot mereu
Veţi şti, mai mari, că-mi port în mine focul
Şi mă topesc după un plan al meu.

Că Omul de zăpadă e-o poveste
Ce din păcate are un sfârşit,
Ca orice basm, dispare fără veste
Când timpul vieţii noastre-a-mbătrânit.

Veţi şti, de-asemeni, că am fost aparte
Şi că m-aţi plămădit din fulg ceresc,
Că frigul lumii îl simţeam ca moarte,
Plângând prin râsul vostru pământesc.

Eu plec acum, cât încă mai e iarnă,
Prin încălziri globale mă disip,
Las viaţa voastră-ntreagă să discearnă
Trecutelor zăpezi frumosul chip.

Mă voi gândi la voi întotdeauna,
Vă voi vedea-n paltoane şi galoşi
Şi voi simţi cum mi-aşezaţi cu mâna
Bulgări pe trup şi-am să v-aud voioşi.

Când veţi fi mari şi trişti şi singuri poate,
Când veţi uita frumosul nostru joc,
Din liniştea zăpezilor trădate
Vă voi aduce-n vis semn de noroc.

Iar de nu veţi avea nici somn în noapte
Şi un opaiţ va lumina la geam,
Eu, Omul de zăpadă şi de lapte,
Am să vă ning precum când ne jucam.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!