Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ipostază oarecare

Era un cântec de călătorie
auzit pe drumuri în mijloacele de trasport,
era o nepăsare mută, firească
pe care-mi sprijineam crezul.

Erau ochii privind undeva departe
ca printr-un orizont inexistent,
în staţie poliţaiul cu baston
veghea coborârea şi urcarea
timpului pe treptele devenirii
oamenilor cu ei înşişi.

Zilele şi nopţile erau pline,
indiferenţa era la ea acasă.
Prin oraş se plimbă
una după alt cete de colindători
răzvrătidu-mi auzul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea

ţi s-a umezit uşor mâna
într-a mea
mângâiam cu grijă
o albă catifea
te-mbujorasei
ca o fată mare
inocenţa ta
era mirare
coborai pleoapa
leneş, şovăitor,
simţeai iubirea
îngăduitor
firavele degete
făceau dragoste
se împreunau sublim
în dulcea pacoste
erau albe, imaculate,
erau zece
numai împreună
şi-un mic poem de toamnă
ar fi vrut să spună
dar nu-l spuneau
pentru că nu era cuvântul
nu erau spusele
erau numai o atingere
de catifea
erau visele!

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Haina de molton
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei femei în vârstă

Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători
Prea târziu a plecat iubitul departe
o nouă iubire nemaiputând înflori

Pasul e mic, privirea în ceaţă
Sângele curge prin vene-ngroşate
Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători

Auzul slăbit, faţa ridată
Părul albit şi rărit
Sufletul gol, obosit
În zadar luna în fereastră mai bate

Prea târziu ai venit libertate

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o seară frumoasă. Noaptea ieşise să vâneze pe armăsarul ei negru, iar lunga coamă de nori a acestuia flutura în vânt. Am stat la fereastră privind luna. Există cu adevărat "un om din lună?"... Atunci când eram mic, mi se spunea că luna era un fruct şi că atunci când devenea copt, era cules şi dus departe, într-o grămadă de alte vechi luni pline, într-un mare birou, aflat la capătul lumii.

citat clasic din Heinrich Heine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi mai întorc în gând copilăria

Era un trandafir la colţul casei
Şi-n faţă porţii...
Un tei măreţ!
Era şi ciutura din curte
Doamne... erau atâtea frumuseţi!
Pe sub porticului de la poartă
Intrau şi cai şi călăreţi
Era şi-un câine-n curtea aia
Era şi blând şi credincios!
Erau şi gâşte erau şi raţe
Şi un curcan un pic nervos!
Era colina ce în iarnă
Ne îmbia la derdeluş,
Erau şi prunii din livadă,
Era bunica şi mătuşi,
Eram nepoţii în vacanţe
Şi-acuma nu mai e nimic!
Plecat-am toţi, care-ncotro
Unii -mprăştiaţi prin lume
Şi alţii au plecat... de tot!
Îmi mai întorc în gând copilăria... uneori...
şi-ncep să plâng!
Mi-e dor de trandafirul de la poartă
Şi de bunica mea cântând!

poezie de Mariana Zoriţa Purice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au murit poeţii

Vouă, celor morţi, arşi, împuşcaţi,
Vouă vă scriu, colegi din tinereţe.
Un torent de pământ se prăbuşi peste voi
şi freamătă - cu freamăt de plante.

E tăcere, nemişcare şi gol
Vârtejuri de pământ, pe jumătate stinse -
Unde este durerea - gurilor moarte
cuvintele să nu le lipsească -

Iată, deasupra, înalt, în trunchiuri
din voi crescute freamătă nopţi şi vânturi,
pentru gurile pline de pământ şi var
în zadar căutaţi cuvinte -

E târziu, prea târziu pentru încătuşate mâini
prin neodihnite furtuni, nopţile să le sfarme.
În zadar pe cei vii îi chemaţi
cu plânsetul şi vaietul vântului.

Târziu, e târziu. Se ghemuiră vânturile
pajişti adânci ademenesc, arome de lumi subterane,
mai departe trebuie să sap sub pământ, mai adânc
până voi ajunge la voi.

Prea târziu, deja e prea târziu. Trebuie să tac,
depăşit şi uitat. În ochi morţi
se clatină copacii şi cântătorii grauri.
Oarbe torente de pământ se rostogolesc, se rostogolesc

Risipiţi prin rizomi de ferigi,
în rădăcinile mestecenilor şi-n zmeurari sălbatici,
plutim tăcuţi, încotro, pentru ce?
mai departe, tot mai departe - - -

poezie de Tadeusz Borowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E târziu

poate prea târziu să cred
că îţi pui mâna sub cap
şi te rogi
să mă visezi
dansând
prin cameră
în timp
ce luna se aşază cuminte
pe podea

e târziu
poate prea târziu
să răsfoiesc prin cărţile tale
cu gândul că voi găsi
măcar un cuvânt
ce mă va învăţa
să te aştept
ca după orice vis

e târziu
poate prea târziu să cred
că dorm
lângă obrazul tău cald
şi din când în când
mă rosteşti
în şoaptă
odată cu Psalmii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cincinatină

Ţi-aduci aminte, primăvară?
Era târziu şi-mi era vară!
Acuma-i timpurie toamnă...
Nu e târziu, dar mi-este doamnă.

epigramă de Păstorel Teodoreanu din Păstorel, politice şi apulitice (1996)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii dimineţii nu sosiră mai târziu, pentru ca Alex şi Lucian să aibă timp să se odihnească suficient. Pe tânărul comandant îl treziră însă, cu sau fără voia lui, Rikky şi blondul. Avu deci suficient timp să se pregătească de plecare, pentru a nu întârzia, doar era important ca el să ajungă fără întârziere la bordul navei, deci înainte de ora 08.00, ca nimeni să nu-i poată reproşa nimic. Şi pentru că papagalul şi tatăl său avuseseră grijă să-l trezească, nu întârzie deloc. Constatase surprins că body-guarzii săi, Petre şi Adi erau şi ei prezenţi la datorie, îl aşteptau la poartă, deşi, evident, ajunseseră acasă destul de târziu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa s-a ridicat şi a pornit iar la drum. Vai, picioruşele ei erau obosite şi zgâriate! De jur împrejur era urât şi frig. Crengile pletoase ale sălciilor erau galbene şi frunzele cădeau smulse de vânt şi numai porumbarul mai avea poame, dar nu erau bune. Şi când Gretchen a încercat să mănânce din ele, i-au făcut gura pungă de acre ce erau. Trist şi urât era în lumea largă!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte chiar ca astronomia să fi ajuns la apogeul ei, din timpurile cele mai vechi, când planetele erau deosebite de stele numai prin mişcările lor, dar nu erau cunoscute ca globuri asemenea cu pământul, când stelele nu erau pentru omenire sorii de astăzi, s-a căutat să se explice cum s-a format universul, cum este el construit, chiar şi cari va fi sfârşitul lui. Teoriile în chestiune nu se întemeiau pe nici un fapt ştiinţific. Târziu, prin secolul XVII, au început să se formuleze teorii mai serioase, mai târziu ceva, Wright în Anglia, Kant în Germania şi Laplace în Franţa au dat la lumină teorii mai aproape de adevăr.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna este departe de ocean

Luna este departe de ocean
Şi, totuşi, cu mâini de ambră
Îl conduce, docil copil,
De-a lungul acestei plaje, albă.

El nu se-abate nici măcar c-un grad;
Privind-o în ochi atent şi sfios aparte,
El vine de departe şi se-apropie de-oraş –
Doar pentru a pleca din nou departe.

O, Doamne, a ta e mâna cea de ambră,
Iar iar eu sunt marea de departe –
Supusă oricărui comandament pe care ochii tăi
Mi-l impun, micşorand distanţa care ne desparte.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice călătorie pe mare era plină de riscuri, pentru că puţinele hărţi de navigaţie existente erau atât de puţin limpezi încât aproape că nu erau de folos. Şi nu era absolut nici un mijloc de a stabili longitudinea.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Richard Bone

Când am ajuns prima dată la Spoon River
Nu ştiam dacă ceea ce mi se spunea
Era adevărat sau fals.
Îmi aduceau epitaful
Şi stăteau în atelier în timp ce eu lucram
Şi ziceau "Era aşa de blând", "Era aşa de minunat",
"Era cea mai plăcută femeie", "A fost un adevărat creştin".
Eu dăltuiam tot ce doreau,
Fără să ştiu adevărul.
Mai târziu, trăind printre oamenii de aici,
Am aflat cât de departe de realitate
Erau epitafele pe care le comandau pentru a fi engravate.
Dar am continuat să scriu ceea ce eram plătit să scriu
Şi să devin parte mincinoasă a falselor cronici
De pe pietrele funerare,
Cum ar face orice istoric care scrie
Fără să cunoască adevărul
Sau care a fost influenţat să-l mistifice.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată demult, pe când pământul era încă foarte tânăr şi pe el umblau numai copiii Marelui Spirit, doi vânători mergeau prin pădure. De două zile urmăreau o căprioară, aşa că erau foarte departe de satul în care trăiau. Se făcuse noapte deja, dar pe cerul dinspre apus apăru o lumină puternică.

începutul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!