Peştişorul Betta

Dintr-un univers creeat de o minte visătoare
"soarele răsărea, mult mai frumos din mare"
Dar peştişorul Betta citea în continuare
Având şi multe întrebări pentru marea desfăşurare,
Despre acel roman scris de străinul caracatiţă
Ce niciodată în viaţa lui nu a facut alianţă,
Cu captivitatea, în care se nascuse peştisorul
Ce studia la şcoală poveştile de-a zborul.
Notele lui scădeau pe zi ce trece tot mai mult
Din pricina întrebărilor ce-l lăsau pe profesor mut.
Exmatricularea era pedeapsa finala
Pentru a învăţa cum să se poarte la şcoala!
Şi într-o seară pe neaşteptate se vede luat pe la spate
Şi băgat cu mare grijă, în punguţa cu apă şi apoi într-o valiză.
Pe semne că avea mulţi colegi exmatriculaţi
Ce-l priveau din alte pungi, nevinovaţi
- Dar voi ce faceti? cum ati ajuns aici?
Întrebă peştişorul fără a primi replici,
Căci răspunsul era mut, nu se vedea decat mima,
El săracul nu a priceput de ce se schimba clima
Şi o izbitură stranie brusc il trece
Aruncat tot cu pungă pe nisipul rece
Punga spartă de un val este luată
Şi alungată în nestirea din marea moartă.
Intră în adâncuri din reflexul fricii
Dar nu înainte de a vedea pe cer licuricii
Ce doar în basmele lui caracatiţă le citea
Iar acum devenise un personaj din cartea sa.

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul Betta

Dintr-un univers creeat de o minte visătoare
"soarele răsărea, mult mai frumos din mare"
Dar peştişorul Betta citea în continuare
Având şi multe întrebări pentru marea desfăşurare,
Despre acel roman scris de străinul caracatiţă
Ce niciodată în viaţa lui nu a facut alianţă,
Cu captivitatea, în care se nascuse peştisorul
Ce studia la şcoală poveştile de-a zborul.
Notele lui scădeau pe zi ce trece tot mai mult
Din pricina întrebărilor ce-l lăsau pe profesor mut.
Exmatricularea era pedeapsa finala
Pentru a învăţa cum să se poarte la şcoala!
Şi într-o seară pe neaşteptate se vede luat pe la spate
Şi băgat cu mare grijă, în punguţa cu apă şi apoi într-o valiză.
Pe semne că avea mulţi colegi exmatriculaţi
Ce-l priveau din alte pungi, nevinovaţi
- Dar voi ce faceti? cum ati ajuns aici?
Întrebă peştişorul fără a primi replici,
Căci răspunsul era mut, nu se vedea decat mima,
El săracul nu a priceput de ce se schimba clima
Şi o izbitură stranie brusc il trece
Aruncat tot cu pungă pe nisipul rece
Punga spartă de un val este luată
Şi alungată în nestirea din marea moartă.
Intră în adâncuri din reflexul fricii
Dar nu înainte de a vedea pe cer licuricii
Ce doar în basmele lui caracatiţă le citea
Iar acum devenise un personaj din cartea sa.

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Dan nu-l derajau poreclele. N-aveau decât să-i spună cum le trecea lor prin minte! Ce-l interesa pe el? El îşi vedea de ale lui, aşa cum se pricepea. Şi se pricepea, nu glumă! La destule, nu doar la învăţătură! Motiv pentru care era bine văzut printre profesori. Nu şi printre elevi, dar ce-l interesau pe Dan nemulţumirile acestora?! El îşi vedea de calea lui, pe care şi-o alesese, sperând să nu fie greşită. Vedea greşeli la tot pasul, în jurul lui, în cazul altor colegi, care alunecaseră pe pante greşite; ispitele erau şi acelea multe. Dar se străduia să reziste. Şi reuşea, datorită pasiunii lui pentru studiu.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anti-DADA

Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă,
Avea o culoare deschisă, dar ştearsă ( calul),
Soarele nostru privea numai calul,
Precum un şoarece – caşacavalul.
N-o să mă credeţi, greabănul, crupa
Păreau din vremea lui Chandragupta,
Fapt e că tot acest trup prea solid
Nu avea ce să caute. Spun sheet.
În timpul acesta noi ne iubeam
În fânul uitat de celebrul cal.

Căpitanul Kieckeritz
Avea scris frumos, din pix,
El citea cu interes
Din Le Monde şi din Express.
Capul său era înfipt
Într-un vârf de eucalipt.
Ce citea era secret,
Avea grade, fiind deştept,
Iar alături se-nvârtea
Personal iubita sa.
Kieckeritz, ah, Kieckeritz,
Nu bea votcă după şpriţ,
Că alcoolul nu e bun
Fără versuri şi tutun.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statul este o caracatiţă, cea mai mare şi cea mai puternică din lume, dar cu mult mai multe tentacule decât caracatiţele din ocean, cu care ţine pradă permanent un popor întreg. Un om poate avea o şansă să scape din braţele unei caracatiţe din ocean, fie ea şansa cât de mică, dar din braţele statului caracatiţă n-are nicio şansă să scape.

aforism de George Budoi din Statul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (10 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia cincizeci şi trei

Cincizeci şi trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferinţa şi văpaia
Lui Isus din veşnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viaţa fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era aşa de dispreţuit
Căci de la El faţa-ţi întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Şi-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Şi-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toţi ca nişte oi
De drumul lui fiecare îşi vedea
Şi de viaţă eram cu toţii goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Şi-n chinurile morţii El să ardă
A suferit amar Fiinţa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferinţă
Dar o sămânţă de urmaşi El va vedea
Ce îl vor urma plini de credinţă
Cinstindu-i pentru veci Fiinţa Sa

Şi rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea şi se va-nviora
Căci El ni-e Domn şi Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulţi dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Şi despărţiţi de astă lume
Cu totul smulşi din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Şi cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovaţi
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — să fim iertaţi
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar, înainte de a ajunge la versul final, înţelesese că nu va mai ieşi niciodată din odaia aceea, căci stătea scris că acea cetate a oglinzilor (sau a mirajelor) va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano Babilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor, şi că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ.

citat celebru din romanul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez (1967)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

IUBIRE gust dulce prea amar, m ai facut sa sufar iar

A fost o data,,.., nu tare demult
Un singuratic baiat ce avea in al sau suflet mult
Mult dor,,, nimic de care sa te fi temut
Florin faiat fin cu inima de lut

Sansa lui I s a parut
Sa apara,, cand un glascior a auzit intr o iarna
O prea frumoasa fata,, din vis a aparut
Dar tot in vis a disparut, a treia zi, si el tot zbiara

Viata lui ce a trait,, a suferit prea mult
Crezut a ca suferinta v a fi la timpul trecut
Mut este dup ace s a petrecut
Nu intelege cum de ea,, chiar a putut??

Sa spuna ca l iubeste, foarte mult
Ca el este cum nu a mai vazut
Cu el doreste sa si implineasca al ei destin
Avea un glas din cel mai cristalin

Iubire un simtamint divin
Acum imi lasi un gust pelin
Si greu imi este sa ma abtin
A spune vorbe cu venin

De ce?? un cer senin
Se innoreaza,, si nu intervenim
Era totul asa sublime
Acum din plins nu ma mai abtin

Raspunsul la intrebare,, imi apare in departare
Straluceam precum un soare.. linga ea cu al ei nume splendoare
Soarele ce a stralucit,,, acum este naucit
Vremea de cand a trait si a fost iubit.. a fost oare vrajit??

Acum frica de femeie ii este,,, caci Florin nu mai este
Baiatul ce urca pe metereze
Pe toti sa ii salveze
Al sau suflet este in pioneze

El a vrut sa o salveze
Si a pornit la drum intr o noapte ca in poveste
I a dat ea acea veste,,, ca de acum a lui este
Peste orice el a trecut,,, de nimic nu s a temut

Sa o salveze,, urmina ca el sa se ruineze
Cum sa o calmeze??? a lui inima acum
Caci nu mai este el stapin
Inima lui a ramas, la ea in bagaje

Cum sa poata??? el sa mai traiasca
Intr o lume, ce nu stie decat sa urasca
El stie doar sa iubeasca
V a trebui,, cumva Florin sa supravietuieasca

Ea avea un glas cristalin. din cel mai fin
Atingerea ei era ceva divin
Surasul ei era,, ceva la care multi barbate poftim
Din mult acum nu a ramas nici macar putin

El sa devina sacal??? nu ere cal!
El are doar un pocal, in care strange mult amar
Ce l incarca pe samara
Si apoi pe al sau magar

Macar de I ar vorbii ea mai rar
I ar mai trece din amar
Dar a pierdut acest dar
S ar duce in calvar

Deja inima lui este data cu var
L a zambet el este avar
Cum sa mai iubeasca iar??
Prefer singur sa mi fac viata, precum un olar

Al vietii orar s a sfarsit
Daca nu mai pot a fi iubit
Mai am rost sa fi trait???
Raspunsul el nu l a gasit.........

poezie de Florin Găman
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tulbură viaţa...grozav

Mi-e tulbură viaţa... grozav
Pentru că nu-mi cunosc graniţa şi asta-i grav,
Dar poate nici graniţa, nu vrea să mă cunoască,
Ce vină-mi are mintea ca-nceput să doarească

Ceea cei frumos, nu ceea ce cred eu că-i frumos,
Doar pentru că e plăcut, pentru că-mi doresc atât de mult
Să ajung acolo unde mulţi şi-ar dori să ajungă
Pe un drum lung sau pe o cale scurtă

Pornesc cu-n gând pietros... aşa...
Pentru că eu vreau sa-l zidesc în piatră,
Pentru că vreau să cunosc,
Ceea ce nu am mai cunoscut vreodată

Şi de multe ori mă întreb
Cum aş putea să dezleg
Răspunsul întrebărilor, ce mi le pun,
Atunci când pe mine mă cred stăpân,

Dar tot de multe ori răspunsul e tăcere
Şi tăcerea e un raspuns,
Dar oare visele născute din durere
Măîmplinesc deajuns?

poezie de Cristian Harhătă (6 octombrie 2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria

Vom mai vorbi de-această întâmplare
când vor mai trece către sud cocorii,
lăsând pe cerul toamnelor barbare
poveştile ce mor, nescrise în istorii.

Dar noi, fără să vrem, vom ţine minte
cum ne-au distrus măreţele speranţe,
cu tot ce am crezut mai înainte,
lăsând în loc doar false circumstanţe.

Vom povesti, cu sufletul la gură,
tot ce-am trăit cândva într-o mansardă,
doar cu durere, însă nu cu ură,
din tot ce-a fost, nimic să nu se piardă.

Veţi înţelege ce nu ştiţi din şcoală,
nu poţi aşterne viaţa pe hârtie,
tot ce s-a scris în cărţi e vorbă goală –
metafore orfane..., într-o poezie!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua veghetoare: Ţara asta întreagă e foarte tristă... Cea în care am trăit înainte era mai puţin deprimantă. Seara şedeam la fereastră şi torceam. Fereastra dădea înspre mare şi câteodată întrezăream o insulă depărtată... Adesea mă opream din tors; doar priveam în larg şi parcă uitam să mai trăiesc. Nu ştiu dacă eram fericită. Nu voi deveni acum ceva ce probabil nici n-am fost vreodată...
Prima veghetoare: În altă parte nu am văzut marea niciodată. Acolo, de la fereastră, e singurul loc de unde se vede marea, şi se vede atât de puţin din ea!... În alte ţinuturi e frumoasă marea?
A doua veghetoare: Doar marea din alte ţinuturi e frumoasă. Cea pe care o vedem ne umple de nostalgie după aceea pe care nu o vom vedea nicicând...

replici din piesa de teatru Marinarul, scenariu de Fernando Pessoa (1913), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.

Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri –
Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.

Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi –
A celor mult, mult mai deştepţi decât noi –
Şi nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărţi sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.

Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi –
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorea cu pluta

de vreo jumătate de veac
şi acum s-a împotmolit
undeva în versurile postmoderne
aştepta apa mare şi simţea
o poftă nebună de a umbla
haihui mai mult pe facebook
pluta a prins rădăcini întâi
în apă şi după aceea în pietriş
apoi au intrat într-o stâncă
erau nişte braţe de caracatiţă
în primul an au pătruns în pământ
se înnodau cu jivinile din adâncuri

tăia un braţ cu un fierăstrău electric
curgea magmă şi sirop primordial
pluta era ancorată în realitate virtuală
braţele de caracatiţă s-au făcut braţe
hidraulice extrem de robuste şi de inutile

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorea cu pluta

de vreo jumătate de veac
şi acum s-a împotmolit
undeva în versurile postmoderne
aştepta apa mare şi simţea
o poftă nebună de a umbla
haihui mai mult pe facebook
pluta a prins rădăcini întâi
în apă şi după aceea în pietriş
apoi au intrat într-o stâncă
erau nişte braţe de caracatiţă
în primul an au pătruns în pământ
se înnodau cu jivinile din adâncuri

tăia un braţ cu un fierăstrău electric
curgea magmă şi sirop primordial
pluta era ancorată în realitate virtuală
braţele de caracatiţă s-au făcut braţe
hidraulice extrem de robuste şi de inutile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, Mihăiţă era băiat finuţ, civilizat; fost campion mondial şi olimpic la lupte... Deşi sportiv de performanţă, nu era deloc fioros, după cum chiar el spusese, nu era şi nu fusese niciodată "doar un pachet de muşchi, fără judecată", dar nimeni nu-l considerase nicicând astfel, nici măcar Alex, decanul de vârstă al echipajului navei "Pacifis", care tot "puştiule" îi zicea cel mai des, dar pe Mihai nu-l mai deranja de mult timp acest amănunt minor. Melodia se sfârşi, iar "puştiul" primi urări din partea colegilor săi, îmbrăţişări, pupicuri, cât şi cadouri. Purta la gât, de ieri, medalia de aur pe care o primise anul trecut, tot de ziua lui, de la colegii săi, cea inscripţionată "Pentru Mihai, campionul nostru, cu drag, din partea colegilor. 30 iulie 2092.", iar pe puntea principală se afla, alături de Rita, Spot şi Cooky-Leo şi Sharon, "cockeriţa" artificială, Sharon, creată în marele laborator din oraşul de sub cupolă, cu "complicitatea" lui Dick Torn, pe care Mihai o primise tot anul trecut, de la colegi. Acum nu mai primise asemenea cadouri, ca anul trecut; colegii nu mai aveau de unde să facă rost de aşa ceva, dar asta nu conta prea mult; Mihai n-avea pretenţii absurde, evident. Zâmbind, primi emoţionat cadourile de la colegi, mulţumindu-le că nu-l neglijaseră.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea suferinţă a lui Isus

În felul lui, aproape, orice om e singur,
chiar dacă are fraţi, copii, nepoţi,
căci fiecare-i cu problema lui,
iar timpul se roteşte pentru toţi.

Şi trecea vremea, aşa, pe nesimţite,
te trezeşti la margine de drum,
ai vrea să fi din nou ca la-nceput,
dar asta nu se poate, nu ai cum!

Îţi cresc copiii, pleacă de acasă,
în alte părţi de lume ei trăiesc,
între un telefon şi un sărumâna,
observi că chiar şi ei îmbătrânesc.

Numai în noi vom regăsi puterea,
de-a trece peste toate, fruntea sus!
Căci suferim numai o părticică,
din Marea Suferinţă a lui Isus!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre produsele naturiste ale bunicii

Mi-am luat de la Blue Diamond, Turmericul
Că-i trebuia bunicii
Iar bunicul a luat din Noni,
Doza mult prea mare, după cum râde.
Şi are potenţă mare la glumit şi treburi:
A spart lemnele din curte
Şi pe bunica a prins-o iute
De păr a prins-o şi a întreb-o,
"-O partidă facem, fă?"
În glumă aceasta aprobă
Apoi se ridică din pat
Să îi facă omului pe plac.
Dar cum uitase să facă mâncare
Îl întrerupse când îi era dragul mai mare
Şi tot se minuna singurică, la bucătărie
De ce oare, moşul ei a devenit aşa activ?
Să fie oare de la naturiste?
Sau să fie de la maşina de curierat?
Oricare at fi motivul, lumea-i veselă se ştie,
Iute, prinde neuronul şi îl bagă-n sac
Pentru a avea la anul, ţinere de minte, frate.
Răspunsul îl primi pe loc, turmericul face minuni:
Conexiuni neuronale între sinapse,
Şi astfel revine memoria,
Dar şi ne scapă de dureri... artrite
E foarte bun pentru fericirea ambilor.

poezie de Ileana Nana Filip din Sub ochelarii unui papuc umoristic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!