Amintirea patriei rămăsese totuşi adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-şi uitase ţara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale ţăranilor români împotriva asupririi maghiare. Descendenţii vechilor daci au fost învinşi, iar pământul lor împărţit între biruitori. În urma acestei înfrângeri şi-a părăsit pentru totdeauna boierul Radu castelul din Carpaţi, din care unele părţi începuseră să cadă în ruină. Moartea nu întârzie să lipsească cetăţuia de ultimii ei slujitori şi ea fu cu desăvârşire părăsită.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre boierul Gorj, se zvonea că i se alăturase din patriotism vestitului Rozsa Sandor, un fost tâlhar de drumul mare, din care războiul de independenţă făcuse un erou de dramă. Din fericire pentru el, Radu Gorj se despărţise după sfârşitul luptei de banda compromiţătorului haiduc şi acesta se dovedi un gest înţelept din partea sa, fostul tâlhar, redevenit căpetenie de hoţi, sfârşind prin a cădea în mâinile poliţiei, care se mulţumi să-l închidă în temniţa din Gherla. Cu toate acestea, o altă versiune fu îndeoşbe primită de către oamenii comitatului şi anume: că boierul Radu fusese ucis în timpul întâlnirii între Rozsa Sandor şi vameşii de la hotar. Nu era adevărat, măcar că boierul Gorj nu se mai arătase de atunci în cetăţuie şi că nimeni nu se îndoia de moartea lui.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpaţi mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetăţuia. Boierii Gorj stăpâneau ţinutul din vremi imemoriale. Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: Românul nu piere!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era şi cu cetăţuia, cu alte cuvinte Castelul din Carpaţi. Nu era cu putinţă să-i deosebeşti formele nedesluşite, pe Podişul Orgal, pe care-l încununa la stânga pasului Vulcan. Nu se desprinde în relief pe fundalul munţilor. Ceea ce ai fi îndemnat să iei drept donjon nu e, poate, decât un stâlp de piatră. Privitorul crede că zăreşte crenelurile unui zid dintre bastioane acolo unde nu se află, poate, decât o creastă stâncoasă. Întregul e vag, nehotărât, nesigur. Astfel că, dacă am da crezare diverşilor turişti, castelul din Carpaţi nu există decât în închipuirea locuitorilor din comitat.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă vreo cetăţuie a fost cândva durată spre a fi sălaşul oaspeţilor acestei mitologii româneşti, nu era ea oare castelul din Carpaţi? Pe podişul lui singuratic, accesibil numai prin stânga pasului Vulcan, adăpostea fără îndoială balauri, iele, strigoi şi poate chiar vreo câteva stafii din neamul boierilor Gorj. De aici, o faimă rea întru totul îndreptăţită, după cum se zicea. Nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se încumete a-l vizita. Răspândea în jur o spaimă molipsitoare, după cum o mlaştină nesănătoasă împrăştie miasme pestilenţiale. Numai a te apropia până la un sfert de milă de însemna să-ţi rişti viaţa în lumea asta şi mântuirea sufletului în cealaltă. Ceea ce se învăţa în mod curent la şcoala dascălului Hermod. Această stare de lucruri trebuia să ia totuşi sfârşit în clipa când din vechea fortăreaţă a boierilor Gorj nu se va mai fi rămas nici piatră pe piatră. Şi tocmai aici intervenea legenda.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înclinările spre aventură ale tânărului Fergusson se dezvoltară în timpul tinereţii sale aventuroase, aruncată în cele patru părţi ale lumii. Tatăl lui, ca om învăţat, nu lipsea niciodată a întări această vie inteligenţă prin studii serioase de hidrografie, de fizică şi meanică, cu oarecare noţiuni de botanică, de medicină şi de astronomie.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă.
Castel pentru numai o noapte
Iluzie care se sparge
Şi viaţa aceasta ce trece
Şi pururea nu se întoarce.
Luaţi fiecare o parte
Din marea cetate uzată
Ascundeţi cu toţii castelul
Că poate-l refacem vreodată
Artiştii se duc să se culce
În scurta lor viaţă faimoasă
Luminile scenei coboară
Şi toţi vă-ndreptaţi spre casă.
Iar scena acum vi se-nclină
Scăldată de ultimul brio
Şi ca să fim siguri vă spunem
Şi "La revedere" şi "Adio"!
Adânc mulţumind pentru vremea
Trăită frumos împreună
Castelul în ţăndări se sparge
Plecaţi şi plecăm. Noapte buna!
Şi totuşi, cenaclul există.
Şi va exista vreme bună!".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi ar fi meritat totuşi să fie vizitat de către turişti şi iubitori de antichităţi. Poziţia lui, pe creasta Podişului Orgal, e deosebit de frumoasă. De pe platforma superioară a donjonului priveliştea se întinde până la ultima limită a munţilor. În spate unduie lanţul înalt şi atât de capricios ramnificat, care alcătuieşte hotarul cu Valahia. În faţă se adânceşte sinuosul pas Vulcan, singurul drum practicabil între provinciile limitrofe.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngropată sub sipică şi saxifragă, stânca era una dintre băncile de piatră întâlnite ades la răscruce de drumuri în provinciile valahe. Pe lângă faptul că se poate aşeza pe ea, călătorul îşi potoleşte setea cu apa păstrată într-un vas pus pe bancă, apă reîmprospătată zilnic de către ţărani. Atunci când castelul mai era locuit de Radu Gorj, banca purta un recipient pe care slujitorii familiei aveau grijă să nu-l lase niciodată gol. Dar acum era mânjit de murdării, căptuşit de un muşchi verzui şi cea mai mică izbitură l-ar fi făcut fărâme.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phileas Fogg era unul dintre oamenii aceia matematici, exacţi, care, niciodată grăbiţi, dar totdeauna gata, îşi economisesc paşii şi mişcările. Nu umbla niciodată mult, pentru că alegea drumul cel mai scurt. Nu-şi îngăduia nici un gest de prisos. Nu fusese văzut mişcat sau tulburat. Era omul cel mai puţin grăbit, dar sosea totdeauna la timp unde avea nevoie. Trăia singur şi pentru a spune astfel, în afară de orice legături sociale. Ştia că în viaţă trebuie să te ciocneşti cu lumea şi cum relaţiile acestea întârzie, nu se ciocnea cu nimeni.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel pentru Libertate

(O poezie de succes în timpul Revoluţiei anticomuniste)

Autorul aduce aici un poem patriotic anticomunist revoluţionar, scris în anul 1988, difuzat la două cunoscute posturi de radio cu emisiuni în limba română şi reprodus în acea perioadă de câteva publicaţii din exil. Conţinutul lui, care imediat a avut mare succes pretutindeni, în special în perioada Revoluţiei, fiind răspândit prin manifeste, vrea acum să încerce a arăta că nu şi-a pierdut valoarea istorică nici până în zilele noastre... Poezia-apel, rătăcită pentru un timp, a fost regăsită şi credem că se mai cuvine încă a fi reamintită.
Ea cerea atunci tuturor românilor să se răscoale împotriva tiraniei comuniste:

Să ne trezim, Români, din somnul cel de moarte,
Să facem Ţării ultimul serviciu,
Câci nu e mare niciun sacrificiu
Când Ţara doar de lacrimi are parte!

De-ajuns cu nefireasca amuţire!
De-ajuns cu aşteptări, speranţe chioare!
Sosit-a ceasul toţi să se răscoale!
Sosit-a ceasul sfânt de răzvrătire!

Sculaţi, Români, din Nistru pân' la Tisa!
Sculaţi, Români îngenunchiaţi sub cizme,
Să scoatem Ţara de sub cataclisme,
S-amestecăm tiranii toţi cu clisa!

JOS AMÂNAREA! ŞI JOS FRICA! JOS TĂCEREA!
Ieşiţi, Români, cu milioanele în stradă!
Doar astfel tirania o să cadă!
Doar astfel luaţi de la tirani puterea!

Să mai salvăm din ceea ce se poate!
Să nu lăsăm ca naţia să piară!
Să fim din nou stăpâni pe-această Ţară!
S-avem din nou credinţa-n demnitate!

Veniţi, Români! Popor al meu, cutează!
Strigaţi cu voci de tunet, să se ştie
Că, totuşi, naţiunea este vie,
Că, totuşi, "MĂMĂLIGA EXPLODEAZĂ""!

Strigaţi: VREM LIBERTATE! JOS TIRANUL!
Nu vor putea ei forţa să ne stingă!
N-au ei atâtea arme să ne-nvingă!
Şi spulbera-vom pe vecie clanul!

Veniţi, Români! Să-ncepem marea luptă!
Ieşiţi din toate colţurile ţării!
Uniţi în Uraganul Răsculării,
Să punem capăt celor ce se-nfruptă!

Sus, Ţara mea! Ia spada-n mână 'ndată
Şi pregăteşte-ţi Lupta necesară,
Căci Libertatea îţi va fi brăţară!
PORNIŢI, ROMÂNI! ACUM... ORI NICIODATĂ!!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuirea tânărului Fergusson se aprinse la citirea îndrăzneţelor isprăvi ale explorărilor marine; urmări cu patimă descoperirile ce semnalară prima parte a veacului al XIX-lea; visa gloria lui Mungo-Park, a lui Bruce, a lui Cailli, a lui Levaillant şi-ntrucâtva pe aceea a lui Selkirk, a lui Robinson Crusoe, care nu i se părea mai prejos. Câte ore bine întrebuinţate nu le petrecu el cu celebrul personaj în insula Juan Fernandez! Aproba ades ideile marinarului părăsit; uneori îi discuta planurile; el ar fi făcut în alt fel, poate mai bine sau cel puţin cu siguranţă tot atât de bine! Dar, hotărât lucru, n-a fi plecat niciodată din insula aceea binecuvântată, unde era fericit ca un rege fără supuşi... nu, chiar dacă ar fi fost vorba să ajungă primul lord al amiralităţii!

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către exilul românesc

Reveniţi, români, în ţară
Să punem mâna pe armă,
Parlamentul de ocară
Vinde Codrii de Aramă.

Reveniţi compatrioţi,
Din morminte, din străini,
Să scăpăm ţara de hoţi -
Haite de turbaţi canini.

A trădat un interlop
Ţara noastră milenară,
Un beţiv şi-un episcop
Vor ca Dacia să piară.

Voi români, de daci sorginte,
Ctitori de-aşezăminte,
Şlefuiţi spada şi scutul
Să vă apăraţi pământul.

Reveniţi, urmaşi de daci,
Din exil şi din mormânt,
Să scăpăm de hoţi şi vraci
România- pământ sfânt!

poezie de Virgil Ciuca (10 octombrie 2011)
Adăugat de Virgil Ciuca
Comentează! | Votează! | Copiază!

La casele ţăranilor români...

La casele ţăranilor români
Pe care veşnicia nu-i mai iartă
O instituţie se cheamă poartă
Prin care intră numai... cei stăpâni.

Diverse vietăţi mai pot intra
Târându-se, precum li-i caracterul
Dar pe-această poartă suie cerul
În Maramureş, ca-n curtea sa.

Şi poarta-i cea mai mare bogăţie
Ea costă cât un sat din alte părţi
Bibliotecă pare marii cărţi
Din care afli tot ce se mai ştie
Şi poţi s-o treci pe cosmicele hărţi
Miroase a om, a lemn, şi-a veşnicie.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea Legionară, care a izvorât din spaţiile luminoase ale sufletului românesc, a fost urmată cu entuziasm, credinţă si curaj de marea majoritate a tineretului ţării noastre, dintre cele două războaie mondiale. Ea, Mişcarea, a dat naştere unui fel de mit naţional în sufletul unei generaţii întregi de români, care au crezut cu tărie în valorile esenţiale ale poporului lor, le-au dezgropat de sub molozul istoriei şi au căutat să le pompeze din nou în viata românească modernă. Ei au visat un destin creştin pentru ţara lor şi chiar pentru întreaga omenire şi şi-au scăldat credinţele în apele limpezi ale speranţei.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl tânărului Fergusson, un viteaz căpitan din marina engleză, întovărăşise pe fiul său încă din cea mai fragedă vârstă, la primejdiile şi aventurile meseriei sale. Acest vrednic copil, care părea să nu fi ştiut ce este teama, vesti în curând o minte vioaie, o inteligenţă de cercetător, o remacabilă înclinaţie către lucrările ştiinţifice, în afară de aceasta arăta o dibăcie puţin obişnuită de a ieşi din încurcătură; nu a fost niciodată stânjenit de ceva, nici chiar să întrebuinţeze pentru prima oară furculiţa, lucru la care îndeosebi copiii se pricep aşa de puţin.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bricul-goeletă Pilgrim terminase pescuitul din acest sezon în regiunea cercului polar antarctic, dar nu-şi completase încărcătura de butoaie cu untură de balenă şi fanoni. Pe vremea aceea, pescuitul de balene ajunsese un lucru greu. Cetaceele, vânate peste măsură, deveneau din ce în ce mai rare.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, guvernele se concentrează pe distrugerea vechilor arme, aruncându-le în ocean, vânzându-le ţărilor care sunt sărace şi nu-şi permit arme nucleare. Şi toţi aceşti terorişti provin din ţările sărace, cu aceleaşi arme care au fost vândute ţărilor lor. Iar ei profită de o protecţie ciudată: nu poţi folosi arme nucleare împotriva lor, nu poţi arunca bombe asupra lor.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!