Cât despre Lia, domnişoara consilier, nici nu mai ştia ce să creadă. Oare chiar era rea, sau doar aşa dorea ea să lase impresia? Ştia doar că o iubeşte, că e îndrăgostit de ea, dar o anumită promisiune făcută, mai ales faţă de domnul Virgil Stancu, tatăl ei, îl împiedica să-i spună deschis tot ceea ce simţea pentru ea. Şi atunci? Ce putea face? Să lase lucrurile aşa cum erau? Adică, nu în avantajul lui... Ce dilemă! Măcar era bucuros că ea era acolo, la bordul navei, nu rămăsese acasă, pe Terra. Călătoreau împreună, pentru următorii cel puţin 13 ani. Destul de interesant... Oare ce se va întâmpla pe parcurs? Cum îl va privi ea după toţi aceşti ani? Se va schimba ceva în atitudinea ei ostilă, agresivă, faţă de el? El spera că da. Şi avea toate şansele să se întâmple astfel. Deocamdată însă, rămăsese de bună-voie să supravegheze zborul navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara consilier; Lucian nu o-nţelegea; era dificilă... Dar şi ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-şi putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce ştia deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar aşa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Şi-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult şi-ar fi dorit s-o strângă-n braţe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubeşte; practic nu-l împiedica nimic, sau totuşi... Ce anume-l reţinea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamaţia, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate şi altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărţea, îi îndepărta... Porniră spre ieşirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeaşi maşină albastră a directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare din cauza familiei lui se comporta ea astfel?! Chiar în acea dimineaţă, Nis îl întrebase dacă nu i se părea că ar fi cam ciudată?! Nici Lucian nu prea ştia ce să mai creadă despre Lia. Era ba aprigă, înverşunată, pornită împotriva lui, ba timidă, ruşinoasă, ba temătoare... Adică, foarte schimbătoare; amabilă, chiar ea spusese că n-ar fi! Un singur lucru îi era foarte clar în privinţa ei: Anume că era foarte, foarte frumoasă şi că el era îndrăgostit lulea de ea. Dar culmea! Îi promisese că se va ţine departe de ea în tot cursul misiunii; nu doar ei, ci şi tatălui ei... Dacă ar fi fost vorba doar despre ea, ar fi mers; poate şi-ar fi încălcat deja acea promisiune absurdă până în acel moment. Dar de ce oare îi spusese acelaşi lucru şi domnului Virgil Stancu, tatăl ei?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îşi cerea scuze faţă de Lia, în mod nejustificat, deşi el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu ştia deloc cum să se comporte în prezenţa ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât şi tatălui ei, că va fi distant. Distant şi rece faţă de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în braţe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simţea în prezenţa ei. Dar intervenea glasul raţiunii, conştiinţa, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanţa faţă de ea, să-şi respecte promisiunea făcută; ah – şi de n-ar fi conştiinţa asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-şi satisface pofta nebună pe care o simţea de a o strânge în braţe şi săruta, măcar preţ de o clipă. Dar, fără să-şi dea seama de ce, parcă fără a vrea, îşi asculta conştiinţa, glasul raţiunii şi rămânea departe de ea, deşi ea era chiar lângă el; nu acţiona însă cum îi dictau trupul şi inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-şi respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunţat bucuros la ea, dar nu reuşea; ceva îl determina totuşi să se reţină, să se abţină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Aşa i se părea chiar şi lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi, mai cu sau fără voia lor, acceptară şi ei prezenţa Liei în echipaj; doar Alex şi Nis păreau a se strâmba a nemulţumire, puţin, însă n-aveau încotro, erau în minoritate, deci, nu se împotriviră nici ei, mai ales că, ori de câte ori încercau să spună ceva dezaprobator, contra domnişoarei consilier, chiar Lucian îi lua apărarea. "Oare de ce?!" se întrebau nedumeriţi cei doi. Domnul Virgil Stancu se apropie de cel pe care fiica dânsului îl adusese în faţa Comisiei Disciplinare. Tatăl Liei, domnul Virgil Stancu, era un om plăcut, brunet, cu ochii negri; nu prea semăna cu fiica lui; Lia semăna mai mult cu mama ei, Valeria Stancu, o doamnă brunetă, cu ochii albaştri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o pe doamna Ristea, Lucian îşi aminti groaznicele cuvinte pe care i le spusese Dianei Enka şi se întristă. Culmea! Cum să plece liniştit pentru următorii cel puţin 13 ani, după ce-i adresase asemenea vorbe? Şi încă nici nu lămurise situaţia cu ea până acum. Dar el era comandantul misiunii; aşa aflase de la director. În plus, "Pacifis", nava lui... Să rămână acasă nu se putea, era exclus, mai ales de când era sigur că şi domnişoara psihiatru Lia îi va fi colegă; oricum şi înainte de toate acestea era hotărât să meargă până la capăt. Şi atunci? Varianta plecării, solidă, rămânea valabilă pentru el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îşi va schimba sau nu această părere, Alex încă nu ştia; rămânea de văzut. Deocamdată, i se părea antipatică, iar într-un top provizoriu al fetelor pe care le considera cam nesuferite, doctoriţa se situa pe locul 2, după domnişoara consilier Lia, care ocupa locul fruntaş, în urma acţiunii de a-l fi reclamat pe Lucian Comisiei Disciplinare. Şi doar ele două i se păreau cam nesuferite, deci, aici se oprea lista lui Alex, pentru că n-avea nimic cu blonduţa cea mititică Maria; ea era chiar foarte simpatică. Într-un timp, fusese şi "Ucigaşa" inclusă în acest top imaginat de Alex, când pe locul 1, apoi pe 2, după care pe 3, dar acum ieşise definitiv de pe această listă; "Ucigaşa" devenise drăguţă... Oare vor deveni şi celelalte două, colegele lui, măcar suportabile, desfiinţând astfel această listă? Altfel, cum se va descurca geneticianul cu ele, în următorii, cel puţin 13 ani? I se părea dificil, dacă nu chiar imposibil, dar încercă să nu se mai gândească la asta, deşi se întrebă cum naiba reuşea oare Lucian s-o suporte pe domnişoara consilier, ba încă îi lua mereu apărarea cu înverşunare, în faţa tuturor şi o conducea zilnic acasă... Oare nu cumva îi plăcea de ea? Alex se înfioră numai la gândul unei asemenea posibilităţi, pe care o alungă rapid din minte. Ajunseră în curând acasă, la genetician, aşa că maşina opri acolo, în faţa casei respective. Din autovehicul coborî doar Alex.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, deşi Dan era trist, nu-şi dădea seama de ce anume, se simţea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebuneşte chiar... Dar nu proceda astfel; se abţinea. Cu greu, însă se abţinea. Altfel, să înceapă să râdă aşa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puţin, aşa spera. Nici nu-şi dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalităţii, a acelei normalităţi, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă şi a normalităţii din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil şi timid ca Dan. Însă se descurca; doar el ştia cum; Moţ avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viaţa lui Dan ar fi fost şi mai dificilă. Aşa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu excepţia Liei, ceilalţi nu-i reproşaseră nimic; poate doar în glumă, nu în serios, Alex, Nis... Ea păruse serioasă! Dar nu ştia dacă doar păruse a fi, sau chiar era serioasă!? Se încruntă! Era oare vinovat cu ceva pentru ceea ce păţise? Probabil că da, deşi nu reuşea să-şi găsească vina. Ca de obicei, directorul îl proteja şi-l răsfăţa, iar fetele îl plăceau, deşi nu chiar toate. Ea, tocmai ea, îi declarase indirect un război pe care nu ştia dacă-l va putea câştiga vreodată; sau pe care, de fapt, nici măcar nu i-l declarase pe faţă... Iar sufletul lui se zbuciuma, se frământa; era comandantul, ba încă unul îndrăgostit, tocmai de ea, care se declarase duşmanul lui. Şi cum îi spusese? "Domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcţie foarte importantă, de mare răspundere..." Cuvinte veninoase, dureroase, venite tocmai din partea ei, care i se înfipseră ca un pumnal, direct în inimă, pe care simţea că parcă i-o despica în două.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era mulţumit de condiţia lui, de geograf al echipajului; îşi îndeplinise cu bine rolul, spera el, mai ales pe suprafaţa Proximei. Rămăsese burlac, dar acest lucru nu era un dezavantaj... Ce dacă rămăsese astfel? Doar nu era cine ştie ce mare pagubă...

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce contau câteva foi, scrise chiar de domnişoara consilier? Erau oare suficiente pentru a se ajunge la o singură concluzie în ceea ce-l privea? Comportament necorespunzător; doar asta-l caracteriza pe el? Ieşi din apartament alături de director; nici despre dânsul nu ştia ce să mai creadă. De ce ţinea atât de mult la el? Ce era dânsul? Îi era prieten, sau doar directorul Institutului, care-l considera elevul său preferat?! Nu înţelegea deloc, nimic, decât că, în acel moment, se alesese cu o reclamaţie către Comisia Disciplinară...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl ei o privi mulţumit. Ştia că fiica lui era capabilă de asemenea performanţe, pe care ea le scotea la iveală cu asemenea ocazii şi creştea sufletul în el de bucurie când ştia că acea făptură minunată, delicată şi inteligentă, era chiar fiica lui. Crescuse; nu mai era doar o fetiţă micuţă, naivă, o ştrengăriţă visătoare şi răsfăţată, ci o domnişoară frumoasă, în toată firea, motiv de şi mai multă mândrie pentru el, tatăl ei, care nu mai putea de dragul ei, mai ales că, în plus, Lia era şi inteligentă, şi sufletistă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre colegul "Ucigaşei", Ovidiu Băloi, zis "Cocoşul", pe el nu mai era nevoie să-l anunţe nimic, doar auzise discuţia, deci ştia că fuseseră invitaţi toţi cei 14 body-guarzi în vizită la bordul navei albastre "Pacifis". Lucian nu avu mult de aşteptat până să sosească ceilalţi colegi ai săi, Mihai, Maria şi Stela şi restul body-guarzilor, aduşi de "Ucigaşa"; portarul nu-i reţinu, le permise trecerea, iar Petre şi Adi intraseră împreună cu Lucian. Astfel porniră toţi spre rachetodrom. Dintre cei 14 body-guarzi, doar cei doi care o însoţeau pe domnişoara doctor Stela, Şerban Fulger, zis "Tunetul" (acesta era cel bolnav, care îşi va încheia cariera de body-guard după data de 27 iunie) şi Costel Frunză, zis "Violentul", mai intraseră în Institut, dar nu şi pe puntea principală a navei albastre. Pentru ceilalţi era pentru prima oară când intrau în Institut şi tot ceea ce vedeau aici li se părea foarte diferit faţă de ceea ce era afară. Pentru ei era ceva inedit, cuvinte ca "rachetodrom, rampă de lansare, navă spaţială, punte principală etc." lipsind cu desăvârşire din vocabularul lor până în acel moment; acum aveau de-a face cu ele pentru întâia oară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă la familia Enka era destulă linişte, în limita posibilităţilor: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puţina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuţi: tânărul comandant, părinţii şi bunicii acestuia, chiar şi bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaş, nu deranja pe nimeni, căci toţi îl iubeau şi-l răsfăţau, chiar şi blondul. Îşi revăzuse în acea zi şi vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul şi doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstruşnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând acelaşi lucru se va petrece şi-n cazul "şefului". Pentru că nu-şi dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalţi însă... Chiar şi Nero părea abătut şi nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimţea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu ştia sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simţea dulăul negru şi nu se înşela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, nu pricep de ce s-ar fi interesat de mine...
Dora: Nu pricepi? Poate că... Te iubeşte. Altfel de ce s-ar fi interesat? Gândeşte-te, Lia! Nu-i eşti deloc indiferentă. Am remarcat asta la el. Să fi văzut ce bucuros era când a aflat că n-ai nici un prieten.
Lia: Nu mai spune! Era bucuros?
Dora: Foarte. Atât de bucuros, încât m-a sărutat.
Lia: Poftim?!
Dora: Doar pe obraji, fugitiv, năroado! Cred că n-o să mai spăl niciodată locul în care buzele lui mi-au atins obrajii...
Lia: Ah... Ce tupeu pe el! S-o interogheze pe cea mai bună prietenă a mea... Ce-şi închipuia că o să afle despre mine?
Dora: Nu-mi dau seama ce... Dar tu ce intenţionezi să faci în legătură cu chestia asta?
Lia: Probabil că, deocamdată, nimic.
Dora: Deocamdată?!
Lia: Desigur, deocamdată. Pentru că, dacă el a îndrăznit să te interogheze pe tine, eu îi voi întreba pe prietenii lui cei mai buni despre el, iar spre deosebire de el, am avantajul că aceştia participă la misiune.
Dora: Te referi la...
Lia: Alexandru Ştefan şi Nistor Harris, geneticianul şi geograful. Ei sunt prietenii lui cei mai buni, de destul de mulţi ani. Doar să le câştig puţin încrederea, simpatia şi... 13 ani; am destul timp să aflu cât mai multe amănunte picante de la ei doi despre Don Juanul nostru. Şi tot spre deosebire de el, chiar am ce afla.
Dora: Chiar vei proceda astfel?
Lia: Bineînţeles. De ce nu?
Dora: Nu ştiu, Lia. Nu mi se pare corect.
Lia: Ba e foarte corect. El de ce să se intereseze despre mine şi eu despre el nu?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, ce proastă putuse fi în momentul în care depusese afurisita aceea de reclamaţie împotriva comandantului misiunii! Ar fi trebuit s-o rupă imediat în zeci de mii de bucăţele; sau şi mai bine, să n-o fi scris deloc! Dar o scrisese; ba o şi depusese, semnată, de mâna ei, iar asta o îndepărta mult faţă de el. Ea însă... Sentimentele ei... Ah, dacă ar şti el! Dar cum să ştie el ceva ce nici măcar ea nu ştia prea bine?! Ah, ce dificil i se părea totul Liei! La ce-o putea ajuta psihologia sau psihiatria în asemenea cazuri, în care era şi ea direct implicată? Bineînţeles, cu nimic. Mama ei avu de aşteptat aproape până la 08.00 ca ea să fie echipată, gata de plecare. Se apropie timid, încet, cu paşi mărunţi de mama ei, mai ales că acum era şi domnul Virgil Stancu acolo. Tatălui ei ce-o să-i mai spună? Ar prefera ca dânsul să n-o întrebe nimic, dacă s-ar putea, să nici n-o observe, s-o ignore. Era oare posibil? Evident, nu!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se opri din povestit, aşteptând aprobarea comandantului, pentru a continua. El o privi, fugitiv. Îl intriga puţin acest lucru. Oare de ce tot aştepta mereu, în special aprobarea lui? Doar pentru că el era comandantul misiunii? De fapt, oare ce dorea de la el sau la ce se aştepta ea din partea lui?! Lia... Domnişoara Barbie... Frumoasă, inteligentă, brunetă; puţin ciudată... Îl punea în încurcătură. N-o înţelegea; era dificilă... Având aprobarea lui, Lia începu noua istorisire din mitologia popoarelor antice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa Liei, nava albastră primise vizita a trei persoane: domnul profesor de istorie Doru Dragoste, preşedintele Comisiei Disciplinare, domnul profesor de cultură civică Sever Forţan, vicepreşedintele aceleiaşi Comisii şi Horaţiu, băiatul bun la toate, din cadrul aceleiaşi Comisii; Lucian le promisese că-i va aduce în vizită la bordul navei şi îşi onorase promisiunea, mai ales că nici directorul Institutului, nici instructorul echipajului nu se arătaseră deloc împotrivă. Cum însă la ora 10.00, cei şapte tineri trebuiau să se pregătească pentru primul control medical, vizitatorii se retrăseseră deja, astfel încât în momentul în care domnişoara consilier reveni la bordul navei, cei trei nu se mai aflau acolo; erau doar colegii ei şi profesorul Manea. Fiind încă mai devreme de ora 10.00, nu plecau chiar în acel moment spre locul în care urma să li se facă analizele, aşa că Lia se apropie, uşor timidă, de comandantul misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!