În anul 1872, casa cu numărul 7 din Saville-row, Burlington Garden – casă în care Sheridan a murit în 1816 – era locuită de unul din cei mai deosebiţi membri ai Reform-Clubului din Londra. Deosebit şi remarcat, deşi se părea că el îşi dă silinţa să nu atragă atenţia nimănui.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, diverşi membri ai Reform-Clubului îşi făcură apariţia şi se apropiară de căminul în care ardea focul. Erau partenerii obişnuiţi ai domnului Phileas Fogg, tot aşa de aprinşi jucători de wist ca şi el.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmaticul personaj, despre care se ştia numai că-i un bărbat ales şi unul din cei mai instruiţi membri ai înaltei societăţi engleze, era urmaşul unuia dintre cei mai mari oratori care onorează Anglia. Se spunea că-i seamănă lui Byron prin conformaţia capului, dar unui Byron cu mustăţi şi cu favorite, unui Byron flegmatic, care ar fi trăit şi o mie de ani fără să îmbătrânească.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără a fi pompoasă, locuinţa din Saville-row a lui Phileas Fogg atrăgea atenţia prin confortul ei admirabil. De altfel, cu obiceiurile neschimbate ale locatarului, serviciul se reducea la nimica toată. Dar Phileas Fogg cerea servitorului său o punctualitate, o regularitate extraordinară.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, la 6 aprilie 1860, încă de dimineaţă, o mulţime considerabilă umplea cheiurile de la New Prrince's Docks; nenumăraţi membri ai corporaţiei marinarilor din oraş păreau a-şi fi dat acolo întâlnire. Muncitorii de la danele din jur îşi părăsiseră lucrul, comercianţii tehghelele lor întunecoase, negustorii magazinele lor pustii. Omnibuzele multicolore, care merg de-a lungul zidului exterior al docurilor, îşi goleau la fiecare minut încărcătura lor de curioşi; oraşul părea că nu mai are decât o singură preocupare: să asiste la plecarea bricului Forward.

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa ce se află dincolo de zidul de incintă, spart în nenumărate locuri, dacă se adăpostea înăuntru vreo clădire bună de locuit, dacă o podişcă şi o poartă îngăduiau intrarea, nu se mai ştia de ani de zile. De fapt, deşi castelul din Carpaţi era mai bine păstrat decât părea, o spaimă molipsitoare, îndoită de superstiţie, îl apăra nu mai puţin decât o puteau face odinioară pivele, săcăluşele, bombardele balimeze şi celelalte piese de artilerie ale veacurilor de demult.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o mare îmbulzeală de ascultători în ziua de 14 ianuarie 1862 la şedinţa Societăţii Regale de Geografie din Londra, piaţa Waterloo nr 3. Preşedintele, sir Francis M. făcea onorabililor săi colegi o importantă comunicare, printr-o cuvântare des întreruptă de aplauze. Această rară toană de elocinţă se termina în cele din urmă pin câteva fraze sforăitoare, în care se revărsa din belşug patriotismul.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cei mai autorizaţi fruntaşi din Vereşti, existenţa cetăţuii era legată de cea a bătrânului fag, ale cărui ramuri se crispau pe bastionul din colţ, aflat la dreapta zidului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Englez, cu siguranţă, Phileas Fogg nu avea nimic din carateristica londonezului. Nu fusese văzut nici la bursă, nici la bancă, nici în vreuna din agenţiile comerciale ale metropolei. Bazinele şi docurile Londrei n-a primit niciodată vreun vas al armatorului Phileas Fogg. Gentlemanul nu figura în nici un comitet de administraţie. Numele nu-i fusese auzit în nici o reuniune de avocaţi. Nu era nici industriaş, nici negociator, nici negustor, nici agricultor. Nu făcea parte din Instituţia Regală a Marii Britanii, din Instituţia Londrei, din Instituţia Russel, din cea literară de vest, din cea a Dreptului sau a Artelor şi a Ştiinţelor Reunite, pusă sub directul patronaj al reginei. Nu aparţinea, în sfârşit, nici uneia din numeroasele societăţi care împănează capitala Angliei, de la Societatea Armonică până la Societatea entomologică, fondată îndeosebi pentru nimicirea insectelor vătămătoare. Phileas Fogg era era membru al Reform-Clubului şi-atâta tot.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forward era un bric de o sută şaptezeci de tone, prevăzut cu o elice şi cu o maşină cu vapori de o sută douăzeci de cai putere. Ar fi putut fi uşor confundat cu alte bricuri din port. Dar, dacă pentru privirile publicului nu avea nimic deosebit, cunoscătorii remarcau la el anumite particularităţi asupra cărora un marinar nu se poate înşela.

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu s-au remarcat în mod deosebit în anii de şcoală nu trebuie să fie descumpăniţi din cauza asta. Nu întotdeauna minţile cele mai mari ajung la desăvârşire cel mai repede.

citat din John Lubbock
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din modul în care-şi vorbeau, cei doi păreau a se cunoaşte foarte bine, ceea ce, probabil, era normal, doar băiatul Dianei Enka învăţase de mic la acest Institut, la care Traian Simionescu era director de mulţi ani, deşi era tânăr. În plus, doamna Enka învăţase şi ea tot aici, iar de când îşi terminase studiile, lucra în acest Institut, ca şi soţul şi fiul ei; era o trăsătură de familie. Dar judecând după felul în care se adresau unul altuia, după privirile pe care le schimbau între ei, părea mai mult decât o relaţie dintre director şi angajat, sau director şi mama unui tânăr de curând angajat şi el în Institut. Privirile-i trădau, oricât se fereau să nu lase ceva de bănuit, deşi erau singuri acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi participanţii la şedinţa Societăţii Regale de Geografie – mai mult sau mai puţin – trupeşte sau moraliceşte – scăpaseră de înecuri, de focuri, de securile pieilor-roşii, de măciucile sălbaticilor, de stâlpul de chin, de stomacurile polineziene! Dar nimic nu putea să le oprească bătăile inimilor în timpul cuvântării lui sir Francis M. şi cât poate cuprinde memoria omenească, acesta era cel mai frumos succes oratoric al Societăţii Regale de Geografie din Londra.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce era sigur, de asemenea, era faptul că Phileas Fogg nu părăsise Londra de ani îndelungaţi. Cei care aveau cinstea să-l cunoască mai de aproape atestau că niciodată nu fusese văzut urmând alt drum decât cel străbătut de acasă la club. Îşi petrecea timpul citind ziarele şi jucând whist. La acest joc mocnit, aşa de potrivit firii sale, câştiga deseori, dar câştigurile nu intrau niciodată în buzunarul său, ci figurau în bugetul repartizat de el operelor de ajutorare. De altfel, trebuie spus, domnul Fogg juca numai de dragul jocului, iar nu ca să câştige. Jocul era pentru el o luptă, dar o luptă fără mişcare, fără deplasare, fără de oboseală şi aceasta se potrivea felului său de a fi.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am suprins nuanţele personalităţii domnului Fridriksson din felul în care islandezul asculta sporovăiala pătimaşă a interlocutorului. Stătea nemişcat, cu braţele încrucişate, în faţa numeroaselor gesturi făcute de unchiul meu. Când nu era de acord cu ceva, dădea din cap, la stânga şi la dreapta, iar când încuviinţa, îşi înclina capul atât de puţin, că pletele sale lungi abia se mişcau. Era economia mişcării dusă până la zgârcenie. Văzându-l pe acest om, n-aş fi ghicit niciodată că era vânător. Era limpede că nu-şi putea speria vânatul, dar oare cum îl nimerea?

Jules Verne în O călătorie spre centrul Pământului
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu însemnul soarelui

Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată şi-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari beţivi din New Orleans.

Un beţiv are o sticlă şi-o valiză
Şi o pereche de cărţi de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp şi de noroc.

Mama are grijă de ceilalţi copii,
Să nu facă ce am făcut eu,
Trăieşte în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.

Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăţ,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătuşe şi lanţuri, cu tot.

Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă aşteaptă.

O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

cântec interpretat de The Animals, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locurile de pescuit nu sunt oare cele mai rele din lume, cu teribilele uragane pe care Polul le trimite să bântuie pe câmpiile Americii de Nord? Anevoioasă şi plină de pericole era meseria de pescar!

Jules Verne în Un bilet de loterie
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul diferitelor călătorii, Samuel Fergusson a fost corespondentul cel mai harnic şi cel mai interesant al lui "Daily Telegraph", acest ziar de un penny, al cărui tiraj se urcă până la o sută patruzeci de mii de exemplare pe zi şi abia ajunge la mai multe milioane de cititori. Deci, era bine cunoscut acest doctor, cu toate că nu era membru al nici unei instituţii de învăţaţi, nici al Societăţilor Regale geografice din Londra, Paris, Berlin, Viena, ori Petrograd, nici al Clubului Călătoriilor, nici chiar al "Royal Polytechnic Institution", unde trona prietenul său, statisticianul Kokburn.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne deosebesc numărul viciilor pe care le avem fiecare, ci dorinţa de a le preschimba din duşmanii noştri, în prieteni; din necaz, în bucurie; din urât, în frumos, din banal, în deosebit, profund şi interesant; din pericol, într-o şansă.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!