Constatând că într-un mare număr de cazuri uitarea unui proiect se reduce la o contra-voinţă, extindem aceeaşi concluzie şi la o altă serie de cazuri în care persoana analizată, nemulţumindu-se să nu confirme contra-voinţa reliefată, pur şi simplu o neagă (de exemplu, numeroasele cazuri în care se uită restituirea cărţilor împrumutate, achitarea facturilor sau plata datoriilor). Trebuie să avem curajul să spunem persoanei interesate că ea are intenţia de a păstra cărţile, de a nu plăti datoriile, chiar atunci când această persoană va nega intenţia pe care i-o atribuim, nefiind în stare să explicăm prin alte motive atitudinea sa. Îi vom spune că are această intenţie şi că nu îşi dă seama de ea, dar că, în ceea ce ne priveşte, ne este de ajuns că ea se dă în vileag prin efectul uitării. Celălalt ne va răspunde că tocmai de aceea nu-şi aminteşte. Deci, ajungem la o situaţie în care ne-am mai găsit o dată. Voind să dăm întreaga dezvoltare logică interpretările pe cât de variate, pe atât de justificate ale actelor ratate, suntem fără doar şi poate determinaţi să admitem că există tendinţe capabile să acţioneze fără ştirea lui. Formulând însă această idee, venim în contradicţie cu toate concepţiile aflate în vigoare în viaţă şi în psihologie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul lapsusurilor, pe lângă relaţiile tonale şi similitudinea cuvintelor, trebuie să admitem şi influenţa asociaţiilor de cuvinte. Dar nici aceasta nu ajunge. Există o întreagă serie de cazuri în care explicaţia unui lapsus observat nu reuşeşte decât dacă se ţine seama de propoziţia care a fost enunţată sau măcar gândită anterior. Sunt şi acestea cazuri de acţiune la distanţă, de felul acelora citate de Meringer, dar de o amploare mai mare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusurile, erorile de scris etc pot avea o bază pur fiziologică, ceea ce mi se pare puţin probabil în diversele varietăţi de amnezie (uitarea de nume şi de proiecte, neputinţa de a regăsi obiectele prealabil puse de-o parte etc), pe când există cazuri de pierderi în care probabil nu intervine nici o intenţie şi pot adăuga că greşelile care se săvârşesc în viaţă nu pot fi interpretate decât într-o anumită măsură în lumina acestei concepţii, a actelor ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazurile limită, deosebirile dintre concepţia psihanalitică despre lapsus şi concepţia fiziologică obişnuită se şterg. În aceste cazuri există o tendinţă care tulbură intenţia care are a se exprima în discurs; dar această tendinţă anunţă doar existenţa sa şi nu scopul pe care îl urmăreşte ea însăşi. Tulburarea pe care ea o provoacă însoţeşte anumite raporturi sau afinităţi asociative şi poate fi înţeleasă ca servind la deturnarea atenţiei de la ceea ce intenţiona să se spună. Dar nici această tulburare de atenţie, nici aceste afinităţi asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăşi natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existenţa unei intenţii perturbatoare, fără ca auditoriul să-şi poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, aşa cum este cu putinţă în cazurile mai accentuate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va obiecta, susţinându-se că există cazuri, spre exemplu cel al visului de angoasă, în care visul este incapabil să păstreze somnul. Dar trebuie să se conchidă pur şi simplu că visul este investit cu două funcţii, dintre care cea de-a doua este aceea de a întrerupe somnul atunci când trebuie.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potriveşte; le numim acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicile unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de impotanţă şi mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebeşte de actele ratate propriu-zise este absenţa unei intenţii contrare şi perturbatoare venind să contrazică o intenţie primară. Ele se confundă, pe de altă parte, cu gesturile şi mişcările care servesc drept expresie emoţiilor. Fac parte din această categorie de acte ratate toate manipulările, în aparenţă fără scop, pe care le executăm, ca şi cum ne-am juca, cu veşmintele noastre, cu vreo parte a corpului nostru, cu obiectele care ne stau la îndemână; melodiile pe care le fredonăm aparţin aceleiaşi categorii de acte, caracterizate în general de faptul că le suspendăm, tot aşa cum le-am declanşat, fără motive aparente. Ori eu nu ezit să afirm că toate aceste fenomene sunt semnificative şi pot fi interpretate în acelaşi fel ca toate actele ratate, că ele constituie mici semne revelatoare ale altor procese psihice în deplinul înţeles al cuvântului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri se pierd obiecte care nu şi-au diminuat cu nimic valoarea, cu singura intenţie de a aduce un fel de sacrificiu sorţii şi de a fi astfel cruţaţi de o altă pierdere de care ne temem. Analiza arată că această manieră de a conjura soarta este destul de răspândită la noi şi că din acest motiv pierderile noastre constituie adesea un sacificiu voluntar. Pierderea mai poate fi expresia unei sfidări sau a unei autopedepse. Pe scurt, motivele mai îndepărtate ale tendinţei de a ne debarasa de un obiect prin pierdere sunt nenumărate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt destul de nedefinite şi greu de înţeles. Tot ceea ce poate fi observat în viaţa psihică va fi eventual desemnat sub numele de fenomen psihic. Va trebui numai să ştim dacă cutare manifestare psihică dată este efectul direct al influenţelor somatice, organice, fizice, în ce caz scapă ea cercetării psihologice sau dacă are ca antecedente imediate alte procese psihice dincolo de care începe undeva seria influenţelor organice. Tocmai la această ultimă eventualitate ne gândim atunci când calificăm un fenomen drept proces psihic şi de aceea este mai raţional să dăm propoziţiei următoarea formă: fenomenul este semnificativ, el are un sens, adică ne dezvăluie o intenţie, o tendinţă şi ocupă un anumit loc într-o serie de raporturi psihice.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acumularea manifestărilor ne relevă o perseverenţă greu de atribuit hazardului, dar care se acordă pe deplin cu ipoteza unui plan. Înlocuirea unor acte ratate prin altele ne arată că ceea ce este important şi esenţial în acestea nu trebuie căutat nici în forma, nici în mijloacele de care se servesc ele, ci în intenţia pe care ele însele o servesc şi care se poate realiza prin mijloacele cele mai variate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

gelozie

Gelozia este un fel de teamă legată de dorinţa de a păstra stăpânirea unui bun oarecare. Ea nu provine atât de mult din temeinicia motivelor care ne ar face să credem că l-am putea pierde, cât de la marele preţ pe care-l punem pe acel lucru, ceea ce ne face să scrutăm cele mai mici pretexte de bănuială şi să le luăm drept motive foarte temeinice. Întrucât trebuie să avem mai multă grijă la păstrarea bunurilor care sunt foarte mari decât a acelora care sunt mai mici, această pasiune poate fi în unele cazuri justă şi onorabilă. Dealtminteri, această pasiune este legată doar de bănuieli şi de neîncredere, căci a încerca să eviţi un rău atunci când ai un motiv real de a te teme nu înseamnă, la drept vorbind, să fii gelos.

definiţie celebră de Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este uşor de spus ce se petrece în sufletul celui care trăieşte plăcerea umorului. Ne putem face totuşi o idee în această privinţă, dacă analizăm cazurile în care umorul ne-a fost comunicat sau în cele în care luăm cunoştinţă de el prin sim-patie; astfel ajungem, prin înţelegerea persoanei umoristice, la aceeaşi plăcere ca şi ea. Umorul cel mai grosolan, aşa-numitul "umor negru", ne poate instrui în acest sens.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cadrul actelor ratate, uitarea unor proiecte poate fi corelată, în general, cu acţiunea unui proces psihic contrar care se opune înfăptuirii lor. Este nu numai opinia psihanaliştilor, ci toată lumea este de aceeaşi părere. Este opinia la care fiecare aderă în viaţa de toate zilele, dar o neagă în teorie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrastul care ne oferă prin intermediul sim-patiei diferenţa comică se produce între interesul deosebit manifestat pentru respectiva activitate psihică înaintea perturbării şi interesul minim care i se arată după intervenţia perturbării. Persoana la care constatăm această diferenţă ni se pare comică datorită inferiorităţii; însă ea este inferioară în raport cu eul ei anterior şi nu în comparaţie cu noi, căci ştim că în aceeaşi situaţie nu ne-am fi putut nici noi comporta altfel. Totuşi, să notăm că această inferioritate umană devine comică doar prin sim-patie, deci la alţi oameni, în timp ce dacă ne-am afla noi înşine într-o astfel de încurcătură, nu am avea decât sentimente penibile. Probabil că doar certitudinea că nu riscăm să ajungem într-o asemenea situaţie delicată ne permite să vedem o sursă de plăcere în diferenţa dintre cele două investiri succesive, diferenţă obţinută prin compararea lor.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea şi imposibilitatea de a găsi obiectele puse la păstrare interesează în mod deosebit, din cauza multiciplităţii de interpretări de care sunt susceptibile aceste două acte ratate şi a diversităţii tendinţelor la care se supun ele. Ceea ce este comun tuturor acestor cazuri este voinţa de a pierde; ceea ce diferă de la un caz la altul este motivul şi scopul pierderii. Pierdem un obiect atunci când e uzat, când avem intenţia să-l înlocuim cu altul mai bun, când a încetat să să ne mai placă, când îl deţinem de la o persoană cu care am încetat de a fi în bune relaţii sau când a fost achiziţionat în împrejurări la care nu mai vrem să ne gândim. Faptul de a lăsa să cadă, să se deterioreze sau să se spargă un obiect poate servi aceloraşi scopuri. Experienţa vieţii sociale arată că copiii nedoiţi şi născuţi în afara căsătoriei sunt mult mai fragile decât recunoscuţi ca legitimi. Acest rezultat nu este urmarea tehnicii grosiere a făcătoarelor de avorturi, ci se explică printr-o oarecare neglijenţă în îngrijirile date acestor copii. S-ar putea ca îngrijirea obiectelor să aibă aceeaşi explicaţie ca şi aceea a îngrijirii copiilor.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte deformarea numelor, nu putem admite că ar fi întotdeauna vorba de o concurenţă între două nume, în acelaşi timp asemănătoare şi diferite. Chiar şi în absenţa acestei concurenţe, cea de-a doua intenţie nu este greu de descoperit. Deformarea unui nume are adesea loc în afara oricărui lapsus. Prin deformare se încearcă transformarea unui nume în ceva ce sună urât sau în ceva care aminteşte de un obiect vulgar. Este un gen de insultă foarte des răspândit, la care omul cultivat sfârşeste prin a renunţa, dar adesea fără convingere. De multe ori el îi dă forma unei "vorbe de duh", de o calitate cu totul inferioară. Pare deci indicat să admitem că lapsusul rezultă adesea dintr-o intenţie injurioasă care se manifestă prin deformarea numelui.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potriveşte. Acestea se numesc acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicele unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de importanţă şi mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebeşte de actele ratate propriu zise este absenţa unei intenţii contrare şi perturbatoare venind să contrazică o intenţie primară.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate micile particularităţi ale actelor ratate nu se explică în mod satisfăcător prin teoria atenţiei deturnate. Ceea ce nu vrea să spună că această teorie ar fi falsă. Ca să fie întru totul satisfăcătoare, ea are nevoie de completări. Pe de altă parte, adevărul este că numeroase acte ratate pot fi examinate şi dintr-un alt punct de vedere.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!