Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai sigur mijloc de a te lămuri în legătură cu existenţa castelului, ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan sau din satul Vereşti, să urci prin chei, să te caţeri pe culme, să vizitezi toate clădirile. Numai că o călăuză e şi mai anevoie de găsit decât drumul ce duce la cetăţuie. În acest ţinut al celor două Jiuri nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător spre castelul din Carpaţi, oricare i-ar fi răsplata.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era şi cu cetăţuia, cu alte cuvinte Castelul din Carpaţi. Nu era cu putinţă să-i deosebeşti formele nedesluşite, pe Podişul Orgal, pe care-l încununa la stânga pasului Vulcan. Nu se desprinde în relief pe fundalul munţilor. Ceea ce ai fi îndemnat să iei drept donjon nu e, poate, decât un stâlp de piatră. Privitorul crede că zăreşte crenelurile unui zid dintre bastioane acolo unde nu se află, poate, decât o creastă stâncoasă. Întregul e vag, nehotărât, nesigur. Astfel că, dacă am da crezare diverşilor turişti, castelul din Carpaţi nu există decât în închipuirea locuitorilor din comitat.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngropată sub sipică şi saxifragă, stânca era una dintre băncile de piatră întâlnite ades la răscruce de drumuri în provinciile valahe. Pe lângă faptul că se poate aşeza pe ea, călătorul îşi potoleşte setea cu apa păstrată într-un vas pus pe bancă, apă reîmprospătată zilnic de către ţărani. Atunci când castelul mai era locuit de Radu Gorj, banca purta un recipient pe care slujitorii familiei aveau grijă să nu-l lase niciodată gol. Dar acum era mânjit de murdării, căptuşit de un muşchi verzui şi cea mai mică izbitură l-ar fi făcut fărâme.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre blocurile răspândite pe Podişul Orgal trebuia ales unul, a cărui orientare să ofere cel mai bun adăpost împotriva vântului de sud-vest, care începea să pişte.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar dacă treaba mersese greu în cazul produselor nealimentare, nici în cazul celor alimentare nu se dovedi a fi mai uşoară; mergea destul de greu, oricât de priceput ar fi fost Mihai. În plus, deja sosiseră o parte din produsele, de data asta alimentare, deci, erau nevoiţi să se ocupe şi de depozitarea lor, sau cel puţin de coordonarea acestei activităţi. Ah; şi cât de multe erau! Însă, evident, toate erau foarte necesare, chiar în cantităţi mari, aşa cum le comandaseră, sfătuiţi de director (dânsul avea mare grijă să nu cumva să omită ceva de pe liste, pentru că nu dorea să le lipseasă nimic, iar grija dumnealui nu era deloc exagerată). Treaba mergea greu, anevoios; noroc însă că preşedintele întârzia; foarte probabil fusese reţinut pe traseu, din cauza altor probleme, politice sau nu; erau destule.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea patriei rămăsese totuşi adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-şi uitase ţara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale ţăranilor români împotriva asupririi maghiare. Descendenţii vechilor daci au fost învinşi, iar pământul lor împărţit între biruitori. În urma acestei înfrângeri şi-a părăsit pentru totdeauna boierul Radu castelul din Carpaţi, din care unele părţi începuseră să cadă în ruină. Moartea nu întârzie să lipsească cetăţuia de ultimii ei slujitori şi ea fu cu desăvârşire părăsită.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuirea tânărului Fergusson se aprinse la citirea îndrăzneţelor isprăvi ale explorărilor marine; urmări cu patimă descoperirile ce semnalară prima parte a veacului al XIX-lea; visa gloria lui Mungo-Park, a lui Bruce, a lui Cailli, a lui Levaillant şi-ntrucâtva pe aceea a lui Selkirk, a lui Robinson Crusoe, care nu i se părea mai prejos. Câte ore bine întrebuinţate nu le petrecu el cu celebrul personaj în insula Juan Fernandez! Aproba ades ideile marinarului părăsit; uneori îi discuta planurile; el ar fi făcut în alt fel, poate mai bine sau cel puţin cu siguranţă tot atât de bine! Dar, hotărât lucru, n-a fi plecat niciodată din insula aceea binecuvântată, unde era fericit ca un rege fără supuşi... nu, chiar dacă ar fi fost vorba să ajungă primul lord al amiralităţii!

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă vreo cetăţuie a fost cândva durată spre a fi sălaşul oaspeţilor acestei mitologii româneşti, nu era ea oare castelul din Carpaţi? Pe podişul lui singuratic, accesibil numai prin stânga pasului Vulcan, adăpostea fără îndoială balauri, iele, strigoi şi poate chiar vreo câteva stafii din neamul boierilor Gorj. De aici, o faimă rea întru totul îndreptăţită, după cum se zicea. Nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se încumete a-l vizita. Răspândea în jur o spaimă molipsitoare, după cum o mlaştină nesănătoasă împrăştie miasme pestilenţiale. Numai a te apropia până la un sfert de milă de însemna să-ţi rişti viaţa în lumea asta şi mântuirea sufletului în cealaltă. Ceea ce se învăţa în mod curent la şcoala dascălului Hermod. Această stare de lucruri trebuia să ia totuşi sfârşit în clipa când din vechea fortăreaţă a boierilor Gorj nu se va mai fi rămas nici piatră pe piatră. Şi tocmai aici intervenea legenda.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi avut cu adevărat succes

Va fi avut cu adevărat succes cel care a trăit bine,
care a râs adeseori şi care a iubit mult:
cel care s-a bucurat de încrederea unei femei curate,
de respectul oamenilor inteligenţi şi de dragostea copiilor;
cel care a acoperit nişte nevoi şi care şi-a împlinit menirea;
cel care a lăsat lumea din jurul lui mai bună decât a găsit-o,
indiferent dacă asta înseamnă cultivarea florilor
sau scrierea unei poezii perfecte, sau salvarea unui suflet;
cel care a apreciat întotdeauna frumuseţea Pământului,
pe care a reuşit să o facă şi altora cunoscută;
cel care a văzut întotdeuna tot ce este mai înălţător în ceilalţi
şi care a dăruit ceea ce a avut el mai bun.
A cărui viaţă a fost o lumină;
A cărui amintire este o binecuvântare.

poezie de Bessie A. Stanley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jar

Bătrânica uscăţivă, ghemuită lângă foc, scotoceşte prin ceaţa
Inimii obosite, descoperind un adevăr amar:
Întreaga viaţă a devenit trecut, au rămas vii doar amintirile;
Îşi încălzeşte oasele cu vreascuri din vremea tinereţii.
"Şi unii erau băieţi, iar unii erau vise, şi unii erau diavolii Iadului.
I-am iubit cât am putut de mult – şi-s bucuroasă pentru asta –
Şi-s bucuroasă pentru asta!
O sută – Doamne, cât timp a trecut!
Psst, aş fi vrut să fie încă pe-atâţi"!
"Dragostea e tot ce vine mai mai bun din mâinile Tale"!

O, mândria unei femei bătrâne, murmurând lângă foc,
Asemeni unui rege din Ninive, din Lidia sau dinTir –
Aruncând în rugul funerar toată purpura şi tot aurul ei!

poezie de Beatrice Ravenel,1870-1956, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shiraz

oamenii obişnuiau să intre în viaţa mea şi să-mi spună
că le plac cine ştie ce cărţi clasice sau că
nu-şi mai amintesc titlurile sau, în loc de cărţi, îmi spuneau
că le plac filme precum star wars sau naşul sau altele
plictisitoare

probabil că din acest motiv toţi au rămas blocaţi într-un trecut forever
poate că acesta e motivul pentru care toate contururile lor se estompează odată cu atâţia
şi atâţia ani

apoi ai venit tu şi mi-ai povestit despre cartea aceea din toate timpurile apoi eu am mers pe străzi şi-am mers gândindu-mă în ce fel
conturul tău e plin de aceste cuvinte, gândindu-mă
cum ar putea fi un om, un bărbat a cărui carte preferată e aceea care începe cu
oglinzile sunt umplute cu oameni

atunci ţi-am spus, imaginează-ţi toate acele oglindiri ale tuturor acelor oameni
privindu-te, iar tu
privind la alţii străini
tu cel rămas în interiorul atâtor şi atâtor oglinzi
din cine ştie ce locuri uitate
apoi imaginează-ţi o carte întreagă despre acei oameni

o carte despre noi

de ceva vreme îmi plăcea cuvântul muntazir
în urdu înseamnă cel care aşteaptă

apoi ai venit tu şi a început să îmi placă numele tău
apoi am aflat că numele tău
înseamnă cel care aduce lumina

iar acesta e primul poem pentru tine

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Felicitări, Lucian! Vezi că în cele din urmă tot tu ai fost numit comandantul nostru. Am avut deci dreptate când am presupus că tu vei fi acela; am avut o intuiţie grozavă.
Lucian: Da, Maria, se pare că ai avut dreptate. Îţi mulţumesc pentru felicitări, deşi nu ştiu cum ai putut să-ţi dai seama atât de exact de acest amănunt. Cred că te-ai infiltrat cumva prin Comisia care a fost desemnată să ia această decizie, sau probabil ai avut relaţii importante printre cei din Comisie.
Maria: Asta cred că se dorea a fi o glumă. Îmi place că ai simţul umorului.
Lucian: Da, cred că tocmai asta ne mai lipsea: Un comandant cu simţul umorului; în rest le aveam pe toate, nu-i aşa?!
Maria: Cu simţul umorului, dar şi cu cel al responsabilităţii.
Lucian: Adică, vrei cumva să spui că doar eu voi fi responsabil de tot ceea ce se va întâmpla, bine sau rău, de acum încolo, în decursul celor 13 ani, sau cât va dura misiunea noastră?! Te asigur că-mi voi asuma întreaga responsabilitate care-mi revine, dar nu cred că totul ar trebui să cadă pe umerii mei; n-aş putea face faţă!
Maria: N-am vrut să spun asta, Lucian. Nu mă înţelege greşit. Bineînţeles că nu trebuie să cadă totul pe umerii tăi sau ai lui Mihai; într-un fel sau altul, toţi suntem răspunzători de ceea ce se va întâmpla în continuare şi trebuie să contribuim cu ceva. N-o să vă lăsăm singuri.
Lucian: Mă bucur să aud asta.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare călătorise Phileas Fogg? Probabil, căci nimeni nu cunoştea mai bine decât dânsul harta lumii. Nu era ungher, oricât de tăinuit, de care să nu pară a avea cunoştinţe amănunţite. Uneori, în cuvinte puţine, rezumative, clare, punea la punct discuţiile care aveau loc la club cu privire la călătorii pierduţi sau rătăciţi; arăta adevăratele probabilităţi, iar vorbele lui păreau că-s inspirate de darul unei a doua vederi, într-atât evenimentele ulterioare i le justificau. Călătorise, cu siguranţă, peste tot locul, cu mintea, cel puţin.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă femeie

Iluzia unei soluţii
n-a căutat-o în definiţii,
n-a căutat cartea, nici autorul,
decât stând cu sine,
martorul.
A avut puterea, mereu,
să gândească
cum ar putea să fie aceea
ce de departe
poate să privească
cu ochi omenesc,
sau neomenesc,
să caute, în orice,
virtuţile pretext.
Ca oricare alta, a fost un eu
din cel mai necunoscut eseu,
ce şi-a ales ca idol-idee
pe acela de Simplă femeie...

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai dificil moment din viaţa ta nu este acela în care nu te înţelege nimeni, ci momentul în care tu nu te înţelegi pe tine. Atunci când tu ştii ce se petrece cu tine şi când înţelegi care este cauza sau motivul pentru care gândeşti, vorbeşti sau acţionezi într-un anumit mod, nu mai contează atât de mult dacă ceilalţi te înţeleg sau te aprobă. Tu trăieşti în acord cu tine şi asta-i tot ce contează!

Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relaţii şi viaţă. Reflecţii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria mea a fost agitată. Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranţe ciudate, întemeiate pe forţele sau aptitudinile sale, pe creaţiile sale, mai mult sau mai puţin comice; cel care n-a plâns cu sughiţuri de o mie de ori noapte, fără să ştie de ce, nici n-a căzut în extaze neobişnuite, nici n-a izbucnit în veselii neaşteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuşi să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm straşnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

citat celebru din Panait Istrati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi ar fi meritat totuşi să fie vizitat de către turişti şi iubitori de antichităţi. Poziţia lui, pe creasta Podişului Orgal, e deosebit de frumoasă. De pe platforma superioară a donjonului priveliştea se întinde până la ultima limită a munţilor. În spate unduie lanţul înalt şi atât de capricios ramnificat, care alcătuieşte hotarul cu Valahia. În faţă se adânceşte sinuosul pas Vulcan, singurul drum practicabil între provinciile limitrofe.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutherford McDowell

Mi-aduceau, pentru a le mări,
Vechi fotografii sepia ale pionerilor de demult.
Câteodată chiar unul dintre ei stătea lângă mine –
Unul care trăia pe vremea
Când braţe gigantice smulgeau
Republica din pântecul lumii.
Ce au văzut ei atunci?
Niciodată n-am putut înţelege pe de-a-ntregul
Patosul acela ascuns sub pleoape obosite
Sau tristeţea senină din ochii lor.
Tu rămâi doar cu imaginea unui iezer
Între stejari la marginea pădurii
În care cad frunze,
Pe când se aude cântat de cocoş
Departe – la o fermă, zărită la poalele dealurilor,
Unde locuieşte a treia generaţie coborâtă din bărbaţii aceia puternici
Şi femeile lor puternice care aparţin deja unui alt anotimp, trecut şi uitat.
Iar aceşti nepoţi şi strănepoţi
Ai pionerilor...
Aparatul meu a fotografiat, de asemenea, feţele lor,
Dar lipseşte atât de mult din vechea vigoare
Şi din vechea credinţă,
Nu se văd semnele unei vieţi trăite deplin,
Şi lipseşte vechiul curaj,
Al celui care munceşte şi iubeşte, suferă şi cântă
Sub soare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!