Pârloagă de câmp

E vară precoce pe câmpul ce-i verde, mijind
Să-l calce drumeţi, miei să-l pască şi păsări s-adie
Să-nvăluie iaz, heleşteu cu broaşte şi peştii plutind...
Să umple pe lume-n mohor, să zboare pufind păpădie.

Se aşterne-n ţărână movile de cârtiţe-n creme de gloduri
Şi arar câte-un pâlc din arbuştii ţepoşi îi stau negi,
Pe aloc... Două dâre maron, poate roţi liniştite-n acorduri,
Merg paşi ce adorm căruţaş, sprijinit într-un bici pe dăsegi.

Ce sublim e, urât inegal în culori, dâmbuit, este câmpul
Ce rabdă pe el milioane de ani şi de semeni cu mine...
E parcă Hristos; c-are apa Iordan, heleşteu îi e adâncul,
Dând peşte pe-o râmă în ac... Bun venit îi e oricine!

Piept se umple de praful de timp. Mor de pur, mor de bine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul... plecării

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-ngheţe sufletu-mi-n zbor
S-am lume puhoi stând afară
Ce-mi plânge plecatul, de dor.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu simt pământ că mi-e rece,
S-am inima caldă, uşoară,
Ce-mi ţine de frig, pân' se trece.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău după soare;
S-am pielea mai laie, nu ceară,
Ce-mi dă o aliură de mare.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău că n-am cântec,
S-am dreptul la glas de vioară
Ce-mi dă ciocârlia, din pântec.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi treacă timpul mai iute,
S-am ziua, mai lungă, să pară...
Că-mi dă un câştig, de minute.

Aş vrea să mor într-o doară
Să nu-mi stric petrecerea scurtă,
S-am timp, ca nimic să nu pară...
C-un aer de charm de amurtă.

Aş vrea-n fond să trec vară-n vară,
Să fiu pentru timp un voiaj,
Să-mi schimb aţa-n corzi de chitară,
Să-ncânt lumea în pelerinaj...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Păunescu...

Mă doare, amintiri mă dor,
Că tot se duc de-ai mei, iubiţi;
Îmi pierd vedenii, actorii-mi mor...
Nu mai aud că sunt doriţi!

Mă doare, gândurile-mi vor
Să zboare timpul înapoi
Şi nu-mi pot ţine artişti, ce mor...
Văz se tot scade... Aţi plecat, voi?!

Mă doare, descărcat mosor
E rola filmului, ce aveam.
Mă doare că eroii-mi mor
Şi moartea lor mi-e zid... un geam!

Mă doare, frică am, un fior,
Că ştiu, eternul nu e viu
Şi întoarcere-i când o să mor...
Ne-am revedea, într-un târziu...!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viticolă

... vie, sau moartă,
nu se lasă boaba mucegăită
să-şi dea zeamă, ce-i scursă că-i spartă,
să pretindă că locu-i să stea, ea, arăcită
şi se ţine să strice licoare
de ciucuri, ce rabdă
şi zile ploioase şi crâncen de soare...
ţinând să-şi dea tot, să nu cadă,
să umple budane din cântec de corzi
şi strigă, sfrijita, că ea dă savoare,
seva-şi trage din sănătoase origini, de pe jos, nu din lorzi
şi poate să dea surogat de valoare
ea, ce-i amestec de coajă...
şi-i simt minţi în putoare,
ce întind din micelii
să-şi facă ciorchini cu alte boabe... hidoase arătare...
e parcă urmaşa ce mistic înşeală orice om, pe copii, înhăitată-n înhăitaţii Irozi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea

În scoarţă, îndoită mănunchi, stă-n foi subţiri,
Aproape se lipind, că atâta se succed
De istorii, epopei reale, sau parşive,
Cu un deget linse-n colţ de multele salive,
Când din arare minţi pe suflete purced
Să-şi umple gol, pustiu, tânjind la împliniri.

Însemne-nscrise-n negru îmbobocesc imagini,
Pe-o altă scoarţă, fină, de griuri canioane
Şir, râuri se scurgând, lăsate-n tuş uscat,
Ce redevine-n minte, iar fluviul, de un citat,
Putând pe agnost să-l umple, sclipitor în galoane,
C-un frunzărit de pomi, întinşi în fine pagini.

E doar ceva, pierind de-un timp, ceva aparte,
Ce va lipsi şi-i grav, de nu o ai!... O carte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

... stau ciorile chiar lângă cheia sol, pe firele solfegiului, în note muzicale
de înaltă tensiune, croncăne în canicula ce încovoaie sârmele mortale
şi schimbă loc, pe aceeaşi temă, în rapul negroid de-un uperground,
iar jos pe-o pâclă subţire, plumbuită, se înalţă aburi ca din mare fiartă,
pe care navighează arar, ciudat, câte-un vehicul; roţi ce par a fâşâind
cum apa ar călca, sau grundul ce s-ar prinde molatic şi-ar cădea, se dezlipind
de coca-n cauciuc ce-nvârte caldul agregat, ce face şi mai cald, arde
în măruntaiele-i carbon bilionar, sau se asudă-n păr ecvestru... sus pe coarde,
au mai zburat din note; albastrul feliat e-o partitură goală îmbiind la cânt,
alene se iţind din mintea înfierbântată, se evaporând în gânduri către-un punct,
ce-i prins din zborul pur imaginar... se mişcă reavăn, măturat de la un ciuf la altul;
verde împătat cu negru crud şi insule de azur, adie, prăvălit din cald, înaltul
apăsător, o boare ce sub pene de reptile zburătoare-n piele de-o temperatură avicolă
îşi căută răcoare, în zburlit cu cioc deschis, fără să ştie c-aşa înghite iar... caniculă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viaţa.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete.
Îşi dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mulţi cai înstelaţi

ne ară câmpul
geme sub brazdă fiecare mort
le înfloresc sub unghii amintirile
până când câmpul se umple de ierburi
şi ierburile de glasuri
şi glasurile te caută
până când soarele îşi scutură dinţii
în lan
până când florile mor în ciocuri de pasăre
până când păsările îşi lasă în carnea ta
foamea
ca o sămânţă
în pământul cailor mei înstelaţi

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va şti nicicând că urneşte piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâie vară

Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Şi parcă mă 'nalţ sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri îngheţat... Îmi simt iar suflet moale.

Mă cotropesc triluri de florii, mă paşte iar Paştele,
Mi se descreţeşte fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aş orăcăi ca un nou născut, ca-n heleşteu broaştele.

Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Şi, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziţii, fraze.

E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obişnuit cu ea,
Ce-o mângâie şi ghiocel, cais, pui de-o căţea
Şi, pe care-o iubesc iar ş-iar, mi-e partenera, rima...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos

"Hristos a înviat!", să nu fie o rutină
Cum "Ce faci?", "Bună ziua?, "Bine!", ori "Te salut!"...
E timp să stai pe gând, să-l pui într-un trecut,
Să devii un apostol, din alt tărâm... O să vină!

Este singurătatea de corp ce suflet poartă
Cu spiritul, întreg cu tot cu întuneric
Ce-aşteptă o scânteie, apoi extaz feeric,
Că eşti la fel... Ofranda de tine, cea deşartă!

Hristos e mai presus de un real-rutină,
E simbolul de mine, de tine... la perfect!
E cel ce nu vei fi de nu-ţi impui proiect
Să ierţi, să judeci mult, preluând... Nedând neghină!

E-o zi când poţi să uiţi tot ce-i în jur anost,
Să pleci în pelegrin ca să-ţi inviţi apoi
Ce-ai drag, mai drag de orice, să spui "Veniţi şi voi!"...
E zi când tot învie, din ce n-ar fi... De toast!

Eu vreau să fiu prezent lângă al-meu simbol, "EU",
Cu ale mele tare, cu gafele ce-mi ştiu...
Să le întind cu palme curate, zicând "Viu!
La Tine Doamne, pur! Mă renaşte, al meu Zeu!!"

Iisus Hristos 'mi fi lângă... Nealteratul "MEU"...
Luaţi-vă timp, scurs gol, uşuraţi suflet greu
Singuri, sau în lăcaş şi n-aşteptaţi... Mereu!!!
Îl veţi întâlni într-o zi... Îţi va spune "Tu, eşti EU!!!....................
08.04.2018

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planuri

câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generaţie
doi cocoşi veseli şi verzi
umblau prin ochii mei
ca şi cum nu s-a întâmplat nimic

iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
şi cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
şi să-l iau acasă la mine

să-l pun covor în mijlocul camerei
să spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
şi să-l salvez de dăunători

dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoşii
se trezeau foarte devreme
şi anulau raţiunea
sau orice echilibru profetic

era doar o zi de toamnă
în care totul se liniştise
iar lumina ieşea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Te rog să mă aştepţi că vin,
Nu mai respir, mor în suspin!
Mi-am făcut sufletul buchet
Să ţi-l aduc, să-l pui la piept.

Să nu mă uiţi vreau, te implor!
Cu zile mă topesc de dor
Şi nopţile stau pază, treaz
Cu ochi la geam şi pat pervaz.

Din gând de-o clipă dă-mi semnal
C-o să-l primesc bilet pe-un val
Din marea mea înlăcrimată...
Să-mi spui c-o să-mi mai fi, o dată!

Întinde mâna s-o ating
În flame ce sunt, să mă sting
Lăsându-ţi caldă adiere
Să-ţi ofer luni în ani de miere.

Să mă aştepţi în nopţi de iarnă
Un fulg în palmă, să se cearnă;
Să mă topeşti, o picătură
Să-ţi pui pe buze, caldă gură.

Şi-n gând să-ţi renasc primăvară,
Obraz să-ţi mângâi, floare, o boară
Să-ţi fac iris bujor de rouă...
Din timpul meu să renaşti nouă.

Aşteptă-mă sub ploi de toamnă
Să fiu torent ce cerul toarnă
Să spăl păcate de te-ating
Şi-n iarnă eu amor să-ţi ning.

Că vin, să mă aştepţi te rog
Să-ţi dau respirul meu zălog
Într-un buchet de-o zi de vară...
Să te strig iar, ca-ntâia oară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg înlăcrimat

... un puf alb jucăuş pluteşte zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanţa alburie,
iar pică şi fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape că-l pierd, nu-l prefigur
şi-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
că-ncep să-l iubesc că e singur, timid
îngheţat de emoţii, de frig
şi-i plăpând
mai uşor ca un gând
care-mi zboară şi el
şi mă pierd eu acum, câte-un pic, un niţel
şi-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulţi şi de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
şi alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă şi-i alta, o una, sunt două, sau trei
şi se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângere de nevinovăţie pentru pierderea eternităţii

Alerg nebun spre staţia "La moarte"
În cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputinţă, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deţine; soarte!

Stau condamnat degeaba la pedeapsă,
Ce n-o am, decât de alţii aş fi născut
Şi n-am luat vieţi, să mi se ia a mea; scăzut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsă!

Nu ştiu, nu-i Constituţie Universală
De respect pentru fiinţa-mi, nu-i nici o transparenţă
De a-mi decide, singur, prin bine, experienţă...
Nu altuia la mână, neîntemeiat vasală?

Mi se pun vini, în spate, ani, întâmplător, boală!

Mi se va spune, că, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu deţin raţiune;
Gândesc cu minte, suflet, sunt o perfecţiune...
Am învăţat ce-i dreptul, să m-apăr şi mă doare!

Sunt un Hristos, în fond, nu o râmă, oarecare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cranii

Nu arar, în drumurile-n rătăcire, alene
Îmi sparge liniştea voită câte-un craniu,
Sau alte oase albite; nu pure! Ca o cremene,
Ce-mi scânteiază gândurile-ntr-un periplu straniu...

Nu de umane oase mă spovedesc cuvinte
Şi nici n-am aplecarea să profanez imagini
De părinţi dezgropaţi să intre alţii-n cripte
Când mă întrebam; de suflet este-un schelet în pagini?

Mi-ajunge de traseu, în refacerile de zile,
Canini porţelanii atât de juni adese,
Ce-au fost răpuşi probabil de semeni sau eschile
Din vide răzbunări, de-ai mei... Neînţelese!

Sau sunt măsele late să pască câmpuri verzi
Şi care n-au scrâşnit să ne dea hrana-n palme..
Şi n-au avut nici ţipăt de lamele-n cirezi
Când sacrificiu a fost la sărbători cu psalme.

Nu, nu-s rebut de minte, n-am aer psihopat
Că ştiu de câini în saci cu roci legaţi la gură
Şi duşi în val; "Canalul, de le-ar veni de hac!"...
Şi câţi miei, mâlc, c-ochi umezi, sunt morţi în bătătură!

Hapsân, să recâştig câmpie din movile
În elan "obştesc" tiranic, am dezvelit tranşee
De-un timp uitat, războinic; ţeste-n colţ, juvenile,
Mi s-au rostogolit spre tălpi, făr-a le şti ţară, alee!...

Plecarea către moarte-i retur de sine, în fire
Ce n-are violenţă; cum naşterea-i un scurs
Într-un traseu spre finiş, iar moartea-i întregire
De un pământ ce-şi vede de-al său divin parcurs.

... Şi toţi, în echitabil, produşi de-o rătăcire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soral

Se îndepărtează iar, încet, amorul Soare,
Făcând mângâieri calde doar amintiri, regrete
Ca din covorul verde culori maron discrete
Şi-apoi câmpii, păduri, golaşe precum mare.

Ca pe-un elastic stă de sprijin colos, punct
Ce gâdilă nesigurul cu riscul său eliptic
De-al pierde o zi pe veci, rămas sublimul scriptic
În axioma legii de-un negru calv... cărunt.

A îndrăgostit o lume, ce-l pierde în veneraţii
I se trezind să-l vadă mereu, în dimineţi
Să-i dea obor de suflet, de muncă, scurte vieţi...
Se dăruind golaşă s-o îmbrune-n irizaţii.

Mă simt un pic nostalgic la orice dus de vară
Ca după un tur de pistă când nu mai e putere
Îndeajuns pentru un nou start –numai o vrere-
Iar finişul e aproape, neştiind.... a câta oară.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-ai iubirea cui s-o dai, sunt porţi închise şi în rai...

Hai, udă-mă la rădăcină, c-un ''te iubesc''! De-ţi este greu,
Te-ajut, să-l scoţi iar la lumină din umbra-n care stau şi eu.
Mi s-a uscat un vers pe gură şi altul stă să să-şi piardă-n vânt
Ultima răsuflare verde şi uite, cade la pământ!

Tu poţi să-mi nemureşti poemul, doar aplecându-te, să-l vezi
Şi peste frunza-i veştejită, o mângâiere să aşezi.
Opreşte-te din goana vieţii, eu mor pe-o margine de hău,
Pe unde-au năpădit scaieţii şi chiar de nu-s în drumul tău,

Lipeşte-ţi fruntea de ţărână şi-ascultă geamătul din vers!
Când tu alergi spre nemurire, eu mă opresc şi cad din mers.
Hai, udă-mă la rădăcină, tânjeşte trupul meu de dor,
Loveşte-mă cu înc-o vină, însă nu mă lăsa să mor!

Iubirea-ţi este grea povară, când nu ai cui s-o dăruieşti
Atinge-mi fruntea şi-o sărută, să simt că-ţi sunt, să simţi că-mi eşti!

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa din heleşteu
Niciodată surprinsă
În flagrant delict.

haiku de Eugene Guillevic, traducere de Doina Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!