Satul Vereşti e o uliţă, numai o uliţă largă, ale cărei pante repezi fac destul de neplăcut suişul sau coborâşul. Uliţa slujeşte drept drum natural între frontiera valahă şi cea transilvană. Pe aici trec cirezile de boi, turmele de oi, porcii, negustorii de carne proaspătă, de fructe şi cereale, rarii călători care se încumetă prin trecătoare, în loc să ia drumul de fier spre Cluj şi valea Mureşului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai sigur mijloc de a te lămuri în legătură cu existenţa castelului, ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan sau din satul Vereşti, să urci prin chei, să te caţeri pe culme, să vizitezi toate clădirile. Numai că o călăuză e şi mai anevoie de găsit decât drumul ce duce la cetăţuie. În acest ţinut al celor două Jiuri nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător spre castelul din Carpaţi, oricare i-ar fi răsplata.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine numărate, vreo şaizeci de case povârnite care încotro pe singura uliţă, împodobite cu un acoperiş năzdrăvan, a cărui coamă depăşeşte pereţii de chirpici, cu faţada privind spre grădină şi având drept etaj podul cu ferestruică, iar drept acaret un hambar părăduit, un staul strâmb de-a binelea, acoperit cu paie, ici şi colo un puţ străjuit de cumpăna de care atârnă găleata de lemn, două trei bălţi care "o iau din loc" pe timp de furtună, pârâiaşe cărora vaduri întortocheate le înseamnă albia, aşa arată satul Vereşti, ridicat pe cele două laturi ale uliţei, între talazurile piezişe ale trecătorii. Dar totul e proaspăt şi atrăgător; flori la porţi şi la ferestre, perdele de verdeaţă căptuşesc pereţii, ierburi ciufulite se amestecă cu aurul vechi al stufului, plopii, ulmii, fagii, brazii, arţarii, se caţără deasupra caselor "pe cât de sus se pot căţăra". Mai încolo se înşiruie treptele intermediare ale lanţului muntos şi în ultimul plan, albăstrite de depătare, vârfurile cele mai înalte ale munţilor se pierd în azurul cerului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe uliţă

Pe patul unde bolesc
Îmi pun o ultimă dorinţă:
Duceţi-mă să mă-ncălzesc
Iarna pe uliţă.

epigramă de Alexandru Truţă
Adăugat de Alexandru Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de valea celor două Jiuri se ivesc târguşoarele Livezeni, Lonea, Petroşani, Petrila, strânse la gura puţurilor, slujind exploatării acestui bogat bazin cabonifer. Iar în ultimele planuri, o minunată răvăşeală de forme împădurite la bază, înverzite pe coaste, sterpe în vârf, pe care le domină piscurile abrupte ale Retezatului şi Parângului. Dincolo de valea Haţegului şi de albia Mureşului se ivesc îndepărtatele profiluri, încărcate în neguri, ale Alpilor Transilvaniei centrale.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul Vereşti e atât de puţin însemnat, încât cele mai multe hărţi nici nu-i indică aşezarea. În ordine administrativă stă chiar mai prejos decât vecinul lui, numit Vulcan, după numele porţiunii masivului Pleşa, pe care amândouă se află pitoresc cocoţate.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

uliţă

Uliţă. Ruda săracă a străzii.

definiţie de Ovidiu Oană
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretutindeni, oameni preocupaţi, negustori, armatori, industriaşi, unii aşteptând sosirea vapoarelor care urcă şi coboară pe fluviul cu apele dirijate spre Pacific, alţii luând cu asalt drumul de Fier Folson, pe unde trenurile pleacă spre interiorul Confederaţiei.

Jules Verne în César Cascabel
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se descompune universu-n soare

Oh, ce zăpadă şi ce iarnă
Şi Moş Crăciun e un copil
Prin uliţă se vede o gară
În care trenuri trec şi vin
În mersul lor luceşte iarna
În multe zări adiacente
Zăpada-i lapte şi iertare, murind în iarnă
Te ridici spre trandafiri din visare
Atunci, acum şi aici
Se descompune universu-n soare
Ne strecurăm adânc spre infinit.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel părăsit, castel bântuit, castel cu vedenii. Imaginaţiile vii şi arzătoare l-au populat curând cu fantome, acolo se ivesc strigoi, iar duhurile se întorc la ceasuri de noapte. Tot aşa se petrec lucrurile în unele ţinuturi superstiţioase ale Europei, iar printre ele Transilvania poate năzui la un loc de frunte. De altfel, cum s-ar fi putut rupe satul Vereşti cu credinţele supranaturale?

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei, nu se vorbeşte nici germana, nici maghiara, ci româna – până şi printre cele câteva sălaşe de ţigani, stabili mai degrabă decât nomazi, prin feluritele sate ale comitatului. Aceşti străini adoptă limba ţinutului, aşa cum îi împrumută şi religia. Cu colibele lor, barăci cu acoperiş ţuguiat, cu legiunile lor de copii, cei din Vereşti alcătuiesc – sub autoritatea unui bulibaşă – un fel de mic clan, deosebit prin obiceiuri şi traiul regulat de cele ale neamurilor rătăcind de-a lungul Europei. Au adoptat până şi ritul ortodox, supunându-se religiei creştinilor în mijlocul cărora s-au oploşit. Într-adevăr, Vereştii au drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care deserveşte cele două sate, despărţite doar printr-o jumătate de milă.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cei mai autorizaţi fruntaşi din Vereşti, existenţa cetăţuii era legată de cea a bătrânului fag, ale cărui ramuri se crispau pe bastionul din colţ, aflat la dreapta zidului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspectul, moravurile şi deosebirile etnografice ale peninsulei tind a se modifica de pe o zi pe alta. Altădată se călătorea cu anticele mijloace de transport: pe jos, pe cal, în căruţă, în roabă, în palanchin, în cârca omului etc. Acum vapoarele parcurg cu viteză fulgerătoare apa, iar drumul de fier, care străbate India în toată lărgimea sa, a apropiat Bombay la numai trei zile de Calcutta.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, s-ar părea, un district tare înlesnit de la natură şi totuşi bogăţia asta nu sporeşte de fel bunăstarea populaţiei. În orice caz, dacă centrele mai însemnate, Rimetea, Petroşani, Lonea, posedă unele instalaţii potrivite cu nivelul industriei moderne, dacă aceste târguşoare au clădiri ordonate, supuse uniformizării echerului şi sforii zidarului, depozite, prăvălii, adevărate cetăţi muncitoreşti, dacă sunt înzestrate cu un oarecare număr de locuinţe cu balcoane şi verande, iată ceea ce nu trebuie căutat nici în satul Vulcan, nici în satul Vereşti.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre o incontestabilă şi longevivă prosperitate e cultivat cu cereale, fructe şi legume diversificate.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul: Bulă, ai citit "Iarna pe uliţă"?
Bulă: Vai de mine, domnule profesor, eu nu am citit nici vara pe terasă şi dumneavoastră mă întrebaţi dacă citesc iarna pe uliţă...

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phileas Fogg se îndreptă degrabă spre sala de mese, ale cărei ferestre, nouă la număr, dau spre o minunată grădină cu aboi ruginiţi de toamnă. Se aşeză la masa obişnuită, unde tacâmul era din vreme pus.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pă o uliţă din sat

Un bărbat, făr-de ruşine,
Pă o uliţă din sat,
Doarme cu nădragii-n vine,
După ce s-a uşurat...

C-o beut cu Văsălie,
Şi-i atâta de matol,
Că-i cu capu-n bălărie,
Şi, scuzaţi, cu "cucu" gol...

Şi aşa din întâmplare,
Trec pe-acolo trei neveste,
Care, pline de mirare,
Prind a zâce, fără veste:

Parc-ar fi bărbatu tău,
Zâce Veta cu mirare,
Ba să şti că nu îi, zău,
C-al meu are "cuc" mai mare...

Paraschiva-i dă dreptate,
Şi-ntăreşte, cu temei:
Cum îl văd întins pă spate,
Sigur nu-i bărbatu ei...

Mărioara-o-ţâr mai şede,
Şi conchide răspicat,
Ăsta, după cum să vede,
Nici nu-i de la noi din sat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vedea întinzându-se pe Marea Antilelor frontiera maritimă a Venezuelei, de la provincia Maracaibo, cu capitala purtând aceeaşi denumire, până la gurile fluviului Orinoco, care o separau de Guyana engleză.

Jules Verne în Minunatul Orinoco
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului

drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La pieţele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.

Din satul meu natal toţi tinerii plecară.
Poeţii săi cei mulţi s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând şi cei bătrâni se cară,
Doar cerul e acelaşi... şi stelele şi sorii!

Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Şi am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!

Şi-acela eu aş vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!