Aşa era şi cu cetăţuia, cu alte cuvinte Castelul din Carpaţi. Nu era cu putinţă să-i deosebeşti formele nedesluşite, pe Podişul Orgal, pe care-l încununa la stânga pasului Vulcan. Nu se desprinde în relief pe fundalul munţilor. Ceea ce ai fi îndemnat să iei drept donjon nu e, poate, decât un stâlp de piatră. Privitorul crede că zăreşte crenelurile unui zid dintre bastioane acolo unde nu se află, poate, decât o creastă stâncoasă. Întregul e vag, nehotărât, nesigur. Astfel că, dacă am da crezare diverşilor turişti, castelul din Carpaţi nu există decât în închipuirea locuitorilor din comitat.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi ar fi meritat totuşi să fie vizitat de către turişti şi iubitori de antichităţi. Poziţia lui, pe creasta Podişului Orgal, e deosebit de frumoasă. De pe platforma superioară a donjonului priveliştea se întinde până la ultima limită a munţilor. În spate unduie lanţul înalt şi atât de capricios ramnificat, care alcătuieşte hotarul cu Valahia. În faţă se adânceşte sinuosul pas Vulcan, singurul drum practicabil între provinciile limitrofe.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă vreo cetăţuie a fost cândva durată spre a fi sălaşul oaspeţilor acestei mitologii româneşti, nu era ea oare castelul din Carpaţi? Pe podişul lui singuratic, accesibil numai prin stânga pasului Vulcan, adăpostea fără îndoială balauri, iele, strigoi şi poate chiar vreo câteva stafii din neamul boierilor Gorj. De aici, o faimă rea întru totul îndreptăţită, după cum se zicea. Nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se încumete a-l vizita. Răspândea în jur o spaimă molipsitoare, după cum o mlaştină nesănătoasă împrăştie miasme pestilenţiale. Numai a te apropia până la un sfert de milă de însemna să-ţi rişti viaţa în lumea asta şi mântuirea sufletului în cealaltă. Ceea ce se învăţa în mod curent la şcoala dascălului Hermod. Această stare de lucruri trebuia să ia totuşi sfârşit în clipa când din vechea fortăreaţă a boierilor Gorj nu se va mai fi rămas nici piatră pe piatră. Şi tocmai aici intervenea legenda.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa ce se află dincolo de zidul de incintă, spart în nenumărate locuri, dacă se adăpostea înăuntru vreo clădire bună de locuit, dacă o podişcă şi o poartă îngăduiau intrarea, nu se mai ştia de ani de zile. De fapt, deşi castelul din Carpaţi era mai bine păstrat decât părea, o spaimă molipsitoare, îndoită de superstiţie, îl apăra nu mai puţin decât o puteau face odinioară pivele, săcăluşele, bombardele balimeze şi celelalte piese de artilerie ale veacurilor de demult.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai sigur mijloc de a te lămuri în legătură cu existenţa castelului, ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan sau din satul Vereşti, să urci prin chei, să te caţeri pe culme, să vizitezi toate clădirile. Numai că o călăuză e şi mai anevoie de găsit decât drumul ce duce la cetăţuie. În acest ţinut al celor două Jiuri nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător spre castelul din Carpaţi, oricare i-ar fi răsplata.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu opt sau nouă sute de picioare îndărătul pasului Vulcan, o incintă de culoarea gresiei, căptuşită cu un hăţiş de plante de stâncă şi care se rotunjeşte pe o circumferinţă de patru-cinci sute de stânjeni, însoţind denivelările podişului, la fiecare extremitate, două bastioane de colţ, dintre care cel din dreapta, pe care creştea faimosul fag, mai poartă o măruntă cuşcă sau gheretă cu acoperiş ţuguiat; la stânga, câteva laturi de zid întărite de contraforturi în relief, purtând clopotniţa unei bisericuţe, al cărei clopot dogit se pune în mişcare pe furtuni puternice, spre marea spaimă a oamenilor din partea locului; la mijloc, în sfârşit, încununat de o platformă cu creneluri, un donjon greoi, cu trei rânduri de ferestre alcătuite din ochiuri de sticlă prinse cu plumb şi al cărui prim etaj e înconjurat de o terasă circulară; pe platformă, o lungă tijă metalică împodobită cu semnul feudal, un fel de morişcă de vânt, sudată de rugină şi pe care o ultimă rafală de galernă a înţepenit-o la sud-est.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea patriei rămăsese totuşi adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-şi uitase ţara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale ţăranilor români împotriva asupririi maghiare. Descendenţii vechilor daci au fost învinşi, iar pământul lor împărţit între biruitori. În urma acestei înfrângeri şi-a părăsit pentru totdeauna boierul Radu castelul din Carpaţi, din care unele părţi începuseră să cadă în ruină. Moartea nu întârzie să lipsească cetăţuia de ultimii ei slujitori şi ea fu cu desăvârşire părăsită.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngropată sub sipică şi saxifragă, stânca era una dintre băncile de piatră întâlnite ades la răscruce de drumuri în provinciile valahe. Pe lângă faptul că se poate aşeza pe ea, călătorul îşi potoleşte setea cu apa păstrată într-un vas pus pe bancă, apă reîmprospătată zilnic de către ţărani. Atunci când castelul mai era locuit de Radu Gorj, banca purta un recipient pe care slujitorii familiei aveau grijă să nu-l lase niciodată gol. Dar acum era mânjit de murdării, căptuşit de un muşchi verzui şi cea mai mică izbitură l-ar fi făcut fărâme.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre blocurile răspândite pe Podişul Orgal trebuia ales unul, a cărui orientare să ofere cel mai bun adăpost împotriva vântului de sud-vest, care începea să pişte.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu era mai puţin comunicativ, decât acest gentleman, pe nume Phileas Fogg. Vorbea cât mai puţin posibil şi cu cât era mai tăcut, cu atât era mai enigmatic. Totuşi era în curent cu viaţa. Ceea ce făcea însă era aşa de matematic asemănător cu imaginaţia obştească nemulţumită căuta să pătrundă dincolo de fapte.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ida Frickey

Nimic în viaţă nu îţi este niciodată cu totul şi cu totul străin:
Eram o fată din Summum, fără nici un ban,
Care într-o dimineaţă a coborat din tren în Spoon River.
Toate casele stăteau în faţa mea cu uşile închise
Şi cu perdelele trase;
Nu aveam loc sau parte în nici una din ele.
Şi am trecut de plantaţia bătrânului McNeely,
Cu castelul ei din piatră împrejmuit de grădini şi de ziduri,
Unde erau lucrători şi paznici;
Proprietate pe care Comitatul şi Statul însuşi
O garantaseră stăpânului cel mândru.
Era cald, eram flămândă şi am avut o viziune:
Am văzut un foarfece imens
Proiectat de pe cer, ca raza de lumină a unui proiector,
Care tăia castelul şi plantaţia în două, cum ai tăia o draperie.
Apoi, ajunsă la "Commercial" am întâlnit un om
Care mi-a făcut cu ochiul –
Era fiul lui McNeely.
El s-a dovedit a fi veriga în lanţul către titlul de proprietate
Pe jumătate din plantaţie şi castel,
Prin încălcarea promisiunii de căsătorie – foarfecele.
Astfel că, vezi, casa, din ziua când mă născusem
Nu făcuse decât să mă aştepte.

poezie de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpaţi mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetăţuia. Boierii Gorj stăpâneau ţinutul din vremi imemoriale. Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: Românul nu piere!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Passepartout nu era una dintre acele secături ţanţoşe, cu nasul în vânt, cu privirea încrezută. Nu, Passepartout era un flăcău de treabă, cu înfăţişarea cuviincioasă, blând, serviabil. Avea ochii albaştri, chipul vioi, pieptul lat, o musculatură vânjoasă şi o forţă herculeană pe care exerciţiile din tinereţe i-o dezvoltase enorm. Păru-i brun era oarecum în dezordine. Dacă sculptorii din antichitate cunoşteau optsprezece feluri de a aranja coafura Minervei, Passepartout nu ştia decât una: da de trei ori cu degetele prin păr şi era gata.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea cea mai mare a băieţelului era să-l prefacă pe Dingo într-un "cal" tare focos. Iar Jack avea toate motivele să fie încântat de "calul" său, care era, bineînţeles, mai bun decât un patruped de carton, fie el chiar cu rotiţe la picioare. Jack îl galopa pe deşelate pe Dingo, iar acesta era bucuros să se lase călărit; la drept vorbind, Jack nu era mai greu pentru câine decât a fi fost o jumătate de jocheu pentru un cal de curse. Dar şi provizia de zahăr din cămară scădea pe fiecare zi!

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gurbi nu-i altceva decât un soi de colibă, construită din bucăţi de lemn, care are un acoperiş de paie, numit de localnici "driss". Este ceva ma mult decât un cort arab, dar mult mai puţin decât o locuinţă de piatră sau de cărămidă.

Jules Verne în Hector Servadac
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care crede sincer că face ceea ce e drept poate să ne fie duşman, dar are respectul nostru.

citat celebru din romanul Insula misterioasă de Jules Verne (1875)
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara munţilor Carpaţi

În ţara munţilor Carpaţi,
Trăiesc mulţi oameni minunaţi,
Dar şi – constat cu neplăcere –
Mult, mult prea multe hahalere.

epigramă de George Budoi din Epigrame (18 ianuarie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cerşi atenţie acolo unde nu există decât dezinteres şi indiferenţă. Te răneşti singur. Comportamentul unui om nu se schimbă dintr-o promisiune şi câteva cuvinte, şi nici suferinţa ta până ce nu iei o decizie pentru TINE. Fă-ţi un bine şi gândeşte-te un moment şi la sufletul tău. El cât mai poate să îndure?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!